ACCES GRATUIT
Propunere: Eutanasierea câinilor sănătoși din adăposturi să fie interzisă
Cu condiția să fie sănătoși, câinii fără stăpân vor sta în adăposturi până vor fi revendicați sau adoptați, potrivit unui proiect legislativ pus recent în dezbaterea Senatului. Asta înseamnă că nu vor mai putea fi eutanasiați dacă durează prea mult să fie revendicați sau adoptați, ca acum.
Articolul continuă mai jos
Propunerea legislativă aflată în atenția senatorilor prevede modificarea
OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, respectiv
interzicerea eutanasierii câinilor sănătoși și încurajarea sterilizării.
„Câinii fără stăpân vor fi cazaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân, până la revendicare sau adopție. Populaţia trebuie informată despre existenţa adăpostului, programul de vizitare, posibilitatea de adopție sau revendicare prin afișare la sediul adăpostului şi al serviciului specializat, precum și prin programe şi evenimente de încurajare a adopţiei”, scrie, mai exact, în proiectul de lege.
Astfel, vor putea fi eutanasiați doar câinii grav bolnavi. Concret, vor putea fi eutanasiați de îndată câinii cu boli incurabile, după ce au fost examinați medical de către un medic veterinar. La examinare asistă și reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale pentru protecția animalelor.
Viitoarea lege stabilește fără echivoc că
“eutanasia câinilor sănătoși este interzisă”. Eutanasia reprezintă un act de sacrificare prin procedee rapide și nedureroase a câinilor bolnavi, după cum apare în document, fiind
“singura procedură admisă de suprimare a vieţii animalelor bolnave incurabil sau grav rănite”.
Acum, legislația dă un răgaz de doar
14 zile zile lucrătoare pentru revendicarea sau adoptarea câinilor din adăposturi. După depășirea acestui termen, în funcție de fiecare situație în parte, câinii nerevendicați sau neadoptați pot fi eutanasiați, chiar dacă sunt sănătoși.
“Interzicerea eutanasierii și redirecționarea fondurilor folosite în prezent pentru uciderea câinilor către programe de sterilizare constituie o măsură eficientă pe termen mediu și lung de reducere a numărului câinilor fără stăpân și garantează, în același timp, respectarea obligațiilor asumate de statul român prin Legea 60 din 2004 (Convenția europeană pentru protecția animalelor de companie - n. red.). La considerentele de ordin pragmatic trebuie să se adauge și cele de ordin moral, pentru a pune capăt acestei practici barbare”, după cum subliniază inițiatorii măsurilor.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie adoptat în Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)