Finanțările intragrup: Despre ce este vorba și de ce le verifică ANAF

Discuția despre finanțările intragrup și controalele ANAF a avut loc la un eveniment online organizat recent de avocatnet.ro. Citatele de mai jos sunt extrase din prezentările susținute de Lavinia Negoiță, Tax & Accounting Manager, și Cristina Niculcea, Transfer Pricing Manager, de la Viboal FindEx.

1. Despre ce finanțări este vorba?

Lavinia Negoiță: „Când vorbim de finanțări, în mod evident, ne referim la orice fel de contract de împrumut sau de punere la dispoziție a unor mijloace bănești de la o entitate la alta. Dar am vrut să vă atragem atenția și cu privire la niște tranzacții destul de deosebite și dificil de analizat, care sunt tot mai frecvente în practica internațională - și anume cash-pooling-ul (conturi comune unde anumite entități pun bani, iar altele iau bani) și comisioanele de garantare sau alte costuri financiare facturate intragrup pentru garantarea unor împrumuturi externe de către compania-mamă.”

2. De ce sunt aceste tranzacții în vizorul ANAF?

Lavinia Negoiță: „Evident, pentru cheltuielile înregistrate de entitățile din România aferente acestor tranzacții, respectiv dobânzi sau orice costuri financiare asimilate acestora. Mai este, de asemenea, o practică utilizată de ANAF de a considera aceste împrumuturi ca fiind aporturi la capitalul social al societății beneficiare (să considere că acordarea unor astfel de împrumuturi maschează astfel de aporturi). Iar elementele care se urmăresc în astfel de situații sunt: dacă împrumuturile respective sunt rambursate, dacă au garanții, dacă au sau nu un termen de rambursare stabilit prin contract.

De asemenea, am mai sesizat și situații în care s-a verificat dacă se calculează și se înregistrează în contabilitate acele cheltuieli cu dobânzile generate de împrumut, nu numai dacă se plătesc. Deci, toate aceste elemente contribuie la încadrarea sau reîncadrarea unor împrumuturi ca aporturi la capitalul social. Și, de asemenea, din perspectiva prețului de transfer, ANAF urmărește dacă nivelul dobânzii este la nivelul prețului de piață (respectiv dacă, pentru aceleași costuri, societatea ar fi putut obține acest împrumut de la o entitate independentă (sau dacă sunt niște prevederi preferențiale).”

3. Cum analizează ANAF aceste tranzacții?

Cristina Niculcea: „Pe partea de finanțări, în ultimii ani, autoritățile fiscale s-au specializat foarte mult. Au un departament pe partea de analiză de finanțări și am observat cum, de-a lungul anilor, în interacțiunile cu ei au apărut tot felul de întrebări detaliate, tot felul de analize, calcule pentru anumiți indicatori de risc. Practic, ce face ANAF când vede o finanțare intragrup? În primul rând, analizează condițiile contractuale - dacă există un contract de finanțare încheiat intragrup, dacă se prevede despre ce valoare a împrumutului vorbim, ce valută, ce scadență, dacă se percep garanții sau nu, care sunt clauzele de rambursare.

Se urmărește și se calculează anumiți indicatori de risc financiar. Analizele Fiscului pe finanțări intragrup vizează acum și partea de rating de credit - se verifică și se calculează ratingul de credit al debitorilor, pentru că, practic, acesta dictează dobânda (cu cât tu, ca debitor, ești o companie mai riscantă, cu atât ar trebui ca grupul să-ți perceapă o rată de dobândă mai mare, pentru că, în mod normal, și un terț ți-ar fi perceput o rată de dobândă mai mare). Deci, se fac și astfel de analize pentru calculul de rating de credit.

Se verifică capacitatea de rambursare a debitorului. Se calculează indicatori cu privire la cât de mult poți să-ți acoperi dobânzile din profitul operațional, care este capacitatea ta, ca firmă, de a rambursa împrumutul. Toți acești indicatori dau Fiscului niște indicii că ai primit un împrumut de la grup, dar, de fapt, tu nu puteai să-l rambursezi niciodată și nici nu l-ai rambursat (nici n-ai făcut plăți de dobânzi, nici n-ai rambursat din împrumut de când îl ai de X ani). Și, atunci, toate acestea duc la diverse reîncadrări ale împrumuturilor. Bineînțeles, se urmăresc și reguli fiscale - limitări de praguri ale cheltuielilor cu dobânzile. Și, un ultim aspect, se verifică și partea de preț de transfer - verifică dacă rata de dobândă intragrup (pe care grupul ți-a perceput-o) este la nivel de piață.”

4. Cum se realizează evaluările de preț de transfer?

Cristina Niculcea: „Practic, există mai multe metode. Cea aplicată cel mai des în practică este comparația. Ori de câte ori filiala grupului care primește finanțare de la grup are și finanțări bancare, întotdeauna prima analiză a ANAF va fi să se raporteze la acele finanțări și să analizeze în ce măsură pot fi utilizate drept comparabile - dacă avem aceeași valută, aceeași scadență, se pot aplica ajustări privind garanțiile (pentru că băncile, de multe ori, percep garanții, dar intragrup nu se percep). Se fac diverse ajustări, dar acestea reprezintă o sursă foarte bună de comparație și reprezintă o sursă bună de comparație și în cazul vostru, dacă doriți să stabiliți o anumită rată de dobândă intragrup și nu știți la ce nivel s-o puneți.

Dacă nu există astfel de împrumuturi de la bănci sau acestea sunt în condiții complet diferite, pe valute complet diferite, se realizează o comparație externă. Se compară cu ratele de dobândă de piață pentru finanțări similare. Și aici aș vrea să atrag atenția asupra următorului aspect: mulți ani la rând, pentru analiza finanțărilor, inspectorii fiscali (dar și noi, consultanții în domeniu) utilizau referințele Băncii Naționale a României sau ale diverselor bănci din diverse jurisdicții (dacă aveam împrumuturi doar în alte jurisdicții). Banca Națională a României oferă statistici și publicații și e o bază de date destul de interactivă, în care poți identifica care sunt ratele de dobândă pe care le practică băncile comerciale pentru finanțările acordate firmelor. Poți să selectezi acolo valuta, valoarea, scadența și poți să te compari - oarecum, îți furnizează un reper de piață. Astfel de analize erau suficiente, într-un dosar de preț de transfer sau într-o inspecție fiscală, ca să susțină rata de dobândă intragrup.

Numai că, de vreo doi ani încoace, optica ANAF s-a schimbat și specializarea sa a crescut pe partea de finanțări, astfel că nu se mai acceptă astfel de analize. Pentru că inspectorii invocă faptul că baza de date a Băncii Naționale nu-ți oferă o analiză detaliată a tuturor caracteristicilor creditării. Practic, tu nu poți să vezi contractele de credit din spate și nu poți vedea dacă ele ascund alte clauze, alte costuri și așa mai departe. Și, nefiind îndepliniți toți factorii de comparabilitate, nu mai acceptă acea ajustare. Și, totodată, invocă partea de rating de credit - nu poți vedea dacă ratele respective de dobândă se aplică pentru debitori de o anumită clasă de rating de credit.

Și, atunci, toate analizele din ultima perioadă sunt analize specializate, în baze de date dedicate, care permit accesul la calculul de rating de credit al debitorilor, la selectarea unor contracte de împrumut similare. Deci, se lucrează cu baze de date specializate, de unde poți extrage contracte similare cu cele intragrup și poți să urmărești, practic, toți factorii de comparabilitate (că ai aceeași scadență, că ai aceeași valută, că ai aceeași valoare a împrumutului etc.). Pentru că, exact cum am spus la început, toate aceste caracteristici ale unui împrumut (valoare, valută, scadență, tip de rambursare, rating de credit) dictează rata de dobândă. Și, atunci, ca să poți să faci o analiză corectă a ratei de dobândă și să demonstrezi că este la nivel de piață, trebuie să ții cont de toate aceste aspecte, pe partea de finanțări.”

5. Ce trebuie știut despre cash-pooling și contractele de garantare intragrup?

Cristina Niculcea: „La finanțări nu ne referim doar la împrumuturi intragrup, ci ne referim și la contracte de tip cash-pooling, dar și la contracte de garantare intragrup. La partea de cash-pooling, este important de urmărit ce rol are entitatea (dacă este deponent, dacă plasează lichidități și ar trebui să primească o rată de dobândă corespunzătoare plasamentelor realizate). Sau, dacă se finanțează prin intermediul cash-pooling-ului, la fel, de văzut cu ce rată de dobândă se finanțează și dacă este una de piață. Iar liderul de cash-pooling (pentru că, într-un contract de cash-pooling, există întotdeauna un lider care gestionează contractul respectiv) ar trebui remunerat doar cu o marjă administrativă (doar pentru rolul său administrativ).

Pe partea de garanții, la fel, se verifică dacă există o entitate din cadrul grupului, ce garantează pentru o altă entitate, astfel încât aceasta să poată obține o finanțare bancară. În mod normal, acea garantare nu ar trebui să se facă fără niciun fel de cost. Ar trebui prevăzut un cost al garanției respective, pentru că, la urma urmei, există acolo niște riscuri implicate (garantează pentru tine). Și, atunci, trebuie stabilit un comision de garanție și Fiscul urmărește ca acel nivel al comisionului să fie unul de piață. La fel, există baze de date cu care lucrăm, unde pot fi identificate astfel de contracte de garantare, și poate fi urmărit dacă comisionul de garanție este la nivel de piață. De regulă, aceste comisioane se stabilesc procentual din valoarea garantată.”

6. Ce ajustări frecvente se fac?

Cristina Niculcea: „Ca ajustări frecvente pe care le face ANAF pentru partea de finanțare, cea mai simplă este cea în care reconsideră valoarea dobânzii. Adică ANAF e de acord că este o finanțare intragrup, ai bifat toate elementele finanțării, dar îți spune că rata de dobândă nu este la valoarea de piață. Nu trebuia să aplici dobânda aceasta, ci o altă valoare și, practic, îți recalculează cheltuielile cu dobânda. Aceasta este cea mai simplă, pentru că, în fapt, riscul cel mai mare este ca ANAF să considere că acel împrumut nu are caracter de împrumut (nu există o rambursare a sa, nu există termeni specifici privind rambursarea, nu ai făcut plăți de dobânzi sau rambursări de împrumut pentru o perioadă destul de mare).

Adică nu ai un comportament economic pe care l-ai fi avut, în mod normal, dacă ai fi obținut o finanțare bancară. Și, în aceste cazuri, există riscul de reîncadrare a împrumutului. ANAF îl consideră ca fiind un aport la capitalul social. Impactul este unul semnificativ, pentru că, practic, nu mai vorbim de cheltuieli cu dobâzi (neagă deductibilitatea integrală a cheltuielilor cu dobânzile), ci, mai degrabă, îți reîncadrează ca parte de dividende, cu impozitul respectiv. Ce ajustări se mai fac? Se fac pe partea de comisioane de garantare, atunci când nu s-a aplicat un comision pentru garanții, sau nivelul comisionului nu a fost la valoarea de piață.”