Proiectul legislativ înregistrat la Senat zilele trecute, urmărește, prin asigurarea infrastructurii menționate mai sus, să creeze imboldul folosirii unui număr tot mai ridicat de vehicule electrice și electrice hibrid.
În concret, se urmărește, în primul rând, ca autoritățile vizate „să amplaseze minimum o stație de reîncărcare a vehiculelor electrice și electrice hibrid plug-in”, conform proiectului.
Nici proiectul și nici expunerea de motive nu menționează unde trebuie amplasate astfel de stații de reîncărcare, deci autoritățile nu par a fi obligate să le amplaseze acolo unde se află și sediul acestora. Acest lucru este de înțeles, pentru că, probabil, există alte locuri unde amplasarea acestor stații ar fi mai eficientă.
După aceea, autoritățile mai trebuie să:
- asigure un număr minim de locuri de parcare care să fie cel puțin egal cu numărul stațiilor de reîncărcare; aceste locuri de parcare trebuie să fie destinate exclusiv încărcării vehiculelor electrice și electrice hibrid plug-in și să fie marcate corespunzător;
- să asigure accesul publicului la acele stații de reîncărcare, în mod nediscriminatoriu;
- să asigure funcționarea non-stop a stațiilor de reîncărcare și
- să asigure utilizarea gratuită a acelor stații.
De asemenea, autoritățile trebuie să aloce, din bugetele aprobate, banii necesari pentru îndeplinirea acestor cerințe.
Dacă nu se vor conforma obligațiilor de mai sus, autoritățile publice vor risca amenzi aplicate în baza Codului rutier (după modificarea operată prin propunerea prezentată aici, dacă aceasta va intra în vigoare). Ele vor fi foarte ridicate, în concret vizând o sumă aferentă unui interval de 21-100 puncte-amendă. Aceste amenzi se vor aplica, însă, abia la doi ani de la publicarea legii, deci posibil ca și cuantumul unui punct-amendă să fie diferit de cât e acum, adică 145 de lei.
Cerințele tehnice și operaționale privitoare la stațiile de reîncărcare vor fi stabilite, ulterior, prin legislație secundară.
În privința autorităților care sunt ținute de obligațiile de mai sus, e vorba de:
- Parlament, Administrația prezidențială, Guvern;
- ministerele și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale, împreună cu serviciile publice descentralizate ale acestora, dar nu și cele din domeniul apărării sau ordinii publice;
- autoritățile care se află sub control parlamentar, dar nu cele din domeniul siguranței naționale;
- instituțiile prefectului, consiliile locale (cu excepția celor din comune), precum și consiliile județene și Consiliul General al Municipiului Bucrești.
Determinarea folosirii vehiculelor electrice și electrice hibrid, conform expunerii de motive atașate proiectului, nu poate avea loc fără existența infrastructurii necesare (în situația concretă, stațiile de reîncărcare), întrucât consumatorii sunt reticienți să cumpere vehicule electrice în lipsa unei astfel de infrastructuri.
Însă elementul central al acestui proiect nu este faptul că modificările vizate ar duce la crearea unei infrastructuri generale, ci doar că ar oferi un exemplu, din partea autorităților, iar acest exemplu ar putea crea un imbold cu privire la extinderea stațiilor de reîncărcare, în viitor.
Atenție! Propunerea nu se aplică, deocamdată. Ea va deveni efectivă doar dacă este adoptată de Parlament, promulgată de președintele țării și publicată în Monitorul Oficial.