Sporul pentru condiții de muncă reprezintă un semnal de alarmă, nu o soluție (pe termen lung). De ce investiția în siguranță este mai presus de orice compensație financiară

• Sporul pentru condiții vătămătoare nu este un beneficiu, ci un indicator al problemelor nerezolvate la locul de muncă și un semnal de alarmă care ar trebui să determine îmbunătățirea condițiilor.
• Angajatorul are obligația legală de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor, fără a putea invoca motive economice pentru neimplementarea măsurilor de siguranță necesare.
• Riscurile profesionale există în toate sectoarele, de la șantiere la birouri, incluzând sedentarism, calitate slabă a aerului, iluminat necorespunzător și stres.
• Soluția durabilă constă în construirea unei culturi a prevenției, nu în normalizarea riscurilor prin acordarea de sporuri, care sunt obligatorii doar până la eliminarea pericolelor.

Să privim lucrurile dintr-o perspectivă echilibrată. Niciun lucrător nu își dorește să primească un bonus financiar în schimbul riscului de a se îmbolnăvi sau de a suferi un accident. În același timp, niciun angajator responsabil nu ar trebui să prefere plata lunară a unui spor în detrimentul investiției în măsuri care elimină sau diminuează riscurile pe termen lung. O astfel de abordare nu doar că este costisitoare, dar reprezintă o amenințare directă la adresa sănătății oamenilor și, dacă ne referim la mediul privat, la adresa sustenabilității afacerii.

Cadrul legal este foarte clar în această privință. Legea 319/2006 a securității și sănătății în muncă, piatra de temelie a legislației naționale, transpune Directiva-cadru 89/391/CEE, stabilind principiul fundamental că angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. 

Această responsabilitate este una generală și acoperă evaluarea riscurilor, implementarea măsurilor de prevenire, informarea, consultarea și instruirea lucrătorilor.

Ce înseamnă acest lucru, într-un limbaj mai puțin tehnic? 

Înseamnă că angajatorul nu poate invoca motive economice pentru a justifica neimplementarea măsurilor de securitate necesare. Siguranța și sănătatea la locul de muncă nu sunt „opționale” și nu pot fi înlocuite permanent cu o sumă de bani adăugată la salariu. Sporul pentru condiții vătămătoare ar trebui să intervină doar în situațiile excepționale, unde riscurile nu pot fi eliminate complet, în ciuda tuturor măsurilor tehnice și organizatorice luate. 

Acordarea lui reprezintă, de fapt, cea mai mică parte a efortului pe care un angajator trebuie să-l depună.

Aici se impune o clarificare esențială: atât timp cât condițiile de muncă vătămătoare sau periculoase subzistă, iar riscurile nu au fost eliminate sau reduse la un nivel acceptabil, acordarea sporului este obligatorie. 

Acesta nu este un instrument la dispoziția discreționară a angajatorului, care poate fi ajustat sau eliminat în funcție de considerente bugetare. Valoarea sa este direct legată de gradul de risc constatat în urma evaluării, iar orice modificare trebuie să se bazeze pe o reevaluare obiectivă care să ateste o îmbunătățire reală a condițiilor de muncă.

Mai mult, plata acestui spor nu absolvă angajatorul de obligația sa fundamentală, derivată atât din legislația națională, cât și din principiile dreptului european și internațional al muncii. Dimpotrivă, un angajator diligent și de bună-credință trebuie să acționeze pe două planuri simultan:

1. să compenseze corect și la timp riscul existent prin acordarea sporului;
2. să investească activ și constant în măsuri tehnice și organizatorice pentru a elimina cauzele care au dus la acordarea sporului.

A te limita doar la plata compensației, fără a depune eforturi concrete și demonstrabile pentru a remedia problemele, reprezintă o abordare păguboasă și o încălcare a principiului bunei-credințe care trebuie să guverneze relațiile de muncă.

Un risc prezent în toate sectoarele, de la șantier la birou

O capcană frecventă este aceea de a crede că riscurile profesionale sunt prezente doar în anumite domenii, precum construcțiile, industria chimică sau minerit. Este o perspectivă superficială care ignoră realitatea complexă a muncii moderne.

Da, un muncitor în construcții este expus unor pericole evidente și imediate. Dar asta nu înseamnă că un lucrător dintr-un birou este ferit de riscuri. Sedentarismul prelungit, calitatea slabă a aerului interior, iluminatul necorespunzător, stresul cauzat de termenele limită strânse sau de un management defectuos – toate acestea sunt condiții care, pe termen lung, pot duce la afecțiuni grave: boli cardiovasculare, afecțiuni musculo-scheletice, epuizare profesională (burnout) sau probleme de sănătate mintală.

Fiecare loc de muncă are particularitățile și riscurile sale specifice. Din păcate, în sectorul privat, aceste aspecte sunt adesea ignorate. Aici intervine necesitatea ca lucrătorii să fie mai conștienți de drepturile lor, care nu se rezumă doar la salariu. 

Dreptul la un mediu de muncă sigur este la fel de important. Fără o implicare activă, dincolo de încasarea lunară a salariului, mulți se vor trezi confruntându-se cu probleme de sănătate, fără să știe dacă acestea au fost sau nu cauzate de condițiile de la serviciu.

De la compensare la prevenție: o schimbare necesară de mentalitate

Soluția pe termen lung nu constă în normalizarea și perpetuarea riscurilor prin acordarea de sporuri, ci în construirea unei culturi a prevenției. 

Acest lucru implică:

1. Evaluarea corectă și periodică a riscurilor: Identificarea tuturor pericolelor potențiale, de la cele fizice la cele psihosociale.
2. Consultarea și implicarea lucrătorilor: Nimeni nu cunoaște mai bine riscurile unui post decât cel care îl ocupă zi de zi. Dialogul transparent și consultarea sunt esențiale pentru a găsi cele mai bune soluții.
3. Investiția în măsuri de protecție: De la echipamente de protecție adecvate și moderne, la îmbunătățirea ventilației, ergonomia mobilierului sau organizarea muncii pentru a reduce stresul.
4. Promovarea echilibrului dintre viața profesională și cea personală: Un lucrător odihnit și echilibrat este un lucrător mai puțin expus riscurilor de accidentare sau îmbolnăvire.

Atât angajatorii, cât și lucrătorii trebuie să înțeleagă că securitatea la locul de muncă este o responsabilitate comună și un interes reciproc. Un mediu de lucru sigur duce la creșterea productivității, la reducerea absenteismului medical și la o mai mare stabilitate a forței de muncă. 

Conflictele și abordările de tipul „contează doar interesul meu” nu fac decât să erodeze încrederea și să perpetueze condiții nesigure.

În concluzie, haideți să privim sporul pentru condiții de muncă nu ca pe o victorie sau ca pe o soluție, ci ca pe ceea ce este cu adevărat: un eșec temporar al sistemului de prevenție. 

Adevăratul succes este eliminarea nevoii de a-l acorda, prin crearea unor locuri de muncă unde sănătatea și siguranța sunt, cu adevărat, pe primul loc.