avocatnet.ro 
- Convenția stabilește că profiturile unei întreprinderi sunt impozabile doar în statul de rezidență, exceptând cazurile când activitatea se desfășoară printr-un sediu permanent în celălalt stat.
- Pentru sediile permanente, profiturile impozabile sunt cele care ar fi obținute ca entitate independentă, considerând funcțiile îndeplinite, activele utilizate și riscurile asumate.
- În cazul întreprinderilor asociate, profiturile ajustate conform principiului valorii de piață vor beneficia de ajustări corespunzătoare pentru eliminarea dublei impuneri.
Un prim aspect legal important de reținut este acela că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 169/2025, s-a ratificat Convenţia dintre România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe câştiguri de capital şi prevenirea evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor şi Protocolul la convenţie.
Cine este vizat și ce impozite sunt vizate. Potrivit prevederilor art. 1 din actul normativ menționat anterior, Convenția din 13 noiembrie 2024 între România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe câştiguri de capital şi prevenirea evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor se aplică persoanelor care sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.
Astfel, potrivit convenției precizate mai sus, veniturile sau câştigurile realizate de sau printr-o entitate care este tratată ca fiind în întregime sau în parte transparentă sau printr-un aranjament care este tratat ca fiind în întregime sau în parte transparent din punct de vedere fiscal, conform legislaţiei fiscale a oricărui stat contractant, sunt considerate ca fiind veniturile sau câştigurile unui rezident al unui stat contractant, dar numai în măsura în care venitul sau câştigul este considerat, în scopul impozitării de către acel stat, ca fiind venitul sau câştigul unui rezident al acelui stat.
Convenţia se aplică impozitelor pe venit şi pe câştiguri de capital stabilite în numele unui stat contractant sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale, subdiviziunilor sale politice sau autorităţilor sale locale, indiferent de modul în care acestea sunt percepute. Impozitele existente asupra cărora se aplică convenţia sunt, în special:
- în cazul României:
- impozitul pe venit;
- impozitul pe profit; (denumite în continuare „impozit român”);
- în cazul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord:
- impozitul pe venit;
- impozitul pe corporaţie;
- impozitul pe câştigurile de capital; (denumite în continuare „impozit al Regatului Unit”).
Convenţia se aplică, de asemenea, oricăror impozite identice sau în mod substanţial similare care sunt stabilite după data semnării convenţiei, în plus sau în locul impozitelor existente. Autorităţile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc asupra oricăror modificări semnificative care au fost făcute în legislaţiile lor fiscale.
1. Profiturile unei întreprinderi a unui stat contractant sunt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul în care întreprinderea desfăşoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo. Dacă întreprinderea desfăşoară activitate de afaceri în acest mod, profiturile atribuibile sediului permanent pot fi impozitate în acel celălalt stat;
2. Profiturile atribuibile în fiecare stat contractant sediului permanent sunt profiturile pe care acesta ar fi de aşteptat să le obţină, în special din operaţiunile sale cu alte părţi ale întreprinderii, dacă ar fi fost o întreprindere separată şi independentă care desfăşoară aceleaşi activităţi sau activităţi similare în condiţii identice sau similare, luând în considerare funcţiile îndeplinite, activele utilizate şi riscurile asumate de întreprindere prin intermediul sediului permanent şi al celorlalte părţi ale întreprinderii;
3. Când un stat contractant ajustează profiturile care sunt atribuibile unui sediu permanent al unei întreprinderi a unuia dintre statele contractante şi impozitează în consecinţă profiturile întreprinderii care au fost supuse impozitării în celălalt stat, celălalt stat va face o ajustare corespunzătoare a sumei impozitului perceput asupra acelor profituri, în măsura în care este necesară pentru eliminarea dublei impozitări asupra acestor profituri. La efectuarea unei astfel de ajustări, autorităţile competente ale statelor contractante se vor consulta reciproc dacă este necesar.
În ceea ce privește profiturile aferente întreprinderilor asociate, convenția menționată anterior reglementează următoarele aspecte:
1. Când o întreprindere a unui stat contractant participă direct sau indirect la conducerea, controlul sau capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant sau când aceleaşi persoane participă direct sau indirect la conducerea, controlul sau capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant şi a unei întreprinderi sau al unei întreprinderi a celuilalt stat contractant şi, fie într-un caz, fie în celălalt, cele două întreprinderi sunt legate în relaţiile lor comerciale sau financiare de condiţii convenite sau impuse care diferă de acelea care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, atunci orice profituri care, fără aceste condiţii, ar fi fost obţinute de una din întreprinderi, dar nu au putut fi obţinute de fapt datorită acestor condiţii pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi şi impozitate în consecinţă;
2. Când un stat contractant include în profiturile unei întreprinderi a acelui stat şi impozitează în consecinţă profiturile pentru care o întreprindere a celuilalt stat contractant a fost supusă impozitării în celălalt stat şi profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit întreprinderii primului stat menţionat în cazul în care condiţiile stabilite între cele două întreprinderi ar fi fost acelea care ar fi fost convenite între întreprinderi independente, atunci celălalt stat va face o ajustare corespunzătoare a sumei impozitului perceput asupra acelor profituri. La determinarea unei astfel de ajustări se va ţine seama de celelalte prevederi ale convenției şi autorităţile competente ale statelor contractante se vor consulta reciproc dacă este necesar.
În ceea ce privește profiturile din activitatea de afaceri, convenția menționată anterior reglementează următoarele aspecte:
1. Profiturile unei întreprinderi a unui stat contractant sunt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul în care întreprinderea desfăşoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo. Dacă întreprinderea desfăşoară activitate de afaceri în acest mod, profiturile atribuibile sediului permanent pot fi impozitate în acel celălalt stat;
2. Profiturile atribuibile în fiecare stat contractant sediului permanent sunt profiturile pe care acesta ar fi de aşteptat să le obţină, în special din operaţiunile sale cu alte părţi ale întreprinderii, dacă ar fi fost o întreprindere separată şi independentă care desfăşoară aceleaşi activităţi sau activităţi similare în condiţii identice sau similare, luând în considerare funcţiile îndeplinite, activele utilizate şi riscurile asumate de întreprindere prin intermediul sediului permanent şi al celorlalte părţi ale întreprinderii;
3. Când un stat contractant ajustează profiturile care sunt atribuibile unui sediu permanent al unei întreprinderi a unuia dintre statele contractante şi impozitează în consecinţă profiturile întreprinderii care au fost supuse impozitării în celălalt stat, celălalt stat va face o ajustare corespunzătoare a sumei impozitului perceput asupra acelor profituri, în măsura în care este necesară pentru eliminarea dublei impozitări asupra acestor profituri. La efectuarea unei astfel de ajustări, autorităţile competente ale statelor contractante se vor consulta reciproc dacă este necesar.
În ceea ce privește profiturile aferente întreprinderilor asociate, convenția menționată anterior reglementează următoarele aspecte:
1. Când o întreprindere a unui stat contractant participă direct sau indirect la conducerea, controlul sau capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant sau când aceleaşi persoane participă direct sau indirect la conducerea, controlul sau capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant şi a unei întreprinderi sau al unei întreprinderi a celuilalt stat contractant şi, fie într-un caz, fie în celălalt, cele două întreprinderi sunt legate în relaţiile lor comerciale sau financiare de condiţii convenite sau impuse care diferă de acelea care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, atunci orice profituri care, fără aceste condiţii, ar fi fost obţinute de una din întreprinderi, dar nu au putut fi obţinute de fapt datorită acestor condiţii pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi şi impozitate în consecinţă;
2. Când un stat contractant include în profiturile unei întreprinderi a acelui stat şi impozitează în consecinţă profiturile pentru care o întreprindere a celuilalt stat contractant a fost supusă impozitării în celălalt stat şi profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit întreprinderii primului stat menţionat în cazul în care condiţiile stabilite între cele două întreprinderi ar fi fost acelea care ar fi fost convenite între întreprinderi independente, atunci celălalt stat va face o ajustare corespunzătoare a sumei impozitului perceput asupra acelor profituri. La determinarea unei astfel de ajustări se va ţine seama de celelalte prevederi ale convenției şi autorităţile competente ale statelor contractante se vor consulta reciproc dacă este necesar.
În ceea ce privește profiturile aferente sediului permanent, convenția menționată anterior reglementează următoarele aspecte:
1. „Sediu permanent” înseamnă un loc fix de afaceri prin care întreprinderea îşi desfăşoară în întregime sau în parte activitatea sa. Expresia „sediu permanent” include, în special:
a) un loc de conducere;
b) o sucursală;
c) un birou;
d) o fabrică;
e) un atelier;
f) o mină, un puţ petrolier sau de gaze, o carieră sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale;
2. Un şantier de construcţii sau un proiect de construcţii sau de instalare constituie sediu permanent numai atunci când acesta durează mai mult de douăsprezece luni;
3. Prin excepție, expresia „sediu permanent” se consideră că nu include:
a) folosirea de instalaţii numai în scopul depozitării, expunerii sau livrării de bunuri sau mărfuri aparţinând întreprinderii;
b) menţinerea unui stoc de bunuri sau mărfuri aparţinând întreprinderii numai în scopul depozitării, expunerii sau livrării;
c) menţinerea unui stoc de bunuri sau mărfuri aparţinând întreprinderii numai în scopul prelucrării de către o altă întreprindere;
d) menţinerea unui stoc de bunuri sau mărfuri aparţinând întreprinderii care sunt expuse în cadrul unui târg comercial sau al unei expoziţii şi care sunt vândute de întreprindere la închiderea târgului sau expoziţiei;
e) menţinerea unui loc fix de afaceri numai în scopul cumpărării de bunuri sau mărfuri ori al colectării de informaţii pentru întreprindere;
f) menţinerea unui loc fix de afaceri numai în scopul desfăşurării, pentru întreprindere, a oricărei alte activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar;
g) menţinerea unui loc fix de afaceri numai pentru orice combinare a activităţilor menţionate anterior, cu condiţia ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din această combinare să aibă un caracter pregătitor sau auxiliar;
4. Aspectele menționate mai sus, respectiv la pct. 3, nu se aplică unui loc fix de afaceri care este utilizat sau menţinut de o întreprindere dacă aceeaşi întreprindere sau o întreprindere aflată în strânsă legătură cu aceasta desfăşoară activităţi de afaceri în acelaşi loc sau într-un alt loc în acelaşi stat contractant şi acel loc sau alt loc constituie un sediu permanent pentru întreprindere sau pentru întreprinderea aflată în strânsă legătură cu aceasta în conformitate cu prevederile legale sau întreaga activitate care rezultă din combinarea activităţilor desfăşurate de cele două întreprinderi în acelaşi loc sau de aceeaşi întreprindere sau întreprinderi aflate în strânsă legătură în cele două locuri nu are un caracter pregătitor sau auxiliar, cu condiţia ca activităţile de afaceri desfăşurate de cele două întreprinderi în acelaşi loc sau de aceeaşi întreprindere sau de întreprinderi aflate în strânsă legătură în cele două locuri să reprezinte funcţii complementare care sunt parte a unei operaţiuni unitare de afaceri;
5. O întreprindere este strâns legată de o întreprindere dacă, pe baza tuturor faptelor şi circumstanţelor relevante, una deţine controlul asupra celeilalte sau amândouă se află sub controlul aceloraşi persoane sau întreprinderi. În consecință, o întreprindere se consideră că este strâns legată de o întreprindere în cazul în care una deţine în cealaltă, direct sau indirect, mai mult de 50% din drepturile în ceea ce priveşte beneficiile (sau, în cazul unei societăţi, mai mult de 50% din totalul drepturilor de vot şi al valorii acţiunilor societăţii sau din drepturile în ceea ce priveşte beneficiile aferente titlurilor de participare deţinute în societate) sau dacă o persoană sau o altă întreprindere deţine în cele două întreprinderi, direct sau indirect, mai mult de 50% din drepturile în ceea ce priveşte beneficiile (sau, în cazul unei societăţi, mai mult de 50% din totalul drepturilor de vot şi al valorii acţiunilor societăţii sau din drepturile în ceea ce priveşte beneficiile aferente titlurilor de participare deţinute în societate);
6. Prin excepție, atunci când o persoană, alta decât un agent cu statut independent, acţionează în numele unei întreprinderi şi are şi exercită în mod obişnuit într-un stat contractant autoritatea de a încheia contracte în numele întreprinderii, acea întreprindere se consideră că are un sediu permanent în acel stat în privinţa oricăror activităţi pe care persoana le exercită pentru întreprindere;
7. O întreprindere nu se consideră că are un sediu permanent într-un stat contractant numai pentru faptul că aceasta îşi exercită activitatea de afaceri în acel stat printr-un broker, un agent comisionar general sau orice alt agent cu statut independent, cu condiţia ca aceste persoane să acţioneze în cadrul activităţii lor obişnuite de afaceri;
8. Faptul că o societate care este rezidentă a unui stat contractant controlează sau este controlată de o societate care este rezidentă a celuilalt stat contractant sau care îşi exercită activitatea de afaceri în celălalt stat (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este suficient pentru a face una din aceste societăţi un sediu permanent al celeilalte.
Notă de context: Fiecare dintre statele contractante notifică celuilalt stat îndeplinirea procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a noii convenții. Convenția va intra în vigoare la data ultimei dintre aceste notificări și, în consecință, va produce efecte în România în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic următor anului în care convenția intră în vigoare. De principiu, convenția veche dintre cele două state, cea din 1975, își încetează valabilitatea în prima zi după ultima dată la care aceasta a produs efecte cu privire la orice impozit. Pentru a vedea ce prevede convenția veche, o puteți consulta aici.
monicelu