avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1565 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Contencios administrativ sau ... Amenda contravenþionalã conform Legii nr. 61/1991
Discuție deschisă în Contencios administrativ sau probleme juridice cu autorităţile, contravenţii

Amenda contravenþionalã conform Legii nr. 61/1991

Bună ziua. Deşi speram să nu ajung niciodată într-o asemenea situaţie, iată că s-a întâmplat.

În seara de 8 februarie am fost coborât din tramvai de un poliţist local din Timişoara, pe motiv că i-aş fi adresat semne obscene acestuia când am trecut prin staţia precedentă. Acest lucru nu s-a întâmplat şi din păcate nu am martori care să demonstreze acest fapt - eram doar doi oameni în tramvai.
Menţionez că agentul nu s-a prezentat şi nici nu mi-a cerut imediat să mă legitimez - m-am legitimat la cererea colegilor lui, mai târziu, la secţie. Agentul a comunicat prin staţie colegilor că refuz să mă legitimez şi am fost dus la secţie.
Trec peste abuzurile verbale şi comportamentul subuman al agenţilor şi peste faptul că mi-a fost luat telefonul cu care îl filmasem pe agent după ce m-a dat jos din tramvai. Pentru acestea am depus o plângere la Poliţia Locală. Când am fost întrebat dacă am obiecţii sau menţiuni agentul a completat această rubrică cu totul altfel decât cerusem eu. În final mi s-a cerut să semnez PV, am cerut să îl citesc înainte, am fost refuzat, am cerut să mi se citească PV, mi s-a citit pe sărite.

În fine, primesc PV acasă ieri. Aflu că am de plătit 700 lei pt încălcarea art. 3 pct. 1 şi 300 lei pt încălcarea art. 3 pct. 31. PV este întocmit corect, nu există nimic care să determine nulitatea acestuia. Un singur lucru este oarecum neclar, la descrierea faptei, rubrica "locul" este completată cu "sediul DPL", deşi contravenţia s-ar fi petrecut în Piaţa Traian. Totuşi, mai jos, este scris "a săvârşit în public (Piaţa Traian) gesturi obscene..."

Ţinând cont că pe formă nu prea am de ce să mă leg pentru a contesta PV, pe fond nu am martori, pot cere anularea PV, ştiind că sunt nevinovat şi bazându-mă doar pe jurisprudenţa CEDO referitoare la prezumţia de nevinovăţie?
Sau, ţinând cont de - sper - încurcătura cu locul comiterii contravenţiei?

Vă mulţumesc
Ultima modificare: Marți, 15 Februarie 2011
Caps, utilizator
Cel mai recent răspuns: Caps , utilizator 15:25, 28 Octombrie 2011
Leonte Tudor a scris:

Denuntarea calomnioasa este sanctionata numai daca este savarsita cu intentie directa. Faptul ca cineva crede despre alt cineva ca acel cineva a facut o fapta penala, este o chestiune care tine de interpretare si nu de intentie. Am vazut rezolutii ale procurorilor de neurmarire in cazul denuturilor calomnioase, motivate pe lipsa de reprezentare ca ceea ce a fost reclamant poate fi un denunt calomnios. Deci, pentru a ne afla in fata unei denuntari calomnioase, trebuie sa existe intentie in acest sens, adica rea-credinta, reclamantul stiind ca ceea ce reclama nu corespunde adevarului.


Îngrijorarea mea vine din cauză că o instanţă neînţelegătoare ar putea interpreta reclamaţia mea ca răzbunare pentru amenda dată de acel poliţist.
Asta dacă se ajunge acolo...
Nu cred ca o instanta poate fi neintelegatoare X-( Pana la instanta, insa e procurorul. El cerceteaza plangerea si pe baza probelor decide. De regula plangerea pentru denuntare calomnioasa este solutionata cu NUP atunci cand nu exista dovezi ca reclamantul a fost de rea credinta si era in cunostina de cauza ca adevarul era altul atunci cand a facut denuntul.#-o
Mulţumesc pentru răspunsuri şi pentru interesul arătat faţă de problema mea.
Conform portal.just.ro, termenul este în august. Se pare că durează mai mult decât mi-am închipuit eu.
Am primit o veste bună de la Poliţia Comunitară. În urma anchetei interne, s-a constatat că doi dintre agenţii cu care am avut de-a face, printre care şi cel care a întocmit p-v au încălcat regulamentul interior, urmând a fi sancţionaţi conform legii.
Sunt conştient că sancţiunea va fi, cel mai probabil, un avertisment, dar pot să spun că sunt satisfăcut că cineva a avut răbdare să asculte şi cetăţeanul.

Pe de altă parte, cineva mi-a recomandat să ataşez această decizie la dosarul de la Judecătorie, pentru a dovedi reaua-intenţie a agentului. Credeţi că mă poate ajuta în demersul meu de a scăpa de amendă?

Reamintesc că termenul este în august.

Mulţumesc

Alte discuții în legătură

Pv contraventie - tulburarea linistii si ordinii publice wwalentin wwalentin Buna ziua, Va rog sa ma ajutati cu un raspuns la urmatoarea chestiune:intr-o seara ,deranjat de un grup de indivizi care tulburau linistea publica in dreptul ... (vezi toată discuția)
Proces verbal de contraventie floare de gheata floare de gheata Cum se poate cere anularea unui proces verbal de contraventie al unui cetatean strain in situatia in care in procesul verbal este treuta doar tara de origine ... (vezi toată discuția)
4 minute pe calea ferata funThomas funThomas Salut. Am fost amendat de politist deoarece tema \\\\"vanatorii\\\\" din aceasta saptamana era \\\\"trecerea de cale ferata\\\\".M-a vazut oprind la trecerea ... (vezi toată discuția)