Nu e suficientă o demisie verbală. Angajata, concediată disciplinar pentru absențe nemotivate

• Demisia este un act unilateral care necesită obligatoriu formă scrisă pentru a fi valabilă, o demisie verbală sau nepredată oficial angajatorului nefiind recunoscută legal.
• Absențele nemotivate care perturbă grav activitatea angajatorului constituie abatere disciplinară gravă și pot justifica legal concedierea, dacă procedura de cercetare a fost respectată.
• În litigiile de muncă, respectarea formalităților procedurale este esențială - lipsa indicării complete a martorilor în apel poate duce la respingerea probei, indiferent de utilitatea ei.
• Instanțele evaluează probele în ansamblu - semnăturile de pe statele de plată pot prevala în fața contestării unor documente, dovedind acceptarea tacită a situației de fapt.

Ca-n cele mai multe cazuri, avem două versiuni diferite asupra celor petrecute în fapt: o salariată, având funcția de bucătar într-un restaurant, a contestat decizia angajatorului de a o concedia disciplinar. Conflictul de muncă a pornit de la încetarea efectivă a raporturilor de muncă, salariata pretinzând că, pe fondul unor neînțelegeri, și-a prezentat demisia în formă scrisă (împreună cu alte colege), care ar fi fost acceptată de contabilă (soacra administratorului), iar ulterior, într-o discuție telefonică, administratorul le-ar fi comunicat că pot pleca imediat, renunțând la termenul de preaviz. 

Angajatorul, pe de altă parte, a susținut o cu totul altă realitate: salariata, alături de alte două colege din bucătărie, ar fi părăsit intempestiv locul de muncă într-o zi de luni, fără nicio explicație și fără să anunțe, blocând astfel activitatea restaurantului și cauzând prejudicii considerabile (alimente expirate, comenzi neonorate, prejudiciu de imagine). În consecință, a demarat procedura de cercetare disciplinară și a emis decizia de concediere pentru absențe nemotivate. 

Tribunalul, ca primă instanță, a înclinat balanța în favoarea angajatorului și a respins acțiunea salariatei, considerând că aceasta nu a reușit să dovedească prezentarea unei demisii în condițiile legii. Totodată, a constatat că fapta de a absenta nemotivat, cu consecințe grave asupra activității firmei, a fost corect sancționată prin concediere, procedura disciplinară fiind legal îndeplinită. Cererile privind plata unor drepturi salariale restante sau a concediului neefectuat au fost de asemenea respinse, instanța reținând că angajatorul a prezentat dovezi de plată. 

Nemulțumită, salariata a declarat apel, solicitând schimbarea sentinței și admiterea cererilor sale, reiterând susținerile privind demisia și acordul angajatorului pentru plecarea imediată, criticând prima instanță pentru neîncuviințarea probelor pe care le considera esențiale (martori care să confirme versiunea sa și înregistrări audio ale discuțiilor). De asemenea, a contestat valoarea probatorie a declarației unui alt angajat (considerat subiectiv), a negat existența produselor expirate și a acuzat angajatorul de rea-credință prin depunerea unor înscrisuri cu semnături pe care le considera false. Un alt motiv de apel a vizat cuantumul cheltuielilor de judecată la care fusese obligată, considerând că onorariul avocatului angajatorului acoperea și cererea reconvențională a acestuia, care fusese respinsă. 

Analizând apelul, Curtea a adus o serie de clarificări importante, menținând în esență soluția primei instanțe pe fondul cauzei, dar intervenind punctual asupra unui aspect procedural.

• Proba cu martori în apel – atenție la formalități!

• Demisia: verbală sau scrisă?

Legea nu lasă loc de interpretări, iar principalul argument al salariatei viza existența unei demisii. Curtea de Apel, la fel ca prima instanță, a fost fermă: conform art. 81 din Codul muncii, demisia este actul unilateral de voință al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului. Forma scrisă este cerută ad validitatem (condiție pentru însăși validitatea actului adică).

Prin urmare, susținerile apelantei privind o demisie verbală sau o hârtie lăsată contabilei (care, conform susținerilor angajatorului, nici nu avea calitate în firmă pentru a primi astfel de acte) nu au putut fi primite. Nu s-a făcut dovada depunerii unei demisii scrise și înregistrate de angajator. În lipsa acestei dovezi, nici susținerile privind o eventuală renunțare a angajatorului la preaviz nu au mai necesitat analiză. 

• Absențele nemotivate și impactul lor (concediere justificată)
  

În condițiile în care demisia nu a putut fi probată, plecarea salariatei de la locul de muncă a rămas calificată indubitabil drept absență nemotivată. Curtea a reținut, din probele administrate (nota explicativă a unui alt angajat și procesul verbal al cercetării disciplinare), că plecarea celor trei angajate din bucătărie a perturbat grav activitatea restaurantului, ducând la imposibilitatea onorării comenzilor și la expirarea alimentelor. Fapta a fost considerată o abatere disciplinară gravă, iar decizia de concediere, emisă cu respectarea procedurii de cercetare prealabilă (convocare, comisie, proces-verbal), a fost apreciată ca fiind temeinică și legală. 

• Drepturile salariale și semnăturile contestate – ce cântărește mai mult?

Atenție! Documentați riguros orice abatere disciplinară, inclusiv absențele nemotivate și impactul acestora asupra activității și parcurgeți cu atenție toți pașii cercetării disciplinare. Chiar dacă un salariat părăsește postul, nu considerați contractul încetat de la sine.