Buna ziua
Sunt in litigiu cu angajatorul pt.recalcularea salariului, eu fiind reclamantul. Am avut primul termen astazi. Pana ieri angajatorul nu depusese intampinare la dosar. Nu am reusit sa fiu prezenta in sala dar am aflat ca s-a dat un alt termen in data de 07 iulie a.c. motivul fiind ca trebuie comunicata intampinarea reclamantului, adica mie. Nu inteleg ceva: daca ieri intampinarea nu era depusa inca la dosar, este posibil ca judecatorul sa o fi primit in aceasta dimineata, pana la ora 9,00 cand a avul loc sedinta, sau este posibil sa nu o fi primit deloc si ia partea angajatorului? In Cod Proc.Civila scrie clar ca paratul are obligatia sa depuna intampinare cu 5 zile inainte de termen, sub sanctiunea legii. Intrebarea este> eu pot face o cerere sau altceva, pana la urmatorul termen , prin care sa solicit sanctionarea angajatorului pt.nedepunerea intampinarii in intervalul cerut de lege? Sau ce altceva pot face pana imi comunica intampinarea? Va multumesc !
În procesele urgente, considerate astfel de legiuitor sau apreciate ca atare de către preşedintele instanţei, în care pârâtul are la dispoziţie cel puţin 5 zile pentru a-şi pregăti apărarea, întâmpinarea poate fi depusă chiar la termenul de judecată .
În conflictele de muncă, angajatorul este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfăţişare, indiferent că are calitatea de reclamant sau pârât în proces, întrucât în această materie sarcina probei este inversată, legiuitorul consacrând prin art.287 C.mun. o excepţie de a regula instituită prin art.1169 C.civ. şi, as putea spune, de la cea prevăzută prin art.114 ind. 1 alin.2 partea finală C.proc.civ.
Am revenit. Am primit intampinarea, aceleasi bla-blauri pe care mi le-a scris si mie ca raspuns la contestatie, cum ca mi-a recalculat corect salariul, etc. cu texte de lege (interpretate gresit, bineinteles). In data de 7 iulie 2010 am termen si nu stiu cum sa actionez in continuare, ce argumente sa mai aduc legate de faptul ca nu mi-a recalculat corect drepturile salariale? In actiune am scris totul pe articole de lege, dar acum ce sa mai adaug? Si daca nu ma prezint si nu mai adaug nimic, ce se intampla? Se da o solutie, se amana? Este musai sa ma prezint daca nu mai am nimic de adugat fata de ce am scris in actiune? Va multumesc mult si va doresc tuturor o saptamana plina de realizari ! =D>