Burnout-ul în contextul telemuncii: Ce trebuie să aibă angajatorii în vedere

Un raport elaborat de PwC indică faptul că aproape 60% dintre companiile respondente s-au declarat mulțumite de obiectivele de performanță și de productivitatea angajaților din ultimele 12 luni, în contextul în care munca s-a desfășurat de la distanță sau în sistem hibrid (alternativ acasă și la birou), însă 74% dintre directorii generali și de departamente de resurse umane sunt de părere că salariații lor nu pot gestiona eficient volumul de muncă și timpul personal, apărând deja probleme legate de burnout.

În mai 2019, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a fost recunoscut burnout-ul ca fiind o boală și l-a inclus în noua clasificare internațională a bolilor, care va intra în vigoare în ianuarie 2022. Ca și în cazul afecțiunilor musculoscheletice, și în privința burnout-ului, angajatorii vor avea obligații de respectat. Legea 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă (Legea SSM) stabilește “prevenirea bolilor profesionale” ca obligație a angajatorului, iar burnout-ul a fost definit de OMS ca epuizarea profesională sau prin muncă, cu alte cuvinte, o boală provocată de muncă.

De exemplu, pentru prevenirea afecțiunilor musculoscheletice, care afectează spatele, gâtul, umerii și membrele superioare, dar și membrele inferioare, angajatorii trebuie să îndeplinească o serie de obligații în materie de SSM, chiar și în perspectiva muncii de la distanță. Mai multe detalii în acest articol.

Dar cum ar putea să recunoască un angajator că telesariatul său suferă de burnout? Potrivit OMS, există trei semnale de alarmă cu ajutorul cărora poate fi recunoscută epuizarea în muncă: sentimentul de epuizare fizică și psihică, detașarea mentală legată de slujbă și performanțele slabe la locul de muncă.

Dacă nici angajatul nu îi dă seama de asta și nici nu împărtășește șefului direct din trăirile sale personale, un angajator ar putea să își dea printr-o serie de comportamente, manifestate în mod frecvent, așa cum notau o serie de psihologi: angajatul se retrage din fața responsabilităților și se izolează de colegi, procrastinează sau lipsește de la muncă frecvent.

Pentru a preveni burnout-ul, angajatorii pot organiza mai bine și prioritiza volumul de muncă, deoarece principala cauză a epuizării este acumularea unui volum prea mare de muncă.

Conflictul dintre viața de birou și cea personală s-a acutizat în perioada pandemică din cauza telemuncii, mai ales că a adâncit diferențele dintre sexe și a distribuirii responsabilităților legate de casă și familie, mai ales în cuplurile cu copii. Atribuțiile legate de muncă și responsabilitățile legate de casă și familie a fost și mai greu de gestionat de cei care nu au reușit să își creeze un spațiu propriu-zis de telemuncă. 

Agenția Europeană de Sănătate și Securitate în Muncă atragea atenția, într-un studiu publicat recent legat de telemunca în perioada COVID-19, că angajatorul ar trebuie să prevadă distincții clare între sarcinile impuse angajaților ce pot fi făcute în mod autonom și restul sarcinilor, pentru că numai în felul acesta telesalariații își vor putea organiza mai bine timpul de lucru.

De asemenea, important de luat în considerare este și “Zoom-fatigue”, așa numita oboseală provocată de comunicarea virtuală, fiind importantă stabilirea unor reguli privind cât de frecvente și cum să aibă loc întâlnirile virtuale, deoarece stresul generat de participarea în mod constant sau pentru lungi perioade de timp în aceste întâlniri virtuale poate fi extrem de nocivă pentru salariați.

Agenția Europeană de SSM subliniază faptul că pentru a preveni fenomenul izolării față de colegi, telemunca ar trebui redusă la jumătate din timpul săptămânal de lucru. În același timp, angajatorul trebuie să dea dovadă de flexibilitate, dacă un angajat performează în telemuncă, pentru a nu-l aduce la birou și a aduce o povară fizică și psihică suplimentară atribuțiilor profesionale și personale pe care deja le are.