Acesta este motivul apariției proiectului de ordin de la MAI: modificarea Ordinului 118/2012 privind condițiile în care se suportă de către unitate sumele necesare asigurării asistenței juridice a cadrelor militare din Ministerul Administrației și Internelor pentru fapte săvârșite de acestea în exercitarea, potrivit legii, a atribuțiilor de serviciu.
În primul rând, prin proiectul de față se aduc lămuriri în legătură cu acordarea banilor pentru asistența juridică și se introduce un termen maxim pentru solicitarea lor. Astfel, acordarea acestor sume se va face la solicitarea cadrelor militare împotriva cărora a fost desfășurat sau se desfășoară un proces penal și/ sau civil sau o procedură administrativ-jurisdicțională pentru fapte săvârșite în exercitarea, potrivit legii, a atribuțiilor de serviciu, ce trebuie formulată în termen de maximum trei ani de la efectuarea cheltuielilor.
Apoi, sunt introduse prevederi care detaliază modul în care cadrele militare din MAI vor putea face dovada existenței unui proces împotriva lor, în legătură cu acțiuni întreprinse în timpul programului. Concret, dovada îndeplinirii condițiilor privind desfășurarea unui proces penal și/ sau civil ori a unei proceduri administrativ-jurisdicționale împotriva unui cadru militar, pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se va face după cum urmează:
- pentru situația în care împotriva cadrului militar a fost desfășurat sau se desfășoară un proces penal pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta prezintă o copie a documentului emis de organele judiciare prin care a fost informat cu privire la fapta pentru care a fost/ este cercetat și la încadrarea juridică a acesteia sau, în lipsa deținerii acestui document, o declarație pe propria răspundere cu privire la faptul că a fost ori că este urmărit penal sau judecat pentru săvârșirea unei infracțiuni în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
- pentru situația în care împotriva cadrului militar a fost desfășurat sau se desfășoară un proces civil pentru fapte săvârșite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta prezintă, în copie, documentul comunicat de instanța de judecată din cuprinsul căruia rezultă faptul că a fost/ este chemat în judecată pentru repararea prejudiciului produs prin săvârșirea unei fapte delictuale în exercitarea atribuțiilor de serviciu și dovada comunicării acestuia;
- pentru situația în care împotriva cadrului militar a fost desfășurată sau se desfășoară o procedură administrativ - jurisdicțională, acesta prezintă o copie a documentului emis de organele administrativ - jurisdicționale prin care a fost informat cu privire la fapta pentru care a fost/ este cercetat și la încadrarea juridică a acesteia sau, în lipsa deținerii acestui document, o declarație pe propria răspundere cu privire la faptul că a fost desfășurată ori că se desfășoară cu privire la persoana sa o procedură administrativ - jurisdicțională pentru o faptă săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
- în cazul în care cadrul militar a încheiat un contract de tranzacție ori un acord de mediere;
- în cazul în care instanța de judecată sau organele administrativ-jurisdicționale au constatat vinovăția sa, printr-o hotărâre/ decizie definitivă;
- în cazul în care instanța de judecată sau organele administrativ-jurisdicționale au constatat printr-o hotărâre/ decizie definitivă, că fapta nu a fost săvârșită în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
- în cazul în care instanța de judecată sau organele administrativ-jurisdicționale au constatat nevinovăția sa, printr-o hotărâre/ decizie definitivă, și a fost admisă în favoarea acestuia plata cheltuielilor de judecată cu titlu de onorariu avocat.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de ordin de la MAI trebuie să primească semnătura ministrului de resort și să fie publicat în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (0)