Riscurile ergonomice și afecțiunile musculo-scheletice: Cum prevenim durerile de spate și alte tulburări cauzate de posturi incorecte sau mișcări repetitive?

• Afecțiunile musculo-scheletice sunt cea mai frecventă problemă de sănătate profesională, cauzate de un dezechilibru între cerințele postului și capacitățile fizice ale lucrătorului.
• Factorii de risc pentru AMS includ atât aspecte fizice (manipularea greutăților, posturi forțate, mișcări repetitive) cât și organizaționale (ritm alert, lipsă de autonomie, stres).
• Legislația (Legea 319/2006 și HG-urile specifice) obligă angajatorii să evalueze riscurile ergonomice și să adapteze munca la om, nu invers.
• Prevenirea eficientă a AMS se realizează prin evaluarea riscurilor, reproiectarea posturilor de muncă și implementarea de măsuri tehnice și organizatorice.

După ce recent am discutat despre riscuri specifice precum cele din telemuncă sau lucrul cu ecrane, este momentul să abordăm o categorie de riscuri care le înglobează pe acestea, dar se extinde peste acest punct: riscurile ergonomice. 

Afecțiunile musculo-scheletice nu sunt un efect inevitabil al muncii, fie ea muncă fizică sau muncă de birou. Ele sunt, în majoritatea cazurilor, rezultatul unui dezechilibru între cerințele postului de lucru și capacitățile fizice ale lucrătorului. Știința care se ocupă cu echilibrarea acestei relații se numește ergonomie, iar aplicarea principiilor sale este o componentă fundamentală a securității și sănătății în muncă.

Înțelegerea cauzelor: De unde apar afecțiunile musculo-scheletice?

AMS-urile sunt rareori cauzate de un singur factor, ci mai degrabă de o combinație de factori de risc care acționează în timp. Aceștia pot fi grupați în două mari categorii:

• Manipularea manuală a maselor: Ridicarea, transportul, împingerea sau tragerea unor greutăți, în special dacă se face incorect sau în mod repetat.
• Posturi de lucru forțate sau statice: Menținerea prelungită a unor poziții incomode (ex: aplecat, cu brațele ridicate) sau statice (șezând sau în picioare fără posibilitatea de mișcare).
• Mișcări repetitive: Executarea aceluiași gest de nenumărate ori, în special la o viteză mare, cum ar fi în cazul lucrului pe o linie de asamblare.
• Vibrații mecanice: Utilizarea de unelte care produc vibrații (pickhammer, polizor) sau conducerea de vehicule pe teren accidentat.

2. Factori de risc organizaționali și psihosociali:

Acesta este un aspect adesea neglijat. Apariția AMS este puternic influențată și de modul de organizare a muncii:

• Ritmul de muncă alert: Când presiunea timpului este mare, lucrătorii nu mai au timp de recuperare, oboseala musculară se acumulează, iar riscul de accidentare crește.
• Lipsa de control și autonomie: Imposibilitatea de a varia sarcinile, de a schimba ritmul de muncă sau de a lua pauze scurte atunci când simt nevoia.
• Stresul ocupațional: Stresul cronic duce la o tensiune musculară generalizată, ceea ce face corpul mult mai vulnerabil la leziuni.

Obligația de a adapta munca la om

Principiul fundamental al ergonomiei – „adaptarea muncii la om, și nu invers” – este consacrat ca principiu general de prevenire în Legea nr. 319/2006 (Legea SSM). Pe lângă această obligație generală, există și acte normative specifice care reglementează riscurile ergonomice, precum:

• HG nr. 1048/2006 privind cerințele minime pentru manipularea manuală a maselor.
• HG nr. 1028/2006 privind lucrul la echipamente cu ecran de vizualizare (discutat anterior).
• HG nr. 1876/2005 privind expunerea la vibrații mecanice.

Toate acestea obligă angajatorul să evalueze riscurile ergonomice și să ia măsuri pentru a le elimina sau reduce.

Prevenirea AMS nu înseamnă a le spune lucrătorilor „să ridice corect”. Înseamnă a proiecta munca astfel încât riscurile să fie eliminate de la sursă.

1. Evaluarea riscurilor: Primul pas este identificarea sarcinilor care implică riscuri ergonomice. Acest lucru se face prin observarea directă a modului de lucru, discuții cu lucrătorii (care sunt cei mai buni experți în propria muncă) și, unde este cazul, folosirea unor metode de analiză standardizate.

2. Reproiectarea postului de muncă și a sarcinilor: Aceasta este cea mai eficientă etapă, care urmează ierarhia măsurilor de prevenire:

• Eliminarea riscului: Se poate automatiza sarcina de ridicare a greutăților? Se poate elimina mișcarea repetitivă printr-un nou proces?
• Măsuri tehnice: Acolo unde eliminarea nu este posibilă, se introduc ajutoare tehnice: echipamente mecanizate pentru ridicare, posturi de lucru reglabile (mese și scaune ergonomice), unelte cu design ergonomic, care reduc efortul.
• Măsuri organizatorice:
  • Rotația: Alternarea sarcinilor pentru a evita suprasolicitarea unui singure grupe musculare.
  • Introducerea de pauze de recuperare: Pauze scurte și frecvente sunt mai eficiente decât o singură pauză lungă pentru a combate oboseala musculară.
  • Instruirea lucrătorilor: Formarea angajaților cu privire la tehnicile corecte de manipulare a maselor, la importanța adoptării unei posturi corecte și la modul de utilizare a echipamentelor reglabile.

Ergonomia nu este un cost, ci o investiție

Afecțiunile musculo-scheletice reprezintă o povară uriașă atât pentru lucrători, prin suferința și incapacitatea pe care le provoacă, cât și pentru companii, prin costurile generate de absenteism, fluctuația de personal și scăderea productivității. 

Ignorarea riscurilor ergonomice este o strategie păguboasă pe termen lung. Investiția în proiectarea ergonomică a locurilor de muncă este, în schimb, o investiție directă în sănătatea, siguranța și eficiența echipei, fiind una dintre cele mai sigure căi către o forță de muncă sustenabilă și performantă.