Sotia sa pastreze numele dupa divort sau nu?

o felicit pe mama pentru ca nu a renuntat la copil. personal, nu cred ca a facut din copil un fel de arma, cum considerati dvs. dupa cum vorbiti, sunt sigura ca si viitoarei foste sotii ii merg rotitele unse bine....acum nici nu cunoastem prea multe date, dar de la o varsta femeia doreste un copil(a se gugalui: ceasul biologic a sunat), chiar daca stie ca il va creste singura. tatal sa fie sanatos, gene bune, intreg la cap, cat de cat :D si ajunge. speculatii, speculatii...
mamei i se incredinteaza copilul, in majoritatea cauzelor(si nu este discriminare, va asigur, vorbind serios) pentru ca tatal este "roman", si cu asta am spus tot. cred ca am vazut cu totii prea multe flime in care un tata(american, de preferinta:) ), ia, creste, educa, e umar la nevoie, pt copilul sau.... scurtand-o, va doresc numai bine.

Imi cer scuze, Cosmine, daca te-ai simtit judecat de catre mine; nu asta a fost intentia mea. Faptul ca te consideri vinovat de anumite lucruri reiese din modul in care ai scris si in nici un caz nu am vrut sa spun ca te consider si eu vinovat. Faptul ca te consideri tu iti poate influienta deciziile, atat am vrut sa sustin. Eu nu stiu si, pana acum, nici nu cred ca esti vinovat de ceva.

Cu privire la mama si la INEGALITATEA dintre sexe in aceasta problema, ai perfecta dreptate. Este plin de greseli, dar nu sistemul in sine, ci oamenii care aplica legea, in speta judecatorii. Si este indiferent daca este barbat sau femeie, ideea de acum 30 de ani ca ii este mai bine cu mama se aplica prioritar. Este drept ca exista o anumita legatura care se formeaza, afectiv, mai repede intre mame si copiii lor decat intre tati si aceiasi copii, dar nu este o regula absoluta si ar trebui inteles.

Cu privire la copil, faptul ca mama l-a facut ca sa te tina langa ea ar fi putut inclina balanta in favoarea ta, daca ai fi reusit si ai fi vrut sa demonstrezi asta destul de clar. Dar in nici un caz copiii nu se incredinteaza avand in vedere doar fluturasul de salarii (sau alte venituri) si nu-mi spune ca ti s-ar parea bine. Ideea este ca nu banii ar trebui sa decida, chiar daca acelui copil i-ar fi bine la oricare dintre parinti. Oricum, cand mai creste un picut parerea lui va putea fi luata in considerare.

Iar mama, daca intr-adevar a urmarit sa-si pastreze un sot, un stil de viata, o rutina cu acest copil, nu merita sa-l pastreze. Si oricum, lara, pana la proba contrarie avem doar sustinerile unei parti momentan si nu-i putem spune ca nu are dreptate pentru ca... nu ne place noua!
Am avut caz in care, pentru a-si primi copilul prin incredintare, a trebuit sa-l sfatuiesc pe tata sa-l lase mamei pentru ca, apoi, aceasta sa-si dea in petic! El era sigur ca se va intampla, dar a tremurat pana la reincredintare... cam un an... i-au trebuit 2 saptamani mamei pana cand si-a trimis copilul la bunici... batut... Va spun sincer, am vazut rareori astfel de sentiment patern ori chiar matern ca la acel OM!!!
:(

Legal, copilul nu sufera cu nimic faptul ca nu are acelasi nume cu mama.
Daca va intereseaza din punct de vedere emotional, intrebati un psiholog.

doar daca nu ti-ai privit niciodata copilul in ochi te poti intreba: oare sa merg la psiholog sa aflu daca al meu copchil o sa fie marcat cand colegii de scoala or sa-l intrebe: auzi, da' pe tine de ce te cheama asa si pe mama ta cheama altfel? nu esti copilul mamei tale??

Nu inteleg ce vrei sa spui, lara...
Consider ca este un lucru normal sa te duci la un om specializat in a-ti arata si o alta fata a lucrurilor.
Poti detalia ce-ai vrut sa zici?