Imi place acest blog...

Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fatza de altii in spiritul fraternitatii?. (Declaratia Universală a Drepturilor Omului din 10.XII.1948)

Drepturile omului, sub aspect international, sunt drepturile subiective individuale, esentiale pentru existenta, demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea si libera dezvoltare a fiintei umane, consacrate si garantate prin normele dreptului international public.
Din punct de vedere terminologic, actele juridice internationale utilizeaza, pentru desemnarea acestor drepturi subiective esentiale, mai multe expresii, dar oricum ar fi numite sunt drepturi ale fiintei umane, adica drepturi individuale si nu se confunda ? chiar daca exista unele legaturi ? cu drepturile popoarelor si drepturile minoritatilor, care sunt drepturi colective.

Traditional, drepturile omului sunt clasificate in doua categorii: drepturile civile si politice si drepturile economice, sociale si culturale.


Drepturile civile si politice sunt libertati individuale clasice - s-au nascut in dreptul intern si, ulterior, au patruns in sfera dreptului international; sunt drepturi de inspiratie liberala.
Drepturile economice, sociale si culturale asigura participarea individului la viata economic, sociala si culturala; au aparut, mai intai, tot in dreptul intern; nasterea lor e legata de dezvoltarea capitalismului si sunt drepturi de inspiratie socialista.
Drepturile de solidaritate: dreptul la dezvoltare, dreptul la pace, dreptul la dezarmare, dreptul la un mediu sanatos - au aparut direct la nivel international; sunt drepturi de inspiratie tiermondista, dorinta a lumii a treia de a deplasa obiectul atentiei de la situatia precara atat a drepturilor civile si politice cat si a drepturilor economice, sociale si culturale, punand accentul pe solidaritatea internationala.
Includerea drepturilor de solidaritate in categoria drepturilor omului e contestata in doctrina, pe motivul ca acestea sunt vagi asupra continutului si nu e clar cine sunt titularii drepturilor (sunt drepturi individuale sau colective? ) si nu se stie clar nici cine sunt titularii obligatiilor corelative (statele, un grup de state, comunitatea internationala? )

Unele documente internationale in materia drepturilor omului consacra si institutia obligatiilor omului, sub diverse denumiri: obligatii ale individului, obligatii ale persoanelor, obligatii ale omului, raspunderi ale indivizilor
(Protectia internationala a drepturilor omului, C.L. Popescu, ed. All Beck)

Drepturi ale persoanei: dreptul la viata, la siguranta, la libertate, la religie, la respect, la libera dezvoltare a personalitatii.
Drepturi civile: dreptul la libera exprimare, la cetatenie, de a alege guvernarea, la calatorii fara vize, la viata privata.
Drepturi socio-economice: dreptul la studii, la asistenta medicala, la munca si libera alegere a profesiei, la odihna, la locuinta, la un salariu decent.
Drepturi de generaţia a treia: dreptul la pace, la un mediu ecologic intact, la asistenta umanitara, la solidaritate, la tratament uman, la educatie universala, la informare etc?


Drepturile omului nu sunt absolute. Ele se extind doar atat cat nu lezeaza drepturile altor persoane.


Aleksandr Soljenitin, scriitor si laureat al Premiului Nobel, a numit Declaratia universala ?cel mai bun document redactat vreodata de O.N.U?
De la adoptarea ei, Declaratia universala a fost tradusa in peste 200 de limbi si face parte din constitutia multor tari. Unii conducatori sunt de parere ca ar trebui revizuita. Kofi Annan, fost secretar general al ONU nu e de acord cu aceasta. Un functionar ONU il citeaza: ?Asa cum nu e nevoie sa revizuim Biblia sau Coranul, exact asa nu e nevoie sa revizuim Declaratia. Ceea ce trebuie revizuit nu e textul Declaratiei, ci comportamentul discipolilor acesteia.

Nota:
Continutul acestui material nu epuizeaza toate aspectele cu privire la acest subiect.

sursa: [ link extern ]

deconspir pentru toţi cei ce o apreciază: autorul este Diana, alias trope_doi, un minunat om care a participat şi participă, alături de mulţi alţii utilizatori, la bunul mers al acestui minunat site.

Un zambet? :) sau poate nu! :(

"De la Ion Luca Caragiale culese

La noi nu e nici mai multa nici mai putina stricaciune decat in alte parti ale lumii.
Neamul acesta nu e vreun stricat, e numai nefacut inca.
Inca nu crede in dreptate.
Inca nu poate scoate din sanu-i pe cine sa-i poata comanda.
Inca nu stie de cine sa asculte - fiindca nu are deocamdata incredere in nimeni.
Dar cu vremea, trebuie sa vina si asta.
(din scrisorea lui Caragiale catre Vlahuta)

Industria romana e admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire.

Celebru e unul care incepe sa traiasca dupa ce a murit.

Zi-le oameni si da-le pace!

Cap ai, minte ce-ti mai trebuie?

Nimic nu e mai frumos decat adevarul, nici mai adevarat decat frumosul.

Lumea asta seamana cu un vast balci.

Trebuie sa marturisim, cu toata parerea de rau, ca in administratie… uneori se fura prea des.
- Mofturi!

Norocul e prea putin si lumea prea multa.

Un om nu trebuie sa incerce decat ce poate.

- Ce mai scriu gazetele, nene?
- Mofturi!

Treaba statului, domnule, el ce grija are? Pentru ce-l avem pe el? E datoria lui sa se-ngrijeasca sa aiba oamenii lefurile la vreme.

Pentru fapta rasplata si napasta pentru napasta."

sursa: [ link extern ]

_________

"Sa nu ignoram canicula:

Logica neamtului: Daca astazi e canicula si maine va fi aceeasi canicula, trebuie sa investim intr-un aparat de aer conditionat care sa ne permita sa muncim mai eficient.

Logica grecului: Daca astazi e canicula si maine va fi tot canicula trebuie sa mergem in vizita la careva care are acasa aer conditionat si sa stam macar o saptamana la ei.

Logica francezului: Daca astazi e canicula si maine e aceeasi canicula, inseamna ca de fapt astazi este maine???

Logica SUA: Daca astazi e canicula si maine e canicula, ne vedem nevoiti sa intervenim cu armata si s-o starpim.

Logica chinezului: Daca azi e canicula si maine va fi tot canicula, am face bine s-o exportam!

Logica romanului: Te fac o bere? Cica azi si maine o sa fie canicula."

sursa : [ link extern ]
________________________________

Si completez, ca prea se potriveste, cu ... :rtfm: Situatiunea - de I.L.Caragiale

"A fost o zi ingrozitor de fierbinte. Tocmai pe la unu dupa miezul noptii, parca s-a mai potolit putin cuptorul, parca incepe sa mai poata respira omul... sa respiram. Stau in fata unui local de noapte, o mica berarie, si fiindca am pofta de vorba, astept, nu cumva o pica vreun alt bucurestean iubitor ca mine de aer curat, sa respiram impreuna: daca o durere impartasita e pe jumatate usurata, desigur o bucurie in doi e indoita. Asteptand, miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe cand un municipal isi face cu maturoiul lui enorm datoria, stricand odihna prafului si facand sa se-mbrobodeasca in ceata din ce in ce mai deasa luminile felinarelor. Prin ceata aceea, mi se arata leganandu-se o umbra... se apropie... Sa fie un amic?... Da, e un amic; n-am asteptat degeaba - e amicul meu Nae; si lui i pare bine ca m-a-ntalnit.
- Teribila caldura a fost astazi! zice Nae, stergandu-se de sudoare.
- Teribila! raspunz eu.
- Dar acuma tot poti pentru ca sa zici ca respiri.
- Se-ntelege... De unde vii?
- Am fost pe la berarii cu niste prietini.
- Ce mai nou?
- Prost, monser... Este o criza, ma-ntelegi, care poti pentru ca sa zici ca nu se poate mai oribila... S-a ispravit... E ceva care poti pentru ca...
- Lasa, Nae, ca se mai si exagereaza...
- Ce se exagereaza, nene? Este o criza, care, asculta-ma pe mine, ca dv. nu stiti, care, ma-ntelegi, statul cum a devenit acuma, eu dupa cum vaz ce se petrece, ca nu sunt prost, inteleg si eu atata lucru, fiindca nu mai merge cu sistema asta, care, cand te gandesti, te-apuca groaza, monser, groaza!...
Nae, foarte afectat, bea paharul lui de bere pana-n fund, apoi, dupa ce ofteaza adanc:
- Eu pot pentru ca sa-ti spui pe parola mea de onoare ca-mi pare foarte rau! dar stii?... foarte rau!! foarte rau!!! pentru ca sa ajungem sa vedem tara mea, care era peste putinta ca sa prevaza cineva o situatiune foarte trista, fiindca le-am spus si dumnealor...
- Cari dumnealor?
- Dumnealor cu cari am fost; zic: pot pentru ca sa spui ca nu se poate ceva mai trist, ca sa vie un moment orisicat ai zice, cand vezi ca bate falimentul la use si nu mai e nici un patriotism...
Nae face o figura foarte mahnita; e asa de obidit, incat ai crede ca vrea sa planga.
- Bine, Nae - zic eu - nu trebuie sa fie omul asa de pesimist. Lucrurile or sa se-ndrepte... este o recolta admirabila.
Nae, schimband figura si zambind cu compatimire de ignoranta mea:
- Ce recolta, nene, ce recolta? Dumneata n-ai vazut rapita?
- N-am vazut-o, ca n-am fost pe-afara.
- Apoi vezi!... Rapita, moft!
- Ei! moft.
- Fireste ca moft, ca nu poate pentru ca sa dea nici patruzeci de milioane, si dumnealor, ma-ntelegi, lucru mare! parc-a apucat pe Dumnezeu de-un picior cu rapita, care o sa poata dumnealor pentru ca sa ia doua chile la pogon... Ai vazut acuma? unde sunt o suta cinzeci de milioane, care se lauda?
- Bine, da' numai rapita e?... da' graul?... da' porumbul?... da' alelalte?
Nae, iritat, maimutindu-mi tonul:
- Da' cuponul de iulie? Da' cuponul de septemvrie? da' cuponul de noiemvrie? da' alelalte?
- O sa le platim.
Nae, incarcand tonul:
- O sa le platiti! Cu ce o sa le platiti? Nu te mai lipesti de Disconto...
- Ce-i aia?
- Aia-i aia, care stii dumneata de cate ori am spus eu, ca o sa se-nfunde odata cu cheltuielile nebunesti, care pot pentru ca sa zic ca nici o tara nu s-a mai intamplat, pentru ca sa vie si sa zica la un moment: nu mai am drept ca sa ma imprumut fara voia dumitale! care atunci insemneaza ca nu mai esti independenta nici la tine acasa, dupa ce ti-ai varsat sangele ca sa ajungem pentru ca sa aiba fortificatii si sa poti zice la un moment dat: pana aci! nu permit!:tomato:
- In sfarsit, guvernul o sa...
Nae ma-ntrerupe:
- Las' ca si guvernul... Dumnezeu il stie si pe el, care toate gazetele urla in fiecare zi despre criza ministeriala, pentru ca nu se-mpaca, si numa intrigi si la conservatori si la liberali, in loc sa faca un guvern de coalitie, cu toti barbatii de stat, care sa le zica regele, ma-ntelegi, serios: va ordon pentru ca sa limpeziti situatiunea, finca asa nu poate pentru ca sa mearga, ca dumneata sa tragi incolo si dumnealui incoace, fiinca, niciodata nu s-a-ntamplat in alte tari, nici pe vremea fanariotilor, putem pentru ca sa zicem, nici inainte de independenta, in detrimentul prestigiului, care trebuie toti sa lupte, daca e vorba sa aiba pretentii de oameni politici... Dumneata nu vezi, cu chestia economiilor...
- Ba vaz!
- Apoi, daca vezi, ce mai umbli cu mofturi?
- Ba nu umblu de loc cu mofturi; e o chestie destul de grea."

sursa : [ link extern ]

Situatiunea este actuala...din pacate!
:luck: :)

Pentru iubitorii de pictură dar şi pentru o mână de ajutor

"URGENȚA DECENȚEI
– APEL CÃTRE PRIETENII ROMÂNI –



Sunt un român în vârstă de 57 de ani, obișnuit, în așa fel încât dacă m-ai întâlni pe stradă nu m-ai remarca prin nimic deosebit, iar asta pentru că deosebirea mea ar putea fi de ordin interior, fără semne exterioare. Este opțiunea clară, definitivă și unică spre libertate, mai exact către libertatea de a fi bunul stăpân al propriei mele vieți, a propriului meu timp. A libertății de a fi – decent.

Povestea mea este și ea una obișnuită: copilăria în București (pe o stradă cu un nume predestinat, Mihai Eminescu), școala, armata, serviciul, căsătoria, copiii, decesul părinților. Serviciul, acest cuvânt atât de dorit de milioane de români, fără a ști adevăratele capcane ale sclaviei moderne pe care le poartă ascunse dincolo de el. Acum eu nu am serviciu. Am avut vreme de 34 de ani, într-un domeniu tehnic, fără a trăi nici măcar o singură lună de șomaj legal sau de concediere. Am plecat, liber și de bună voie din sistem, pentru că uzura și timpul ucis în felul acesta îmi blocau viața și, mai mult, orice formă de acțiune pentru realizarea unui vis: acela de a fi pictor și scriitor, la îndemnul din copilărie al tatălui meu, care poate fi sigur că mi-am ținut promisiunea.

Acum sunt. Există două cărți editate și mai multe expoziții personale la Târgoviște, orașul unde m-am mutat din București în 2010. Nu sunt cuvinte destule pentru a vă putea descrie – dar v-o doresc din toată inima - bucuria adevărată a creației libere de orice constrângeri. Din păcate, acest apel vine către voi în urma unui eșec financiar. Datoriile locuinței, datorii la bănci, alte necesități – dintre care cea mai stringentă este aceea a pâinii de fiecare zi – pe lângă o soție operată foarte grav la Spitalul de urgență Floreasca din București, toate acestea mă fac să-mi îndrept strigătul spre oameni, spre români, în vederea oricărei forme de sprijin. Nu o fac din umilință, încă mai există în mine o formă de demnitate care vine din conștiința bogăției sufletești a poporului căruia cu mândrie (și tristețe) îi aparțin. Sunt sărac numai financiar, iar acesta este un lucru provizoriu, o știu. Ca și cum un dușman nevăzut se opune să dau viață cărților și picturilor care mai așteaptă în mine. Pentru oameni, pentru români, am ales să rămân în România, deși aș fi putut pleca spre alte zări cu destule șanse de izbândă.

Apelul meu este pentru un sprijin de natură financiară: urgența decenței în schimbul a tot ceea ce există ca potențial încă neexprimat până acum. Există picturile mele, există cărțile mele și cei ce doresc le pot cumpăra. Vreau să fiu bine înțeles: nu cer nimic de pomană.* Am trăit în ultimul timp amărăciunea unor refuzuri politicoase din cauza vârstei: nu mai e loc în societate nici măcar pentru tineri, cu atât mai mult pentru vârstnici ca mine. Nu am nicio formă de venit, încerc să vând picturi în ulei pe pânză. Și cărți. Am încercat să fiu gunoier: nu e loc pentru mine acolo din pricini de familii care dețin acest teritoriu. Am încercat să fac un fel de comerț ambulant pentru care nu am nici cea mai mică aplecare sau știință. Am lucrat corectură și culegere de manuscris, am scris recenzii de carte pentru colegi scriitori, am împărțit fluturași publicitari, am făcut copii după picturi celebre de Kandinsky și VanGogh, cu tristețea de nu le fi fost discipol. Am fost silit să cer ajutorul prietenilor, puțini și adevărați. Încă nu am ajuns să cerșesc la colț de stradă alături de picturile și cărțile mele, dar am nebuneasca îndrăzneală de a crede cu tărie în visul meu. Văd cu tristețe deruta și lipsa oricărui entuziasm creator la mulți dintre tineri. Lor aș vrea să le împărtășesc o fărâmă din încrederea mea în valențele divine ale actului creator. Nu pot crede că o ființă umană poate fi atât de clar planificată spre inutilitate, respinsă, zădărnicită existențial de acest virus planetar numit bani. Nu doresc nici măcar dușmanilor mei – îmi place să cred că sunt inexistenți, invizibili ori poate propriile mele greșeli – durerea cumplită de a nu putea ajuta sufletul drag al soției în vreme ce așteaptă pe patul secției de reanimare. Încă mă bucur de sănătate, încă mai am – posed... – o locuință și accept orice formă de muncă creatoare în domeniul culturii. Mă dărui românilor cu tot ceea ce am mai bun pentru ei. Aici, în țara lor și a mea.

Nu, nu sunt o victimă a propriului meu vis: pentru împlinirea lui am acționat cu fiecare literă scrisă și cu fiecare tușă de penel o viață întreagă. Cred din tot sufletul în acest vis care mi-a împlinit existența, cred în visul românilor: Libertatea, ideal pentru care a curs sânge atâta amar de ani. Cred în Dumnezeul Iubirii și al Dreptății, cred în Om. Știu că visele sunt libere, nu pot fi înfrânte și frumusețea nu poate pieri.

Cine sunt? Omul obișnuit de pe stradă, omul încă decent, trăind sub un nume banal, dar pe care nu l-am făcut de rușine din dragoste și respect pentru părinții ce mi l-au dăruit: Constantin P. Popescu, pictor și scriitor din Târgoviște, membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni și al AAP din București.*

9 August 2012"
sursa
[ link extern ]

*bolduirea îmi aparţine

Combaterea stresului si depresiei

La un nivel fundamental, ca fiinţe umane, toţi suntem la fel; fiecare dintre noi aspiră la fericire şi fiecare dintre noi nu doreşte să sufere. Acesta e motivul din care încerc să atrag atenţia oamenilor, ori de câte ori am ocazia, la ceea ce în calitate de membri ai familiei umane avem în comun şi la natura profundei interconectări dintre existenţa şi bunăstarea noastră.

Astăzi, există o ascendentă recunoaştere, dar şi o crescândă evidenţă ştiinţifică, care confirmă legătura strânsă dintre starea spiritului şi fericirea noastră. Chiar dacă pe de o parte, mulţi dintre noi trăiesc în societăţi foarte dezvoltate material, mulţi dintre oameni nu sunt foarte fericiţi. Sub suprafaţa frumoasă a abundenţei există un gen de agitaţii mintale, care conduc la frustrări, certuri inutile, dependenţă de droguri sau alcool, şi în cel mai rău caz, sinucideri. Nu există nici o garanţie că bogăţia este singura care poate să-ţi dea ţie bucuria împlinirii pe care o cauţi. Acelaşi lucru poate fi spus şi despre prietenii tăi. Când eşti într-o intensă stare de furie sau ură, chiar şi un prieten foarte apropiat îţi apare ca cineva neprietenos sau rece, distant şi enervant.

Totuşi, pe de altă parte, ca fiinţe umane suntem înzestraţi cu minunata inteligenţă umană. Pe lângă aceasta, toate fiinţele umane au capacitatea de a fi foarte hotărâte şi de a direcţiona sentimentul puternic de hotărâre în orice direcţie doresc. Atâta timp cât ne reamintim că avem acest dar minunat de inteligenţă umană şi capacitatea de a dezvolta fermitatea şi de a o utiliza în moduri pozitive, ne vom păstra sănătatea noastră mintală. Conştiinţa de a avea acest mare potenţial uman ne dă o putere fundamentală. Această recunoaştere poate acţiona ca un mecanism care ne permite să rezolvăm orice dificultate, indiferent de situaţia cu care ne confruntăm, fără a pierde speranţa şi fără a ne cufunda în sentimente de proprie subapreciere.

Scriu acest lucru ca o persoană care şi-a pierdut libertatea de la vârsta de 16 ani, apoi şi-a pierdut şi ţara sa, la vârsta de 24. În consecinţă, am trăit în exil pentru mai mult de 50 de ani, timp în care noi tibetanii ne-am dedicat păstrării vitalităţii identităţii proprii, conservării culturii şi valorilor tibetane. Aproape zilnic ştirile din Tibet sunt sfâşietoare şi totuşi nici o provocare nu ne dă motive de a renunţa.

Una dintre abordările pe care personal le găsesc utile este de a cultiva gândul: dacă situaţia sau problema este de aşa natură încât să poată fi remediată, atunci nu este nevoie să-ţi faci griji în legătură cu ea. Cu alte cuvinte, dacă există o soluţie sau o cale de ieşire din dificultate, nu e nevoie să fii copleşit de ea. Acţiunea adecvată este de a căuta soluţia. În mod clar e mai raţional să-ţi consumi energia concentrându-te asupra soluţiei, decât îngrijorându-te de problemă. Alternativ, dacă nu există nici o soluţie, nici o posibilitate de soluţionare, atunci nu există, de asemenea, nici un sens de a fi îngrijorat, deoarece oricum nu poţi face nimic. În acest caz, cu cât mai devreme ai acceptat acest fapt, cu atât e mai uşor pentru tine. Această formulă, desigur, implică în mod direct confruntarea problemei şi abordarea unei viziuni realiste. În caz contrar, vei fi în imposibilitatea de a afla dacă există sau nu o soluţie a problemei.

Având o viziune realistă şi cultivând o motivaţie corespunzătoare, te poţi scuti de sentimentele de teamă şi anxietate. Dacă îţi dezvolţi o motivaţie pură şi sinceră, dacă eşti motivat de dorinţa de a ajuta pe bază de bunătate, compasiune şi respect, atunci poţi continua orice gen de muncă mai eficient şi cu mai puţină teamă sau îngrijorare, în orice domeniu şi funcţie, nefiind îngrijorat de ceea ce cred alţii şi de faptul că vei atinge ori nu cu succes scopul final. Chiar dacă nu vei reuşi să atingi obiectivul, te vei simţi bine că ai făcut efortul. Având o motivaţie rea, chiar dacă oamenii te vor lăudă sau îţi vei atinge obiectivul dorit, nu vei fi fericit.

Totodată, putem simţi, uneori, că întregile noastre vieţi sunt nesatisfăcătoare, ne simţim pe punctul de a fi copleşiţi de dificultăţile cu care ne confruntăm. Acest lucru se întâmplă periodic, în diferită măsură, cu noi toţi şi e vital să depunem toate eforturile pentru a găsi căile de ridicare a stărilor noastre de spirit. Putem să ne reamintim de bunul nostru noroc. Putem, de exemplu, să fim iubiţi de cineva. Putem avea anumite talente. Poate că avem o educaţie bună. Poate că ne sunt asigurate cerinţele noastre de bază – alimentele pentru hrană, hainele pentru îmbrăcat, locul de trai. Poate că am efectuat anumite fapte altruiste în trecut. Trebuie să luăm în consideraţie chiar şi cel mai mic aspect pozitiv al vieţii noastre. Dacă nu reuşim să găsim o modalitate de a ne înălţa noi înşine, există pericolul de a ne scufunda viitorul într-o senzaţie de neputinţă. Acest lucru ne poate determina să credem că nu avem capacitatea de a face bine deloc. Astfel, ne creăm condiţii de auto disperare.

Fiind călugăr budist, am învăţat că ceea ce ne deranjează definitoriu pacea noastră interioară este ceea ce noi numim emoţii deranjante. Toate acele gânduri, emoţii şi evenimente mentale care reflectă o stare negativă sau de non-compasiune a minţii submină inevitabil experienţa noastră de pace interioară. Toate gândurile şi emoţiile negative – cum ar fi ura, furia, mândria, pofta, lăcomia, invidia şi aşa mai departe – sunt considerate a fi surse de dificultate, de deranjare. Gândurile şi emoţiile negative împiedică aspiraţiile noastre de bază – de a fi fericiţi şi de a evita suferinţa. Atunci când acţionăm sub influenţa lor, devenim orbi la impactul acţiunilor noastre asupra altora: ele sunt cauza comportamentului nostru care acţionează distructiv atât asupra altora, cât şi asupra noastră înşine. Crima, scandalul şi înşelăciunea, toate îşi au originea în emoţiile deranjante.

Apare inevitabil întrebarea: putem antrena mintea/spiritul?

Exista multe modalităţi prin care se face acest lucru. Printre acestea, în tradiţia budistă, există o instruire specială numită antrenament al minţii, care se concentrează pe cultivarea preocupării pentru alţii şi pe transformarea dificultăţii în avantaj. E acel model de gândire, de transformare a problemelor în fericire, care a permis poporului tibetan să-şi menţină demnitatea şi spiritul proprii în confruntarea cu marile dificultăţi. Am găsit în propria mea viaţă această recomandare de mare beneficiu practic.

Un mare profesor tibetan de formare/antrenare a minţii a remarcat cândva că una dintre calităţile cele mai minunate ale minţii este că ea poate fi transformată. Nu am nici o îndoială că acei care încearcă să transforme mintea lor, depăşesc emoţiile deranjante şi ating sentimentul de pace interioară. Ei observă după o perioadă de timp schimbările în atitudinea lor mintală şi în reacţiile faţă de oameni şi evenimente. Mintea lor devine mai disciplinată şi mai pozitivă. ªi sunt sigur că observă creşterea propriului lor sentiment de fericire în măsura în care contribuie la o mai mare fericire a altora. Mă rog ca toată lumea care procedează aşa să-şi vadă obiectivul binecuvântat cu succes.

Dalai Lama

31 decembrie 2010

Publicat în „Hindustan Times”, India, 3 ianuarie 2011

[ link extern ]

Povestea răspunsurilor

Un răspuns se plimba între două urechi. Mergea agitat, cu privirea în jos și mâinile la spate, mirându-se că nimeni nu-l întreabă nimic. „Cine m-o fi vărsat în mintea ăstuia?”, se-ntrebase retoric răspunsul chiar din prima săptămână.

Se mai așeza din când în când pe câte-o pătură de sinapse. Obosit, plictisit. „Unde e umed, acolo e nordul”. Apoi se ridica și-și relua plimbările în ture scurte, ca un pește prea mare într-un acvariu prea mic. Alteori încerca să se uite pe fereastră, cam înaltă însă pentru el. Se arcuia cât putea de tare și sărea de câteva ori la rând, sperând de fiecare dată să ajungă măcar un centimetru mai sus.

De partea cealaltă a omului o întrebare plutea prin aer. Pe spate, cu ochii în sus și mâinile sub cap, ca un turist pe litoral. Se bătuse deja fără vreun succes de câteva persoane și-acum era resemnată.

„Vine seara”, și-a zis după o vreme, „hai să mai fac o încercare”. Într-o secundă era în picioare și bătea din aripi repede de tot, uitându-se în stânga și-n dreapta după vreun cunoscut. La un moment dat ceva îi atrase atenția. Un om înalt, gândit, privea în gol, iar într-unul dintre ochii lui se vedea mișcare. Apropiindu-se, întrebarea văzu atunci cum ceva mic și necunoscut face salturi sacadate în spatele retinei, din ce în ce mai înalte.

Fericit că și-a găsit întrebarea, răspunsul își încrucișa mâinile în aer de fiecare dată când era în vârful unei sărituri. Întrebarea, încântată și ea de descoperire, venea dând din aripi întocmai ca un câine din coadă. Atunci, privindu-se ochi în ochi prin ochii omului, s-au recunoscut.

În vremea asta, undeva mai jos, un alt răspuns ofta într-un colț de cameră. Era întuneric beznă și n-avea spațiu să se plimbe, nici ferestre până la care să se aburce. Acolo, în ventricul, singura lui șansă era să strige prin aortă, ca sângele să-i ducă vestea până departe.

[ link extern ]