Lista firmelor corecte
Obligația de a publica trimestrial lista albă a fost introdusă și operaționalizată în cursul anului trecut. Lista albă aferentă trimestrului al treilea din 2023 este disponibilă în pagina de aici a site-ului ANAF. Aceasta trebuie să apară, mai precis, până la finalul lunii de după fiecare trimestru (31 octombrie, în cazul de față, dar a apărut cu întârziere).
Conform Ordinului ANAF 1.923/2022, cerințele ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ, pentru includerea pe lista albă a firmelor corecte, sunt următoarele:
- persoanele juridice au depuse toate declaraţiile fiscale, pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data întocmirii listei (condiţia se consideră îndeplinită şi dacă, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite prin decizie a ANAF);
- persoanele juridice au achitate la scadență sau la termenul de plată prevăzut de lege obligațiile fiscale principale și accesorii, în trimestrul pentru care se întocmește lista;
- persoanele juridice nu au obligații bugetare restante la data întocmirii listei.
Lista firmelor cu datorii
Obligația de a publica trimestrial lista neagră a firmelor cu datorii există deja de mai mulți ani, aceasta fiind publicată, de asemenea, până la finalul lunii de după fiecare trimestru (31 octombrie, în cazul de față, dar a apărut cu întârziere). Lista neagră aferentă trimestrului al treilea din an este disponibilă la adresa de aici.
Conform Ordinului ANAF 558/2016, înainte de publicarea listei negre, companiile care urmează să figureze pe ea au fost anunțate în scris până la data de 15 octombrie. Astfel, societățile au avut două variante la dispoziție:
- fie să ceară Fiscului corectarea evidențelor, în caz că sumele precizate sunt greșite (datornicul se prezintă la Fisc în termen de cinci zile de la data primirii notificării, pentru ca părțile să se pună de acord asupra datoriei reale);
- fie să-și achite datoriile, dacă au resursele necesare la îndemână (actualizarea listei datornicilor se face în 15 zile de la achitarea integrală a creanțelor).