Poezii despre România, despre guverne trecãtoare și despre noi

Interventie moderator

Buna dimineata! :)

Va rog frumos, atunci cand postati in acest topic, sa precizati autorul poeziei si sursa. O poezie fara autor si care, eventual, mai circula si pe e-mail nu-si are locul aici pentru ca nu are legatura cu genul literar. Daca postati poezie contemporana, va rog sa scrieti cateva cuvinte despre autor.

Multumesc anticipat! :bow:

Vasile Militaru

''Sub Tricolor'' - fragment

Eu ascult si mã cutremur hohotind, cu ochii uzi...
Neamul meu, tu n'auzi glasul marilor strãbuni?...
N'auzi?... Stai nãuc si mi-te clatini?...
Nu strãbate pân'la tine glasul marilor Musatini
"Descãlecãtori de Tarã, pãstrãtori de Neam si datini"?...

Neamul meu, - eu plâng si scriu:
Dacã nu esti mort, ci viu,
- Fã din Tricolor trei flãcãri, iar tu, foc mãret sub ele,
Suie-ti flãcãrile sfinte pânã dincolo de stele,
Ca sã nu le mai ajungã hoarda liftelor misele!...

Dacã nu poti face astfel,
Neamul meu, - de mii de ori,
Mai curând sã vrei sa mori,
Decât, rob, sã vezi de-asupra-ti cârpa steagurilor rosii
Si s'auzi cum strãnepotii îsi vor blestema strãmosii!...

Sursa: [ link extern ] /?

Octavian Goga
--------------------------------------------------------------------------------
Sângele

Tu, răzvrătit potop de sânge,
Ce-mi fulgeri tulbure prin vine,
ªi-n flacăra-ţi ce nu se stinge
Eşti pururea stăpân pe mine;
Tu, bl?stem fără dezlegare,
Porunca din uitate vremuri,
În goana mea fără-ncetare
Cu taina ta tu mă cutremuri..

Ce vifore înfricoşate,
Ce patimi fără de măsură,
ªi din vechime ce păcate
Închizi în orice picătură?
Din care strigăt de chemare,
Din ce fior aprins de luptă,
Din ce adâncuri îmi tresare
Zvâcnirea ta neîntreruptă?

Pesemne veacuri îşi topiră
Al urii uragan de lavă,
ªi-n stropii tăi îmi plămădiră
O veche, trainică otravă...
Ori, poate, lacrima ce-o zvântă
De mult o biată casă mută,
Ţi-a dat drept moştenire sfântă
Durerea ei nepricepută...

De-aceea fără de repaos
Îţi port cântările pribege,
ªi sufletu-mi pierdut în haos
Acelaşi vaier înţelege.
Tu, veşnic însetat şi dornic,
Îmi ceri aceeaşi sărbătoare,
Eu, ucenic al tău statornic,
Eu strig în lume ce te doare...

Azi călător fără de ţară,
Visând o nouă dimineaţă,
Ca un drumeţ într-o Sahară
Ascult eterna ta povaţă...
Povara zbuciumelor grele,
Ce mă apasă azi în cale,
Nu-i valul gândurilor mele,
E legea drumurilor tale...

sursa [ link extern ]

Adrian Păunescu

Cine iese ultimul din ţară

Sărăcia noastră ne omoară,
De atîta marş ne doare splina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate,
Ducă-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, în plină libertate,
Cea mai mare să devină ura?

Pluralismul – tuturor ne place,
Chiar dacă îl facem numai unii,
Dar vedem, de-atîta timp încoace,
Pluralismul cinic al minciunii.

Sfîntă-i opoziţia pe lume
ªi organic preferăm răspărul,
Dar de ce, în păcăleli şi glume,
Nu se mai distinge adevărul?

Mai contează, uneori, şi fapta,
Nu se poate construi cu tînga,
Nu există stînga fără dreapta,
Nu există dreapta fără stînga.

Ne vor întreba copiii, mîine,
Morţii vor sări să ne condamne,
Dacă, pentr-un colţ mai bun de pîine,
Ne vom vinde ţara noastră, Doamne.

Libertate şi democraţie,
Paşapoarte pentru fiecare,
Dar de milă nimeni nu mai ştie
ªi e vraişte la hotare.

Coridor european şi-atîta,
Sub o licitaţie măruntă,
Provocarea, patima si bîta
ªi în curţi, şi-n pieţe se înfruntă.

Om la om nici nu mai vrea să creadă,
Om pe om la zid fatal îl scoate,
Singură se scoală o baladă
ªi în zdrenţe circulă pe sate.

Fînul necosit se-nvîrtoşează,
Putrezeşte sus, pe crengi, caisa,
În tăcerea-naltă de amiază
Morţii îşi aud ei înşişi zisa.

Cale pietruită cu dezastre,
Noapte-ntredeschisă pentru-o oră
Grijulii cu soarta ţării noastre,
Voievozii-a moarte ne imploră.

N-avem nici o şansă de izbîndă,
Vom rămîne bieţi orfani pe-aicea,
Dacă, supăraţi pe cei la pîndă,
Am trezit din moarte cicatricea.

C-un refren de muzică uşoară,
Într-un fel, ne recunoaştem vina,
Cine iese ultimul din ţară
E rugat să stingă şi lumina.

Adevar uitat

Autor: Ghesser, (08/05/2011 - 19:06)

Moldova - cuvînt născut în foc,pe muchie de lamă,
Intre giganți cu mii de orizonturi infinite,
Micul tărîm ce nu pleacă jos capul,
Popor de luptători cu rădăcini în vechile morminte.

Aici am fost născuți ,aici crescuți de mici,
Cu aerul de codru și de cîmp ce ne-aprține,
Pe-al nostru plai , pămîntul nostru sfînt,
Transmis prin sînge de strămoșii din vechime.

Suntem puțini , împrăștiați ca frunza-n vînt,
In lumea de străini ce-și are a ei viață,
Dar oarecum , indiferent de drumuri și de timp
Rămînem neam moldovenesc , cu patria , și istoria măreața.

Sursa:[ link extern ] /