Voucherele reprezintă un avans din compensația financiară la care au dreptul victimele, ce poate fi folosit pentru acoperirea nevoilor urgente. Suma acordată ca ajutor de urgență trebuie să se încadreze în limita valorii a cinci salarii de bază minime brute pe țară din anul respectiv. Anul acesta, salariul minim are valoarea de 3.000 de lei.
Acestea sunt, în esență, bilete de valoare pe suport electronic, dispozitiv fizic sau instrument virtual, de valoare corespunzătoare cu suma aprobată, cu o valabilitate de 90 de zile de la data emiterii sale.
Ajutorul de urgență se poate acorda de-acum, la cerere, persoanelor asupra cărora a fost săvârșită o tentativă de omor sau omor calificat, o infracțiune de vătămare corporală, o infracțiune de viol, act sexual cu un minor și agresiune sexuală, o infracțiune de trafic de persoane și trafic de minori, o infracțiune de terorism sau orice altă infracțiune intenționată comisă cu violență.
De asemenea, de vouchere pot beneficia soțul, copiii și persoanele aflate în întreținerea persoanelor decedate prin săvârșirea infracțiunilor amintite.
Ajutorul se poate acorda doar dacă infracțiunea a fost săvârșită pe teritoriul României și victima este:
- cetățean român;
- cetățean străin ori apatrid care locuiește legal în România;
- cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene (UE), aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracțiunii;
- cetățean străin sau apatrid cu reședința pe teritoriul unui stat membru al UE, aflat legal pe teritoriul României la data comiterii infracțiunii.
Hotărârea stabilește și o serie de sancțiuni pentru nerespectarea regulilor legate de utilizarea voucherelor pentru acoperirea nevoilor urgente. Astfel, utilizarea lor în alt scop decât cel stabilit va putea fi amendată cu până la 10.000 de lei, solicitarea și/ sau furnizarea de numerar în schimbul voucherelor va putea fi sancționată cu amenzi de până la 20.000 de lei, iar comercializarea voucherelor contra unei fracțiuni de preț sau a altor bunuri/ servicii decât cele stabilite, cu amendă de până la 30.000 de lei. Chiar dacă hotărârea este în vigoare deja, amenzile se vor putea aplica din 12 iulie 2023.
Comentarii articol (0)