Medierea: desfacerea casatoriei si incredintare minor

imi cer scuze pentru folosirea notiunii de "mediator". la ora 6 dimineata e scuzabil, zic eu. inco o data scuze pentru folosirea neintentionata a unei notiuni. ramin totusi la parea mea de a folosi medierea in rezolvarea primara a conflictelor, degrevind astfel instantele de o multitudine de cauze care nu-si gasesc utilitatea. sa nu uitam ca datorita unui numar apreciabil de litigii, a unei practici neunitare am transformat Curtea Europeana a Drepturilor Omului intr-o instanta de control a solutiilor pronuntate de instantele autohtone. si, pina la urma daca exista o solutie, metoda mai usoara de a rezolva anumite probleme litigioase, de ce sa nu o aplicam... sa nu uitam ca oricit de bun ar fi codul de procedura civila/penala se gaseste cineva sa gaseasca "o chichita" care sa lungeasca si prelungeasca un litigiu pina la calendele grecesti... sint de parere ca medierea unor anumite tipuri de conflicte este necesara, utila si pertinenta care ajuta si nu... cheltuie niste bani aiurea.

Nu vad ce sens are medierea daca sotii se inteleg sa divorteze fara martori in instanta si se inteleg si cu privire la minor.
Mai exista o problema.In general sotul necooperant daca nu vine in instanta nu vine nici la mediator.
Cel mult mediatorul ar putea sa ii convinga sa se impace, ceea ce nu ar duce la desfacerea casatoriei ci la consolidarea acesteia.:)In acest caz ar putea fi utila.
Deci, pentru impacarea partilor.;)

avocat Claudiu Lascoschi

@catalin ciobanu, nu e nici o problema! :)

Dar discutia ramane deschisa pentru ca – nu doar eu – as vrea sa inteleg utilitatea unei eventuale obligativitati a procedurii de mediere in toate cauzele.
Si, pentru ca m-am referit la desfacerea casatoriei si incredintarea minorului, raman in acelasi… registru.

Art. 1 din codul familiei:
In Romania statul ocroteste casatoria si familia; el sprijina, prin masuri economice si sociale, dezvoltarea si consolidarea familiei.
Statul apara interesele mamei si copilului si manifesta deosebita grija pentru cresterea si educarea tinerei generatii.
Familia are la baza casatoria liber consimtita intre soti.
In relatiile dintre soti, precum si in exercitarea drepturilor fata de copii, barbatul si femeia au drepturi egale.
Drepturile parintesti se exercita numai in interesul copiilor.

Primul al. nu il comentez deoarece nu ar putea fi obiectul medierii…
Dar al 2 zice ceva cam… aiurea: Statul apara interesele mamei si copilului…
Adica, de ce numai interesul mamei si copilului? E ca si cum, prin lege, mama este cea care trebuie (e capabila) sa ingrijeasca un copil (si) in caz de divort, iar tatal sa aiba numai un drept de vizita – cat mai rar, daca se poate.
Altfel spus, o femeie ajunsa in faza divortului si care vrea sa-si sicaneze sotul, se poate agata de aceasta dispozitie si sa sustina ca ea e cea “numita” de lege sa creasca un copil, pt ca “statul protejeaza mama si copilul”.

Cum pot fi determinati doi adulti sa se inteleaga in fatza unui mediator cand amandoi vor sa le fie incredintat copilul, de exemplu, pentru ca au aceleasi conditii, acelasi nivel de salarizare s.a.?
Sau: cum pot fi determinati doi adulti sa se inteleaga in legatura cu programul de vizitare minor cand mama vrea “o data pe luna” si tatal vrea la fiecare sfarsit de saptamana, o parte din perioada vacantelor etc…? Sau si mai si! Cand tatal pretinde ca minorul sa locuiasca doua saptamani la el, doua saptamani la mama – sau alte variante de gen (in acele cazuri, putine, e drept, in care cei doi – dupa divort – locuiesc in acelasi cartier si copilul ar fi la distante relativ egale si de gradinita si de scoala – mai tarziu? Si cand amandoi pot dovedi ca sunt oameni decenti, nu consumatori de alcool sau alte cele)

Al 4: In relatiile dintre soti, precum si in exercitarea drepturilor fatza de copii, barbatul si femeia au drepturi egale.
In exercitarea drepturilor fatza de copii cum raman egale drepturile daca unul dintre parinti – tatal de regula – “primeste” dreptul de a-si vizita copilul doua zile in luna sau – mai rau! – cateva ore pe luna? Ce poate el sa faca intr-un timp atat de scurt?

Asadar, cum ar putea ajunge la intelegere – chiar si in fatza unui mediator (pe care ar trebui sa il plateasca) – adultii care vor mai multe drepturi?
In acest sens medierea obligatorie nu face decat sa ingreuneze accesul la justitie pentru ca vor creste foarte mult cheltuielile potentialilor justitiabili.

Statul apara interesele mamei si copilului…
Adica, de ce numai interesul mamei si copilului?
Deoarece codul familiei e vechi.
Cand vorbim de introducerea medierii ca procedura obligatorie in anumite spete(conflicte), repet anumite spete, nu ne referim doar la codul familiei.
Mai exista si un cod civil, penal, comercial ... etc.
Putem vorbi de obligativitatea medierii in cazurile plangerilor prealabile.Chiar e benefica si recomandata.
P.S.In ce priveste interesul superior al copilului.....indiferent de existenta sau nu a acordului de mediere...consider ca este necesara audierea minorului si ancheta sociala. Acordul de mediere arata vointa partilor, usureaza munca judecatorului si scurteaza timpul divortului.

Bineinteles ca nu se pune problema medierii numai in anumite cauze – e posibila in multe altele – doar ca m-am oprit la medierea in desfacerea casatoriei si a incredintarii minorului avand ca “baza” sentinta data de judecatoria unui sector din Bucuresti…
In procesul respectiv parintii aveau un “acord de mediere” in care erau de acord cu incredintarea copilului in grija mamei (etc).
Sigur ca trebuie sa se urmareasca interesul major al copilului dar… in acest caz s-a dispus din oficiu o cercetare din partea reprezentantilor autoritatii tutelare… Aceasta cercetare (care costa, chiar daca nu le costa neaparat pe cele doua parti din cauza) ar putea foarte bine sa nu mai existe! Afirm aceasta pentru ca cei doi parinti s-au inteles – si ar fi absurd sa credem ca un parinte ar fi dispus sa accepte o intelegere de gen daca ar considera ca minorul nu ar avea conditii bune la parintele caruia ii va fi incredintat…
Altfel spus: daca cei doi s-ar fi despartit in fapt (fara a cere divortul) si ar fi ajuns la aceeasi concluzie: copilul la mama - instanta (evident, nefiind sesizata) nu ar fi dispus nici o ancheta sociala.
Pe de alta parte, desi o ancheta sociala ar dovedi ca amandoi parintii ar fi capabili sa ofere minorilor aceleasi conditii, aceeasi atentie copilul minor (care nu are varsta la care poate fi audiat) ar fi incredintat tot mamei (fie ca e fetitza, fie ca e baiat).

Ingerita autoritatilor statului – ancheta sociala in acest caz – e exagerata, mai ales ca exista un acord de mediere in care parintii VOR asa cum s-au inteles. Chiar divortand, raman o familie – prin "copilul comun” si au DREPTUL sa se inteleaga cum doresc.

Asadar, desi exista un “acord de mediere” cu privire la incredintarea minorului statul se amesteca…
Si, atunci, intreb: care mai este rolul medierii daca instanta face tot ceea ce ar face si fara acest acord de mediere?

Cine altcineva e mai in masura sa considere cum e mai bine sa fie crescut copilul? Nu parintii? Divortul nu trebuie vazut ca "iresponsabilitate" si parintii nu trebuie considerati mai putin responsabili in ceea ce ii priveste pe copiii lor!
Am convingerea ca atunci cand parintii ajung la un acord in ceea ce priveste cresterea si ingrijirea copiilor, dupa divort, nu este necesara ancheta sociala!

Art 8 din CEDO este incident si in aceasta situatie! Parintii au dreptul sa nu fie “deranjati” in hotararile luate in ceea ce priveste familia – chiar daca este vorba despre divort.

Acum despre: Statul apara interesele mamei si copilului… Adica, de ce numai interesul mamei si copilului? Deoarece codul familiei e vechi.

Chiar vechi fiind se aplica – si asta ar trebui sa se schimbe! Cat timp exista aceasta dispozitie instantele – se pare – vor continua sa-i dea inainte cu “mama si copilul” – de parca mama a facut singura acest copil!