De aceea, OUG 115/2023, apărută acum două săptămâni și care conține o serie de măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, dar și pentru combaterea evaziunii fiscale, introduce în Codul fiscal prevederi speciale la calculul impozitului pe venitul din pensii.
Mai exact, Codul fiscal stabilește acum că “(…) pentru drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004 (…), ale Legii nr. 204/2006 (…) și ale Legii nr. 1/2020 (…), impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 10% asupra venitului impozabil din pensii (…)”.
Pensiile vizate de această clarificare sunt cele private, respectiv, în ordine, cele de la pilonul II (cu contribuție obligatorie), pilonul III (cu contribuție opțională) și cele ocupaționale.
Această clarificare era necesară în contextul în care, în urma schimbărilor legislative din ultimii ani, exista riscul ca, de la 1 ianuarie 2024, pensiile private să fie impozitate progresiv, similar pensiilor speciale.
De altfel, și Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România atrăgea atenția, înainte de apariția OUG 115/2023, asupra acestui risc. “APAPR atrage public atenția asupra unei ambiguităţi legislative în Codul fiscal, care crează premisele impozitării progresive a câştigurilor de capital din fondurile de pensii private (Pilonul II - obligatoriu și III - facultativ), asimilate în mod eronat cu partea necontributivă a pensiilor de serviciu (cunoscute public ca «pensii speciale») începând cu 1 ianuarie 2024. Astfel, în loc de impozitarea plăților din fondurile de pensii private cu cota normală de 10% (...), de la 1 ianuarie 2024, regimul fiscal riscă să devină cel cu cotele progresive de 15% sau 20%, aplicabil câştigurilor de capital, cel mai nefavorabil dintre toate produsele de economisire/ investire din România”, sublinia, în noiembrie, asociația.
Așadar, autoritățile de la noi au venit, spre final de decembrie 2023, cu OUG 115, care introduce și clarificarea legată de impozitarea pensiilor private.
Prin Legea nr. 309/2022, prevederile din Codul fiscal referitoare la stabilirea venitului impozabil lunar din pensii au fost modificate și completate, în cazul veniturilor din pensii primite ca plată unică sau plăți eșalonate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative și ale Legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaționale.
Astfel, pentru veniturile din pensii obținute în baza prevederilor actelor normative amintite, reprezintă venit impozabil sumele care depășesc contribuțiile nete ale participanților din care se deduce plafonul neimpozabil lunar de 2.000 lei.
Apoi, prin Legea nr. 282/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, prevederile Codului fiscal referitoare la calculul și reținerea impozitului pe veniturile din pensii au fost modificate și au fost introduse cote progresive de impozitare a veniturilor din pensii, în funcție de modalitatea de stabilire a venitului din pensii: venit lunar stabilit ca urmare a aplicării principiului contributivității sau parte din venitul lunar reprezentând componentă necontributivă.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Financiar și Contabilitate, Resurse Umane (HR), Juridic și Conformitate , Management Risc și Control Intern
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 115/2023, LEGE nr 227/2015, LEGE nr 411/2004, LEGE nr 204/2006, LEGE nr 1/2020, LEGE nr 309/2022, LEGE nr 282/2023
Citește mai mult despre pensii private, pensii pilonul ii, pilonul ii, pilonul iii, pensii ocupationale, impozit pensie, pensii speciale, OUG 115/2023 modificari fiscale si bugetare, fond de pensii private
Clarificare oficială: Pensiile private, impozitate cu 10% de la 1 ianuarie
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Pentru a elimina o ambiguitate legislativă, din cauza căreia exista riscul ca, de la 1 ianuarie 2024, pensiile administrate privat (pilonul II), cele facultative (pilonul III), dar și cele ocupaționale să fie impozitate cu cotele destinate pensiilor speciale, de până la 20%, guvernanții au venit, pe final de 2023, prin intermediul OUG 115, ce conține mai multe măsuri fiscal-bugetare, cu o precizare clară: toate aceste pensii se impozitează cu 10%.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Financiar și Contabilitate, Resurse Umane (HR), Juridic și Conformitate , Management Risc și Control Intern
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 115/2023, LEGE nr 227/2015, LEGE nr 411/2004, LEGE nr 204/2006, LEGE nr 1/2020, LEGE nr 309/2022, LEGE nr 282/2023
Citește mai mult despre pensii private, pensii pilonul ii, pilonul ii, pilonul iii, pensii ocupationale, impozit pensie, pensii speciale, OUG 115/2023 modificari fiscale si bugetare, fond de pensii private
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (1)