- Angajații vor putea vedea imediat schimbările privind salariul, sporurile, tipul contractului, suspendările sau încetările, având astfel o transparență crescută asupra relației de muncă.
- Angajatorii trebuie să acorde mai multă atenție datelor introduse în sistem și ordinii operațiunilor.
- Accesul în Reges-Online poate duce la constatarea mai facilă a unor discriminări salariale, funcționând ca un catalizator pentru implementarea transparenței salariale cerute de o directivă europeană ce trebuie transpusă până în vara lui 2026.
Dobândirea accesului la registrul electronic al salariaților nu s-a putut face în vechiul Revisal din cauza limitărilor tehnice, însă noua platformă, Reges-Online, a fost gândită și cu o interfață pentru angajați. Astfel, cei care își fac cont în Reges-Online au acces la contractele lor de muncă active și la cele inactive, angajații putând să vadă istoricul până în 2006.
Odată dobândit accesul în cont, angajații vor primi inclusiv notificări în ceea ce privește modificările pe care angajatorii le operează în sistem în ceea ce privește contractele lor de muncă, în ceea ce privește suspendările sau încetările de contracte. Notificările vin pe e-mailul cu care angajatul s-a înregistrat, precum și în aplicația mobilă folosită, dacă angajatul a instalat-o. Altfel spus, angajații (cu cont!) vor afla de îndată ce date au introdus în angajatorii în Reges și dacă acestea corespund celor discutate/negociate anterior ori dacă introduc modificări ce nu au fost deloc discutate.
De pildă, angajații vor afla instant dacă s-a operat o modificare a salariului, o modificare a sporurilor primite sau altor adaosuri ce apar în Reges, vor afla instant dacă s-a modificat tipul contractului, norma de muncă, repartizarea timpului de muncă (și vor vedea, concret, în ce constă modificarea - fie că vorbim de salariu sau altceva), dacă contractul lor a fost suspendat dintr-un motiv sau altul (de exemplu, în cazul concediilor medicale sau al absențelor nemotivate), data cu care a fost încetat contractul ș.a. asemenea.
De ce este important acest lucru pentru angajatori? Pe de o parte, este un semn de exclamare în cazul celor care nu au fost niciodată complet transparenți cu angajații lor. Pe de altă parte însă, angajații vor putea să vină să ceară lămuriri nu doar pentru ceea ce reprezintă abuzuri, ci și pentru date introduse greșit ca urmare a erorii umane, chiar dacă datele introduse vor fi spuse rectificării ulterior.
Ca atare, această facilitate a Reges-Online înseamnă necesitatea de oferi atenție sporită informațiilor introduse în registru, fie că ele sunt introduse de prestatorii de servicii, fie de un angajat propriu al angajatorului; înseamnă, de asemenea, că departamentele de resurse umane se vor confrunta cu un volum semnificativ mai mare de muncă rezultat tocmai din nevoia angajaților de a primi explicații pentru cele pe care le regăsesc (și, eventual, nu le înțeleg) în registrul de evidență. Facilitatea oferită de noul registru pentru salariații cu cont înseamnă și necesitatea angajatorilor și prestatorilor de servicii de a acorda o atenție deosebită ordinii operațiunilor - modificările ce trebuie făcute prin acord cu salariatul trebuie operate în registru ulterior înțelegerii părților și semnării actului adițional, iar nu invers (noul Reges îi poate tenta însă pe operatori să procedeze invers, întrucât oferă posibilitatea generării unui act adițional - despre asta însă, într-un articol viitor).
Accesul instant la aceste informații va însemna însă și riscul unor situații ce pot vira foarte ușor în zona conflictelor de muncă atunci când angajatorii refuză discuțiile sau nu oferă suficiente explicații angajaților. Trebuie menționat și că Reges-Online prevede un mecanism intern de notificare a angajatorului de către angajat cu privire la neregulile constatate de acesta din urmă în registru, unde, în lipsa unui răspuns, notificarea va merge mai departe, cel mai probabil, direct la Inspecția Muncii.
E de așteptat, totodată, ca angajații cu cont în Reges-Online să ajungă să-și compare propriile evidențe și să ajungă la constatări precum existența unor discriminări salariale sau de alt tip în contextul relațiilor de muncă. Accesul la Reges-Online este, practic, un motiv în plus pentru angajatorii care nu s-au apucat încă să facă ordine în politicile salariale și de beneficii să nu mai amâne acest lucru până în 2026 - când trebuie transpusă directiva privind transparența salarială.