ACCES GRATUIT
Copiii afectați de pandemie pot beneficia de servicii gratuite de consiliere psihologică. MS stabilește acum condițiile
În contextul pandemiei de COVID-19, copiii cu vârsta de până în 18 ani, care îndeplinesc anumite condiții și care sunt afectați emoțional pot să beneficieze de servicii de consiliere psihologică decontate de stat. Intrarea în programul „Din grijă pentru copii”, care a apărut în 2021, în contextul pandemiei de coronavirus, se va face pe baza unei recomandări de evaluare psihologică venite din partea unui medic, care va analiza comportamentul copilului, potrivit unui proiect pus miercuri în dezbatere publică de Ministerul Sănătății (MS).
Articolul continuă mai jos
Prin
proiectul de HG de la MS se stabilesc acum condițiile pe care copiii trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibili în program, precum și modul în care serviciile de consiliere vor fi furnizate.
Prin urmare, se are în vedere ca
cei de până-n 18 ani și care au fost afectați de perioada pandemiei atât din punct de vedere emoțional, cât și psihologic, să beneficieze de ore de consiliere psihologică sau psihoterapeutică gratuite, decontate de stat.
Criteriile de eligibilitate prevăd, printre altele, ca cei care se pot înscrie în program trebuie:
- să nu aibă vârsta mai mare de 18 ani. Excepție fac tinerii care au împlinit 18 ani și au calitatea de elev sau copiii care pe parcursul programului de evaluare si intervenție au împlinit 18 ani;
- să nu beneficieze de alte servicii psihologice gratuite și să nu fi beneficiat de serviciile aceluiași program;
- să aibă acordul părinților cu privire la participarea în program.
Ca urmare a observării comportamentului psihoemoțional al copilului sau la sesizarea părintelui, profesorii sau consilierii școlari îi vor îndruma pe părinți fie către medicii de familie sau medicii de medicină școlară, fie către medicii de psihiatrie pediatrică și consilierii școlari, în vederea obținerii unei
recomandări de evaluare psihologică pentru intrarea în program.
O ședință de consiliere durează 50 de minute, iar în cadrul programului copiii beneficiază de până la zece ședințe de psihoterapie, intervenție psihologică sau consiliere psihologică.
Potrivit
OUG nr. 105/2021, durata programului este de doi ani, iar acesta are ca scop să asigure suportul psihoemoțional pentru copii, precum și sporirea siguranței acestora.
Atenție! Ca să se aplice, proiectul de HG trebuie adoptat de Executiv și publicat în Monitorul Oficial.
Citește mai mult despre
consiliere psihologica,
elevi,
copii,
copii si parinti,
parinti,
scoala,
pandemie coronavirus,
covid,
covid 19,
psihologi,
evaluare psihologica
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)