Disciplinarea copiilor cu blândețe, cea mai bună metodă, cu rezultate pe termen lung

Articol scris de psiholog Florentina Dumitru

Nu le putem permite copiilor noștri să facă tot ceea ce își doresc și tocmai de aceea avem nevoie de un set de reguli care să le traseze limite sănătoase. Rețeta ideală nu o vom găsi niciodată nici pe internet, nici la ceilalți părinți, fiindcă ea nu există. Ca să dea rezultate bune, disciplinarea copiilor se face în funcție de fiecare personalitate în parte și raportat la comportamentul negativ care a generat încălcarea regulilor. În spatele fiecărei acțiuni, copilul are o nevoie nesatisfăcută, iar cea mai des întâlnită este nevoia de atenție.

“Ordine și disciplină!” Vă e cunoscută probabil expresia și poate că o folosiți, însă cel mai des întâlnită este în instituțiile militare care au un regim strict de funcționare și un regulament care nu suportă modificări sau negocieri, ci doar conformari. “Ordine și disciplină!” nu înseamnă violență fizică sau psihică, însă implică consecvență, fermitate, stăruință, rutină.

Pentru a-și disciplina copiii, părinții au nevoie tocmai de aceste calități: consecvență, perseverență, calm, tenacitate și multă răbdare, fiindcă educația e un proces de durată, cu rezultate ce se văd în timp. Trebuie să găsim un echilibrul între a crește un copil ascultător și unul care să gândească și să acționeze liber. Și trebuie să ținem cont mereu că fiecare dintre noi are dreptul să aleagă pentru sine în măsura în care vârsta o permite.

Lupta pentru putere între copil și adult sabotează eficiența disciplinei

Confruntarea directă dintre părinte și copil se sfârșește de cele mai multe ori cu “victoria” copilului. Ne dovedim slabi și vulnerabili când copilul are o criză de plâns și, mai ales, dacă devine agitat, irascibil sau violent. Noi, mamele nu suportăm să ne vedem copilul plângând și atunci cedăm. Indiferent de ce ceea ce s-a întâmplat, de ce regulă a fost încălcată, găsim în sufletul și în mintea noastră o scuză. Minimizăm importanța evenimentului și alegem să trecem cu vederea. În felul acesta, nimeni nu are de câștigat. Aparenta victorie a copilului este practic debutul unui comportament nedorit ce se va perpetua în timp.

Pentru a evita acest război, trebuie să stabiliți reguli clare pe care să i le explicați copilului și pe care să vă asigurați că le-a înțeles. Vor fi reguli care trebuiesc respectate cu strictețe mai ales în ceea ce privește sănătatea și siguranța, dar și anumite aspecte pe care să știe că le mai poate negocia. Acestea se vor stabili în funcție de vârsta copilului și de nevoile lui.

Disciplinarea copiilor și diferența între disciplina pozitivă și disciplina negativă

Disciplina negativă se traduce, de fapt, în critică, injurii, înjosiri, reproșuri, comparații și amenințări. Sunt părinți care însă merg chiar mai departe și aplică corecții fizice pe principiul “bătaia e ruptă din Rai”. Când țipi la copil înseamnă că ești furios și frustrat și îți strigi de fapt propria neputință. Te simți copleșit și cauți o modalitate cât mai rapidă de a stopa comportamentul nedorit. Atunci recurgi la pedepse care par că ar da rezultate imediate, dar nu și pe termen lung.

“Și eu am mâncat bătaie în copilărie și uite că n-am ajuns rău acum!” Urmezi un model cunoscut, un model de gândire și relaționare agresivă care, însă, va avea consecințe asupra copilului. Cu siguranță și el va fi un părinte agresiv și își va crește copilul la fel.

Se întâmplă însă ca uneori nici pedeapsa fizică să nu-l oprească pe copil din a face trăznăi. Așadar, va trebui să cauți soluții noi. Va trebui să schimbi abordarea.

Descurajați comportamentul rău și consolidați comportamentul bun

Disciplinarea pozitivă presupune centrarea atenției atât a părintelui cât și a copilului pe aspectele pozitive din viața de zi cu zi. Cu siguranță că există multe lucruri bune pe care le face un copil zilnic. Așadar, nu ezitați să subliniați aceste fapte și să puneți mereu accentul pe emoțiile trăite. “Mi-a plăcut tare mult când m-ai ajutat să punem masa. M-am simțit bucuroasă! Tu cum te-ai simțit când m-ai ajutat?” “Ce frumos că ai strâns jucăriile. Acum e curățenie și ne putem juca și cu altceva! Ți s-a părut greu să faci asta? Dar acum cum te simți când vezi că ai reușit? Mie mi-a adus zâmbetul pe buze!”

“M-am bucurat că am putut avea încredere în tine. Ai reușit să faci toate temele de unul singur! Tu cum te simți acum că ai reușit?” “Ai greșit două exerciții, dar apreciez că ai încercat să le rezolvi singur. Sunt convinsă că data viitoare o să fii mai atent și vei avea mai mult succes!” După cum ați observant în exemplele de mai sus copilul nu este lăudat și nici recompensat pentru acțiunile lui însă nici nu este pedepsit. Pedepsele și recompensele funcționează pe termen scurt. Însă întărirea comportamentului pozitiv și descurajarea celui negativ au efecte de durată și de fapt ăsta este scopul educației.

Diferența între pedeapse și consecințe

Pedepsele sunt ușor de aplicat însă nu-l vor învăța pe copil nici să se controleze mai bine, nici să fie mai responsabil. Dimpotrivă, își va pierde încrederea în el și stima de sine. Însă consecințele sunt ceva firesc și natural și de obicei pe funcționează pe principiul cauza-efect. Iată un exemplu de pedeapsă: “dacă nu-ți strângi jucăriile, nu mai ai voie să te joci la laptop!” În cazul acesta, copilul alege să nu strângă jucăriile și nici să nu mai aibă acces la laptop. Iar a doua zi situația poate fi aceeași.

Comportamentul lui nu s-a îmbunătățit, nu a fost responsabilizat pentru acțiunile lui ci, dimpotrivă, va fi frustrat, nervos, supărat. Aplicarea acestei pedepse nu a dus la schimbarea dorită. Mai mult decât atât, dacă părintele nu este consecvent și ferm în decizia pe care a luat-o, va ceda și, la rugămințile copilului, îi va permite accesul la laptop. Genul acesta de abordare îl va determina pe copil să-ți testeze limitele de fiecare dată. Va învăța din experiență că e doar o chestiune de timp până când părintele va ceda, iar lucrurile vor sta așa cum dorește el.

Puneți accentul pe emoțiile copilului

De aceea, aplicarea pedepselor în disciplinarea copiilor nu sunt eficiente. Însă dacă îi arătăm copilului consecințele acțiunilor sale va vedea că lucrurile se petrec cât se poate de simplu și logic. De exemplu: “dacă nu îți vei conecta tableta la încărcător de fiecare dată după ce o folosești, data viitoare nu te vei putea juca cu ea fiindcă nu va avea baterie”. Sau “dacă nu-ți pui hanoracul, când ieșim afară îți va fi frig” sau “ Aș prefera să nu mai sari peste trepte când coborâm fiindcă s-ar putea să cazi și să te lovești”.

Disciplinarea copiilor presupune să renunțăm la pedepse și să ne concentrăm atenția pe consecințe. Însă, de multe ori, părinții uită să menționeze și consecințele pozitive.

Cum spuneam, consolidarea comportamentului bun fără laudă sau recompense, ci doar prin apreciere și comunicare eficientă, punând accentul pe emoții, este cea mai benefică. “Ai observat că dacă ai fost mai atent când ți-ai făcut temele ai luat o notă mai bună? Cum te-ai simțit când profesorul te-a lăudat?” sau “Ai văzut că dacă m-ai ajutat să strângem masa am avut mai mult timp să ne jucăm împreună? Nu te-ai bucurat pentru că ai ales să faci asta?”

Disciplinarea copiilor este absolut necesară. Regulile, limitele și rutina îi ajută să se simtă în siguranță și să se adapteze în sfera socială mult mai ușor. Copiii de azi vor fi adulții de mâine. Așadar, îi creștem pentru viitor. Pedepsele dor și lasă urme adânci în sufletul copilului în timp ce consecințele îl educă, îl responsabilizează și dau naștere motivației interioare pentru a face lucruri bune.

“Dacă există ceva ce dorim să schimbăm la copilul nostru, ar trebui să ne uităm mai întâi la noi înșine dacă nu există ceva ce ar trebui schimbat la noi“ - C.G. Jung

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.