avocatnet.ro 
- Solicitările transmise recent de ANAF către contribuabili, în baza art. 58 și 64 din Codul de procedură fiscală, par a excede cadrul legal aplicabil, întrucât nu vizează determinarea unei stări de fapt fiscale individuale, însă pot anticipa inițierea unor controale fiscale.
- Informațiile solicitate nu fac obiectul unei obligații contabile sau fiscale prevăzute de lege, iar centralizarea acestora implică un efort disproporționat din partea contribuabililor, fără o justificare legală sau practică adecvată.
- Deși contribuabilii mari și mijlocii transmit deja declarația SAF-T, care oferă ANAF acces la date detaliate, instituția solicită informații redundante, cu termene nerezonabile, în plin sezon de vacanță, ceea ce ridică serioase probleme de oportunitate și echitate administrativă.
Astfel, zilele trecute, un număr mare de societăți au primit, prin Spațiul Privat Virtual, adrese formulate în baza art. 58 și 64 ale Codului de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), prin care li se solicită să pună la dispoziția ANAF, în termen de zece zile lucrătoare, în scopul realizării unor „analize cu caracter fiscal”, informații detaliate despre structura cheltuielilor cu serviciile aferente anilor 2020-2024 (nu vom comenta alegerea ANAF de a le împărți în servicii de la „afiliați” și „terți”, în condițiile în care terți sunt toți).
O astfel de solicitare excede cadrului legislativ, așa cum vom arăta în continuare, doar sintetizând argumentele principale:
1. Articolele invocate în adrese nu pot fi temeiul solicitărilor acelor informații dorite de ANAF. Transpare, în mod clar, faptul că adresele emise de ANAF vin în contextul discuțiilor despre firmele parte din grupuri internaționale care plătesc servicii către părțile afiliate din străinătate. Informațiile necesare ANAF nu par a avea o legătură directă cu niciun contribuabil, ci pare a fi, mai degrabă, o cercetare de piață prin care ANAF încearcă să înțeleagă volumul serviciilor plătite către părți afiliate. În consecință, nu considerăm că se aplică art. 58 din Codul de procedură fiscală, care vorbește clar despre obligația contribuabililor de a furniza informații necesare „pentru determinarea stării de fapt fiscale”, sau ale art. 64 din Codul de procedură fiscală, care se referă la „înscrisuri” (registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri - de apreciat „predictibilitatea” și generozitatea Codului de procedură fiscală în favoarea organelor fiscale) necesare „în vederea stabilirii stării de fapt fiscale”.
ANAF beneficiază de un ordin specific (Ordinul nr. 3.076/2017) care prevede procedura de solicitare a informațiilor (în temeiul art. 58 și 64), precum și modelul documentelor utilizate. Probabil că acest ordin nu a fost invocat, iar formularistica lui nu a fost accesată tot din cauza lipsei de temei a articolelor invocate.
2. Un alt argument important pentru care cererea de informații pare că excede cadrul legal este lipsa obligației contribuabililor de a ține evidența informațiilor în formatul solicitat de organele fiscale. ANAF își dorește să contorizeze pentru perioada anilor 2020-2024 informații detaliate despre natura serviciilor plătite: care sunt de management, de consultanță, de marketing, suport vânzări, precum și „etc.”, așa cum este interesat și de natura redevențelor plătite (know-how, brand, precum și „etc.”). Informațiile solicitate vin din evidența contabilă a contribuabilului. Potrivit cadrului legislativ existent în perioada anilor 2020-2024, nu există nicio obligație (dar niciuna, nici pe filiera contabilității financiare, nici pe cea a contabilității de gestiune) de a organiza evidența serviciilor distinct pe serviciile de interes pentru autoritatea fiscală.
O astfel de misiune de a detalia informațiile nu ar fi imposibilă, dar ar presupune analiza individuală a tuturor cheltuielilor efectuate în perioada de interes pentru ANAF și gruparea acestora potrivit criteriilor solicitate. Un consum inutil de timp care, ca de fiecare dată, generează costuri și pierderi de timp pentru contribuabili, nu pentru aparatul fiscal. La fel ca în trecut, utilizarea acestor informații pe care ANAF vrea să le obțină utilizând resursele contribuabililor nu este certă. Ar putea să fie doar timp pierdut și costuri nejustificate. Ne întrebăm, în plus, care este sancțiunea de care ar fi pasibil un contribuabil care nu completează corect tabelul, fie că greșește, fie că nu se străduiește să-l completeze corect (în condițiile în care oricum este un grad mare de subiectivism în clasificarea cheltuielilor, partea de „etc.”). Niciuna?
Am vorbit despre legalitate, dar, în ceea ce privește oportunitatea unei astfel de cereri, doar în câteva cuvinte: contribuabilii mari și mijlocii (care preponderent au făcut obiectul acestei cereri) transmit de ani buni declarația SAF-T, din care ANAF își poate extrage direct informațiile de interes; termenul de răspuns este de zece zile lucrătoare în plin sezon de vacanță, în condițiile în care termenul de 45 de zile de soluționare a contestațiilor, de exemplu, este ignorat cu desăvârșire de organele fiscale; avem deja legislație și instrumente solide care pot fi aplicate de organele fiscale pentru a limita exportul profiturilor în străinătate și multe alte argumente.
Nu în ultimul rând, ne aducem aminte că suntem la câteva luni distanță de perioada în care organele fiscale au trimis zeci de mii de adrese privind depunerea greșită a declarațiilor SAF-T sau a deconturilor, în condițiile în care, în mod incontestabil, culpa era a sistemelor informatice ale ANAF și a neînțelegerii informațiilor colectate, sau că, în urmă cu o săptămână, mii de contribuabili au primit notificări că nu au depus declarația de impozit pe profit a anului 2025, cu termen în anul 2026. Toate costurile necesare formulării răspunsurilor la aceste adrese rămân în sarcina celor care plătesc corect și regulat și, mai grav, rămân necuantificate.
Andreea_Ius 
marinamarilena