Ordonanta presedintiala. Suspendare clauze abuzive din contracte de credit cu banca
DOSAR NR. 51319/3/2010
R O M A N I A
TRIBUNALUL BUCURESTI
SECTIA A VI A COMERCIALA
ÎNCHEIERE
Sedinta publica din data de 12 noiembrie 2010
Completul de judecata compus din:
Presedinte: Madalina Afrasinie
Grefier: Epure Venera
Pe rol soluţionarea cauzei comerciale de faţă, privind pe reclamanţii [...] în contradictoriu cu pârâta SC BANCA [...] SA, având ca obiect suspendare obligaţie de plată şi suspendare efecte clauză pe calea ordonanţei preşedinţiale.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică (stabilită conform dispoziţiilor art. 7206 C.proc.civ.) au răspuns reclamanţii prin reprezentant convenţional domnul avocat Gheorghe Piperea cu împuternicire avocaţială nr. 747 emisă în baza contractului de asistenţă juridică depus la dosar, pârâta prin reprezentanţi convenţionali doamna avocat Ana Diculescu-ªova şi domnul avocat Radu Damaschin cu împuternicire avocaţială nr. 334706 emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. 334706/02.11.2010 depus la dosar.
Procedură legal îndeplinită.
Reprezentantul convenţional al reclamanţilor, domnul avocat Piperea depune la dosar împuternicire avocaţiala nr. 815/2010, care atestă încheierea contractului intre dl. Varga A. Ionut şi societatea civilă de avocaţi; menţioneaza că, în acest fel, s-a acoperit lipsa mandatului între reclamantul sus menţionat şi casa de avocatură, lipsa pusă în discuţie de instanţă, din oficiu, la termenul de judecată anterior.
Reclamanţii, prin avocat depun la dosar precizari privind capatul doi al cererii de chemare în judecata in sensul ca se solicită doar suspendarea efectelor clauzei 8.4 din Condiţiile generale (anexa 5), care permite băncii declararea scadenţei anticipate a creditului daca valoarea garanţiilor aduse de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată şi comunică şi pârâtei, prin apărători un exemplar de pe aceste precizări.
Instanţa, în baza dispoziţiilor art. 132 C.proc.civ. ia act că reclamanţii au precizat capătul doi al cererii, în sensul că solicită doar suspendarea efectelor clauzei 8.4 din Condiţiile generale (anexa 5), care permite băncii declararea scadenţei anticipate a creditului daca valoarea garanţiilor aduse de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată.
Parata, prin doamna avocat Ana Diculescu-ªova, depune completarea motivelor de întampinare depuse în 03.11.2010; un exemplar comunica reprezentantului reclamantilor.
Tribunalul, in urma verificarilor efectuate pe tabelul anexat împuternicirii avocatiale depuse la termenul de judecată anterior constată ca în acesta nu se regăsesc doamna [...] şi domnul [...], care au mandat casa de avocatura Piperea şi Asociaţii să îi reprezinte (a se vedea fila 187 şi 271, vol. I) şi nici domnul [...], care prima data se regasea in tabelul anexat cererii de chemare in judecată (a se vedea poz. 153) şi mandatase aceeaşi casă de avocatură (a se vedea fila 287 vol. I), motiv pentru care solicită domnului avocat lamuriri în acest sens.
Domnul avocat Piperea învedereza ca cele trei persoane au înţeles să nu participe ca părţi în prezentul dosar, motiv pentru care arată că doar persoanele menţionate în cuprinsul anexei la împuternicirea avocaţială nr. 815 depusă în şedinţa publică din data de 03.11.2010 au calitatea de reclamanţi.
Faţă de precizările făcute în şedinţa publică de azi, instanţa ia act că au calitatea de reclamante doar persoanele care figurează în tabelul anexă la împuternicirea avocaţială nr. 747/2010 depus în şedinţa publică din data de 03.11.2010 (a se vedea filele 179-191 dosar, vol X) precum şi domnul Varga Alin Ionuţ, astfel cum rezultă din împuternicirea avocaţială nr. 815/2010 depusă în şedinţa publică de azi.
Reclamantul prin reprezentant solicita un ragaz de cateva minute pentru a lua la cunostinta de completarile aduse întampinarii depuse de parata.
Reclamantul prin avocat doreste sa afle sustinerea avocatului paratei din întampinare privind invocarea exceptiei lipsei calitatii de reprezentant.
Parata prin avocat sustine ca acesta excepţie a tinut de verificarea mandatului de avocat în raport de legea nr. 51/1995; apreciază ca excepţia invocată a fost soluţionată prin verificările efectuate de instanţă.
Reclamantul prin avocat se declara de acord cu argumentele expuse.
La interpelarea instanţei, referitor la inexistenţa unui conflict de interese, faţă de precizările facute în şedinţa publică din data de 03.11.2010 de preşedintele de complet, părţile arată ca aceasta chestiune a fost lamurită, în condiţiile în care titularul de complet nu are nici un litigiu cu bancile comerciale.
Tribunalul, faţă de conţinutul întâmpinării, pune în discuţie excepţia de necompetenta materiala a Tribunalului Bucuresti şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de inexistenţa litisconsorţiului procesual activ.
Pârâta, prin apărător apreciază că trebuie lămurită chestiunea inexistenţei litisconsorţiului procesual, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra acestei chestiuni prealabile.
Reclamantii prin avocat, referitor la incidentele invocate de parata in intampinare, apreciază că pot fi soluţionate împreună cu fondul cauzei, aratând că doreşte ca azi sa se judece, si, de ce nu, să şi câştige.
Pârâta, prin apărător opinează că soluţionarea celor două incidente nu au legatură cu fondul cauzei, motiv pentru care reiterează solicitarea ca acestea să fie discutate, în prealabil.
Tribunalul, apreciind că pentru soluţionarea celor două incidente invocate de pârâtă, prin întâmpinare nu presupune administrarea de probe comune fondului, acordă cuvântul asupra chestiunii prealabile invocate de pârâtă, prin întâmpinare, respectiv, inexistenţa litisconsorţiului procesual activ.
Parata prin avocat consideră ca este inadmisibila actiunea formulata de reclamanţi grupaţi ad-hoc, având în vedere că aceştia nu au facut dovada ca sunt asociatii recunoscute ca atare de justiţie, asociatii non profit; invocă în acest sens dispoziţiile legii 554, lege potrivit căreia titularii au dreptul de actiune colectiva .
Tribunalul acorda dreptul la replica reclamantului pe exceptia inadmisibilitatii acţiunii.
Reclamanţii prin reprezentant arată că există consortiul procesual facultativ, şi apreciază că depunerea mai multor cereri de chemare in judecata ar insemna ingreunarea actului justitiei.
Parata prin doamna avocat Diculescu ªova, in replica face referire la consorţiu reglementat de art. 48 C.proc.civ. si in temeiul legii 193/2000 temeiul actiunii invocat de reclamanţi, apreciază că numai o asociatie poate să actioneze in judecată banca şi nu o intrunire ad-hoc. Menţionează că o clauza abuziva se considera a fi numai daca este de natura să aducă atingere intereselor consumatorilor permitand, astfel numai asociatiilor de consumatori sa formuleze acţiuni în justiţie; pentru aceasta ar trebui sa fie ex 1000 consumatori sa formeze o asociatie de consumatori. Criteriul nu se refera la numarul de procese ce se judeca cu banca , in cazul de fata 201 reprezinta o asociatie ad-hoc, o conditie pe care acţiunea reclamantilor nu o îndeplineşte.
Reclamantii prin avocat menţionează că litisconsorţiul procesuala nu se confunda cu numărul acestora, arată că există şi un argument de text, respectiv art. 15 lit. j din legea 146/1996 în care se menţionează expres că sunt scutiţi de achitarea taxei de timbru – atât consumatorii cât şi asociaţiile de consumatori; potrivit art. 47 C.p.c. – formularea acţiunii introductivă este acţiune cu coparticiparea permisă de dispoziţiile legale anterior menţionate. Cauza acestei ordonanţe nu se referă la dispoziţiile contractului, aceste dispoziţii conţin un caracter abuziv, ce trebuie sancţionat cu multe observaţii, cauza pe fond o reprezintă legea – discutăm dacă sunt 199 de cazuri sau 1 singur caz, un proces colectiv cu mai mulţi reclamanţi. Menţionează că profesorul Ciobanu arată că „se poate formula în baza art. 47 C.proc.civ. o acţiune nu numai dacă este cauză comună ci şi dacă scopul urmărit de părţi şi cauza în caz că scopul este comun”; or, reclamanţii solicită în baza legii nr. 193/2000 suspendarea clauzei abuzive potrivit art. 6 din aceasta lege; de asemenea art. 47 C.proc.civ. vorbeşte despre reuniunea voluntară a aceloraşi reclamanţi sau pârâţi bazate pe fapte parţial sau total identice.
De altfel, chiar şi pârâta în momentul în care a formulat întâmpinarea fila 4 şi-a dat seama de coparticiparea activă a mai multor reclamanţi ce au formulat cererea de chemare în judecată, că aceasta a fost îndreptată către instanţa competentă – este vorba de o cauză comună este permis de lege potrivit art. 47 cod civil prezenţa mai multor persoane în acelaşi proces. Coparticiparea este permisă de lege pentru o mai bună administrare a justiţiei în loc de a depune fiecare reclamant individual o acţiune ceea ce ar însemna 199 de procese, se depune 1 singură acţiune colectivă.
În replică pârâta prin doamna avocat Diculescu ªova face referire la un caz cu sute de mii de părţi ce au format o asociaţie validată judecăţii în baza legii cu verificarea scopului şi tot ce presupune filtrul autorizat ala aceste asociaţii, respectiv, FNI. În cazul Petrom s-a încercat conexarea dosarului fiecărei persoane, însă acest lucru nu s-a realizat, deoarece acesta are propriul lui contract judecat după propria lui cauză. Apreciază că se poate invoca art. 47 Cod procedură civilă numai în situaţia proceselor privind sistarea indiviziunii. Referitor la clauza excesivă – fie se adresează în baza propriului raport juridic fie îţi aperi drepturile prin înfiinţarea asociaţiilor actio popularis- raportul dedus judecăţii este raportul cu legea. În conceptul de echilibru al unui contract judecătorului nu i se poate lua aportul maxim acestuia de a judeca; practic, prin formularea acestei acţiuni, se solicită judecătorului să devină putere reglementară; arată că distincţia de la care s-a pornit nu înseamnă că orice grupare în jurul avocatului echivalează cu o asociere de consumatori. De altfel, chiar directiva la care se face referire în acţiune, stabileşte că acţiunile în justiţie vor fi exercitate conform dreptului naţional, adică, cu respectarea legii interne; or, conform art. 47 C.proc.civ. reclamanţii au acces la justiţie ca individ sau asociaţie, nu o grupare neautorizată – distincţia esenţială – astfel că, apreciază că s-a trecut dincolo de articolul sus menţionat.
Tribunalul acordă dreptul la replică reclamanţilor prin avocat.
Reclamanţii prin avocat arată că, potrivit notelor scrise pe care le va depune şi la dosar, ca atât profesorul Boroi ed. 2005 pagina 104 cât şi decizia Tribunalului suprem – decizia 1937/1973, că din ansamblul reglementărilor prevăzute de art. 46-48, există coparticipare când există strânsă legătură cu cauza; de asemenea, există coparticipare procesuală şi atunci când obiectul sau cauza sunt identice sau similare. Reclamanţii, prin apărător menţionează că doreşte a se observa că ordonanţa preşedinţială nu se bazează pe contractele părţilor, care au fost depuse la dosar pentru simpla informare a instanţei, ci pe existenţa clauzelor abuzive declarate ca atare de lege, astfel că, evident, ele nu produc efecte. Anumite decizii ale curţii europene de justiţie obligă să se ţină seamă de acestea, ele având prioritate faţă de legile interne; natura şi importanţa interesului public justifică ca instanţa să poată lua masuri împotriva caracterului abuziv a clauzelor contractuale. Este vorba de o clauză abuzivă potrivit art. 6 din legea nr. 193/2000.
Pârâta prin avocat solicitând dreptul la replică arată că tratatele şi juristprudenţa CEDO nu stabilesc reguli de procedură judiciară; ordonanţa preşedinţială este o acţiune colectivă sau class action. Apreciază că nu este suficient să existe mai mulţi reclamanţi în acţiune, altfel nu este suficientă doar analiza din perspectiva art. 47 C.proc.civ, cu atât mai mult cu cât consideră că nu există un raport juridic unic, ci există 199 raporturi juridice, distincte, specific fiecărui contract. Această acţiune, potrivit susţinerii reprezentantului reclamanţilor, nu are temei contractual astfel că acest demers trebuie privit şi din perspectiva legii 21, a consumatorului, şi care justifică existenţa litisconsorţiului prevăzut de art. 46, consideră că art. 15 din legea nr. 146/1997, invocat de reclamanţi nu conferă legitimitate reclamanţilor, deoarece aceasta dispoziţie legala este una ce are caracter fiscal, deoarece reglementează taxa de timbru plătibilă acţiunii judiciare. La analiza cererii de chemare în judecată trebuie avut în vedere raportul juridic fundamental al fiecărui client cu banca – în acest caz fiind 199 contracte în baza cărora, fiecare reclamant a acceptat clauzele contractului.
Reclamanţii, prin avocat menţionează că este vorba despre un litisconsorţiu procesual facultativ, fiind vorba despre o cauza comună potrivit art. 47 C.proc.civ. respectiv, contractele în care banca pârâtă a inserat o serie de clauze abuzive.
Tribunalul , faţă de motivele invocate în petitul acţiunii, şi faţă de împrejurarea ca este vorba despre o cauză formulată în baza dispoziţiilor art. 581 C.proc.civ. apreciază că în prezenta cauză este vorba despre existenţa unui litisconsorţiu procesual activ facultativ, fiind indeplinite astfel condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 47 C.proc.civ, astfel că aprecierile pârâtei, făcute în cuprinsul întâmpinării, respectiv, ca formularea acestei acţiuni ar echivala cu introducerea în sistemul de drept românesc a unei class action, apar ca fiind lipsite de fundament juridic.
Tribunalul acordă cuvântul pe excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, excepţie invocată de pârâtă, prin întâmpinare.
Pârâta, prin avocat Radu Damaschin, arată că această excepţie a fost implicit soluţionată prin faptul că instanţa a apreciat existenţa litisconsorţiului procesual activ. Apreciază că modul de formulare al prezentei cereri de ordonanţă fraudează prevederile legale referitoare la competenţa materială a instanţei, deoarece suspendarea obligaţiei la plata ratelor scadente constituie o cerere cu caracter patrimonial, competenţa de soluţionare a unei cereri nu poate depinde de numărul părţilor de care impart aceeasi poziţie procesuală, ci de fiecare contract în parte. Oricine din România ar fi acţionat pe cont propriu nu ar fi depus acţiunea pe rolul Tribunalului; altfel spus, dacă s-ar fi formulat individual cererea fiecare reclamant s-ar fi adresat Judecătoriei Sector 3. Consideră că valoarea patrimoniala subzistă pentru acţiunea din fond a fiecărui reclamant care nu ar putea formula acţiune la Tribunal deoarece ar solicita sume mici. Situaţia de faţă este una atipică în loc de 1 reclamant, avem 199 de reclamanţi.
Pârâta prin d-na avocat Ana Diculescu-ªova arată că art. 581 Cod procedură civilă consituie temeiul de drept procesual general pentru orice măsură cu caracter provizoriu în orice materie de drept; or raportul dintre norma generală şi norma specială impune ca orice măsură/remediu provizoriu împotriva unei clauze pretins abuzive (întemeiate pe prevederile art. 581 Cod procedură civilă) să se circumscrie ipotezelor sancţionării prevăzute de legea nr. 193/2000.
Reclamanţii, prin apărător solicită respingerea excepţiei de necompetenţă materială invocată de pârâtă, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
Solicită, în principal respingerea excepţiei necompetenţei materiale ca inadmisibilă, având în vedere dispoziţiile art. 581 alin. 2 C.proc.civ., dispoziţii care stabilesc că instanţa competentă a soluţiona ordonanţa preşedinţială, este instanţa care va judeca; or, asa cum se poate observa din înscrisurile depuse la dosar rezultă că fondul cauzei se află înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti având ca termen 24.10.2010.
În subsidiar, solicită respingerea acestei excepţii ca neîntemeiată, având în vedere că este vorba despre un obiect neevaluabil în bani, fiind vorba despre un litigiu în care se solicită suspendarea aplicabilităţii unor clauze contractuale astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. a) C.proc.civ., competenta aparţine acestei instanţe.
Tribunalul, deliberând asupra excepţiei necompetenţei materiale, apreciază că dispoziţiile art. 581 alin. 2 C.proc.civ. invocate de reclamanţi, prin apărător, nu constituie un impediment în analizarea propriei competenţe, motiv pentru care susţinerea acestora potrivit căreia excepţia necompetenţei este inadmisibilă va fi înlăturată ca neîntemeiată.
Faţă de împrejurarea că reclamanţii solicită suspendarea aplicabilităţii unor clauze contractuale, instanţa apreciază că obiectul prezentului litigiu este unul neevaluabil în bani, motiv pentru care, în baza dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C.proc.civ. urmează să respingă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, excepţie invocată de pârâtă, prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul pe probe.
Părţile, prin apărători, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Pârâta, prin apărător arată că mai are de depus un set de înscrisuri, pe care le depune în şedinţă publică, un set fiind comunicat şi reclamanţilor, prin apărător.
Tribunalul, în baza dispoziţiilor art. 167 C.proc.civ. încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind că această probă este pertinentă şi utilă soluţionării cauzei, putând conduce la dezlegarea cauzei, şi nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat constată cauza în stare de judecată şi acordă părţilor cuvântul pe fondul cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, învederând totodată că excepţia inadmisibilităţii cererii, excepţie invocată de pârâtă, prin întâmpinare va fi analizată prin prisma condiţiilor de admisibilităţii cererii, condiţii prevăzute de art. 581 Cod procedură civilă.
Reclamanţii, prin apărător solicită admiterea acţiunii cu cheltuieli de judecată, şi depun un set de extrase de cont care atesta plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat; din dispoziţiile legale invocate în susţinerea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale rezultă fără putinţă de tăgadă că toate clauzele abuzive vor fi lipsite de efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare numai după eliminarea lor. Potrivit art. 6 din directiva 93/13/CEE, directivă ce are prevederi similare în art. 6 din legea 193/2000, se constată faptul că nici o clauză abuzivă nu va crea obligaţii pentru consumator. De asemenea solicită suspendarea acestor efecte până se va pronunţa instanţa de fond. În cazul de faţă este vorba despre un litigiu în materia protecţiei consumatorilor şi în lipsa unor dispoziţii derogatorii reclamanţii nu pot beneficia de o măsură provizorie dacă prejudiciile aduse pârâtului printr-o astfel de măsură depăşesc beneficiile create reclamantului.
Referitor la condiţia urgenţei, pârâta încearcă să combată existenţa urgenţei, fapt ce nu poate fi combătut ci cel mult aparenţa dreptului; se subliniază faptul că prin argumentele prezentate atât în textul ordonanţei preşedinţiale cât şi în cadrul acţiunii de fond, reclamanţii prin reprezentant menţionează că, în temeiul art. 6 din legea 193/2000, au reuşit să demonstreze că toate contractele conţin clauze abuzive în ceea ce priveşte modalitatea de calcul a dobânzii şi a comisioanelor bancare. Prin întâmpinare pârâta, nu aduce argumente privind caracterul vremelnic, ci se referă numai la pretinsele prejudicii aduse băncii, care în concepţia sa va suporta consecinţe mul mai grave decât o soluţie defavorabilă. În ceea ce priveşte aparenţa dreptului, pârâta nu a contestat această condiţie, ceea ce echivalează cu o recunoaştere; la încheierea contractului banca oferea reclamanţilor o dobândă promoţională pe o perioadă limitată de timp al cărei cuantum era redus, în acest sens banca s-a raportat numai la o dobândă promoţională al cărei cuantum era redus, în acest caz o mare parte a clienţilor [...] nu ar fi îndeplinit condiţiile pentru acordarea creditului.
Reclamanţii prin avocat invocă în dovedirea aparenţei dreptului şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, cauzele Oano Grupo Editorial Sa vs Rocio Murciano Quintero C-240/98 Salvat Editores SA M Sancez Alcon Prades şi Cofisdis.
Pârâta prin reprezentant solicită respingerea ordonanţei preşedinţiale pentru următoarele:
Având în vedere că instanţa a apreciat existenţa unui consorţiu subiectiv, urmează a se analiza fiecare contract şi o estimare adaptată la împrejurările particulare ale fiecărui reclamant. Cei 199 de reclamanţi au 199 de contracte ce au fost încheiate independent, la date diferite, astfel că acestea nu se pot verifica în procedura sumară a ordonanţei preşedinţială. Contractele au fost executate cu ani de zile în urmă, motiv pentru care există prezumţia lipsei de urgenţă; reclamanţilor le revenea sarcina de a stabili prin mijloace probatorii împrejurările din care rezultă urgenţa sancţionării contractului şi a creditorului, proba pe care nu au reuşit să o facă. Simplul fapt că această clauză figurează într-un contract de adeziune nu este suficientă pentru a demonstra că este un abuz de putere.
În ceea ce priveşte aparenţa dreptului, pârâta, prin apărător apreciază că aparenţa dreptului este în favoarea creditorului; în cauza dedusă judecăţii raportul juridic dintre părţi nu implică interdependenţa şi reciprocitatea prestaţiilor.
Referitor la condiţia urgenţă reclamanţii nu se pot prevala de existenţa acesteia în mod convingător, deoarece ideea de urgenţă potrivit art. 66 bis Cod pr. Civ. trebuie înţeleasă într-un mod vădit, care dacă n-ar fi vădit ar produce pagube apreciabile părţii; majoritatea părţilor au încheiat contracte în cursul anilor 2004-2005, fără a aduce obiecţii legate de conţinutul anumitor clauze. În prezent niciun reclamant nu este implicat într-o procedură de executare silită iniţiată de către bancă; chiar dacă ar fi existat o procedură de executare silită, aceasta ar fi putut fi suspendată invocându-se acelaşi caracter abuziv al clauzelor contractuale iar într-o contestaţie la executare împotriva unui titlu executoriu se pot invoca critici de fond.
Concluzionând pârâta solicită respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca neîntemeiată. Arată că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separata.
Tribunalul declară dezbaterile închise şi reţine cauza în pronunţare învederând, totodată părţilor că, dată fiind ora înaintată va amâna pronunţarea pentru data de 15.11.2010.
Pârâta [...], prin apărător arată că va depune concluzii scrise luni dimineata.
TRIBUNALUL,
Având nevoie de timp pentru a delibera şi, totodată pentru a da posibilitate şi pârâtei să depună concluzii scrise,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza dispoziţiilor art. 260 C.proc.civ. amână pronunţarea la data de 15.11.2010
Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.11.2010.
PREªEDINTE GREFIER
Judecător Mădălina Afrăsinie Venera Epure
Dosar nr. 51319/3/2010
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BUCUREªTI SECŢIA A VI A COMERCIALÃ
SENTINŢA COMERCIALÃ Nr. 10755
ªedinţa publică de la 15 noiembrie 2010
Tribunalul constituit din:
PREªEDINTE Mădălina Afrăsinie
GREFIER: Epure Venera
Pe rol soluţionarea cauzei comerciale de faţă, privind pe reclamanţii [...], având ca obiect ordonanţă preşedinţială.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 12.11.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă pronunţată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre şi când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la dat de 15.11.2010, când a hotărât următoarele:
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială la data de 25.10.2010 sub nr. 51319/3/2010 reclamanţii [...] au chemat în judecată pe calea ordonanţei preşedinţiale pe pârâta Banca [...] SA, în temeiul art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori şi a art. 581 Cpc., solicitând instanţei ca, până la soluţionarea pe fond a dosarului nr. 51316/3/2010, să se dispună:
- în principal, suspendarea obligaţiei de plata a ratelor scadente, a dobânzii şi a celorlalte costuri aferente contractelor de credit ale reclamanţilor, iar în subsidiar, suspendarea în parte a aceleiaşi obligaţii, mai precis, suspendarea plăţii acelei părţi din rate care reprezintă dobânzile şi comisioanele de administrare şi de risc stabilite prin clauzele abuzive supuse acţiunii ce face obiectului dosarului de fond;
- suspendarea efectelor clauzei 8.4 din Condiţiile generale (Anexa 5) şi a oricărei alte clauze care permite băncii declararea scadenţei anticipate a creditului dacă valoarea garanţiilor aduse de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În baza art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, consumatorul poate să constate personal sau prin organele abilitate caracterul abuziv al unor clauze contractuale, acestea încetându-şi efectele în privinţa consumatorului. Întrucât nu este de presupus că pârâta va accepta suspendarea unilaterală a plăţii de către consumator, până la remedierea clauzelor abuzive, singura modalitatea juridică pentru a se da efect acestui text legal este cererea de faţă prin care se solicită suspendarea pe baza de ordonanţă preşedinţială.
Mai arată reclamanţii că în prezenta cauză sunt incidente prevederi specifice dreptului protecţiei consumatorilor în ceea ce priveşte procedura ordonanţei preşedinţiale. Astfel, art. 6 din Legea nr. 193/2000 statuează: „Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.”
Apreciază reclamanţii că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C.proc.civ., în raport de următoarele considerente:
- Neprejudecarea fondului. Prin prezenta acţiune, se solicită instanţei suspendarea obligaţiei de plată a ratelor scadente, a dobânzii şi a celorlalte costuri aferente contractelor de credit ale reclamanţilor (Anexa 1) şi suspendarea efectelor clauzei 8.4. din Condiţiile Generale. Măsura solicitată ar urma să fie efectiva doar până la soluţionarea acţiunii pe fond (constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a unor clauze din contractele cu Banca). Prin urmare, atâta timp cât în această cauză instanţa nu este chemată să se pronunţe asupra caracterului abuziv şi, în consecinţă, a nulităţii clauzelor contractuale, ci doar asupra suspendării efectelor lor pe o perioadă determinată (adică până la soluţionarea fondului), reclamanţii arată că este îndeplinită condiţia neprejudecării fondului.
- Caracterul vremelnic. Această condiţie este îndeplinită dacă, prin pronunţarea ordonanţei, instanţa nu se dezinvesteşte de soluţionarea fondului litigiului, pe care de altfel nu l-a abordat, ci doar asupra aparentei dreptului. Pentru a fi îndeplinită această condiţie, instanţa de judecată nu trebuie să dispună măsuri cu caracter definitiv, ci numai provizorii si temporare. Or, din petitul acţiunii rezultă cu multă uşurinţă că prin prezenta cerere s-a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri cu caracter vremelnic, din moment ce suspendarea efectelor clauzelor contractuale şi implicit a plăţii ratelor si accesoriilor îşi produce efectele până la soluţionarea litigiului pe fond.
Prin urmare, din moment ce măsurile solicitate nu pot avea decât o aplicare limitată în timp, şi condiţia caracterului vremelnic al hotărârii este îndeplinită.
- Urgenţa. Articolul 581 C.proc.civ., vorbind despre urgenţa necesară admiterii unei ordonanţe preşedinţiale, identifică 3 categorii de situaţii care justifica pronunţarea ordonanţei: păstrarea unui drept, prevenirea unei pagube iminente şi înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări silite.
In prezenta cauză sunt îndeplinite primele două situaţii evocate.
Sub aspectul păstrării dreptului, se arată că, de la momentul încheierii contractelor de credit, în fiecare lună, timp de mai mulţi ani, reclamanţii au plătit mai mult decât s-ar fi cuvenit conform acestor contracte. In condiţiile in care astfel de efecte ale clauzelor abuzive nu vor fi oprite pe perioada procesului pe fond, reclamanţii vor fi ţinuţi in continuare la aceste plăţi nedatorate. Ceea ce se vrea a fi păstrat prin prezenta cerere este dreptul reclamanţilor de a dispune de sumele aferente plaţilor nedatorate, sume corespunzătore comisioanelor abuzive şi a dobânzii calculate în mod abuziv, care este păgubit prin trecerea fiecărei luni în care aceste sume nedatorate sunt/vor fi plătite Băncii. Astfel, în fiecare luna, timp de mai mulţi ani, clienţii plătesc mai mult decât s-ar cuveni conform contractului, şi de aici şi riscul de pierdere a unui alt drept, conform celor ce urmează:
Astfel, reclamanţii solicită păstrarea dreptului lor de proprietate asupra imobilelor aduse cu titlu de garanţie şi a bunurilor din patrimoniul acestora ce formează gajul general al creditorilor. Aceste drepturi sunt puse în pericol deoarece prin creşterea abuzivă a ratei dobânzii şi prin perceperea comisioanelor a căror nulitate se solicită, vor ajunge în imposibilitatea obiectivă de a achita ratele aferente creditelor, fapt ce va determina scadenţa anticipată a acestora, cu consecinţa executării silite a garanţiilor şi pierderea dreptului de proprietate asupra acestora sau a altor bunuri din patrimoniul lor. La executare se poate ajunge şi dacă ratele sunt corect calculate, dar cu atât mai mult acest drept se poate pierde dacă ratele sunt ilegal calculate si, prin acumulare, ajung să nu mai poată fi suportate de un consumator normal.
Cea de-a doua situaţie incidentă în prezenta cauză este prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Această pagubă este reprezentată de lipsa veniturilor care, în loc să fie utilizate în alte scopuri, personale, familiale sau de business, sunt virate nedatorat, luna de luna, la [...]. Astfel, vor pierde în mod definitiv dreptul de a investi aceste sume de bani în educaţia copiilor, în concedii, în oportunităţi de business etc. In plus, paguba iminentă a cărei prevenire se solicită prin prezenta acţiune este reprezentată de pierderea dreptului de proprietate asupra bunurilor aduse drept garanţie la momentul acordării creditului sau a celor aflate în patrimoniul reclamanţilor, ca urmare a demarării procedurilor de executare silită. Este adevărat că la executare se poate ajunge si dacă ratele sunt corect calculate, dar cu atât mai mult acest drept se poate pierde dacă ratele sunt ilegal calculate si, prin acumulare, ajung să nu mai poată fi suportate de un consumator normal.
Prin urmare, din moment ce bunurile ce vor fi făcut obiectul executării silite vor fi intrat în patrimoniul potenţialilor adjudecatari în mod definitiv, această situaţie fiind opozabilă erga omnes, rezultă că paguba iminentă (pierderea dreptului de proprietate) nu ar mai putea fi reparată. Paguba este generată şi de faptul că bunurile supuse executării silite sunt vândute la preturi mult sub valoarea lor de piaţă, cuantumul pagubei fiind dat de diferenţa dintre valoarea de piaţă a bunurilor şi valoarea la care sunt vândute propriu zis în procedura de executare silită. Această diferenţă nu ar mai putea fi recuperată, paguba fiind imposibil de reparat.
- Aparenţa dreptului. In prezenta cauză, această condiţie trebuie cercetată în legătură cu aparenţa veridicităţii celor solicitate de reclamanţi pe fondul cauzei. In acest sens s-a solicitat constatarea caracterului abuziv şi implicit a nulităţii absolute a:
- prevederilor art. 4, 5 sau 6 din contractele de credit ale reclamanţilor care prevăd că dobânda este formată dintr-o marjă fixă plus dobânda de referinţă/administrată afişată la sediile [...] şi modificarea contractelor acestora, astfel încât dobânda contractuală să fie formată din marja iniţială fixă (conform anexa 2 coloana D) plus EURIBOR sau ROBOR
- a clauzelor care reglementează plata unui comision de administrare (conform anexa 2 coloana F) şi a unuia de urmărire riscuri (conform anexa 2 coloana G) calculat al valoarea iniţială a creditului şi modificarea contractele în sensul eliminării lor.
- a clauzei 8.4 din Condiţiile generale (Anexa 3) care permite băncii declararea scadenţei anticipate a creditului dacă valoarea garanţiilor aduse de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată şi modificarea condiţiilor generale în sensul eliminării sale.
Invoca reclamanţii dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004 şi art. 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992; si arata că toate clauzele ce formează obiectul prezentei acţiuni se circumscriu acestor prescripţii legale, deoarece contractele din care fac parte sunt contracte de adeziune şi condiţii generale de vânzare fiind preformulate.
Apreciază reclamanţii că dezechilibrul contractual pe care îl generează art. 4, 5 sau 6 din contractele de credit ale lor este evident întrucât cuantumul acesteia este lăsat la discreţia exclusivă a Băncii. Astfel, în perioada în care indicii EURIBOR, LIBOR şi ROBOR au avut creşteri, [...] a majorat cuantumul dobânzii, în schimb în momentul în care aceşti indici au scăzut, Banca nu a diminuat în consecinţă cuantumul dobânzii, creând astfel un dezechilibru contractual major. Dezechilibrul pe care-l generează plata unor comisioane de administrare şi de urmărire riscuri calculat la valoarea iniţială a creditului este dat de injusteţea perceperii acestora fată de costurile suportate de Banca în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului.
O astfel de justificare nu exista, acest comision nereprezentând altceva decât o dobândă mascată care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale reclamanţilor aduce atingere şi mediului concurenţial bancar, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobânda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobânzii echivalează cu un dol.
Dezechilibrul contractual generat de art. 8.4 din Condiţiile generale de creditare care permite băncii declararea scadenţei anticipate a creditului dacă valoarea garanţiilor aduse de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată este evident, deoarece operează un transfer anormal al riscurilor din sarcina creditorului în sarcina consumatorului.
Caracterul abuziv al acestei clauze şi totodată reaua-credintă a creditorului la momentul încheierii contractelor de credit sunt subliniate prin acest adevărat modus operandi al Băncii care a transferat toate riscurile contractuale în sarcina consumatorului.
In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele cu consumatorii, art. 581 C.proc.civ.
Acţiunea este scutită de plata taxelor de timbru conform art. 15 lit. j din legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În susţinerea cererii, au fost depuse înscrisuri în copii certificate.
La data de 12.11.2010 reclamanţii au precizat capătul doi din cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită doar suspendarea efectelor clauzei 8.4 din Condiţiile generale (Anexa 5) care permite băncii declararea scadenţei anticipate a creditului dacă valoarea garanţiilor aduse de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată, instanţa luând act de această precizare conform art.132 C.proc.civ.
La data de 03.11.2010, pârâta SC Banca [...] SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială.
Arată pârâta că prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială urmăreşte să consacre în sistemul de drept românesc o instituţie specifică sistemului de drept american şi anume, acţiunea colectivă – class action. Or, în lipsa unui text legal care să consacre o astfel de modalitate de exercitare a dreptului la acţiune, singura justificare posibilă a unui asemenea demers, nu poate fi decât aceea că se urmăreşte dobândirea unei legitimări procesuale nu prin forţa sau aparenţa dreptului, ci prin numărul reclamanţilor.
Acţiunea colectivă este, potrivit dreptului American acel demers judiciar pe care unul sau mai mulţi reclamanţi îl iniţiază în numele unui grup de persoane care au suferit prejudicii comune.
În dreptul românesc, dreptul la acţiune este indisolubil legat de dreptul subiectiv civil a cărui protecţie judiciară se urmăreşte şi implicit de raportul juridic substanţial în cadrul căruia s-a născut acest drept.
Prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială supune analizei instanţei 201 de raporturi juridice de sine stătătoare.
Împrejurarea că în toate aceste raporturi juridice figurează ca parte [...], şi că în toate aceste raporturi juridice de conflict se invocă prevederile Legii nr. 193/2000, nu este de natură să legitimeze sau să valideze un astfel de demers.
Apreciază pârâta că cerere de ordonanţă preşedinţială pune în discuţie următoarele aspecte prealabile
- Existenţa, valabilitatea şi proba mandatului avocaţial;
- Competenţa materială a instanţei;
- Parcurgerea procedurilor prevăzute de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 de natură să garanteze imparţialitatea actului de justiţie;
- Precizarea cererii de ordonanţă preşedinţială în sensul indicării, pentru fiecare reclamant în parte a pretenţiei/sumei a cărei plată se solicită a fi suspendată şi a clauzei din fiecare contract considerată de reclamanţi ca fiind nelegală.
În măsura în care toate aspectele învederate mai sus vor fi clarificate, pârâta a solicitat instanţei: în principal: respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială, ca inadmisibilă iar în subsidiar: respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca neîntemeiată, în ambele cazuri cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
i) Cu privire la existenţa, valabilitatea şi proba mandatului avocaţialconsideră pârâta că un tabel cuprinzând numele şi CNP-ul pretinşilor reclamanţi nu face dovada contractului de asistenţă juridică şi nici dovada limitelor mandatului avocaţial.
Cu privire la competenţa materială a instanţei;
Modul de formulare a prezentei cereri de ordonanţă fraudează prevederile legale imperative referitoare la competenţa materială a instanţei.
Suspendarea obligaţiei de plată a ratelor scadente, a dobânzii şi a celorlalte costuri aferente contractelor de credit ale reclamanţilor, constituie o cerere cu caracter patrimonial, motiv pentru care, competenţa instanţei nu se poate determina în funcţie de valoarea totală a obligaţiilor care se cer a fi suspendate.
Or, suspendarea executării/plăţii obligaţiilor contractuale care corespund unui singur reclamant ar atrage competenţa materială a Judecătoriei.
Pârâta solicită instanţei să constate că nu este învestită cu un singur raport juridic litigios, ci cu un ansamblu de raporturi juridice de conflict, fiecare dintre acestea fiind de competenţa exclusivă a Judecătoriei.
Un argument suplimentar, în sensul tezei juridice prezentate mai sus, îl oferă chiar Legea nr. 193/2000, temei expres a cererii introductive, in art. 14.
Cu privire la necesitatea parcurgerii procedurilor prevăzute de art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 de natură să garanteze imparţialitatea actului de justiţie;
Dosarele cu obiect similar formulate împotriva unor instituţii bancare au pus în discuţie existenţa unui posibil conflict de interese în care se află/se pot afla magistraţii învestiţi cu soluţionarea conflictului de drept.
Pentru a înlătura orice bănuială legată de imparţialitatea instanţei, se solicită să precizeze dacă există un astfel de conflict de interese sau dacă acesta a fost adus la cunoştinţa colegiului de conducere al instanţei în condiţiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
Hotărârea pronunţată în materia ordonanţei preşedinţiale este potrivit legii, executorie.
Tocmai datorită caracterului executoriu al hotărârii, dispozitivul acesteia ar trebui să fie suficient de explicit, încât să înlăture orice dubiu referitor la întinderea obligaţiilor a căror suspendare se solicită.
Petitul cererii de chemare în judecată este formulat într-o manieră generală, necircumstanţiat situaţiei juridice particulare a fiecărui reclamant.
Mai exact, cererea de ordonanţă preşedinţială nu indică în mod explicit, pentru fiecare reclamant în parte, clauza contractuală concretă din fiecare contract considerată ca fiind nelegală precum şi suma a cărei plată se solicită a fi suspendată.
Acesta ar fi singurul mod în care o eventuală soluţie de admitere a cererii introductive nu ar lăsa loc arbitrariului sau abuzului.
Cu privire la inadmisbilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială:
Inadmisibilitatea reprezintă sancţiunea procedurală care intervine pentru exercitarea unei căi de atac sau efectuarea unui act de procedură pe care legea nu-l îngăduie.
Reclamanţii indică drept temei al cererii introductive prevederile Legii nr. 193/2000 şi prevederile art. 581 C. pr. civ.
Art. 581 C. pr. civ. constituie temeiul de drept procedural general pentru orice măsură cu caracter provizoriu în orice materie de drept.
Legea nr. 193/2000 constituie temeiul de drept (procedural şi substanţial) special pentru sancţionarea clauzelor abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.
Nici Legea nr. 193/2000 şi nici prevederile Codului de procedură civilă nu pot fi valorificate în sensul unui moratoriu acordat împrumutaţilor din contractele de credit bancar.
O astfel de interpretare ar fi vădit abuzivă şi contrară raţiunii legii, în considerarea a cel puţin doua considerente:
Într-un contract de credit bancar, prestaţia principală a băncii, punerea la dispoziţie a sumei împrumutate are caracter uno ictu, în vreme ce plata ratelor are caracter succesiv, or raţiunea oricărei măsuri provizorii este evitarea producerii unui prejudiciu ireparabil, iar nu sancţionarea părţii care şi-a îndeplinit obligaţiile.
Suspendarea executării obligaţiilor uneia dintre părţi, este de natură însă să producă consecinţe mai grave decât însăşi modificarea unor clauze sau desfiinţarea contractului.
Sub acest aspect, interpretarea pe care reclamanţii o dau art. 6 din Legea nr. 193/2000 este vădit eronata, deoarece textul legal invocat de reclamanţi vorbeşte de „derularea în continuare a contractului”, deci per a contraria cel mult de „suspendarea contractului”, adică suspendarea drepturilor şi obligaţiilor reciproce, iar nu doar de suspendarea obligaţiilor uneia dintre părţi.
Scopul Legii nr. 193/2000 este acela de a reface un echilibru contractual iar nu de a crea un dezechilibru, chiar şi provizoriu, în dauna comerciantului.
Pentru toate aceste considerente, pârâta solicită respingerea cererii de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă.
Pe fondul cererii de ordonanţă preşedinţială:
Cererea de suspendare a executării obligaţiilor contractuale până la soluţionarea dosarului nr. 51316/3/2010 este neîntemeiată, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile impuse de art. 581 şi următoarele Cpc.
În cadrul unei cereri de ordonată preşedinţială, instanţa se limitează la a verifica exclusiv aparenţa dreptului dedus judecăţii, din perspectiva celor trei condiţii impuse de art. 581 Cpc.: urgenţa, neprejudecarea fondului şi vremelnicia.
Procedura ordonanţei preşedinţiale este una contencioasă, întrucât părţile au interese contradictorii, conflictul de drept fiind unul născut şi actual.
Aşa fiind, aparenţa de legalitate a dreptului reclamantului urmează a fi analizată din perspectiva intereselor tuturor părţilor implicate în conflict.
Reclamantul nu poate beneficia de o măsură provizorie dacă prejudiciile aduse pârâtului printr-o astfel de măsură depăşesc beneficiile create reclamantului.
Sub acest aspect, trebuie precizat că în eventualitatea admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială şi ulterior a respingerii acţiunii de fond, reclamanţii vor fi puşi în situaţia de a achita inclusiv dobânzile penalizatoare.
Suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor în contractele de credit bancar până când o instanţă de fond va analiza legalitatea clauzelor respective este de natură să creeze instituţiilor bancare dificultăţi financiare greu de contorizat.
Consideră pârâta că nici condiţia urgenţei nu este îndeplinită, deoarece potrivit actelor anexate cererii introductive, reclamanţii sunt titulari ai unor contracte de credit încheiate între 10.02.2004 şi 26.03.2010 , majoritatea fiind contracte încheiate în cursul anului 2008.
Mai bine de doi ani de zile împrumutaţii au achitat ratele de credit, dobânzile şi comisioanele convenite în mod expres cu banca fără rezerve, deci fără să pună la îndoială legalitatea clauzelor contractuale si fără sa pretindă producerea vreunui prejudiciu.
Or, după doi ani de executare a contractului, profitând de o dezbatere publica pe tema dispoziţiilor OUG 50/2010, fără a explicita sau analiza aspectele de fapt specifice fiecărui raport contractual tind sa obţină o „hotărâre de principiu”. Reclamanţii nu se pot prevala în mod rezonabil si legal de o „urgenţă comuna” atunci când solicită suspendarea plăţii ratelor, fără a exista riscul ca instanţa sa îsi piardă calitatea de judecător al cazului si nu al ipotezelor de principiu.
În opinia reclamanţilor, condiţia urgenţei s-ar raporta pe de o parte la păstrarea unui drept, respectiv la folosirea în alt scop a acelor venituri destinate plăţii ratelor bancare iar pe de alta parte la pericolul pierderii dreptului de proprietate asupra bunurilor aduse ca garanţii ale plăţii ratelor.
Dobânda comercială, comisioanele şi garanţiile bancare au fost acceptate expres prin incheierea contractului de credit, fapt confirmat în mod succesiv prin executarea acestuia.
Consideră că punctul de vedere al reclamanţilor este incorect şi în considerarea faptului că aduce în discuţie un interes eventual: pierderea dreptului de proprietate asupra garanţiilor în cazul în care banca ar trece la executarea acestora pentru că împrumutatul nu mai este în măsură să achite ratele.
Cu privire la caracterul vremelnic al măsurii şi cu privire la neprejudecarea fondului, pârâta arată că instanţa nu poate analiza cele două condiţii de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale doar sub aspect formal.
Susţine pârâta că suspendarea plăţii ratelor de credit până la soluţionarea acţiunii de fond produce consecinţe mult mai grave decât o eventuală soluţie defavorabilă băncii în cadrul aceleiaşi acţiuni de fond.
Suspendarea plăţilor ar presupune sistarea totală sau parţială a rambursării aceloraşi rate pe o durată incertă.
La data de 12.11.2010 pârâta SC Banca [...] SA a formulat completare la întâmpinare prin care a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de OG nr. 21/1992 pentru introducerea unei acţiuni în justiţie care să protejeze drepturile şi interesele juridice distincte ale mai multor consumatori.
Prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială este introducă de 201 consumatori legaţi prin pârâtă prin 201 de raporturi distincte.
În cauza dedusă judecăţii, nu subzistă condiţiile cerute de lege pentru existenţa litisconsorţiului, nefiind nici măcar în prezenţa unei identităţi parţiale a obiectelor cererilor individuale sau a cauzei raporturilor juridice.
Cererile celor 201 de reclamanţi nu pot subzista în acelaşi litigiu, mai ales în cazul unei ordonanţe preşedinţiale, pentru că fie împiedică instanţa să facă o analiză a circumstanţelor fiecărui raport juridic, în parte, fie determină o tergiversare inutilă a unei astfel de analize prin numărul mare de raporturi juridice.
Consideră că în cauză nu s-a făcut nici măcar dovada existenţei unei asociaţii de consumatori ai căror membrii să fie reclamanţii, cu atât mai puţin dovada că acţiunea ar avea un scop preventiv de natură a împiedica naşterea unor raporturi juridice pe baze eronate, ci dimpotrivă ele tind în mod flagrant a suspenda raporturi juridice născute anterior emiterii dispoziţiilor legale ale OUG nr. 50/2010, astfel că se impune judecarea separată a celor 201 de raporturi juridice distincte deduse judecăţii în prezenta cauză.
Suspendarea executării obligaţiilor reclamanţilor asumate de aceştia prin contractele de credit semnate cu pârâta nu este o sancţiune permisă de Legea nr. 193/2010.
Arată pârâta că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate cerute de lege pentru ordonanţa preşedinţială, respectiv: urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului.
Nu există urgenţă în condiţiile în care se solicită suspendarea unor obligaţii contractuale asumate cu ani în urmă şi pe care reclamanţii şi le-au executat până în prezent fără a contesta valoarea ratei ori a solicita măcar clarificări asupra cuantumului acestora. Simpla emitere a unui act normativ OG nr. 50/2010, nu poate constitui prin sine însuşi un element declanşator al urgenţei.
Nu există urgenţă în cauză în condiţiile în care nu există un drept care s-ar păgubi iremediabil prin întârziere ori o pagubă iminentă care nu se mai poate repara.
In cauză nu se invocă un prejudiciu cert ireparabil, ci un prejudiciu eventual constând în pierderea dreptului de proprietate asupra bunurilor aduse în garanţie în cazul în care nu ar mai putea plăti ratele, fără a demonstra în concret existenţa acestui risc şi anume: imposibilitatea acoperirii ratelor datorate de reclamanţi cu veniturile cumulate ale acestora şi ale coplătitorilor lor.
Pronunţând o soluţie de principiu, valabilă pentru 201 reclamanţi, şi fără o analiză a circumstanţelor concrete ale fiecărui contract de credit/raport juridic de sine stătător, instanţa modifică iremediabil status-quo-ul – statuând, practic, dreptul debitorilor băncii de a suspenda contractele de credit până la soluţionarea pe fond a litigiilor.
Măsura suspendării ratelor nu are caracter vremelnic.
Suspendarea plăţii ratelor pe o perioadă extrem de îndelungată „ani buni până la momentul obţinerii hotărârii judecătoreşti”, ar lipsi banca de venituri considerabile, greu de recuperat pentru bancă şi ar crea un dezechilibru semnificativ contractual. Un astfel de precedent ar putea produce un prejudiciu iremediabil pentru bancă fiind de natură a angrena mii de astfel de cereri care în final ar putea conduce chiar la falimentul băncii.
Prejudiciul care s-ar putea produce băncii prin admiterea unei astfel de cereri este cu mult mai mare decât prejudiciul pretins de reclamanţi prin prezenta cerere, fapt inadmisibil după cum s-a legiferat expres în materia achiziţiilor publice.
Din moment ce reclamanţii invocă incapacitatea de plată a ratelor în condiţiile în care aceste sunt datorate lunar, este clar că acestora le va fi imposibil să plătească într-o singură tranşă ratele suspendate plus dobânzile penalizatoare.
În cauza de fond niciuna din aceste condiţii nu este îndeplinită.
In speţă a existat o negociere între împrumutaţi şi bancă din moment ce din paleta de produse de credit oferite de bancă aceştia au ales un produs cu dobândă preferenţială în prima fază contractuală (dobânda fixă acordată pentru 1-2 ani) tocmai pentru a le facilita obţinerea unor sume mai mari de bani care să acopere necesarul de capital pentru investiţia finanţată. Pentru că ulterior pe fondul crizei financiare mondiale aceste investiţii s-au dovedit neprofitabile ori veniturile împrumutaţilor au fost limitate ori chiar reduse este incorect şi complet ilegal să se susţină că reclamanţii nu au avut cunoştinţă de tipul de credit contractat şi de implicaţiile acestuia.
Este inadmisibil şi contrar principiului fundamental al autonomiei de voinţă ca instanţa să se substituie voinţei părţilor şi să stabilească „preţul” contractului de credit.
În susţinerea cererii şi în combaterea acesteia, părţile au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, proba admisă de instanţă în baza dispoziţiilor art. 167 C.proc.civ., apreciind că această probă este pertinentă şi utilă soluţionării cauzei, putând conduce la dezlegarea pricinii.
Părţile au depus la dosar următoarele înscrisuri, în copii certificate: contractele de credit încheiate de părţi, grafice de rambursare, Hotărârea Curţii Europene din 911.2010, în cauza C-137/08; Hotărârea civilă nr. 968/12.10.2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 3215/103/2010; hotărârea civilă nr. 5068/12.10.2010 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 5771/311/2010; articolul „De ce urâm băncile?” – Dan Pascariu, publicat în Ziarul Financiar în data de 8.11.2010; reglementarea [...] privind rescadenţarea creditelor acordate persoanelor fizice; reglementarea [...] privind rescadenţarea creditelor acordate salariaţilor din sectorul public; explicaţii referitoare la mecanismul de modificare a dobânzii variabile.
În şedinţa publică din data de 03.11.2010 a fost lamurită chestiunea prealabilă invocată de pârâtă, prin întâmpinare, respectiv, s-a adus la cunoştinţa inexistenţa vreunui conflict de interese între titularul completului de judecată şi bancile comerciale, având în vedere că „singura legatura” cu banca pârâtă este cardul bancar prin intermediul căruia este ridicată indemnizatia lunară(a se vedea în acest sens filele 213-214 vol X).
În şedinţa publică din data de 12.11.2010 au fost puse în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport de împrejurarea ca în prezenta cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 47 C.proc.civ. şi excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, excepţii invocate de pârâtă, prin întâmpinare, şi care au fost respinse în aceeaşi şedinţă publică, în raport şi de următoarele considerente:
În ceea ce priveşte existenţa litisconsorţiului procesual activ, arătăm următoarele:
Legislaţia noastră procesuală permite ca mai multe persoane să fie reclamante sau pârâte, în cadrul unui proces civil. Tocmai situaţia în care procesul civil se desfăşoară între mai mulţi reclamanţi şi pârâţi poartă denumirea de coparticipare sau litisconsorţiu procesual. În raport de dispoziţiile art. 47 C.proc.civ., reţinem că în dreptul nostru legea impune o singură condiţie pentru realizarea unei coparticipări procesuale , respectiv, ca obiectul pricinii să fie un drept sau o obligaţie comună a părţilor, ori ca drepturile sau obligaţiile acestora să aibă aceeaşi cauză. Rezultă, aşadar, că scopul coparticipării procesuale este soluţionare unui litigiu faţă de mai mulţi subiecţi de drept. Din punct de vedere practic, coparticiparea conduce la unirea într-un singur proces a mai multor acţiuni ce puteau forma obiectul unor cereri separate.
Raportand cele menţionate anterior la obiectul cererii de emitere a ordonanţei presedinţiale, apreciem că suntem în prezenţa unui litisconsorţiu procesual activ facultativ, acesta rezultând din reunirea voluntară a mai multor persoane care au aceeaşi calitate procesuală – toti fiind clienţi [...] - se sprijină pe titluri analoage - contractele de credit încheiate- şi pe fapte total identice , ele acţionând pentru a se apăra în comun. Apreciem că existenţa litisconsorţiului procesual activ este justificată şi de împrejurarea că reclamanţii au un scop comun, acela de a suspenda clauzele contractuale considerate a fi abuzive, până la soluţionarea litigiului pe fond, acest aspect fiind, de altfel confirmat şi de decizia fostului Tribunal Suprem nr. 1737/1973, în care se menţionează că „din ansamblul reglementărilor, respectiv, art. 47 C.proc.civ., se desprinde concluzia că există coparticipare şi atunci când există o strânsă legătură privind obiectul sau cauza”.
În aceste condiţii, susţinerea societăţii pârâte potrivit căreia prin formularea acestei acţiuni se urmăreşte a se consacra în sistemul de drept românesc acţiunea colectivă, „class action” o considerăm a fi neîntemeiată, având în vedere cele reţinute anterior, motiv pentru care, în baza dispoziţiilor art. 47 Cod procedură civilă s-a constatat existenţa litisconsorţiului procesual activ.
Asupra excepţiei necompetenţei materiale a acestei instanţe, reţinem că, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a C.pr.civ. „Tribunalele judecă:
1. în primă instanţă:
a) procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 ron, precum şi procesele şi cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani”.
Analizând cererea de chemare în judecată se poate constata că reclamanţii au solicitat suspendarea aplicabilităţii unor clauze contractuale în considerarea contractelor încheiate între ei şi societatea pârâtă, cerere ce trebuie a fi judecată potrivit legii şi regulilor comerciale, de instanţa competentă, respectiv, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a Comercială, fiind vorba despre o cerere neevaluabilă în bani.
Faţă de cele reţinute anterior, instanţa în baza dispoziţiilor art. 158 cu referire la art. 2 al. 1 pct. 1 lit. a C.proc.civ. a respins excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, excepţie invocată de pârâtă, prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor art.581 C.proc.civ., reţinem următoarele:
Reclamanţii ce au formulat prezenta acţiune sunt clienţi ai pârâtei [...], fiind aşadar consumatori în sensul legislaţiei protecţiei consumatorilor, deoarece, în baza contractelor încheiate cu pârâta [...], comerciant in sensul aceleiaşi legislaţii, acţionează în scopuri personale, exterioare oricărei activităţi comerciale, industriale, de producţie, artizanală sau liberală.
Retinem ca reclamanţii au formulat cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale motivat de faptul ca anumite clauze din contractele încheiate cu pârâta [...] sunt abuzive în sensul art.6 din legea nr.193/2000, şi, faţă de aceste aprecieri, se impune suspendarea aplicabilităţii lor până la soluţionarea fondului litigiului.
În aceste condiţii, susţinerea societăţii pârâte potrivit căreia prezenta acţiune este inadmisibilă deoarece legea nr. 193/2000 nu le da posibilitatea sa solicite suspendarea unor clauze contractuale nu poate fi reţinută de instanţă ca fiind pertinentă, în condiţiile în care reclamanţii au formulat prezenta acţiune în raport de dispoziţiile art. 581 C.proc.civ., art. 6 din legea nr. 193/2000 fiind invocat numai pentru a susţine afirmaţia lor potrivit căreia clauzele supuse analizei în prezenta cauză sunt abuzive şi din acest motiv trebuie suspendate.
Potrivit dispoziţiilor art. 581 C.proc.civ., prin ordonanţă preşedinţială se pot lua măsuri provizorii, grabnice, cu privire la păstrarea unui drept sau prevenirea unei pagube iminente, ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Cu alte cuvinte, pe lângă condiţiile generale ce trebuie îndeplinite de orice cerere de chemare în judecată, pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială trebuie îndeplinite, cumulativ, încă trei condiţii. Două condiţii sunt prevăzute expres de text: urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii, iar a treia rezultă din caracterul provizoriu al măsurii, şi anume neprejudecarea fondului, în analiza aparenţei de drept pe care instanţa o realizează în procedura de urgenţă pentru soluţionarea unei astfel de cereri.
Aşadar, condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale se analizază nu doar din perspectiva formală a condiţiilor art. 581 C.proc.civ. ci şi din perspectiva consecinţelor pe care o astfel de măsură, provizorie le poate avea asupra tuturor depturilor părţilor implicate în proces. Chiar daca în această procedură nu se recunoaşte sau nu se confirmă un drept cu autoritate de lucru judecat, prin măsurile dispuse se intervine radical în raportul juridic de drept privat.
Altfel spus, măsurile provizorii întemeiate pe dispoziţiile art.581 C.proc.civ. trebuie să se înscrie în limita unor măsuri conservatorii. Ori de câte ori efectele unei astfel de măsuri provizorii afectează substanţa dreptului celeilalte părţi, măsura u poate fi dispusă.
Daca in privinta conditiei referitoare la vremelnicie, constatam ca reclamanţii au reusit sa probeze indeplinirea ei(masura suspendării fiind solicitata pana la solutionarea irevocabila a dosarului nr.51316/3/2010 inregistrat pe rolul acesei sectii, a se vedea fila 64 dosar, vol.I) , nu aceeasi situatie se regaseste si in privinta conditiilor referitoare la urgenta si neprejudecarea fondului cauzei.
Cu privire la cerinţa urgenţei măsurii, textul art. 581 C. proc. civ. enumeră cazurile grabnice în care se poate solicita pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale.
Astfel, în ceea ce priveşte îndeplinirea conditiei referitoare la urgenţa instanţa reţine faptul că reclamanţii nu au făcut dovada urgenţei măsurii solicitate în sensul dispoziţiilor art. 1169 C.civ., deşi aceştia au motivat cererea pe ideea prevenirii unei pagube iminente si iremediabile ce s-ar putea produce prin faptul că sunt lipsiţi de o parte din veniturile lunare care ar putea fi folosite în alte scopuri (personale, familiale sau de business) precum şi pe faptul că doresc păstrarea dreptului lor asupra imobilelor aduse ca titlu de garanţie şi a bunurilor din patrimoniul lor ce formează gajul general al creditorilor. Or, fata de probatoriul administrat in prezenta cauza,respectiv înscrisurile depuse, retinem ca situatia prezentata de reclamanţi nu are suport in realitatea faptica, cu atat mai mult cu cat aceştia vorbesc despre un prejudiciu ce s-ar putea produce in viitor, si despre o eventuala conduita pe care ar pute sa o adopte societatea pârâtă.
Altfel spus, apreciem că reclamanţii nu sunt ameninţaţi de vreo pagubă iminentă prin faptul ca interesele lor ar fi în vreun fel lezate, in conditiile in care, asa cum am precizat anterior, nu au probat in vreun fel cele sustinute, în sensul art. 1169 C.civ., deşi aveau această obligaţie(„cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”).
Reţinem în acest sens că reclamanţii s-au limitat în a face doar simple afirmaţii, respectiv, ca ar fi putut cheltui banii achitaţi în plus, fără fundament, în opinia lor, băncii, fară ca acestea să fie susţinute de dovezile corespunzătoare.
De altfel considerăm că susţinerea reclamanţilor potrivit căreia ei ar fi putut utiliza o parte din banii plătiţi bancii în alte scopuri nu este suficientă pentru a justifica urgenţa formulării unei asemenea cereri, în condiţiile în care multe din contractele depuse la dosar au fost încheiate de reclamanţi în perioada 2004-2005, iar până în prezent aceştia şi-au executat întocmai contractele, fără să reclame existenţa vreunei urgenţe care să justifice neachitarea ratelor corespunzătoare contractelor anterior menţionate. De altfel, reclamanţii omit faptul că această condiţie, a urgenţei trebuia analizată şi în raport de intervalul de timp scurs de la data la care s-a produs faptul asa zis prejudiciabil şi data introducerii acţiunii. Or, faţă de data încheierii multor din contractele depuse la dosar şi data depunerii prezentei acţiuni nu poate justifica urgenţa promovării unei asemenea acţiuni. Nici afirmaţia aceloraşi reclamanţi, potrivit cărora în prezent achită o sumă mai mare decât cea pe care o plăteau la momentul încheierii contractului nu justifică urgenţa promovării prezentei acţiuni, având în vedere că plata unei sume mai mari de bani faţă de cea pe care o achitau la începutul derulării raporturilor contractuale nu ţine de urgenţa la care face referire art.581 C.proc.civ. Mai mult decât atât, reclamanţii cunoşteau încă de la data încheierii contractului sumele pe care le au de achitat(a se vedea în acest sens graficele de rambursare depuse la dosar), astfel că, apreciem că a contesta aceste rate, în procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale, după cca 6 ani pentru unii clienţi, sau 2 ani pentru alţii, nu mai poate justifica un caz de urgenţă.
Că punctul de vedere al reclamanţilor nu este unul temeinic îl dovedeşte şi faptul că ei pun în discuţie un interes eventual, respectiv, pierderea dreptului de proprietate asupra garanţiilor pe care ei le-au adus la momentul încheierii contractelor, în cazul în care banca ar proceda la executarea silită, fără însa ca la dosar să existe măcar o singură dovada(un înscris), potrivit art.1169 C.civ. care să dovedească faptul că banca a început executarea silită împotriva unuia dintre reclamanţi sau că vreunul a fost chemat pentru reevaluarea bunurilor aduse ca şi garanţie. ...........
[ link extern ]
B-)
avocatnet.ro explicăm legislația
ContSters123067, utilizator
andra68 
Floarea Cring