CCF cere lămuriri MF privind modalitatea de stabilire a plafonului neimpozabil aferent prestațiilor suplimentare acordate salariaților în baza clauzei de mobilitate

Adresa CCF conține cinci puncte:

1. Delimitarea exactă între art. 76 alin. (2) lit. k) și lit. k¹ din Codul fiscal: dacă lit. k) acoperă doar lucrătorii mobili din transportul rutier (HG nr. 38/2008), iar lit. k¹ ar trebui înțeleasă ca aplicabilă tuturor celorlalte sectoare în care se plătește indemnizație de mobilitate, pentru a evita tratamente fiscale diferite pentru venituri „de aceeași natură”. CCF invocă și formularea „orice alte sume de aceeași natură” și expunerea de motive  care a însoțit proiectul devenit Legea nr. 72/2022 ca argumente pentru necesitatea unui tratament fiscal unitar.
2. Regula de calcul a plafonului neimpozabil pentru mobilitate: confirmarea că plafonul individual se determină strict în funcție de numărul de zile efective în care salariatul a prestat în aria de mobilitate în luna respectivă (având în vedere că trimiterea la nivelul legal este una pe zile, nu una lunară), inclusiv când salariatul mobil are perioade de delegare (pentru care se aplică regulile specifice delegării) sau zile la sediu/în telemuncă.
3. Ce zile intră efectiv în numărătoare: dacă se consideră zile de mobilitate și acelea în care salariatul lucrează „pe teren” în interiorul aceleiași localități (față de domiciliu sau față de sediul angajatorului, după caz), astfel încât suma zilnică comparată cu plafonul „2,5 × indemnizația de delegare pentru instituții publice” să fie aplicabilă și acestor situații intraurbane.
4. Cum stabilim plafonul zilnic atunci când contractul prevede o sumă lunară fixă pentru mobilitate: confirmarea metodei de transformare în sumă zilnică prin împărțirea sumei lunare la numărul de zile lucrătoare ale lunii, pentru a permite comparația corectă cu nivelul „2,5 ×”.
5. Inaplicabilitatea condițiilor de delegare în cazul mobilității: confirmarea expresă că, pentru prestațiile acordate în baza clauzei de mobilitate, NU se aplică criteriile tipice delegării (ex. durată > 12 ore, altă localitate la > 5 km), dată fiind natura juridică distinctă a mobilității; cu alte cuvinte, regimul mobilității nu este condiționat de aceiași parametri ca delegarea.

Indemnizațiile de delegare și de mobilitate au regimuri distincte, fiind esențială încadrarea corectă a situațiilor de deplasare a salariatului. Delegarea presupune un loc de muncă fix, cu deplasare temporară dictată de angajator, care trebuie să acopere cheltuieli precum transportul și cazarea, alături de o indemnizație specifică. Clauza de mobilitate, integrată în contractul de muncă, implică deplasarea constantă a salariatului, oferindu-i acestuia prestații suplimentare, acordate permanent. Mai multe despre încadrarea corectă a acestora, aici.