De ce eliberarea din funcție a magistraților din cauza bunei reputații e problematică

În statutul judecătorilor și procurorilor a intrat, de miercurea trecută, o prevedere expresă pentru eliberarea din funcție a magistraților care nu mai îndeplinesc condiția bunei reputații. Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2019, judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcții pentru neîndeplinirea condiției privind buna reputație, dacă se apreciază că nu se impune menținerea în funcție. Chestiunea se voia deja introdusă în statutul magistraților, un proiect de lege adoptat anul trecut la deputați și aflat acum la Senat conținând exact chestiunea de mai sus.

Buna reputație este o chestiune nedefinită în legislația privind magistrații însă și asta e principala problemă a acestei modificări aduse de OUG nr. 7/2019.

"Magistrații vor putea fi eliberați din funcție la constatarea pierderii bunei reputații; legea nu definește «buna reputație» (deși operează în alte privințe cu termeni precum «reputație profesională» și «reputație morală») și nu oferă criterii pentru stabilirea acesteia, ceea ce creează suspiciunea unei mari subiectivități în aprecieri din partea Inspecției Judiciare și a CSM. Aceasta încalcă considerentele Deciziei CCR nr. 196/2013, iar, prin caracterul mult prea general și eliptic al noii condiții de «bună reputație», afectează previzibilitatea legii, așa cum a fost teoretizată de CEDO (a se vedea Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, sau Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 5)", susține judecătorul Cristi Danileț într-o critică pe marginea acestei modificări.

Magistrații și reprezentanții acestora nu critică ideea în sine, ci faptul că un concept nedefinit poate lăsa loc de extrem de mult subiectivism, poate lăsa loc arbitrarului, poate chiar unor eventuale abuzuri. În decizia Curții Europene a Drepturilor Omului (Rotaru c. României) la care s-a referit judecătorul mai sus scrie că un text de lege este previzibil numai atunci când e scris cu suficientă precizie astfel încât să permită oricărei persoane să își corecteze conduita în funcție de aceasta (chiar dacă asta ar presupune să apeleze la cineva cu cunoștințe de specialitate).

Judecătorul a mai adus în discuție și o decizie a Curții Constituționale -- Decizia nr. 196/2013 -- , unde Curtea a declarat neconstituționale două prevederi Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Decizia e relevantă pentru că respectivele prevederi purtau același viciu ca cea la care ne referim aici, privind buna reputație. Una dintre ele prevedea că membrii aleși ai CSM sunt revocați "în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor încredințate prin alegerea ca membru al Consiliului". Curtea a spus că textul de lege este neclar și imprecis, prin urmare lipsit de previzibilitate și încalcă prin asta Constituția.

"În lipsa unor garanții privind modul în care se poate exercita această atribuție de către secțiile CSM, se aduce atingere independenței magistraților, care pot fi supuși unor forme de presiune în acest mod", punctau recent cei de la Direcția Națională Anticorupție într-o luare de poziție vis-à-vis de Ordonanța 7 și chestiunea bunei reputații.

Buna reputație e verificată la intrarea în sistem

Când dau examenul pentru a intra în sistem și a deveni judecători și procurori, candidaților le este verificată la un anumit punct în procedura de admitere buna reputație. Conform Hotărârii CSM nr. 715/2013, cei admiși trebuie să depună la Institutul Național de Magistratură (INM) o serie de documente: certificatul de cazier judiciar, adeverințe de la primăriile unde a locuit cel mai recent pentru a verifica eventualele contravenții și sancțiuni dispuse pentru ele ș.a.

Mai departe, absolvenții INM care nu se bucură de o bună reputație nu pot fi numiți ca judecători și procurori stagiari, ceea ce înseamnă că această condiție e verificată în continuare, pe timpul pregătirii în Institut.

Că vorbim de fapte contravenționale sau de fapte penale, cei care fac verificările se uită după împrejurările concrete ale faptelor, dacă s-au produs din culpă sau cu intenție, dacă au ajuns să fie cunoscute în societate și ce impact a avut asta ș.a.m.d.

"La verificarea cerinţei bunei reputaţii sunt avute în vedere următoarele criterii: tipul şi împrejurările de săvârşire a faptei, forma de vinovăţie, tipul de sancţiune aplicată, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum şi perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancţiunii disciplinare, contravenţionale, administrative sau de la rămânerea definitivă a condamnării", scrie în hotărârea menționată.