Verificarea valabilității poliței RCA poate fi realizată și prin sisteme electronice de control al traficului, fără oprirea vehiculelor, potrivit unei legi intrate în vigoare luna aceasta. Datele colectate sunt utilizate strict pentru verificare și eliminate imediat după finalizarea acestui proces.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Noua „Lege Nordis", recent adoptată de Parlament, aduce clarificări pentru promisiunile de vânzare a imobilelor viitoare, introducând concepte precum rezervarea unităților locative și preapartamentarea. Deși include aspecte pozitive, legea prezintă și deficiențe majore, pe care le analizăm astăzi.
La final de săptămână, facem o scurtă recapitulare pentru tine a celor mai interesante lucruri despre care am scris:
Parteneriat media
„Magia unei biblioteci” se întoarce în 1.000 de școli din România. Donează o carte şi fă din vis realitate, alături de Bookster și Fundația Îmi PasăCampania „Magia unei biblioteci: Donează o carte şi fă din vis realitate”, o inițiativă dedicată școlilor din medii vulnerabile din întreaga țară, revine anul acesta cu o nouă ediție ambițioasă, derulată de Bookster alături de Fundația Îmi Pasă. Obiectivul ediției din 2025: sprijinirea bibliotecilor din 1.000 de școli din toată țara, prin colectarea donațiilor de cărți până pe 19 decembrie.
Bursa pe înțelesul tuturor
Transparența comisioanelor: Spread-ul și tranzacțiile „în curtea proprie”Mulți investitori caută brokerul cu cel mai mic comision, dar ignoră costurile ascunse din prețul de execuție. Uneori, ceea ce economisești la comision se pierde în spread - o diferență subtilă, dar constantă, între prețul de cumpărare și cel de vânzare.
Poveștiri despre viitor
”Potențial”, o discuție despre viitorul nostruÎn România nu se discută deloc despre ideea asta, deși ar trebui să o facem. Destul de repede chiar. Dacă privim structura forței de muncă și a economiei noastre, realitatea s-ar putea să ne lovească destul de rapid. Iată de ce.
Noul proiect de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților a fost pus recent în dezbatere la Ministerul Muncii și vizează, în mare, aceleași schimbări în condițiile de pensionare propuse în proiectul respins inițial la CCR - creșterea vârstei de pensionare la standardul din sistemul public, reducerea cuantumului la 55% din baza de calcul și plafonarea pensiei nete la 70% din ultimul venit net. Marea diferență față de anteriorul proiect o reprezintă creșterea cu cinci ani a perioadei de tranziție pentru cei care îndeplinesc 25 de ani de vechime între 2026 și 2041. Premierul a anunțat azi că își va asuma răspunderea pe noul text de lege săptămâna viitoare, dar e nevoie și de avizul CSM în procedură.
Energia regenerabilă, între proprietate privată și securitate națională
Conflictul dintre ANRE și APCE se mută în zona reglementărilor privind controlul invertoarelor deținute de prosumatoriPropunerea legislativă care ar acorda Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) posibilitatea de a interveni tehnic asupra instalațiilor de energie regenerabilă a generat dezbateri intense între autorități și reprezentanții prosumatorilor. În timp ce Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) consideră necesară consolidarea securității cibernetice în sistemul energetic, Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) avertizează asupra riscului de control abuziv asupra echipamentelor private.
Guvernul a stabilit joi, prin adoptarea unui proiect de hotărâre, extinderea listei de medicamente compensate de care pot beneficia pacienții cu nu mai puțin de 41 de medicamente, în timp alte 10 vor putea fi folosite pentru tratarea unor afecțiuni pentru care vor fi decontate. Schimbările privind medicamentele vor intra în vigoare la începutul lunii decembrie.
În urmă cu doi ani, la începutul lunii iulie, Guvernul decidea să vină în ajutorul consumatorilor, impunând comercianților obligativitatea înlocuirii produselor neconforme în 30 de zile de la achiziționare. O lege prin care se completează aceste prevederi a fost oficializată recent, în condițiile în care amintita obligație nu era însoțită, până acum, de sancțiuni care să poată fi aplicate companiilor care nu se conformează acestei reglementări. Amenda maximă ce va putea fi aplicată de duminică este de 25.000 lei.
