Scrisoare către guvernul României
Adrian Paunescu
Ce sorcovă şi târguri ai în steag
ªi ce poşircă îţi bălteşte-n sânge,
Guvern al inaniţiei, beteag,
De nu auzi Ardealul care plânge?
Tu nu-nţelegi coşmarul vieţii lor
Că sunt abuzuri cu nemiluita
ªi că n-au cui să-i ceară ajutor
Românii din Covasna şi Harghita?
De propria ta ţară te fereşti
ªi imposibil s-o conduci îţi este,
Că ai ajuns să fii, la Bucureşti,
Guvernul unei alte Budapeste.
La noi acasă, alţii sunt stăpâni,
Baţi temenele la Înalta Poartă,
... Persecutaţi, doar fiindcă sunt români,
Românii din Ardeal nu te mai iartă.
Guvern de indigo şi din mancurţi,
Te blestemă, descoperindu-ţi vina,
Ceilalţi români, vânduţi la alte Curţi,
În Basarabia şi Bucovina.
Guvern al României, surdomut,
Eşti plin de păcăleli şi plin de fumuri,
Dar clopote de moarte au bătut
Pentru acest popor ajuns pe drumuri.
Ca-ntr-un coşmar, te caut şi te strig,
Să nu mai tot suceşti cuţitu-n rană,
Prin lanţuri şi prin foame şi prin frig,
Însângerând condiţia umană.
Tu eşti în stare să ne-ntorci pe toţi
La cea dintâi Comună Primitivă,
Să fim un neam de criminali şi hoţi,
Ce-şi jefuieşte propria colivă.
Guvern fără de ţară, pune punct
Acestei fraze care te cuprinde
ªi-ngroapă idealul tău defunct
În groapa României suferinde.
ªi lasă-ne! Dispari în mod brutal,
Eliberează, cu grăbire mare,
De boala ta, românii din Ardeal,
Guvern murdar de propria trădare!
Domnule parlamentar - Ion Untaru
Moto:
Cenzurează toţi guvernul
Cu demisia şi strigă
Dând în geam cu mămăligă
Până când îi doare sternul
---------
Eşti ales, ţii un discurs
Poţi să latri şi la lună
ªi-ai să vezi cum pe parcurs
Intri-ncet în lumea bună
Pedagogii, demagogii
Jubilează biruinţa
Cum nu pridideau nici dogii
Să-şi arate elocinţa
Disoluţia nu are
Priză la reacţii blitz
Doar pretenţii fiecare,
Pentru-o cameră la Ritz
Să-i auzi în parlament
Parlagiii cum se-njură
Cu aplombul aferent
ªi salariul pe măsură
Asta-i când suntem egalii
ªi cu estul şi, cu vestul:
Nu-s devină papagalii
Că se-ngreunează lestul!
Biata roată se înfundă
ªi ni se răstoarnă carul:
O fi gloaba de bolundă
Sau numai Păun, acarul?!
Paradoxul zilelor noastre
poezie de Octavian Paler
“Paradoxul vremurilor noastre în istorie este ca avem:
cladiri mai mari, dar suflete mai mici;
autostrazi mai largi, dar minti mai înguste.
Cheltuim mai mult, dar avem mai putin;
cumparam mai mult, dar ne bucuram mai putin.
Avem case mai mari, dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii, dar mai putin timp;
avem mai multe functii, dar mai putina minte,
mai multe cunostinte, dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina, dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,
Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si
ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta, dar nu cum sa
ne facem o viata,
Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna la luna si înapoi, dar avem probleme
când trebuie sa traversam strada sa facem cunostinta
cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic, dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari, dar nu si mai bune.
Am curatat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu si prejudecatile noastre.
Scriem mai mult, dar învatam mai putin.
Planuim mai multe, dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim, dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare: sa detina mai
multe informatii, sa produca mai multe copii ca
niciodata, dar comunicam din ce în ce mai
putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei
încete; oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri, dar
mai multe divorturi,
Case mai frumoase, dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unica folosinta,
moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte,
corpuri supraponderale si pastile care îti induc orice
stare, de la bucurie, la liniste si la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta
scrisoare si în care
poti decide
fie sa împartasesti acest punct de vedere,
fie sa stergi aceste randuri.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te
veneraza, pentru ca acel copil va creste curând si va
pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de
lânga tine pentru ca aceasta este singura comoara pe
care o poti oferi cu inima si nu te
costa
nimic.
Aminteste-ti sa spui “TE IUBESC” partenerului si
persoanelor pe care le îndragesti, dar mai ales sa o
spui din inima.
O sarutare si o îmbratisare vor alina durerea atunci
când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa
pretuiesti acel moment pentru ca într-o zi acea
persoana nu va mai fi lânga tine.
ai.
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti
timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le
ai.
Pozitia de drepti
-Adrian Paunescu-
Nu se poate sa nasti in pozitie de drepti,
Nu se poate sa te nasti in pozitie de drepti,
Nu se poate sa sugi laptele mamei in pozitie de drepti,
Nu se poate copilari in pozitie de drepti,
Nu se poate creste in pozitie de drepti,
Nu se poate pune nici o intrebare in pozitie de drepti,
Nu se poate implini ordinul superiorului in pozitie de drepti,
Nu se poate lupta pe front in pozitie de drepti,
Nu se poate munci pamantul in pozitie de drepti,
Nu se poate munci la masina in pozitie de drepti,
Nu se poate iubi in pozitie de drepti,
Nu se poate merge in pozitie de drepti,
Nu se poate trai in pozitie de drepti,
Nu se poate muri in pozitie de drepti.
Ca sa nu fie dezordine, ca sa nu fie haos,
Luati pe loc repaos.
"Iubiti-va pe tunuri", Bucuresti, 1981
Naşterea lui Eminescu - Adrian Paunescu
Ciudată noapte simt că o să fie
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.
A fost sortit să vină-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.
Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.
La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.
De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naşte, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.
Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
şi, de la Cernăuţi şi pân' la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.
În el tresare trist Moldova toată,
toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
în el o inimă va şti să bată
acum şi veşnic, dorul românesc.
În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
la noapte-n ţară va urca un astru,
se naşte El, Români, vă închinaţi!