avocatnet.ro 
Legea insolvenței persoanelor fizice nr. 151/2018 are deja ceva ani de când se aplică, dar nu are succesul pe care ar fi trebuit să-l aibă. În primul an de aplicare a legii, 13 români reușiseră să intre într-o procedură de insolvență; anul următor, se ajunsese la un total de 25, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. Dacă ne uităm la raportul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) pe 2021, aflăm că anul trecut s-au analizat și soluționat 37 cereri pentru deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor și că s-a acordat consiliere unui număr de 141 de debitori de către birourile de insolvență din țară (datornicii cu restanțe vechi la credite primesc consiliere gratuită de la ANPC pentru intrarea în insolvență).
Săptămâna trecută, ANPC spunea că a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, un număr de cereri de deschidere a procedurii de insolvență mai mare decât cele primite în cursul întregului an 2021 (nu ne spune însă exact câte), ocazie cu care Autoritatea îndemna cetățenii care se confruntă cu astfel de dificultăți financiare să se adreseze comisariatelor teritoriale de pe raza județului de domiciliu pentru identificarea unei soluții a situației.
Tot ANPC anunța, în mai, că a organizat un grup de lucru pentru a lucra și a propune o serie de modificări legislative la Legea 151. Între altele, ANPC recunoaște prin anunțul său că legea are carențe și că ar putea să vină în ajutorul mai multor datornici, dar din cauza acelor carențe nu se poate.
De ce, totuși, legea nu s-a bucurat de mai mult succes în toți acești ani?
Dacă vă gândiți că doar carențele legii au făcut neatractivă legea, vă înșelați. La început a fost statul...
În februarie 2018, discutam cu un practician în insolvență despre de ce nu puteau folosi datornicii mecanismele din Legea 151/2018: blocajul procedural în aplicarea legii era dat tocmai de lipsa ordinelor sau deciziilor de numire la nivelul ministerelor și instituţiilor („Cetăţeanul citeşte legea şi, plin de speranţă, îşi face dosarul înflăcărat de beneficiile legii; apoi, când iese din casă, nu ştie încotro s-o apuce. Îl depune, unde?”).
În 2020, după ce am primit informarea că doar 25 de români intraseră într-o procedură de insolvență, am vrut să înțelegem de ce nu ajută, concret, mecanismul mult așteptat mai mult decât promite că o face pe hârtie. Unul dintre lectorii Institutului Național de Pregătire a Practicienilor în Insolvență din România explica pentru redacția noastră eșecul legii tocmai pentru cei care au cea mai mare nevoie de ea.
Legea nr. 151/2018 prevede trei proceduri pentru datornici, în funcție de situația în care se află:
- procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor - care are ca scop declarat redresarea financiară a debitorului;
- procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active - prin care toate bunurile și/sau veniturile urmăribile ale debitorului sunt lichidate pentru acoperirea pasivului;
- procedura simplificată de insolvență - care se aplică anumitor categorii de debitori, respectiv doar celor care îndeplinesc următoarele condiții: cuantumul total al obligațiilor debitorului să fie de cel mult zece salarii minime pe economie (25.500 de lei, dacă judecăm după actualul minim), debitorul să nu aibă bunuri sau venituri urmăribile și să aibă peste vârsta standard de pensionare sau să-și fi pierdut total ori cel puțin jumătate din capacitatea de muncă.
Lectorul de la institut ne indica faptul că o mare parte din debitori nu pot accesa o procedură reglementată de Legea nr. 151/2018, din cauza faptului că datoriile pe care le înregistrează, total sau parțial, provin din exploatarea unei întreprinderi și, drept urmare, sunt excluși din start. Legea are prea multe condiții de bifat, ceea ce duce, din start, la ideea că multe dosare oricum ar fi respinse de autorități. Faptul că e nevoie de multe documente și cunoașterea termenilor juridici fac dificilă, dacă nu chiar imposibilă, pregătirea dosarului pentru omul de rând. Astfel, specialiștii recomandă celor interesați să apeleze la ajutorul unui avocat, care să-i reprezinte în fața instanțelor de judecată sau a comisiilor de insolvență - or, vorbim sau nu de oameni cu probleme financiare?
Practic, conform legii, insolventă ar fi persoana fizică ce nu mai are bani să-și plătească datoriile. Mai mult, avem și o prezumție: insolvența se prezumă dacă după trecerea unui termen de 90 zile de la data scadenței unei obligații debitorul nu și-a achitat datoriile către unul sau mai mulți creditori.
Persoanele vor să ceară intrarea în insolvență trebuie să aibă datorii de un anumit nivel minim (sau maxim, dacă vorbim de procedura simplificată), iar pragul acestora este prevăzut în Legea falimentului personal - 15 salarii minime pe economie. În 2022, asta înseamnă 38.250 de lei - de la acest nivel în sus trebuie să aibă datorii restante cei care vor să ceară intrarea într-o procedură pe bază de plan de rambursare sau prin lichidarea de active. Cei care au datorii mai mici, respectiv de până în 10 salarii minime, pot să opteze pentru o procedură simplificată de insolvență.
Util: 12 întrebări și răspunsuri despre falimentul personal, așa cum e reglementat acum
Comentarii articol (0)