Astfel, schema de plafonare a prețurilor la energie se va mai aplica, până în martie 2026, doar pentru consumul de gaze naturale, “pentru a atenua impactul creșterilor de prețuri din acest sector asupra consumatorilor casnici și non-casnici și a veni în continuare în sprijinul consumatorilor vulnerabili”, după cum au transmis reprezentanții Guvernului la adoptarea măsurii.
Totuși, autoritățile au stabilit un nou mecanism de sprijin pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică. Mai exact, de la 1 iulie, persoanele cu venituri mici pot beneficia de un sprijin lunar în valoare de 50 de lei.
Schema de plafonare la gaze naturale se aplică până în martie 2026
Intervalele de prețuri facturate conform actualei scheme de plafonare pentru consumatorii casnici de gaze naturale vor fi menținute până pe 31 martie 2026, după cum urmează:
- maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici;
- maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul anterior la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum şi în cazul producătorilor de energie termică şi al clienţilor noncasnici din cadrul parcurilor industriale şi cei din cadrul sistemelor de distribuţie închise.
Schema de plafonare la energie electrică a fost eliminată de la 1 iulie
Intervalele de prețuri facturate pentru consumatorii casnici de energie electrică, stabilite prin OUG 27/2022, s-au păstrat până la 30 iunie 2025. Astfel, pentru clienții casnici cu un consum lunar cuprins între 0 şi 100 kWh (inclusiv), prețul final facturat în baza schemei de plafonare a fost menținut la maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus.
De același preț, 0,68 lei/kWh, au beneficiat, indiferent de consum, și următoarele categorii de consumatori casnici:
- clienţii casnici la al căror loc de consum locuiesc persoane care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale alimentate de la reţeaua electrică, necesare efectuării tratamentelor medicale;
- clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani;
- familiile monoparentale care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani.
Consumul de energie electrică cuprins între 255 și 300 kWh/lună s-a facturat la prețul de maximum 1,3 lei/kWh, cu TVA inclus, iar în cazul în care consumul a depășit 300 kWh/lună, întreg consumul s-a facturat la prețul de maximum 1,3 lei/kWh.
Comentarii articol (0)