Sediile fixe și permanente: Digitalizarea și inteligența artificială schimbă regulile jocului

Sediul fix este un concept ce ține de TVA, iar sediul permanent este un concept ce ține de impozitul pe profit. De principiu, sediul fix este relevant din perspectiva stabilirii locului prestării serviciilor și, automat, a statului în care se datorează TVA, iar sediul permanent - din perspectiva impozitării profiturilor.

Citatele de mai jos sunt extrase dintr-o discuție de la un eveniment organizat recent de avocatnet.ro despre impactul digitalizării și al inteligenței artificiale asupra stabilirii sediilor fixe și permanente în România și îi aparțin Cristinei Niculcea, Transfer Pricing Manager la Viboal FindEx.

1. Ce contează mai mult? Prezența fizică sau prezența digitală?

Cristina Niculcea: „Am dori să discutăm un pic despre cum se situează, în prezent, noțiunile de sediu fix și sediu permanent în contextul actual al digitalizării și al inteligenței artificiale. Și ne-am gândit, pe de o parte, să analizăm poziția contribuabilului și, pe de altă parte, să analizăm poziția ANAF. În ceea ce privește poziția contribuabilului, este important să ne întrebăm dacă digitalizarea și inteligența artificială ne ajută în eficientizarea operațională sau, de fapt, indică și pot sublinia niște riscuri fiscale? În contextul tradițional, definirea sediului fix și a sediului permanent necesita, de regulă, o prezență fizică - birouri, angajați, echipamente.

Acum, conceptele de digitalizare și de inteligență artificială redefinesc, practic, aceste noțiuni de prezență fizică și de loc de desfășurare a activității. Astăzi, o companie poate genera venituri substanțiale într-o țară fără să aibă niciun fel de angajat acolo. Practic, digitalizarea și inteligența artificială stabilesc că valoarea economică și prezența digitală sunt cele care, în fapt, în prezent, subliniază și creează existența unui sediu permanent, dincolo de infrastructura fizică. Practic, asistăm la o schimbare de la criteriul prezenței fizice la cel al creării de valoare adăugată și al prezenței digitale.

Platformele digitale, în prezent, pot crea urme digitale ce pot susține existența unui sediu fix. Practic, toate aceste platforme de colaborări online (canale digitale pe care contribuabilii încep să le folosească tot mai des, astfel încât să eficientizeze operațiunile) pot crea, fără intenție, niște «urme» care pot fi detectate mult mai ușor, în prezent, de către autoritățile fiscale. De asemenea, și externalizările proceselor de business către diverse entități, activitățile de la distanță pot fi mult mai ușor de corelat, în prezent, cu criteriile de sediu permanent.

Avem, pe de altă parte, și foarte multe tehnologii (infrastructură hibrid, infrastructură multicloud), care permit ca foarte multe date să fie procesate în timp real, care eficientizează activitatea contribuabilului, dar, pe de altă parte, toată această migrare dinamică între servere, între diverse infrastructuri poate ridica diverse semne de întrebare și poate să atragă după sine un risc de identificare a unui sediu permanent.”

2. Ce întrebări ar trebui să-și pună contribuabilii?

Cristina Niculcea: „Tot mai des ne punem întrebarea, în momentul în care lucrăm cu toate aceste instrumente digitale, ce este relevant când stabilim existența unui sediu permanent? Este relevantă locația fizică a serverului? Este relevantă locația unde sunt luate deciziile de business? Sau, mai degrabă, în contextul actual, este relevantă locația unde se generează activitatea economică?

Totodată, digitalizarea permite o fragmentare a lanțului valoric în diverse microservicii și, atunci, această fragmentare a lanțului valoric face ca o serie de funcții și procese să poată să fie automatizate complet cu inteligența artificială și, astfel, să devină funcții auxiliare, iar alte funcții să rămână funcțiile importante de business. Ca paranteză, funcțiile auxiliare, din perspectiva reglementărilor fiscale, nu generează un sediu permanent și, atunci, este important să vedem cum fragmentăm aceste microservicii și când se generează și când se îndeplinesc funcții auxiliare și când se îndeplinesc funcții de valoare adăugată ridicată.

De asemenea, un alt aspect important sunt abonamentele software, deoarece, în ultima perioadă, a crescut foarte mult incidența cu care ne raportăm la acestea - modele de afaceri bazate pe «software as a service», care creează situații în care clientul poate să acceseze din România diverse servicii la cerere din multiple locații geografice. Și, atunci, tot acest model ridică întrebări fundamentale - și anume este locația serverului care generează impozitarea și jurisdicția, este locația unde este emisă licența de software sau locația unde se află utilizatorul final? Toate aceste aspecte denotă faptul că, în prezent, apar tot mai multe întrebări legate de existența sediilor fixe și permanente, date de aceste procese automatizate.”

3. Dar care este perspectiva autorităților fiscale?

Cristina Niculcea: „Pe de altă parte, există o digitalizare în contrapartidă și la nivelul autorităților fiscale. Pentru că, în prezent, digitalizarea, toate aceste sisteme digitale implementate la nivelul Autorității fiscale din România, reprezintă o transformare în modul în care ANAF are capacitatea de a monitoriza și a identifica potențiale activități generatoare de sedii fixe și permanente. Avem implementarea SAF-T, e-Factura, e-Transport - toate acestea oferă Autorității fiscale o mai mare ușurință în a identifica fluxuri de tranzacții între contribuabili, locații de prestare a serviciilor sau de livrare, dar și frecvența cu care se derulează anumite fluxuri. Acest volum crescut de date permite, practic, Autorității fiscale să monitorizeze mult mai eficient activitățile economice și să identifice automat indicii care relevă existența unui sediu fix sau permanent.

Totodată, în prezent, Autoritatea fiscală este mult mai axată pe a analiza și a identifica substanța economică, nu aspectul formal. Se pune tot mai mult accent pe valoarea adăugată ce se creează pe un lanț valoric, indiferent de existența rapoartelor juridice formale. Totodată, prin intermediul digitalizării și din discuțiile recente la care am participat, am identificat că ANAF are intenția aceasta de a explora capacități de analiză predictivă. Practic, vor să creeze, cu ajutorul instrumentelor de inteligență artificială și de digitalizare, diverse profiluri de risc, diverși algoritmi prin intermediul cărora pot să urmărească și să stabilească indicii și bife clare ce pot să determine existența unui sediu fix sau permanent.

Și, nu în ultimul rând, toate aceste aspecte de digitalizare permit mult mai ușor ca schimbul automat de informații între diversele autorități fiscale din diferite jurisdicții să se facă mult mai rapid. Acum se pot face și verificări încrucișate între diverse declarații fiscale efectuate de entități aflate în jurisdicții diferite. Se întâmplă și acțiuni coordonate între autoritățile fiscale din diverse state. Toate acestea, cu scopul de a identifica riscul fiscal.”

4. Care este ideea principală de reținut din această discuție?

Cristina Niculcea: „În concluzie, digitalizarea ne ajută, inteligența artificială ne ajută, dar este foarte important să stabilim cum le utilizăm și să indicăm niște repere clare privind utilizarea acestora, pentru că, dacă nu le utilizăm cum trebuie, există acest risc și această posibilitate de a fi identificați mult mai ușor, în prezent, de către autoritățile fiscale, în ceea ce privește activitățile ce pot genera sedii fixe și sedii permanente.”

Notă: Informații mai multe despre sediile fixe și permanente pot fi găsite într-o campanie informativă derulată în trecut de avocatnet.ro.