avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 927 soluții astăzi

Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.

Forum Discuţii diverse Timp liber şi ocupaţii cu care ... Imi place acest blog...
Discuție deschisă în Timp liber şi ocupaţii cu care îl putem umple

Imi place acest blog...

Sunt cateva bloguri pe care le citesc cu placere. Unul dintre acestea este al lui Vlad Petreanu (Amar de Zi), un jurnalist inteligent, fost ‘’antenist’’ care si-a dat demisia de curand de la trustul autointitulatului cool mogul – de care de asemenea imi place, e dreptul meu :)
Poate aveti si voi bloguri pe care le urmariti, spuneti aici...

Acesta este textul in care a descris ''procesul'' de lichidare dupa ce si-a dat demisia.

Lichidarea
- Cleşte sertizor.
- Ce-i aia?
- Cleşte sertizor. Pentru papuci d-ăia, la cable.
- N-am luat niciodată aşa ceva. La ce mi-ar fi trebuit?
- Aşa figuraţi.
- Nu cred. Aş vrea să văd şi eu unde am semnat pentru asta.
- E o situaţie mai veche, de prin 2007. Eu sunt nou, n-o am.
- Păi şi-atunci?
- Nu ştiu, aşa figuraţi.
Administratorul se uită la ceas. Curând se termină programul. În faţa lui, catastife, caiete, dosare, foi prinse cu agrafe şi capse. Creioane, pixuri aliniate pe masă. Un monitor de calculator, stins. O tastatură pusă deoparte, nefolosită. Un calendar prismatic din carton lucios. Ordine, disciplină, alinieri, spaţiu atribuit după un regulament misterios.
Eu, în picioare.
- Mai aveţi un brother touch.
- Asta chiar nu ştiu ce e.
- Nici eu, dar e la dumneavoastră.
Lichidarea e momentul ultimei clarificări între tine şi firmă, un partaj în avantajul unuia singur. Compania vrea totul înapoi, chiar şi ce n-a avut. Erorile sunt numai ale tale.
- ªi un generator.
- Generator? Cum, generator?
- Ton generator.
- Adică generator de ton? Nu de curent?
- Aşa scrie. Nu ştiu de care e.
Imposibil să-nţelegi ceva.
Sfârşitul unui contract e aici o epopee cu încleştări de voinţe, învinuiri, trădări şi acte de eroism. Într-un birou, cineva îţi semnează, cu un zâmbet complice, fără a mai verifica (“doar ne ştim, dom’ Petreanu”). În altul, omul îţi împărtăşeşte anecdote:
- Ce-aveţi dumneavoastră e mizilic. ªtiţi că sunt şi flotoare pe unele inventare.
- Ce fel de flotoare?
- D-alea de veceu.
- ªi vine cineva să le verifice vreodată?
- Comisia.
Comisia. Sunt oameni plătiţi să numere flotoarele de wc. Câte facultăţi îţi trebuie pentru asta? Cu cât poţi plăti aşa o specializare?
- ªi să vă zic una tare.
- Ia zi.
- ªapa de beton din platoul ăsta din stânga?
- Nu cred.
- Ba da. E şi aia pe inventarul cuiva. Nu vă spun cine, dar e pe inventarul cuiva.
O şapă de beton de 400 mp, pe un inventar. Absolut autentic.
În alt birou, întâlnesc un păţit.
- Mie mi-au cerut să iau în inventar nişte role de scotch.
La videotecă, sistemul mă dă în fapt. “Figurez” cu 5 casete beta, luate acum vreo 10 ani.
- Păi cum, doamnă, astea nu se casează? După 10 ani?
- Ba da, dar trebuie să le aduceţi ca să dea comisia cu ciocanu-n ele.
Comisia. Oare ciocanul de casat al comisiei e pe inventarul comisiei? Dacă se rupe de la atâtea casări, se întocmeşte referat de casare pentru ciocanul de casat? Se face altă comisie ca s-o verifice pe prima? Dacă membrii comisiei au vrut să-şi însuşească ilegal obiectul şi doar au pretextat că s-a rupt?
Dileme.
În alt birou:
- Măi, la mine au stat 3 zile să numere elemenţii pilonului de emisie.
- Cum?
- Da, cică avea 16 elemenţi, dar la vedere nu erau decât vreo 5, restul erau alte piese şi nu pricepeau unde e tot pilonul.
Televizoarele atârnate pe pereţi; o cafetieră; 4 birouri; un calculator; 4 monitoare; un fierbător, un cuptor cu microunde, un frigider; măsuţe, scaune, sertare pe role, parchet, un UPS, 4 cămăşi, alte obiecte cu indicative misterioase, imposibil de identificat, boxe de calculator, fibra optică.
Fibra optică?
- Păi şi ce fac acum?
- Acum le predaţi.
- Cui?
- Găsiţi dumneavoastră pe cineva.
Administratorul priveşte prin mine, fără expresie.
- Păi eu ce treabă mai am? Cum să decid eu cine va folosi aceste obiecte? E treaba companiei, nu a mea. Eu nici nu mai lucrez aici.
- Nici a mea nu e.
Suntem blocaţi. Ar trebui, deci, să lansez un concurs prin redacţie – care vreţi obiecte? Ar trebui să umblu de la unul la altul, împingând oamenilor sub pixuri procese verbale pentru lucrurile Antenei.
- Prietene, uite care-i treaba… Ia-le dumneata, că eşti administrator, şi dup-aia le atribui cui va lucra cu ele.
- Păi şi ce, să mă duc eu în fiecare zi să verific că mai sunt acolo? Găsiţi dumneavoastră.
Nici o şansă. Omul e-nţelegător ca o stâncă prăvălită-n drum.
Pe listă, o ultimă aberaţie: licenţa de muzică Antena 3.
Carevasăzică, muzica de post e pe numele meu în inventarul acestui administrator. Muzica de generice, de promo, de post, de aşteptare, semnalele de comutare, ilustraţiile audio, toată identitatea sonoră a Antenei 3.
E şi normal – a fost una din deciziile pe care a trebuit să le semnez în 2005, când Antena 3 era doar o idee.
Ca atare, dacă nu pot scăpa de cleştele sertizor, de generatorul de ton, de cafetieră şi de sertarele cu role şi de toate celelalte nr.crt.-uri din catastifele administratorului, poate că ar trebui să păstrez şi muzica postului.
Să mă caute comisia dup-aia. Sau poate vreun colecţionar.
Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 13:47, 14 Iunie 2017
Am incercat sa ma abtin, prea multe posturi azi, dar acest post al lui Vlad Petreanu sper ca ma scuza in fata voastra (si a moderatorilor, pentru mesajele consecutive :sorry: )

[ link extern ]

Garcia: “Nu va mai fi totul gratis”

- Sunt o mulţime de jurnalişti în România pentru articolele cărora n-ar plăti nimeni nici un leu. În schimb, chiar în această încăpere sunt bloggeri care scriu mai bine decât majoritatea jurnaliştilor.
- Păi atunci de ce nu-i angajaţi?
(un editor român în dialog cu Mario Garcia [ link extern ] / )

Mario Garcia face o pauză de efect când spune asta, apoi şfichiuieşte concluzia: “I’m stunned”. Sala râde potolit, cu o politeţe uşor jenată. Nu e niciodată plăcut să-ţi arate cineva într-un mod atât de evident că eşti cam fraier – dar nu te poţi supăra pe el. În fond, se descrie pe sine ca profesor înainte de orice, iar profesorii au acest obicei, de a-ţi spune aproape brutal unde greşeşti. Face parte din procesul de învăţare.
Garcia e un bătrânel vioi de 62 de ani, cu gesturi uşor efeminate (poate datorită mâinilor cu degete surprinzător de lungi) şi cu priviri rapide, de mic animal de pradă. La fel ca orice profesor care se respectă, învaţă şi el, zi de zi.

A redesenat peste 450 de ziare şi website-uri din lumea întreagă, este cel mai în vogă designer de media şi acum se declară fascinat de bloguri şi de comunicarea on-line. “Cu toţii ne naştem povestitori şi de aceea bloggingul ni se pare atât de natural”, îşi începe el discursul despre new-media. Apoi îl dă exemplu pe Samuel Pepys, secretarul Amiralităţii britanice care, timp de 10 ani la mijlocul secolului al XVII-lea, a scris un jurnal despre tot ce-l înconjura. Memoriile sale sunt acum una dintre cele mai importante surse pentru descrierea perioadei respective, spun istoricii. Un blogger avant la lettre, primul dintre noi, spune Garcia, care adaugă: “am învăţat la liceu despre el, dar profesorii nu ne-au spus niciodată cum el şi cu fratele lui iubeau aceeaşi femeie – şi că a scris despre asta. Am fi dat iama cu toţii în textul respectiv”.

Există o fascinaţie în on-line pentru scriitura la persoana întâi. Garcia spune că, dacă s-ar fi publicat ziare cu acest ton, ele ar fi trebuit să se numească “The Daily Me”. El însuşi e uluit de această situaţie. “Am muncit o dată 3 săptămâni pentru un articol de pe blogul meu, m-am documentat la sânge, am coroborat faptele, am pus în context, am lansat ipoteze îndrăzneţe. Eram foarte mândru când l-am publicat. Rezultatul? Nici un comentariu. În schimb, când scriu despre o experienţă personală, cum ar fi despre cât de captivat e nepotul meu de poveştile pe care i le spun… wow!” se amuză el. Mesajul? Publicul peferă experienţele personale şi nu poţi lupta împotriva acestei situaţii.

Cum va afecta asta jurnalismul? “Presa va deveni locală”, crede Garcia. I-am spus că presa s-ar putea adapta la un comportament de tip “stup”, în care nu mai există lideri vizibili, dar că nu-mi pot imagina cum se poate face jurnalism profesionist, cu toate rigorile sale, fără bani. “Nu va mai fi totul gratis. Probabil că vom asista curând la o inversare a trendului. Presa va putea percepe tarife pentru accesarea unei părţi a conţinutului online. Gândiţi-vă la iTunes, îţi poţi cumpăra ce melodie vrei la preţuri minime”.

Ceea ce ne duce fie la calitate, fie la şocant. Pentru ce aţi da banii, dacă ar fi să plătiţi conţinut?

ªi, nu în cele din urmă, ne duce la jurnaliştii din România. Chiar aşa, dacă ar fi să plătim pentru articolele unora, am avea de unde alege?

Rugaminte
As fi bucuroasa daca ati spune in ce masura sunteti de acord cu ce a spus dl. Garcia: Am muncit o dată 3 săptămâni pentru un articol de pe blogul meu, m-am documentat la sânge, am coroborat faptele, am pus în context, am lansat ipoteze îndrăzneţe. Eram foarte mândru când l-am publicat. Rezultatul? Nici un comentariu. În schimb, când scriu despre o experienţă personală, cum ar fi despre cât de captivat e nepotul meu de poveştile pe care i le spun… wow!” se amuză el. Mesajul? Publicul peferă experienţele personale şi nu poţi lupta împotriva acestei situaţii.

Eu m-am regasit in acel public despre care vorbeste dumnealui. De aici si placerea de a citi bloguri scrise in acest fel, personal, pentru ca le simt mai usor.

Completare
Desigur ca apreciez valoarea blogurilor care ne imbogatesc cunostintele si trebuie sa recunosc ca am fost surprinsa de cat de multe pot oferi, pana acum pentru mine sursele de informatii de pe net erau cele gen wikipedia. Ma bucur ca in acest topic am aflat si de siteuri diferite de dailycotcodac si tango :)
Ultima modificare: Sâmbătă, 30 Aprilie 2011
ContSters196669, utilizator
Absenteismul, sau partidul raţional contra partidul stupid.
Postat in Miştolaneu,Politica de Doc pe 28 May 2008, la ora 1:33 pm

Să votezi sau să nu votezi, asta e întrebarea pe care o pune MoROmeTe. Răspunsul meu, repetat, este pentru vot; poate că absenteismul poate avea un efect benefic în anumite situaţii excepţionale – şi aici mă refer doar la competiţii electorale individuale. Dar la nivel general nu văd nici un argument pentru refuzul de a vota.

N-am să intru aici în toată discuţia, e destul de vastă; am să mă refer la un singur lucru. Am tot citit argumentul, menţionat şi în articolul lui MoROmeTe şi preluat de la Andreanum, că o prezenţă redusă ar însemna un semnal de alarmă pentru politicieni. Citesc afirmaţia aşa cum este oferită, dar mărturisesc că nu ştiu şi nu găsesc pentru ea nici un argument empiric, adică un exemplu practic că aşa ceva s-ar întâmpla în orice fel, şi nici unul analitic, adică o deducţie, pornind de la fapte incontestabile, care să concluzioneze că politicienii ar trebui să fie îngrijoraţi de absenteism.

De fapt, din contră. La extrema absenteismului, la vot nu s-ar mai prezenta decât nucleul dur al partidelor, al cărui vot este fix şi predictibil; prin urmare, la fel va fi şi rezultatul final al unor astfel de alegeri. Or, eu încă n-am văzut pe cineva să se teamă de un viitor asupra căruia e sigur. Exact invers, impredictibilitatea e un bun motivator. Partidele au de ce să se teamă de o prezenţă mare, nu de una mică.

Sigur, raţionamentul pleacă de la premisa că absenteismul n-are culoare politică, afectează partidele în general. Dacă însă considerăm şi culoarea politică a absenteismului, argumentul împotriva lui este şi mai puternic. Îmi aminteşte de scheciul electoral de Monty Python, cu ale sale “Silly Party” and “Sensible Party”, partidul stupid şi partidul raţional. Avem o problemă de logică aici, absenteismul e considerat o atitudine raţională, al cărui efect, însă, este retragerea alegătorilor raţionali din procesul electoral şi lăsarea lor pe mâna alegătorilor stupizi. Iar asta nu pare deloc o decizie raţională.

Election Night Special
[ link extern ]

sursa:
[ link extern ]
Cautand propuneri concrete ale ecologistilor din Romania - pustiul meu are de facut un referat (e in clasa a II-a totusi, deja referate?!) pe aceasta tema - am gasit blogul lui Dragos Bucurenci, actor cu activitate sustinuta în domeniul ecologiei - conduce Asociatia MaiMultVerde.
Interesant blogul, m-a facut sa ma gandesc la viitorul bietei noastre planete si in acelasi timp la faptul ca in afara de grija de a nu arunca/lasa mizerie in urma mea si de a-mi invata copilul sa fie atent la randul lui, nu fac nimic in plus :sorry:

Insa desigur am ales altceva, nu un indemn ecologist:

Infidelio

Am avut întotdeauna o slăbiciune pentru cuplurile clandestine, chiar şi atunci când cei sau cele cărora li se “puneau coarne” îmi erau apropiaţi.

Poate pentru că judecata publică tinde mai mereu să-i culpabilizeze pe noii îndrăgostiţi, ceva în mine tinde să le ia partea şi să vadă partea bună a lucrurilor: în loc să îngroş rândurile celor care bocesc la ruinele unei vechi pasiuni, prefer să mă bucur de dimineaţa care le zâmbeşte noilor îndrăgostiţi.

Nu mă refer la indifelitatea de ocazie, care apare în mai toate relaţiile de cursă lungă şi care, trăită scurt şi la obiect, nu înseamnă, de fapt, mare lucru nici pentru cel înşelat, nici pentru cel care înşeală. Nici la viconţii de Valmont ori la marchizele de Merteuil – îi înţeleg şi pe ei, dar coregrafia lor repetitivă îmi inspiră doar compasiune, nu şi simpatie. Pentru înşelătorii compulsivi şi pentru seducătoarele de profesie, partenerii vechi sau noi nu sunt altceva decât simplă recuzită în nişte scenarii de viaţă care, asemenea telenovelelor cu mii de episoade, devin tot mai proaste pe zi ce trece.

Poveştile care mă emoţionează sunt eternele variaţiuni din viaţa reală pe tema confictului dintre loialitate şi iubire, ilustrat poate cel mai bine în cultura europeană de povestea lui Tristan şi a Isoldei. Drama prinţesei irlandeze este cu atât mai mare cu cât, cel puţin în versiunea wagneriană, prima ei loialitate nu e nici măcar pentru Regele care-i va deveni soţ, ci pentru iubitul ei mort, ucis de Tristan însuşi.
O să ziceţi că aşa ceva se întâmplă doar în teatru, operă sau literatură, dar dacă nu ţineţi la patina de epocă şi aveţi un simţ al observaţiei mai ascuţit, veţi găsi oricând actualizări, mai mult sau mai puţin dramatice, ale acestei poveşti în vieţile prietenilor şi cunoscuţilor voştri.

Economic vorbind, dragostea e o investiţie cu tine însuţi. ªi, ca în orice investiţie, rata profitului e proporţională cu riscul. Cu cât iubeşti mai mult, cu cât te investeşti pe tine mai mult într-o relaţie, cu atât rişti o suferinţă mai mare. Oamenii care nu iubesc deloc nu-şi prea dau seama ce ar putea câştiga sau pierde din această afacere, oamenii care iubesc prudent primesc în schimb relaţii burgheze cu capitalizare înceată, dar sigură, iar oamenii care iubesc năvalnic trăiesc, asemenea brokerilor sau jucătorilor profesionişti de poker, mai mereu pe culmi: când ale fericirii, când ale disperării.

Iubirile interzise complică, însă, această ecuaţie, pentru că introduc un al doilea “beneficiar” al suferinţei. Încă dinainte de a-i deschide uşa noii relaţii ştii că n-o vei putea face decât peste cadavrul emoţional al celui sau celei care rămâne în urmă. Poate că tocmai de asta şi sunt aceste relaţii clandestine atât de intense – pentru că ne simţim în culpă şi facem totul ca noua noastră dragoste să fie măcar pe măsura suferinţei pe care ne învinovăţim că am provocat-o.

Pe termen scurt, orice suferinţă păleşte pe lângă beţia scânteietoare pe care o trăiesc noii îndrăgostiţi, iar cine nu s-a lăsat niciodată în voia unei iubiri interzise şi-a refuzat una dintre cele mai ameţitoare experienţe din câte există.
Nu ştiu gest mai erotic decât înlănţuirea furtivă a degetelor la spate sau pe sub masă şi nimic mai pasional ca declaraţiile mute, făcute doar cu buzele, cu mâinile sau cu privirea. Săruturile în clar-obscur, complicităţile spontane, ferestrele aburite, călătoriile frivole în necunoscut – sunt doar câteva dintre amintirile de neşters pe care aceste aventuri le lasă în urma lor şi pentru care îmi spun mereu că sunt daruri rare care merită trăite şi preţuite cum se cuvine.

Dar mai există şi un alt motiv pentru această slăbiciune pe care mi-o trezesc cuplurile clandestine. Tocmai pentru că multe dintre aceste iubiri sunt construite prin inflamarea artificală a unor sentimente şi atracţii, dar şi pe sublimarea unor resentimente din vechea relaţie, rareori ele ajung să dureze. Cel mai adesea, sunt fluturii de o zi ai inimilor noastre şi se ard cu atât mai intens cu cât ştim în adâncul nostru că nu au de fapt nicio şansă.

Iar mie, cel puţin, această fragilitate care le caracterizează mi le face cu atât mai dragi şi mă îndeamnă să le judec cu indulgenţa şi cu delicateţea pe care o merită.

[ link extern ] /

io_ha_na_c a scris:


Să votezi sau să nu votezi, asta e întrebarea [...]


Uite un motiv la ''sa nu'', de pe un blog care merita citit daca vreti sa va relaxati cu povestile de familie ale unei tinere foarte inteligente (parerea mea), care si-a botezat barbatul LaptucaPEACE ([ link extern ] /)

Au discriminat-o pe mamaia
Vivi Floricica

– Mamaie, ai votat?
– NU!
– ªi ce-ai de răspunzi aşa… în răspăr?
– Păi n-am vrut să votez.
– De ce?
– Că mie nu mi-a dat niciunii nimic, nici ăia, nici ăia. Am auzît pă la ălea că lor le-a dat, io n-am luat nimica, dă ce să-i votez?
– ªi ce dacă nu ţi-a dat? Era de datoria matale să te duci la vot…
– Păi nu mă rugam dă ăsta batranu’? Hai, bă, să ieşim şi noi pă la poartă, să ne vadă şi pă noi ăştia cu partidele, poate ne dă ceva… Au dat neşte pungi roşii, da’ noi n-am fost acas’.
– Păi de aia nu ţi-au dat mamaie, că n-ai ieşit. Trebuia să te duci la vot aşa, fără nimic…
– Nu, nu. Să să ducă a lu’ Piele Lungă că cică ei i-a dat şi zahăr şi ulei şi bani, să-i voteze ea…
– Păi pe care să-i voteze mamaie?
– Nu ştiu… ce-o fi scris acolo… ea vede să citească, nu e chioară d-un ochi ca mine. ªtii ceva? Acu-mi dau io seama dă ce nu mi-au dat şi mie. M-or fi văzut cu un ochi şi-or fi zis “mai dă-o încolo de babă chioară, nu-i dăm nimic că asta nici nu vede să voteze”.
Intervine tataie, salvator ca intotdeauna:
– Păi dacă erau ăia cu pungile roşii, or fi zis că eşti de-a lu’ Băsescu când te-au văzut cu un ochi…

[ link extern ] /
Havera :)Nuuu, nu eu am scris. Eu am copiat...As insista pe citatul:
Avem o problemă de logică aici, absenteismul e considerat o atitudine raţională, al cărui efect, însă, este retragerea alegătorilor raţionali din procesul electoral şi lăsarea lor pe mâna alegătorilor stupizi. Iar asta nu pare deloc o decizie raţională.


La patru ace

by dragos bucurenci on 21 Apr 2011 in ars longa vita brevis, fashion, metrosex

Am descoperit de puțină vreme o bijuterie de blog, One quality, the finest, care și-a propus să pună în lumină unele dintre cele mai frumoase expresii ale limbii franceze, asezonate cu povești uitate despre oameni fermecători și întâmplări exemplare.

În afara expresiilor propriu-zise, blogul e scris în limba engleză, așa că și cei mai puțin francofoni dintre voi se pot delecta de câteva ori pe săptămână cu aceste delicate piruete etimologice.

Unde mai pui că multe din expresiile limbii române au fost împrumutate din franceză, așa că poți afla lucruri neștiute chiar despre sintagme pe care le folosești zi de zi.
..................

si bineinteles:D

Aș da rime de la mine

by dragos bucurenci on 19 Apr 2011 in mofturi

De Florii am comentat la ApropoTV, alături de Florin Dumitrescu și Jean de la Craiova, versurile manelelor, acest obsedant folclor contemporan. Preferatele mele rămân: Iubi, iubițel, Câți bani ai în portofel? Scoate banii de la bancă Să-ți arăt că nu-s țărancă. Iubi, iubițel Ia vino-ncoace nițel Bagă banii-n bancomat Și-arată-mi că ești bărbat. Celelalte nestemate [...]
.......................................:duh:

continuarea pe sursa:
[ link extern ] /
Ultima modificare: Duminică, 1 Mai 2011
ContSters167247, utilizator

Alte discuții în legătură

Epigrama :) ContSters240593 ContSters240593 [i]Recidivistului:[/i] La stalpul infamiei pus Regrete-l chinuiau nespus. Da-n mai putin de-o saptamana, Vandu si stapul pe sub ... (vezi toată discuția)
Blogurile anului 2009 MobilierCafenele MobilierCafenele Deoarece blogurile sunt noul \"trend\" privind informatia pe internet, as dori sa va intreb care sunt, in opinia dvs, cele mai interesante bloguri pe care ... (vezi toată discuția)
Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde... justitiarul3 justitiarul3 Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie ... (vezi toată discuția)