Redevențele intragrup: Ce sunt și de ce le verifică ANAF

Discuția despre redevențele intragrup și controalele ANAF a avut loc la un eveniment online organizat recent de avocatnet.ro. Citatele de mai jos sunt extrase din prezentările susținute de Lavinia Negoiță, Tax & Accounting Manager, și Cristina Niculcea, Transfer Pricing Manager, de la Viboal FindEx.

1. Ce sunt redevențele?

Lavinia Negoiță: „Când discutăm de redevențe, în mod evident, trebuie să ne gândim la definiția lor. Avem în Codul fiscal o definiție a acestora și ne gândim, în primul rând, la dreptul de utilizare a unor mărci, a unor branduri, dreptul de licențiere know how sau de utilizare a unor tehnologii globale, de acces la un software sau la anumite platforme IT și, nu în ultimul rând, dreptul de proprietate intelectuală asupra unor brevete, rețete, secrete comerciale, modele și așa mai departe.”

2. De ce sunt verificate de ANAF redevențele?

Lavinia Negoiță: „Acestea sunt în vizorul ANAF pentru că reprezintă, de obicei, plăți recurente și semnificative, pentru că sunt destul de valoroase. Atunci când reduc profitul local, pentru ANAF este o problemă și, în mod evident, se uită la aceste tranzacții și încearcă să le conteste. (...) Mai este un aspect cu privire la care ANAF este întotdeauna în gardă și pe care îl speculează foarte mult - mereu caută să demonstreze dacă entitatea din România creează un plus de valoare la nivel local și, totuși, plătește niște redevențe către aceste companii externe din cadrul grupului. Aici este o situație care trebuie documentată. Și mai sunt în vizor situații în care brandul sau tehnologia nu are protecție formală în România, dar se facturează și se plătesc, de către compania din România, aceste redevențe - și aici mai pot fi situații care trebuie justificate în cadrul controlului. Și ANAF mai urmărește dacă redevențele pot ascunde, de fapt, alte tipuri de costuri - de exemplu, servicii de management sau cheltuieli administrative.”

3. Cum analizează ANAF redevențele?

Cristina Niculcea: „Când avem redevențe, cea mai importantă preocupare a inspectorilor este să analizeze dacă nu cumva, de fapt, filiala din România întreprinde și ea diverse activități ce ar genera valoare activului respectiv (poate are activități de marketing, de R&D, poate aduce un plus de valoare intangibilului respectiv). Și, atunci, poate n-aș avea nevoie deloc de acea redevență sau valoarea acesteia ar trebui să fie mult mai mică. Ceea ce face ANAF este o analiză DEMPE (de la develop, enhance, maintain, protect, exploit) - o s-o găsiți prin legislație, prin ghidul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică menționată așa pentru că reprezintă prescurtarea de la funcțiile pe care le urmărește ANAF a fi întreprinse asupra activului intangibil. În principal, îi interesează să vadă cine a dezvoltat activul intangibil, cine-i aduce îmbunătățiri, cine asigură menținerea notorietății activului intangibil, cine asigură protejarea drepturilor legale privind activul intangibil și cine asigură exploatarea lui mai departe. Aceasta este prima analiză pe care o face ANAF. 

Bineînțeles, ANAF se uită și dacă activul intangibil, care este licențiat intragrup, este un activ intangibil care are o anumită notorietate pe piața din România (poate este înregistrat sau este un brand recunoscut). Se pune problema de ce plătesc pentru o redevență a unui activ intangibil de la grup dacă, de fapt, pe piața locală nu are niciun fel de recunoaștere, nu-mi aduce niciun fel de utilitate, nu mă face mai cunoscut în fața clienților cu absolut nimic? Practic, se analizează și acest aspect - se verifică dacă entitatea din România aduce un plus de valoare activului intangibil respectiv (dacă contribuie cu cheltuieli de marketing, cu diverse campanii la recunoașterea brandului). Și, atunci, clar trebuie să se țină cont de aceste cheltuieli în momentul în care se stabilește rata de redevență. Și, nu în ultimul rând, ceea ce compară ANAF este nivelul redevenței - vrea să vadă dacă ai îndeplinit toate aspectele acestea și ultimul aspect este dacă atât cât plătești pentru licențierea respectivă este la valoarea de piață sau nu.

Și, atunci, intervine partea de analiză de preț de transfer. Există mai multe metode ce pot fi aplicate. Cea mai cunoscută și aplicată în practică este metoda comparării. Practic, se compară nivelul redevenței pe care îl plătim intragrup cu niveluri ale unor redevențe similare. Există baze de date recunoscute internațional, ce conțin mii de contracte de licență încheiate între părți independente din diverse industrii, pentru diverse tipuri de active intangibile. Se selectează acele contracte, ținând cont de o serie de filtre, astfel încât să fie comparabile speței intragroup, și se extrag ratele de redevență de piață. Practic, se compară nivelul redevenței intragrup cu acele niveluri de piață. Aceasta este metoda comparării prețurilor și cea care este cel mai des aplicată în practică de către noi.

Mai există și alte metode - metoda profitului rezidual, ce se aplică atunci când, poate, mai multe entități din grup intervin și creează un activ intangibil (pentru active intangibile dezvoltate, exploatate de mai multe entități din grup, unde nu se poate identifica cu exactitate ce preț ar trebui să aplic și cum putem face). Și, practic, metoda aceasta este una mai «exotică», ce se aplică doar în anumite cazuri specifice. Și mai există și metoda marjei nete - este o metodă ce se folosește indirect, dar, practic, demonstrează și testează că cel care plătește redevența obține o marjă de profit suficientă după plata redevenței respective. Deci, luând în considerare cheltuielile de redevență pe care el le are cu grupul, dacă, totuși, marja operațională de profit pe care eu o am este la nivel de piață, atunci se apreciază că și ce am plătit pentru redevență nu mi-a distorsionat, în vreun fel, baza impozabilă.”

4. Ce ajustări poate face ANAF pentru redevențe?

Cristina Niculcea: „În principal, ANAF refuză deductibilitatea cheltuierilor cu redevențele dacă se demonstrează că tranzacția nu are un sens economic - adică nu mă ajută cu nimic faptul că am acea redevență (nu sunt un distribuitor, de exemplu, care trebuie să activez pe piața din România sub marca grupului). ANAF poate să refuze parțial cheltuiala dacă se demonstrează că și entitatea din România întreprinde anumite activități și are cheltuieli de marketing, de R&D care aduc un plus de valoare redevenței (și, atunci, trebuie să se țină cont și de acele cheltuieli și n-ar fi trebuit să plătesc atât de mult grupului).

Se poate reîncadra cu totul redevența - adică să nu mai fie considerată redevență, ci aceasta să fie considerată, de fapt, un serviciu. Am întâlnit reîncadrarea redevențelor ca servicii de marketing și de management. Și aici apar mai multe implicații fiscale, pentru că dacă redevențele, de exemplu, sunt scutite în anumite circumstanțe de plata impozitului pe venitul nerezidenților, când vorbim de servicii, acolo vorbim doar de deductibilitate. Și, nu în ultimul rând, se fac ajustări de preț de transfer atunci când nivelul redevenței nu este la nivelul de piață. Dacă plătim o redevență la un anumit procent și procentul respectiv nu este la nivelul de piață, atunci se fac ajustări de preț de transfer.”