Bună ziua.
Este drept ca un proces să fie amânat 11 termene la rând pentru că expertul nu își
depune expertiza.
Acum,după un an,a depus un fals prin care arată că părțile au fost chemate la fața locului,fără a atașa și scrisorile prin care le-a chemat (pentru că nu le-a chemat)
Aici,la judecătoria privată,primarul localității,care este vecin de casă cu mine,vrea
să-mi fure 4000 de mp-pentru că nu au fost înregistrați la Reg.agricol și,la marginea suprafeței este o cișmea (12 mp) care este în domeniul public.
Profitând de imensa corupție din regiune,tot amână-după cum arătam- și nu știe cum să mă deposedeze.
Ca și suprafață,terenul este mai mare decât cel de la Reg.agricol dar,ca și vecinătăți terenul este cel din Titlu de propritate.
Nici o altă persoană nu revendică suprafața care,dealtfel este între două curele paralele și la capete sunt delimitate de două drumuri-acum asfaltate.
Procesele verbale de punere în posesie ale celor doi vecini,ar putea fi cerute ca probă în instanță? Menționez că unul dintre terenuri este stăpânit abuziv de către primar,fără vreun act;poate vrea să se extindă și la mine.
Dacă 12 metri sunt trecuți în domeniul public,este îndreptățit primarul să solicite
restul suprafeței ? Dosar 801/267/2010.
Vă mulțumesc.
Buna seara.Stimati domni.Nu este nimeni obligat sa puna aparator.Ba,mai mult-judecatorul este obligat sa jjute partea care nu are posibilitatea sa-si puna apatator,nu sa lungeasca termenele de judecata la infinit.
Bună ziua.
Nu am scris aici pentru a impresiona pe cineva,am dorit doar să cunosc si alte opinii și,foarte mult,să cunoască si altii (cat mai multi) care este modul de a se face justitie in Romania.Bineanteles ca nu toti judecatorii sunt la fel dar,mie cel putin,mi-a fost dat să-i intalnesc ...pe ceilalti.
Am fost furat de instanta,am sesizat CSM-ul,am ajuns la CApel,toti considera că fapta unei avocate,neamputernicite de catre mine,de a face cereri in numele meu
nu este ilegala;acelasi lucru l-am aflat si de spre fapta jude-lui de primi documente pentru amanari,fara sa ceara imputernicirea celui in numele caruia s-au facut.
Am aflat pe parcursul acestor simulari de cercetare că sistemul se apara bine,nu se acuza unul pe altul;evita probele ,scriu minciuni in documente oficiale si...te lupti cu morile de vant.
Cel mai inraiti magistrati pe care i-am intalnit au fost cei scoliti de comunisti;cu tupeu,cu stigate ,cu incercare de a intimida,niste persoane fara legatura cu actul de justitie,in sensul de dreptate si lege.
Va multumesc.
Buna ziua.
Injustitia continuă in dosarul Jud.private.
Din 8 martie 2011,când judecătorul a amânat judecarea cauzei (o lună) pentru studierea raportului de expertiză (trei pagini),fiind depuse si cereri de recuzare a expertului pentru depunerea unei expertize false-pentru că nu poate face dovada incunostiintarii partilor,acesta (jude-le)a mai amânat încă trei luni judecarea (o lună chiar fiind suspendat procesul pentru neplata expertizei false);nu credeti că e prea mult? A avut suficient timp pentru a vedea (observa) că borderourile depuse odată cu expertiza de către expert,in timpul sedintei de judecată, nu puteau proba incunostiintarea partilor. De ce a mai trebuit să amâne procesul trei luni doar pentru ai mai cere expertului să facă dovada incunostiintarii partilor(după un an de alte adrese),dovada pe care nu a facut-o,depunând ”dovezile”odată cu expertiza,asa cum spuneam? Exact ca următorul termen să fie,după vacanță,în septembrie.
Acum s-a hotărât să ceară refacerea expertizei.Nimeni nu plăteste pentru că,un an si jumatate-cu concursul judecătorului,acest proces a fost doar amânat pentru adrese către expert. Acesta nu este un interes in cauză?
Judecătorii plătiți extraordinar de bine,n-ar trebui să mai plece si acasă în cazul unor încălcării ale unor norme elementare. Nu pot accepta că acest judecător este stresat de prea multă muncă;adică,îi atragem atenția o jumătate de an că ne fură expertul si el îl mai roagă vreo cinci luni.Halal justitie !
Judecătorul din prima fază a fost si mai ”hot”,inventând,fără acoperire,persoane si termene.
Doamne,vezi-i !:(
tergiversarea si durata excesiva a proceselor (legislatia CEDO) poate fi invocata atat direct in instanta, direct judecatorului, cat si direct la CEDO unde se pot cere efectiv despagubiri concrete.
M-ar interesa totusi care e definitia unui proces "lung" pt CEDO, care a fost cel mai scurt proces "lung" admis la CEDO? aproximativ.... , 4, 5 ani, ce inseamna lung la CEDO... ironia sortii e ca tocmai la cedo dureaza 4-5 ani. :(, dar asta conteaza mai putin
Vă multumesc.Buna ziua .
Păi,este foarte aproape.
Acest proces a fost deschis în ianuarie,2009.Acum se află la judecătorie pentru... rejudecare si,după cum tergiversează,are sanse să incheie anul tot la judecătorie.
Problema este că judecătorul interpretează legea cum vrea el,fără a răspunde în vreun fel.
Eu nu am avut,până acum,ne-sansa de a afla cum se petrec lucrurile într-un proces
dar,în acesti trei ani,am văzut că legea este ceva abstract,doar cheful unui judecător este important,n-au importantă nici prevederile Codului de Procedură.
Păi,dacă eu gresesc judecătorul mă condamnă dar,dacă el greseste...plătesc tot eu,din buget.
Este situatia militienilor care aveau (pl)atitudinea de a aplica sau nu o sanctiune,în functie de interesul personal,sau nu.
De aceea trebuie trasi la raspundere;ei sunt mai presus de Constitutie?