ACCES GRATUIT
Procedura de atestare a specialiștilor în domeniul protejării monumentelor istorice, simplificată
Printr-un ordin apărut recent, Ministerul Culturii a înlocuit normele metodologice privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice. Noile norme vin, de fapt, cu o procedură mai simplă de atestare a acestor specialiști.
Articolul continuă mai jos
Ministerul Culturii a înlocuit, odată cu apariția în Monitorul Oficial a
Ordinului 2.866/2025,
normele privind atestarea personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice, introducând, în esență, o procedură simplificată și mai clară pentru atestarea amintită.
Cele mai importante modificări apărute recent în zona atestării personalului de specialitate în domeniul protejării monumentelor istorice vizează:
- stabilirea unor criterii mai transparente și mai ușor de aplicat;
- evaluarea candidaților pe baza experienței profesionale și a studiilor relevante, inclusiv prin susținerea unui interviu și prezentarea unui portofoliu de lucrări;
- înființarea Registrului personalului de specialitate atestat, gestionat de Institutul Național al Patrimoniului, care va fi actualizat permanent și publicat online;
- introducerea unor reguli mai stricte privind imparțialitatea Comisiei de atestare, prin asumarea unei declarații de confidențialitate și prin evitarea conflictelor de interese;
- adaptarea specializărilor în funcție de evoluțiile profesionale și tehnologice din domeniu.
Atestarea va fi făcută, în continuare, de Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, cu sprijinul comisiei de atestare.
Conform noilor norme, comisia este numită prin decizie a managerului Institutului și este formată din minimum nouă persoane atestate în domeniul protejării monumentelor istorice, care pot fi propuse de Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului și de structurile și asociațiile profesionale din domeniu, la solicitarea Institutului.
Totodată,
calitățile pentru care se acordă atestarea sunt:
- specialist debutant;
- specialist;
- expert;
- expert tehnic.
După cum a subliniat Ministerul Culturii la apariția ordinului ce conține noile norme privind atestarea specialiștilor în domeniul protejării monumentelor istorice,
“documentul a fost revizuit pentru prima dată după mai bine de 15 ani, în contextul în care realitățile din domeniul patrimoniului construit s-au schimbat semnificativ. Actualizarea era necesară pentru a răspunde deficitului tot mai mare de specialiști atestați și pentru a elimina blocajele administrative generate de reglementările anterioare”.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)