avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 548 soluții astăzi
Forum Activitate lacramioara81

Activitate lacramioara81

Indemnizația de hrană se acordă doar salariaților a căror salarii lunare nete sunt de până la 8000 lei inclusiv? Art. 18 din Legea 153/207 așa prevede ”(1) Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei, inclusiv indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele preţului de consum comunicat anual de Institutul Naţional de Statistică (...)”,
dar am întâlnit opinii diferite cum că, se intrepretează că, se acordă la salarii nete de 8000 lei, inclusiv indemnizația de hrană, și nu cu interpretarea că inclusiv se referă la 8000 de lei.
multumesc!
din pacate cam la aceeasi concluzie am ajuns, ca ar fi necesar o noua expertiza, ori am omis sa precizez ca exista deja o expertiza facuta la acea vreme, care a concluzionat ca, eventual s-ar putea continua lucrarile, trebuie conservate etc etc, dar din lipsa de fonduri asa a ramas....insa tot figureaza in contul 231, de unde ar trebui scos, insa fara receptie nu este posibil, cine ar mai face receptie acum dupa cativa ani? exista posibilitate de a receptiona a constructie abandonata?
santier, constructie abandonata

buna ziua, care este solutia in cazul unei constructii abandonate, deoarece receptie nu se poate face, mai mult, apare in contabilitate la contul 231 Imobilizari corporale in curs de executie...? o expertiza ar fi prea constisitoare....care ar fi solutia legala in vederea scoaterii din contul 231? multumesc
nerefuzare factura = acceptare tacita

buna ziua, va rog sa ma ajutati: unde este prevazut (articol?) faptul ca o factura nerefuzata in termenul legal, nereturnata, se consider acceptata?
defalcare sume in unitatile de invatamant preuniversitar - conform art. 105 alin. (2) din Legea 1/2011: Finanţarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinaţie, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
a) investiţii, reparaţii capitale, consolidări;
b) subvenţii pentru internate şi cantine;
c) cheltuieli pentru evaluarea periodică naţională a elevilor;
d) cheltuieli cu bursele elevilor;

intrebarea mea este daca exista vreo procedura, regula, prevedere legala, modalitate de defalcare a sumelor proportional, (de exemplu cat poate fi cheltuit pentru intretinere, cat pt cheltuieli cu internatul etc) sau este lasat la latitudinea ordonatorilor teritari de credite, conform Art. 23: Legea 273/2006:
Responsabilităţile ordonatorilor de credite
(1) Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
(2) Ordonatorii de credite răspund de:
a) elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget propriu;
b) urmărirea modului de realizare a veniturilor;
c) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat;
d) integritatea bunurilor aflate în proprietatea sau în administrarea instituţiei pe care o conduc;
e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetare;
f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de investiţii publice;
g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora;
h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale;
i) alte atribuţii stabilite de dispoziţiile legale.
Art. 70
Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

deci directorul ocupa o functie publica?
buna, va rog sa ma ajutati intr-un caz de conflict de interese: o directoare la un liceu l-a angajat cu contract de munca pe sotul ei, si pe copii, si as dori sa ma ajutati cu articolul, prevederea legala care este incalcata...in afara de Codul etic al institutiei de invatamant. Multumesc!
da, dar chiar mai mult decat suma majorata deja cu 50%?
Referitor la prevederile din HG 714/2018, cum ca persoana care ocupă o funcţie de demnitate publică beneficiază de o alocație de cazare si poate opta fie pentru acordarea alocației de cazare în cuantum de 230 lei/ zi fără prezentare de documente justificative, fie pentru decontarea cheltuielilor de cazare, pe bază de documente justificative, ori in acest ultim caz ii poate fi decontat chiar si o suma mai mare de 230 lei, daca depune documente justificative?
diplomele de licenta obtinute la o facultate cu frecventa redusa, de 5 ani, cu mentiunea de lunga durata, echivaleaza cu cele de 4 ani, adica nu este necesar o diploma de master pentru a candida la un post superior de functionar public (sef serviciu, director)? mentionez ca vorbim de sistemul de dupa anul 2005. multumesc