Durerile de spate ale lucrătorilor și alte afecțiuni musculo-scheletice, în topul bolilor profesionale în România

Prevenirea acestor probleme de spate și altor afecțiuni musculo-scheletice necesită o atenție sporită asupra ergonomiei locului de muncă, pauze adecvate pentru a reduce tensiunea continuă și exerciții fizice regulate pentru întărirea musculaturii spatelui. 

Discuțiile din ce în ce mai des întâlnite pe tema „durerilor de spate” ale lucrătorilor, deși au la bază tot banii încasați la bugetul de asigurări sociale de sănătate, adică aceeași miză care stă pe buzele tuturor, fie politicieni, fie funcționari, fie antreprenori sau lucrători plătiți la nivelul salariului minim brut pe economie, readuc în prim plan aspecte ignorate de cel puțin 17 ani încoace și care țin de supravegherea sănătății lucrătorilor. Sigur, nu putem elimina din start situațiile în care concediile medicale sunt acordate în condiții cel puțin discutabile, dar să nu scăpăm din vedere că oamenii nu prea se îmbolnăvesc din senin, iar foarte multe afecțiuni pot fi cauzate de condițiile de muncă improprii.

Graficul nr. 1 din raportul INSP - evoluția numărului de boli profesionale declarate în perioada 2005 - 2022

Acum ajungem la un act normativ pe care nu-l prea aduce în discuție nimeni, HG 355/2007, dar și o lungă listă cu boli profesionale sau legate de profesie, acestea fiind enumerate în Anexele 22 și 23 ale Normelor de aplicare a Legii 319/2006 (anexate prezentului articol).

Ce ne-a „scăpat” din vedere (cel puțin) în ultimii 17 ani?

1. Niciun contract de muncă nu poate fi încheiat în lipsa fișei de aptitudine eliberate de medicul de medicina muncii cu care angajatorul se află într-o relație contractuală.
2. Medicul de medicina muncii, în urma unui examen medical, având în vedere fișa de identificare a factorilor de risc (anexată acestui articol), fiind obligatorie completarea tuturor rubricilor.
3. Orice persoană trebuie să cunoască riscurile specifice locului de muncă pe care dorește să-l ocupe, iar aceste informații vor fi furnizate de către angajator chiar înainte de semnarea contractului, deci salariatul trebuie să cunoască în permanență aceste riscuri
4. Medicul de medicina muncii poate solicita și alte investigații/examene medicale suplimentare, în funcție de starea de sănătate a persoanei examinate și/sau riscurile specifice postului. Lista investigațiilor/examenelor medicale este prevăzută de anexa 1 a HG nr. 355/2007.
5. În anumite situații, în funcție de specificul activității și/sau riscurile specifice postului, testarea psihologică este obligatorie, în condițiile prevăzute de Anexa 1 a HG 355/2007.
6. Angajatorii sunt obligați să asigure fondurile şi condițiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare pentru supravegherea sănătății lucrătorilor, aceștia nefiind implicați în niciun fel în costurile aferente supravegherii medicale profilactice specifice riscurilor profesionale.
7. Lucrătorii nu pot refuza efectuarea examenului medical de medicina muncii, fiind obligați să se prezinte conform programării făcute de către angajator, împreună cu medicul de medicina muncii.
8. Programările nu pot prejudicia lucrătorii, nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere al timpului de muncă.
9. Examenul medical la angajare vizează și situațiile schimbării locului de muncă la același angajator, schimbarea felului muncii (funcție/meserie/ocupație), dar și detașarea.
10. Medicul de medicina muncii poate solicita medicului de familie adeverință/scrisoare medicală care să ateste starea de sănătate a viitorului angajat. Observăm că adeverința/scrisoarea medicală de la medicul de familie poate fi solicitată, însă decizia aparține medicului de medicina muncii.
11. Atât la angajare, cât și la examenele medicale periodice, salariatul primește un exemplar al fișei de aptitudine, iar al doilea exemplar ajunge la angajator și o copie la conducătorul locului de muncă pentru a fi atașată fișei de instruire individuală (SSM)
12. Medicii de medicina muncii aflați într-o relație contractuală cu angajatorii au obligația de a efectua activități specifice de promovare a sănătății la locul de muncă pentru realizarea bunăstării lucrătorilor, bazate pe identificarea problemelor acestora. De asemenea, participă la realizarea şi implementarea programelor de informare, educare şi formare profesională cu privire la sănătatea şi securitatea în muncă pentru lucrătorii la care s-a efectuat supravegherea sănătății prin examene medicale profilactice. Medicii de medicina muncii desfășoară activități de consiliere privind sănătatea şi igiena ocupațională a lucrătorilor şi a reprezentanților acestora din întreprindere şi din comitetul de sănătate şi securitate în muncă, după caz, şi colaborează cu responsabilii SSM. Oricare ar fi concluzia medicului de medicina muncii, persoana examinată poate contesta rezultatul dat de către medicul specialist de medicina muncii privind aptitudinea în muncă.
13. Orice lucrător are dreptul să consulte medicul specialist de medicina muncii, pentru orice simptome pe care le atribuie condițiilor de muncă şi activității desfășurate.
14. La încetarea contractului de muncă, lucrătorul trebuie să solicite, în copie, dosarul medical și fișa/fișele de identificare a factorilor de risc specifice postului pe care l-a ocupat și să le predea noului medic de medicina muncii sau, dacă nu se angajează imediat, le va preda medicului de familie.
15. Trebuie să existe o colaborare eficientă/operativă între medicul de familie al salariatului și medicul de medicina muncii aflat în relație contractuală cu angajatorul, pentru a preveni riscurile sau pentru a lua măsurile necesare pentru protecția sănătății lucrătorului.
16. Orice lucrător poate solicita medicului de medicina muncii, prin intermediul angajatorului, accesul la toate informațiile referitoare la starea lor de sănătate.
17. Nu numai medicul de medicina muncii poate semnala o suspiciune de boală profesională ori legată de profesie, ci orice medic, deci inclusiv medicul de familie.

Graficul nr. 2 din raportul INSP - numărul de boli profesionale declarate în 2022

Fără a elimina sau minimiza rolul oricărui angajator, în principal în privința evaluării riscurilor la care sunt sau pot fi expuși lucrătorii săi, dar și din punct de vedere financiar, lucrătorii, reprezentanții lor cu atribuții în privința securității și sănătății în muncă, alături de medicii de familie de medicii de medicina muncii pot contribui la crearea unor medii de lucru care să nu le pună sănătatea în pericol.

În egală măsură, instituțiile și autoritățile publice cu atribuții în domeniu sunt încă sub nivelul de eficiență care ar putea să prevină și/sau să intervină în situația în care sănătatea lucrătorilor ar fi pusă în pericol, iar rapoartele anuale disponibile până în acest moment confirmă acest aspect.

Comparând datele disponibile (2021 și 2022) observăm o creștere de peste 100% a numărului de boli profesionale declarate în 2022, în comparație cu anul 2021, iar explicația o regăsim chiar în ultimul raport (pentru anul 2022), respectiv creșterea interesului în această direcție.