avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 620 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Să schimbăm împreună legea Rescrierea Legii Educației Naționale este ...
Discuție deschisă în Să schimbăm împreună legea

Rescrierea Legii Educației Naționale este impetuos necesarã

Disfuncționalități perpetuate prin noua Lege a Educației Naționale
Înregistrat sub Legea Educației Naționale, În regim de urgență Guvernul a hotărât

În cazul învățământului preuniversitar, raportul dintre cele două părți ale Curriculum-ului Național(curriculum nucleu, corespunzător trunchiului comun din planul de învățământ și curriculum la decizia școlii) a fost mereu modificat de schimbările aduse planurilor de învățământ în ultima perioadă.

Legea educației perpetuează o serie de disfuncționalități legislative referitoare la rolul și responsabilitățile celor care elaborează și a celor care vor aproba acest curriculum la decizia școlii. În cele mai multe cazuri până acum rolul elevilor, părinților și al agenților economici, ai comunității locale a fost pur formal.(în noua lege se dorește totul și în timp scurt,…, imposibil după părerea mea).

Astfel s-au ales deseori formele atractive și la modă și de cele mai multe ori s-a ținut cont doar de deficitul unor catedre referitor la norma didactică făță de personalul didactic existent.

Deși există o agenție specializată care are responsabilitatea elaborării și revizuirii politicilor curriculare, ea are de fapt doar rol în atribuirea și avizarea documentelor propuse de Comisiile Naționale constituite la nivelul ministerului( funcționăm după vechea lege a educației).

Deci, ministerul are în continuare dublu rol: de a constitui comisiile de elaborare a curriculum-ului și de a aproba produsul acestor comisii(vezi: Managementul curriculum-ului).

Referitor la disfuncționalitățile legate de resursele umane, precizez următoarele:
- formarea și dezvoltarea profesională a resurselor umane în sistemul de învățământ este în continuare centralizată, pentru că este greu a se corela cu nevoile și interesele beneficiarilor individuali(cadre didactice, manageri de unități școlare) și/sau instituționali.
Conform noii legi, nu există un sistem ascendent de identificare a nevoilor de formare ale cadrelor didactice, care să fundamenteze investițiile și programele în acest domeniu.(vezi cadrul legii…)

vezi: Apel național pt rescrierea Legii Educației Naționale în regim de urgență.
[ link extern ]
--------------------
...amendarea ipocriziei si demascarea autocratiei, intr-o societate in care reflexele superficialitatii, si ridicolul modifica deja structura firii umane...
vezi:

[ link extern ]
[ link extern ]
dacă ești de acord semnează și promovează petițiile
vezi și:
[ link extern ]
[ link extern ] /

am să revin cu precizări
Cel mai recent răspuns: ContSters20980 , utilizator 11:49, 27 Aprilie 2010
Simulacrul din massmedia referitor la discuțiile pe marginea acestei legi, și-a atins cu părere de rău efectul.Lumea este inertă, indiferentă chiar, iar voci răslețe nu pot rezolva și impune o evaluare și o rescriere corectă a acestei legi.Ca profesor(de FIZICÃ, la bază) în acest sistem am acest drept de a cere ministerului și guvernanților un adevărat dialog pe marginea acestei legi.
Oricum numai atenționând și sensibilizând toată clasa politică se mai poate face ceva în Ro.
Dar, se pare că abilitații sistemului, nu a conștientizat ca suntem în sec. XXI într-o Societate a cunoașterii, iar elevii doar in anumite condiții pot dobândi competențele secolului XXI - Gandire critică si gandire sistemică. Competente de comunicare. Informatii si abilităţi media. Creativitate şi curiozitate intelectuală ...
- vezi și scrierile domnului academician Mihai Drăgănescu și în special lucrarea - Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii cunoaşterii.
Se spune că se modifică legea..., dar doar ca timp , ..., CUM...!!! nu ne spune nimeni...


Guvernanții reușesc să reformeze sistemul educațional numai prin iradiere...
… mă văd nevoit a face unele precizări,…, da nu sunt bani pt noi cei de rand, dar pt ei există,…, salarizarea se face ca și la parlamentari în fucție de participarea la diferite comisii și comitete, din minister pt tot felul de…,…, deci cumul…, altfel cum credeți că niște oameni normali, ar putea minți, înșeța și distruge un întreg sistem,…, adică dacă nu ar fi plătiți pt așa ceva…, ceva îmi spune că logica mea nu prea are cusur…
Mai am o dilemă( se pare însă că CCR a soluționat parțial problema...)
Ordonanțele emise de un guvern sunt conform Constituției României LEGI sau simple ACTE ADMINISTRATIVE
Înregistrat sub politică fără subiect and etichetat: politică fără subiect

Constitutia Romaniei, prin mecanismul delegarii legislative, prevazuta in mod expres de articolul 115, consacra tocmai abuzul de putere al oricarui guvern instalat la conducerea tarii. “Cand domnia legii se transforma in dominatia legislatorilor, se instaureaza, in principiu, cea mai subtila forma de oprimare: oprimarea «in numele legii»”.Problema pusa statului de drept, Romania, o reprezinta controlul judecatoresc al actelor administrative, adica posibilitatea de a contesta intr-o instanta ordinara, in fata unui complet de judecata, orice act administrativ si de a demonstra pe fond, cu probe, un eventual prejudiciu sau un abuz de drept in virtutea caruia sa se solicite revocarea sau modificarea actului.Conform alin. 5 al articolului 115 din Constitutie, ingerinta guvernului este permisa in domenii ce sunt protejate de legile organice, prin ordonante de urgenta, desi prevederile alin. 6 arata ca ordonantele de urgenta nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului. Or, institutiile fundamentale ale statului sunt tocmai cele aparate expres de Constitutie prin procedura legii organice.Constitutia Romaniei recunoaste ordonantelor de guvern calitatea de acte administrative (art. 126, alin. 6).

Constitutia Romaniei prevede doua feluri de ordonante, simple si de urgenta, insa acestea nu pot fi contestate direct la instantele de contencios administrativ decat daca, in prealabil, au fost declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala.
Aceasta le confera implicit atributele unei legi, si nu ale unui act administrativ, in defavoarea cetatenilor, care nu se pot apara contra abuzului de putere, precum in statele UE, ex. Franta, apărarea dovedind cu probe prejudiciul intr-o instanta ordinara
Problema este că nu putem ataca o astfel de lege(Legea Educației Naționale) în instanțe de contencios administrativ, decât dacă a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României,…, și uite așa vede că și Constituția României are destule lagune
Concluzie: - vom asista în următoarea perioadă, la un exces de norme imprevizibile si instabile, date de Guvernul României.
Moralitatea sistemului educational romanesc
Aș dori sa aduc in discuție aspectele legate de filozofia(de morala) care stă în spatele legii, angajarea morală a legii în educarea elevilor/studenților.Nevoia de educație morală, nu vizează doar individul, și astfel apare necesitatea schimbărilor în mentalitatea colectivă, pentru o reașezare a scării de valori în mediul social. Acceptarea mecanismelor de piață în domeniul educației, poate fi percepută ca o imixtiune neavenită în autonomia educaționalului, și mai ales duce la o scădere a prestigiului social al instituției educative și a statutului de profesor. Într-o societate care se manifestă adesea de tip concurențial, câștigător va fi cel mai puternic, adică omul cu bani, astfel sintagma „egalitatea șanselor” devine un slogan utopic. Legea Educației Naționale trebuie să reabiliteze echitatea, restituind fiecărui individ și mai ales celor aparținând grupurilor defavorizate, o existență nediscriminatorie, accedând cu șanse egale, prin educație, la procesul de reabilitare socială. Problema însă rămâne în continuare deschisă, și anume dacă principiul egalității șanselor este periclitat de un sistem educativ adaptat la mecanismele de piață...
Ultima modificare: Marți, 27 Aprilie 2010
gabriel teodorescu, utilizator
Stimate domn, va rog sa cititi regulamentul forumului si sa il respectati: postarea de mesaje consecutive este interzisa.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Ce legi li se aplică profesorilor din școlile private internaționale? a_na a_na Aș vrea să știu ce legi (în afară de legislația muncii) li se aplică profesorilor angajați într-o școală înregistrată la MEN ca furnizor de ... (vezi toată discuția)
Legi privind drepturile studentului Destiny.Within Destiny.Within Buna. Am o problema delicata as zice eu. Am facut 2 ani jumate la facultatea de medicina dentara din Constanta, si din motive personale nu am putut termina ... (vezi toată discuția)
inscrierea copilului in clasa 0 mir21 mir21 Va intreb,in legatura cu acea aberatie a ministerului educatiei de a inscrie copilul in clasda 0 incepand cu anul scolar 2011-2012, desigur nu stie nimeni ... (vezi toată discuția)