ACCES PREMIUM
          De ce premium?
                    
     
      
            
       
      		            În decembrie, anumite obligații fiscale trebuie rezolvate mai devreme decât de obicei 
      		      
                        
      
      
      
              
      
      
        
        
            
        
      
    
      
            
      
      
      
          
      
      
        Termenul fiscal din data de 25 a lunii, care este poate cel mai important termen lunar în relația cu autoritățile, se mută în decembrie 2020 în data de 21, conform calendarului disponibil pe site-ul Fiscului.          
      
      
                     
      
                                        
        Articolul continuă mai jos
                
        
                             
              
            
        
        
        Printre principalele chestiuni fiscale ce trebuie rezolvate până pe 21 decembrie 2020 se numără:
- depunerea declarației privind obligațiile de plată la bugetul de stat (formularul 100);
- declararea, prin formularul 112, și plata taxelor salariale aferente veniturilor din luna noiembrie 2020;
- depunerea decontului de taxă pe valoarea adăugată (formularul 300);
- depunerea decontului special de taxă pe valoarea adăugată (formularul 301);
- plata taxei pentru licența de organizare a jocurilor de noroc, aferentă anului 2019.
În mod normal, termenul acesta se stabilește pentru data de 25 a lunii. Dacă data de 25 pică în weekend sau într-o sărbătoare legală, termenul se mută, de obicei, în prima zi lucrătoare care urmează - asta este regula general valabilă pentru termenele fiscale.
Însă, din moment ce 
în decembrie zilele de 25 și 26 sunt libere legale pentru salariații statului și cei din mediul privat, fiind urmate la scurt timp de liberele legale din 1 și 2 ianuarie, termenul este stabilit, prin excepție, mai devreme decât de obicei.                
            
                
      
 
      
                    
           
          
        
            
      
     
                  
      --
      Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.