Activitate larisa09

Multumesc mult pentru sugestii. Daca se poate reveni asupra chelt. de judecata chiar daca initial s-a precizat ca nu se solicita, inseamna ca cei care folosesc aceasta formulare o fac doar ca sa nu starneasca adversarul.

Am vazut formularea aceasta intr-a speta in care o PF a revendicat de la o primarie un teren prin uzucapiune si a mentionat ca nu solicita cheltuieli de judecata, cu gandul ca procesul o sa se termine mai repede in favoarea ei iar primaria nu va riposta prea tare.

Si asa s-a si intamplat, primaria a facut o intampinare superficiala iar PF a castigat procesul dupa doar 2-3 termene.

Toate cele bune.

Buna ziua,

Am si eu o intrebare, se pot cere cheltuieli de judecata dupa introducerea unei actiuni - litigiu de munca, pe perioada desfasurarii procesului pana la pronuntarea hotararii judecatoresti, si cat de tarziu ?

Dar daca in actiune se precizeaza ca "nu solicit cheltuieli de judecata", ia procesul se complica, se poate reveni pe perioada procesului si sa se ceara aceste cheltuieli?

Scuze de intrebare, nu ca mi-e lene sa ma documentez dar sunt presat de timp.

Va multumesc anticipat.

Atentie la daune morale. Cititi speta de mai jos.


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Decizie nr. 40/2007
din 07/05/2007

privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii în legătură cu daunele morale pretinse de salariaţi în cadrul litigiilor de muncă referitoare la atragerea răspunderii materiale a angajaţilor

Publicat in MOF nr. 763 - 12/11/2007


Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 763 din 12/11/2007

Actul a intrat in vigoare la data de 12 noiembrie 2007
Tematici
Raporturi de muncă
Organizare judecătorească
Conflict de muncă


ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ªI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -

DECIZIA Nr. XL (40)
din 7 mai 2007

Dosar nr. 10/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii în legătură cu daunele morale pretinse de salariaţi în cadrul litigiilor de muncă referitoare la atragerea răspunderii materiale a angajaţilor.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 90 de judecători din totalul de 116 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, astfel cum este formulat, cerând să se decidă în sensul că, în raport cu dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale nu sunt admisibile în cadrul răspunderii patrimoniale a angajatorilor, asemenea daune putând fi acordate salariaţilor numai în cazul în care în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă s-au prevăzut clauze exprese în acest sens.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanţelor judecătoreşti, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii în soluţionarea litigiilor de muncă în cadrul cărora salariaţii solicită să le fie acordate daune morale.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că acordarea de daune morale în cadrul litigiilor de muncă este admisibilă pe motiv că prevederile art. 998 şi 999 din Codul civil, referitoare la răspunderea delictuală pentru prejudiciul cauzat, având caracter de lege generală în raport cu dispoziţiile Codului muncii, le completează pe acestea.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că acordarea de daune morale este admisibilă numai în măsura în care în cuprinsul contractului colectiv de muncă sau al contractului individual de muncă au fost incluse clauze exprese în acest sens.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
În adevăr, în cuprinsul cap. III din titlul XI al Codului muncii este reglementată răspunderea patrimonială a angajatorului şi a salariaţilor, stabilindu-se atât principiile care o generează, cât şi modalităţile concrete de recuperare a daunelor.
În acest cadru de reglementare, prin art. 269 alin. (1) din Codul muncii s-a prevăzut că "angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Corelativ, prin art. 270 alin. (1) din acelaşi cod, în care este reglementată răspunderea materială a salariaţilor, s-a prevăzut că "salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor".
Aşadar, în dispoziţiile celor două texte de lege menţionate rezultă voinţa neechivocă a legiuitorului ca răspunderea patrimonială a angajatorului şi a salariaţilor să nu poată fi stabilită decât pentru pagube materiale, iar nu şi în cazul daunelor morale.
Este adevărat că prin art. 295 alin. (1) din Codul muncii se prevede că "dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile".
Dar, pentru a fi întregite dispoziţiile specifice din Codul muncii cu cele ale Codului civil este necesar, aşa cum rezultă din textul menţionat, ca situaţia particulară să nu fie reglementată printr-o prevedere a Codului muncii şi să nu existe nicio incompatibilitate determinată de natura raporturilor de muncă atât timp cât acestea sunt întemeiate pe contractul colectiv sau individual de muncă.
Or, aceste două condiţii nu pot fi considerate îndeplinite, pentru a se justifica aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii în corelare cu dispoziţiile art. 998 şi 999 din Codul civil ca temei juridic al reparării prejudiciului moral în cadrul raporturilor juridice de muncă, câtă vreme răspunderea patrimonială reciprocă a părţilor dintr-un asemenea raport nu poate izvorî decât din contractul de muncă, bazându-se pe principiile răspunderii contractuale.
Atât timp cât natura juridică a răspunderii patrimoniale, reglementată de Codul muncii, este o varietate a răspunderii civile contractuale, cu anumite particularităţi imprimate de caracterul raporturilor de muncă, între care şi aceea stabilită derogatoriu, prin art. 269 alin. (1) şi art. 270 alin. (1) potrivit căreia are ca obiect numai repararea pagubelor materiale, este evident că în temeiul unei astfel de răspunderi nu pot fi acordate şi daune morale, acestea putând fi pretinse, în condiţiile art. 998 şi 999 din Codul civil, numai în cadrul răspunderii civile delictuale.
Or, în raport cu regula proprie dreptului comun în materia răspunderii contractuale, potrivit căreia daunele morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit nu pot fi stabilite, în cadrul unei asemenea răspunderi, decât cu titlu de excepţie, înseamnă că acordarea lor nu este posibilă decât în cazul când există o dispoziţie legală care le prevede sau atunci când s-a stipulat expres în contractul încheiat.
Aşa fiind, se impune să se considere că, în temeiul răspunderii patrimoniale a angajatorului, astfel cum este reglementată în art. 269 alin. (1) din Codul muncii, pot fi acordate daune morale salariaţilor numai în ipoteza în care legea le prevede ori au fost inserate în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă anumite clauze referitoare la răspunderea angajatorului şi pentru asemenea daune.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se decide în sensul că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 mai 2007.

PREªEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ªI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

heracleea a scris:

in mod normal... platile se fac de la fosta agentie sapard... actuala apdrp...
ordonatorul principal de credite.... dir gen al acestei institutii...
plata se face ... dupa aprobarea min fin si min agriculturii, prin am-ul propriu, ... dar ordonatorul... este dir gen al apdrp....

Ma gandeam ca potrivit textului de lege citat mai sus M Agriculturii ar fi orodnatorul principal de credite (sau fata de institutia noastra, poate primarul care gestioneaza si aproba cheltuielile pe lucrare).
Noi am transmis o invitatie APDRP-ului care nu si-au onorat prezenta, iar Ministerului Agriculturii am transmis o solicitare de clarificari pe mail de aproximativ 3 saptamani la care nu ni s-a raspuns inca.

top dan a scris:

Cred ca mai degraba ar fi vorba de o actiune in constatatare a faptului ca ati obtinut o asenemenea vechime in specialitate, unde iunteresul este pe deplin justificat cita vreme o asemenea vechime va da dreptul la anumite sporuri si facilitati.
Despre problema cu clauza din CIM intr-adevar actiunea priveste o cauza de nulitate valorificabila din aceleasui considerente printr-o actiune in realizare

Pai daca introduc actiune pentru nulitatea clauzei din CIM si pentru obligarea angajatorului la modificarea clauzei, obligarea la recunosterea vechimii in specialitate sau la eliberarea unei adeverinte de vechime in specialitate, acest caracter al actiunii nu este de natura executorie al actiunii care in consecinta incadreaza actiunea in categoria actiunilor in realizare, stiut fiind si faptul ca actiunile in constatare nu pot fi puse in executare silita?

Precizez ca nu imi este necesara actiunea pentru sporuri, deci nu adeverinta de vechime in munca ci adeverinta de vechime in specialitatea CORului.

Si, care pot fi motivele legitime de a cere o adeverinta de vechime in specialitate, pentru a motiva interesul in instanta?

Care pot fi scopurile/interesele legitime pentru care se poate elibera o adeverinta de vechime in specialitate?

Angajatorul nu vrea sa imi recunoasca vechimea intr-o functie de specialitate (ocupatie din COR).

De aceea as vrea sa solicit angajatorului eliberarea unei adeverinta de vechime in specialitate si, dupa ce va refuza sau nu va recunoaste ca am dobandit vechime in aceasta specialitate/ocupatie COR, sa introduc o actiune in realizare prin care angajatorul sa fie obligat sa imi recunoasca vechimea dobandita in specialitate.

Dar pentru a putea sa castig actiunea, trebuie sa justific interesul, adica sa fie justificata cererea eliberarii acestei adeverinte, pentru ce imi trebuie aceasta adeverinta, pentru ca in caz contrar partea adversa va invoca lipsa interesului si voi pierde procesul.

Preciz ca in CIM nu este trecuta functia conform Clasificarii Ocupatiilor din Romania ci este trecuta functia "consilier" (simplu), functie care nu exista in COR.

Si se mai stie (am citit in doctrina) ca actiunea in realizare se poate introduce pe cale de exceptie.
In cazul meu cum ar putea fi motivata actiunea in realizare pe care intentionez sa o exercit?

In cadrul aceleasi actiuni in realizare intentionez sa solicit constatarea nulitatii clauzei din CIM in care este trecuta denumirea gresita a functiei care nu corespunde COR-ului, ca cerere subsecventa.

Va multumesc

Am 32 de ani si am trait in concubinaj timp de 6 ani cu un barbat cu care am fost cununata doar religios si am facut nunta festiva. (nu am facut cununia civila)
Pe timpul convietuirii am cumparat 2 imobile din care unul si-a trecut concubinul pe numele lui iar celalalt l-a trecu pe numele surorii lui, eu neavand nici un cuvant de spus.

Din casatoria mea anterioara acestui concubinaj am un copil, iar rudelor concubinului au insistat ca imobilele sa fie trecute pe numele lor pentru a se evita dobandirea in viitor a acestor bunuri pe linie materna (din partea mea) copilului meu din aceasta casatorie.

Intrebare: Ce sanse am sa castig dreptul de creanta sau cota parte in natura din aceste imobile si cum ar trebui sa procedez juridic, in cazul in care el nu va recunoaste ca am adus si eu aportul la dobandirea acestor bunuri in cota de 50% (stiu sigur ca nu va recunoaste).

Precizez ca o parte din banii cu care am achitat aceste bunuri le-am dobandit impreuna din codourile primite de la nunta noastra.