Poezii despre România, despre guverne trecãtoare și despre noi

Sonet - Cezar Bolliac

La anul 1839

Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie;
De două veacuri jalea îţi creşte ne-ncetat!
Traian se miră, plânge, priveşte-a ta câmpie
Ce-o ştie câmp, odată de Acvil-apărat.

O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie!
Amar e când te doare, să vezi ca-eşti împilat,
Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie,
A săruta şi mâna ce ştii că te-a trădat!

Pe cine aştepţi oare s-aline-a ta durere?
Pe-acela ce te suge? te calcă în picere?
Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron?

Te amăgeşti!... Dar, află şi crede în tăcere:
Oricare slăbiciune în chinuri ia putere...
În fiare creşte iute vârtutea lui Samson!

George Cosbuc - Scumpa tara romaneasca

Scumpa tara romaneasca,
Cuib in care ne-am nascut,
Camp pe care s-a vazut
Vitejia stramoseasca,
Scumpa tara romaneasca,
Te salut!

Si-a mea frunte ti se-nchina
Ca naintea unui sfant,
Caci, desi copil eu sunt,
Inima de dor mi-e plina.
Sa te vad mereu regina
Pe pamant.

Sa ai viata de vecie,
Sa sporeasca-al tau popor;
Sub stindardul tricolor
Sa nu vezi decat fratie,
Si-atunci, dac-o fi sa fie,
Pot sa mor!

În ţara mea - Ion Pribeagu

În ţara mea sunt văi şi munţi şi flori,
ªi diamante,
ªi sunt sticleţi atât de mulţi în capete savante !…
Poeţii ritmului sărac slăvesc albastrul zării,
ªi creşte-atât de mult spanac pe lanurile ţării.

În ţara mea sunt tei şi plopi,
ªi zarea-i diafană,
ªi-n ţara mea jandarmi şi popi iau lefuri de pomană;
ªi-n ţara mea sunt flori de myrt,
Principiu sau idee,
Sunt vorbe de păstrat în spirt, expuse prin muzee.

Din larg de crânguri vin zefiri şi tuturor dau veste
Că-n ţara mea sunt trandafiri şi fete
Că-n poveste,
Idile nasc şi se desfac subt luminiş de lună,
În ţara mea onoarea-i fleac şi dragostea
Minciună.

ªi-n ţara mea sunt mulţi părinţi ce plâng morminte
Multe …
ªi pribegesc scrâşniri din dinţi …
Dar cine să le-asculte,
Când e minciuna pe amvon şi nedreptatea-i lege,
Când guvernanţii-s de carton
ªi nepăsarea Rege ?

(“Vârfuri de spadă “, 1915)

Adrian Păunescu - Capul de la Torda

Capul lui Mihai Viteazu la Torda se ridică,
ªi întreabă de ce Ţara a rămas aşa de mică
ªi Câmpia Tordei tristă îi răspunde lui cu jale:
"Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale!"

Nu mai acuzaţi străinii că ne taie domnitorii,
Că intimidează Ţara cu guverne provizorii
Eu atât aş vrea să aflu, arătându-ne obrazul:
Totuşi unde au fost românii, când a fost tăiat Viteazul?

Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,
Totuşi unde-au fost ai noştri, şi atunci, şi-n vremea asta?
Cum se-ajunge pân' la gâtul Voievodului de Ţară,
Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?

Capul lui Mihai Viteazu ne-a lăsat numai cu trupul,
Nu contează că străinii nu aveau nici pic de scrupul,
Eu, de-o singură-ntrebare, mă scârbesc şi mă mai mânii
Totuşi unde-au fost, românii? Totuşi, unde sunt românii?

Poezii cenzurate (1979-1989)

O tara mea - Anonim

Oriunde ai merge departe
Orice ai lucra si oricand
La poarta gandiri-ti va bate
Un dor arzator si un gand.

E dorul acela de mama
Ce-n anii mai mici te-a crescut
Sfioasa, cu drag si cu teama
Ti-a fost mangaiere si scut.

E dorul ce-aprinde in taina
O flacara printre scantei
Si inima-ti bate mai tare
Pe vremea cand anii sunt grei.

Vin ganduri, atatea se-ndreapta
Tablouri intregi de-amintiri
Lasand fiecare-n simtiri
Amprenta curatei iubiri.

Lasand presarate prin vreme
Curate si sfinte povete
Ce suna frumos in refrene
Chemand iar copilul sa-nvete.

Si eu am o mama sub soare
Aproape de sufletul meu
Asa cum ar vrea fiecare
S-o simta aproape mereu.

Ma voi intoarce acasa-ntr-o zi
In stralucirea tarii mele
Cu dor si cu credinta voi pasi
prin poarta mantuirii catre stele.

Si voi lasa acest pamant strain
Cu jocurile lui de foc si moarte
De sarbatoarea plina de venin
Departe voi pleca,cat mai departe.

In tara mea iubita am s-ajung
Ca un copil cu sufletul fierbinte
Sa fie drumu-acesta cat de lung
Voi merge cu credinta inainte!

Voi revedea dupa atata vreme
Caminul bucuriilor dintai,
La tarmul bucuriilor supreme
La casa tatalui cand o sa raman.

Si nu voi mai calca eu niciodata
Hotarul tarii mele inapoi
Cu inima de dor inmiresmata
Voi ramanea,dragi ingeri, intre voi.

Si niciodata nu voi mai pleca
Cu inima pe drumul spre Egipt
Acolo unde-n bucuria mea
Cutitul rautatii s-a infipt.

Te voi lasa pamand tesut de oase
Si aburind de sange de martir
Cu spaime si cu rapi întunecate
Sapate diabolic în priviri.

Mult n-oi mai sta încovoiat sub vreme
In tara milioanelor de robi
Ce-si sap-adânc prin veacuri de blesteme
Cu-atâta truda propriile gropi.

O tara mea, mi-e tare dor de casa
Si sufar neîmpacat printre straini
Avand mereu o limba neînteleasa
Cu vorbe si gramatica de spini.

Ma voi intoarce acasa intr-o zi
In raiul frumusetilor natale
Si ranile de-acum spre-a odihni
Cand voi sfarsi în cantec asta cale.

La masa întalnirii cea bogata
Cu ochi lucind în lacrimi si scantei
Cu-atata drag voi sta ca niciodata
La locul sfant cu toti cei dragi ai mei.

Dar pana atunci voi lauda pe Domnul
Si-i multumesc ca astazi sunt aici
Sa ne trezim acum,chiar daca somnul
Ar vrea ca sa cuprinda mari si mici.

S-avem mereu in gand telul acesta
"Ma voi intoarce-acasa intr-o zi.."
Si nu uitati ca vom da socoteala
De tot ce am facut cat am trait.

Sa vietuim cu toii in unire
Pentru Hristos ca sfinte marturii.
Si ca exemple vii, noi în slujire
Gata sa fim pe El a-L întalni!