Prietenul meu nevorbitor

aradna a scris:

AnImalele sunt cei mai buni si credinciosi prieteni pe care ii poate avea omul(si unde mai pui ca nici nu te critca sau contrazic).Datorita lor ,viata este cu siguranta mai frumoasa si mai plina de culoare.Pt.mine acesti prieteni necuvintatori fac parte din familie si ma supar foarte tare cind cineva ii injura(e drept ca fac un pic de galagie, dar nu sunt atit de zgomotosi ca" muzica" data la refuz a vecinilor ).

Iubesc animalele (mai putin pisicile) si tocmai de aceea nu ma lasa inima sa le chinui tinindu-le in apartament.
Dar am sa va povestesc despre Fritza, catelusa unor cunoscuti dintr-un sat de munte. Era o maidaneza, o corcitura, ceva nedefinit. Si o minuta de animal, mica de sa o pui in buzunar la palton. Si alba toata, o frumusete. Probabil fusese calcata de o masina pentru ca avea si un picior atrofiat. Cu toate astea, era prezenta peste tot in acelasi timp. Cind ajungea? Nu stiu. Numeni -absolut nimeni- nu intra in curte fara voia ei. Prima data cind m-a vazut la poarta m-a latrat de departe. De la a doua vizita eram prietene, puteam face orice desi nu o "cumparasem". A imbatrinit, nu mai minca decit la 2 zile odata, vederea ii slabise si proprietarii se temeau sa nu o gaseasca moarta de foame pe undeva. Intr-o noapte, proprietarii au auzit alt ciine latrind dar, cum nu s-a indepartat de curte, nu au iesit. A doua zi au gasit-o pe Fritza in gradina rupta de urs. Draga Fritza, devotata gospodariei si oamenilor ce o hraneau, cind a simtit ursul si vazind ca celalalt ciine nu ataca, a mers asa batrina, slabita, schioapa si semioarba si s-a luptat cu ursul pina l-a pus pe fuga (oamenii aveau vitele in grajd) cu pretul vietii ei. Ca s-a luptat, e cert, oamenii au gasit urme, par din blana ursului smuls, etc. Nu au mai putut decit sa o ingroape in gradina casei in semn de respect si au plins ca dupa un membru de familie.
N.B. Povestea e adevarata, s-a intimplat in Deda-Bistra (sau Bistra Muresului cum spun cei din partea locului).

Tot respectul pentru Fritza!! Nici mie nu imi placeau pisicutele dar de cind Mitu a intrat (mai mult cu forta) in familie si am vazut cit de dragastoase pot fi aceste creaturi blanoase,imi sunt dragi.
De doua zile familia Cocutescu are 8 cocutei mai mici iar noi ne invirtim in jurul micutelor bijuterii !!Sunt cit o cutie de chibrituri dar sunt asa de draguti si haiosi incit mie una imi este tare greu sa stau departe de ei.Nu stiam ca un pui de gaina ,aduce atita bucurie!

Si eu am o pisica, am invatat-o sa faca cu ochiul si sa-mi dea codita. Dimineata o vad pe sifonier, imi face cu ochiul pana o iau si o duc in bucatarie sa-i dau mancare. Cand stam la televizor, "ii cer" codita si ma atinge usurel cu varful cozii pe palma. Nu uita sa-mi faca si cu ochiul...

De cel putin 20 de ani in apartamentul nostru au convietuit alaturi de noi, mai multe pasari si animale. La inceput i-am avut pe Luky si Lord, doi ciobanesti germani de toata frumusetea. Locuiam pe atunci cu chirie, la casa. Cand ne-am mutat la bloc, l-am pastrat doar pe Luky, pe Lord l-am lasat fostilor proprietari. Il vizitam aproape zilnic ...nu ne-a simtit lipsa foarte mult. Apoi au venit pe lume copiii, aveam trei acvarii cu pesti, un sticlete, doi canari, doua broaste testoase si cea care a crescut aproape 9 ani alaturi de ei, Alma - o catelusa dalmatian parca rupta din "101 dalmatieni". Cand am pierdut-o mi-am promis sa nu mai aduc in casa un alt caine. Acum trei ani am primit o nimfa, Tomita. Are propriul ei apartament, o colivie foarte spatioasa, asezata printre plantele mele din balcon.
In urma cu doua luni, fiul meu Stefan si-a cumparat un Amstaff. Prima reactie a mea a fost ceva de genul acesta :angry:. Stefan imi argumenta ca s-a obisnuit sa avem in casa un caine si l-a luat pe Otis. Argumentele mele nu au avut niciun efect, deja eram pusa in fata faptului implinit. Eram , mai nou, proprietara unui catelus ce nu avea decat o luna si doua kilograme. Cine credeti ca s-a ocupat cel mai mult de Otis? Gabriela, bineinteles. Otis a crescut frumos, are acum trei luni si 10 kilograme. Pe cine asculta ? Pe mine cel mai mult. Deja imi raspunde la anumite comenzi pe care i le dau. Stefan imi spune ca nu a mai vazut pe cineva care sa roage un catel sa faca ceva, dar folosind cuvintele "te rog frumos Otis". Iar Otis al nostru chiar intelege. Este cuminte deocamdata si ascultator. Nu stiu cat il va mai tine. Astazi a fost o zi speciala pentru el. Fiul meu l-a dus la medicul veterinar pentru a-i cupa urechile. Operatia respectiva a durat o ora si jumatate, s-au intors acasa in jrul orei 17.30. Stefan a plecat afara, bineinteles. Otis plange de atunci continuu, langa picioarele mele. Cu siguranta ca-l doare,dar nu pot sa-l ajut. Nu vrea sa bea nici macar apa. Vazandu-l cat sufera, m-am hotarat sa scriu despre el aici. Ce simt eu? :(Si ce fac acum? :((

Gabrielle, imi pare rau de voi, stim ce inseamna sa suferi alaturi de prietenii tai "nevorbitori". La voi e cu totul alta situatie, dar si noi am avut multe ocazii nefericite de a pierde caini care s-au imbolnavit, otravit, pierdut sau au fost calcati de masini.

Tot timpul am avut caini si pisici, de cand ne stim: rottweileri, ciobanesc caucazian, brac german cu par sarmos si scurt, vizsla maghiara, pisici comune, birmaneze, siameze, albastra de Rusia.

Au fost ani in care am avut caini si pisici peste 20, anul acesta pisicile (2) ne-au facut 7 mogaldetze jucause, iar catelusa a fatat 5 catei...in total 9 caini si 9 pisici.

Avem atatia, deoarece in fiecare an santem nevoiti sa mai adoptam 1-2 caini aruncati, parasiti, care se dovedesc a fi...catzele care fata in scurt timp cel putin 5 pui. E drept ca la inceput suntem intrigati ca iar pe la potile noastre dau tarcoale, stim ca fiind multi nu le putem oferii rasfat maxim, dar sfarsim prin a-i face membrii familiei noastre .

In amintire am o catzelusa draga, Dulssita / Dulcita, care dupa ceva timp de dat tarcoale ne-a convins, am adus-o in curte, si am botezat-o asa. Trei zile nu m-am putut uita efectiv la ea cat era de uratzica (maruntica, caine de curte). Apoi ne-a cumparat inimile definitiv facandu-ne, cativa ani la rand cate 5 "sarmalutze" pufoase mici si dovedindu-se o mama deosebita, crescandu-i pana ce ajungeau dolofani ce o intreceau mult in marime.

Bella ne-a fost adusa de un prieten care a gasit-o. Era stilata, talie mare, adult, un amestec intre dog si brac german, parea sa aibe o problema de sanatate si am banuit ca a fost aruncata deoarece nimeni n-a cautat-o vreodata. Avea la gat o curea frumoasa tintata, avea aerul de a fi fost "pretioasa", statea firesc pe canapele in foisorul din curte si dupa cateva incercari de a afla cum o cheama, ne-a "spus" ca Bella era numele ei. Ar vrea, cred, uneori sa se "joace" cu pisicile, dar nu ne-a convins ca intentiile ei sunt pasnice pentru ca uneori latra de-si da duhul in preajma lor, dar si ele o intarata, stau in preajma ei si o sfideaza. A scapat odata si a luat fiecare pui de pisica in gura, nu i-a ranit, dar noi ne-am sperit tare cand am vazut.

Pe Cuta am fost hotarati sa nu o adoptam, am alungat-o de multe ori, pe urma ea singura s-a instapanit in curtea cu caini, venea atunci cand le dadeam celorlalti de mancare. Bineinteles ca ea e cea care ne-a fatat anul acesta 5 pui. Si ne amuzam grozav, pe sotul meu il musca intotdeaua, de picior, nu tare, doar asa putin, sa-i aduca parca aminte ca a alungat-o si nu a vrut-o de la inceput.