ACCES PREMIUM
De ce premium?
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
CJUE: Autoritățile pot suspenda activitatea unei firme, chiar de la prima abatere, pentru vânzarea de tutun minorilor
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Autoritățile unui stat membru pot impune prin legislație sancțiuni ce prevăd atât amendarea, cât și suspendarea activității firmelor care au vândut tutun minorilor, chiar dacă acestea se află la prima abatere, conform Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Deși nu vizează România în mod direct, decizia este importantă pentru că inclusiv la noi urmează să se introducă posibilitatea suspendării activității companiilor de la prima abatere - atât pentru vânzarea de tutun, cât și pentru vânzarea de alcool către minori.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip

Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
„Principiul proporționalității trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care, în cazul unei prime încălcări a interdicției de vânzare a produselor din tutun către minori, prevede, în plus față de aplicarea unei amenzi administrative, suspendarea autorizației de desfășurare a activității care permite operatorului economic care a încălcat această interdicție să vândă astfel de produse pentru o perioadă de 15 zile, cu condiția ca o asemenea reglementare să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru realizarea obiectivului de protecție a sănătății umane și de reducere în special a prevalenței tabagismului în rândul tinerilor”, scrie în hotărârea dată de CJUE, acum câteva zile, în cauza C-452/20.
Speța în care s-a pronunțat Curtea de Justiție este una din Italia, acolo unde o firmă ce deține o cafenea a fost amendată pentru că a vândut țigări către minori. Deși se afla la prima abatere de acest fel, activitatea companiei a fost suspendată de autorități pentru 15 zile. După plata amenzii, contribuabilul a contestat în instanță suspendarea activității, considerând-o excesivă și disproporționată, și astfel s-a ajuns la sesizarea CJUE. În esență, judecătorii CJUE au apreciat că protejarea sănătății oamenilor este mult mai importantă, în acest context, decât dreptul companiilor de a vinde țigări.
„Astfel, sancțiunile prevăzute de legiuitorul italian apar ca fiind de natură, pe de o parte, să neutralizeze avantajul financiar obținut prin încălcare și, pe de altă parte, să îi determine pe operatorii economici să respecte măsurile care interzic vânzarea de produse din tutun către minori. Un sistem de sancțiuni precum cel în discuție în litigiul principal apare, așadar, ca fiind adecvat pentru atingerea obiectivului de protecție a sănătății umane și de reducere în special a prevalenței tabagismului în rândul tinerilor (...)”, scrie în hotărâre.
Cu toate că vizează Italia, decizia prezintă relevanță și pentru companiile active în România care vând produse din tutun și alcool. Conform unui proiect de lege adoptat recent în Parlament, localurile și magazinele vor risca, încă de la prima abatere, atât amendarea, cât și suspendarea temporară a activității, atunci când sunt prinse că vând minorilor tutun sau alcool.
Dacă firmele de la noi care sunt sancționate vor contesta suspendarea activității în instanță, acestea vor avea șanse minime de reușită. Asta deoarece hotărârile date de CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele naționale din UE care se confruntă cu situații similare. Practic, judecătorii sunt obligați să aplice raționamentul folosit de CJUE în decizia de mai sus și să dea dreptate autorităților care aplică suspendarea activității încă de la prima abatere.

--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro