Lucrătorii temporari și subcontractanții - cine răspunde pentru securitatea lor

• Responsabilitatea pentru securitatea în muncă nu este exclusivă, ci partajată între agentul de muncă temporară/subcontractant și compania-gazdă, contrar concepției greșite "nu este angajatul meu".
• În cazul muncii temporare, utilizatorul (compania-gazdă) este responsabil pentru asigurarea securității lucrătorului temporar în aceleași condiții ca pentru proprii angajați.
• Pentru subcontractanți, legea impune principiul cooperării și coordonării, beneficiarul rămânând responsabil pentru securitatea generală a locației și coordonarea măsurilor de prevenire.
• Atât agentul de muncă temporară cât și subcontractantul au obligații specifice (instruire, echipamente de protecție), dar responsabilitatea finală pentru siguranța la locul de muncă nu poate fi transferată.

Există o concepție greșită, dar destul de răspândită, conform căreia compania-beneficiară (utilizatorul) nu are nicio responsabilitate, pe principiul „nu este angajatul meu”. Această perspectivă este nu doar periculoasă, ci și falsă din punct de vedere legal. 

Legea este foarte clară și stabilește că, în materie de securitate și sănătate în muncă (SSM), responsabilitatea nu este o „minge” care poate fi pasată de la o firmă la alta, ci este întotdeauna partajată.

Cazul lucrătorului prin agent de muncă temporară

Munca prin agent de muncă temporară reprezintă o soluție flexibilă atât pentru angajatori, cât și pentru lucrători, oferind oportunități de angajare pe termen scurt și mediu. Această formă de angajare este reglementată de dispozițiile art. 88-102 din Codul muncii și de HG nr. 1256/2011, care stabilesc cadrul legal și condițiile în care se desfășoară munca temporară.

Aici avem o „relație de muncă triunghiulară”, formată din:

1. salariatul temporar, care are un contract de muncă cu agentul;
2. agentul de muncă temporară, care este angajatorul legal și
3. utilizatorul, compania la care salariatul își desfășoară efectiv activitatea și care încheie un contract cu agentul.

Cadrul legal menționat anterior stabilește un set de obligații partajate:

Obligațiile agentului de muncă temporară (angajatorul legal):

• asigură încheierea contractului de muncă și plata salariului;
• efectuează instruirea introductiv-generală de SSM;
• asigură supravegherea medicală (medicina muncii);
• se asigură, înainte de a trimite salariatul, că utilizatorul a luat toate măsurile necesare pentru a garanta securitatea acestuia.

Obligațiile utilizatorului (compania gazdă): legea este extrem de fermă și clarifică faptul că pe durata misiunii, utilizatorul este responsabil pentru asigurarea securității și sănătății în muncă a salariatului temporar în aceleași condiții ca și pentru propriii angajați. Concret, utilizatorul trebuie să:

• realizeze instruirea la locul de muncă și instruirea periodică, specifice postului și riscurilor din compania sa;
• asigure echipamentul individual de protecție (EIP) necesar;
• includă lucrătorul temporar în propria sa evaluare de risc și în planul de prevenire;
• comunice imediat agentului de muncă temporară orice accident de muncă suferit de salariatul temporar.

Cazul angajaților subcontractanților

Aici vorbim de o relație între un beneficiar (client) și un antreprenor (subcontractant), care vine cu propria echipă să presteze un serviciu la sediul beneficiarului (ex: servicii de curățenie, pază, mentenanță, construcții).

Principiul de bază, conform Legii nr. 319/2006, este cel al cooperării și coordonării. Când mai mulți angajatori își desfășoară simultan activitatea în același loc de muncă, riscurile se pot cumula sau pot chiar să apară riscuri noi, generate de interferența activităților.

Obligațiile subcontractantului (antreprenorul):

• are toate obligațiile legale ale unui angajator față de propria sa echipă (evaluare de risc, instruire, EIP, medicină a muncii etc.);
• are obligația de a respecta regulile de SSM specifice ale beneficiarului;
• trebuie să informeze beneficiarul despre riscurile pe care propria sa activitate le poate genera pentru ceilalți lucrători din locație (ex: zgomot, praf, substanțe chimice).

Obligațiile beneficiarului (compania gazdă):

• rămâne responsabil pentru securitatea generală a locației sale;
• are obligația de a informa subcontractantul cu privire la riscurile proprii ale companiei și la măsurile de prim ajutor și de evacuare în caz de urgență;
• cel mai important, are obligația de a coordona activitățile tuturor firmelor prezente, pentru a se asigura că măsurile de prevenire nu se anulează reciproc și că toți lucrătorii sunt protejați, indiferent de cine le-a semnat contractul de muncă.

Siguranța nu se subcontractează

În formele flexibile de muncă, responsabilitatea pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor nu poate fi niciodată transferată în totalitate. Ea este, prin natura legii, partajată. 

Cheia pentru a evita accidentele și litigiile este comunicarea clară și cooperarea, stabilite încă din faza pre-contractuală, iar clauzele contractuale care delimitează clar obligațiile SSM ale fiecărei părți sunt esențiale.

A încerca „pasarea” responsabilității este o iluzie periculoasă și o ilegalitate. Siguranța tuturor persoanelor dintr-un loc de muncă, indiferent de statutul lor contractual, se poate realiza doar printr-un angajament comun și o colaborare reală între toți partenerii implicați.

Pentru a evita litigiile, este esențial ca în contractul comercial dintre utilizator/beneficiar și agentul de muncă temporară/antreprenor să fie incluse anexe specifice de SSM, care să detalieze obligațiile fiecărei părți, procedurile de comunicare a incidentelor și regulile specifice ale locației de muncă.