Cuvinte si expresii

Dupa cum vad sunt multe cuvinte si expresii care sunt enervante. Trag concluzia ca eu sunt mai norocos, ca nu prea ma deranjeaza anumite cuvinte/expresii, pentru mine ceea ce conteaza este atitudinea omului. Ma “racaie” si pe mine atitudinea aroganta, obraznicia si nu ma pot abtine sa nu-I ironizez, sa nu-I “intep” pe astia. Consider ca mai putin conteaza vorbele, atat timp cat vezi ca omul te priveste in ochi cand vorbeste cu tine, este binevoitor, bland, amabil. Iti cade bine cand, unii oameni de la tara, chiar daca nu au un vocabular foarte dezvoltat, au o atitudine respectuoasa si de apreciere.
Interesant este la mine ca uneori imi plac unele cuvinte/expresii vulgare, dar in limita bunului simt, care se folosesc intre prieteni, intre cei apropiati, parca se descarca omul cand foloseste asemenea expresii, parca mai bine curg vorbele.

:coffee:
Mi-am amintit inca ceva care ma supara : "cutarica rupe tacerea ".
Imi pare si ilogica expresia , nu numai suparatoare prin asocierea nefericita a cuvintelor .

Am mai auzit la fete , in principal, "iubi" , "scumpi" tot felul de diminutive din astea care maresc glicemia .

Si pentru ca veni vorba de diminutive , exista persoane care cred ca daca utilizeaza diminutive indulcesc oarecum mesajul . Nu ma refer la discutiile cu copiii, imbiati adeseori sa manance te miri ce "iaurtel " sau " ciorbica " , "fripturica " etc .
Ma refer la discutiile intre oameni mari ; de exemplu , cand s-a discutat scaderea indemnizatiilor pentru mame , acum cateva luni , erau toti comentatorii foarte afectati de chestiune , iar indemnizatia ce urma sa scada era a " mamicilor "
Vaaai , tuuu ...

Mai exista o categorie de vorbitori , cea a pretiosilor , adica cei care au introdus in limbajul curent cuvinte grele , care dau bine , de genul : redundant, fortuit (adesea utilizat cu sensul de fortat , desi n-are nici o legatura ) etc.

Andrei Plesu are o scriere foarte frumoasa despre felurile de a vorbi, pe care imi permit sa o redau mai jos ; sunt de acord cu domnia sa iar felul in care explica chestiunea este cuceritor :

Feluri de a vorbi

Andrei PLEªU

Trăim în centrul unei nebuloase care se cheamă talk-show. La televiziune şi la radio, la guvern şi în parlament, în ziare, la şedinţele sindicale şi de partid, în piaţa publică, la mese amicale sau în familie, pretutindeni, se vorbeşte dezlănţuit, lacom, voluptuos. Dreptul de a vorbi e, fireşte, unanim recunoscut. Dar ce diversitate, ce policromii, ce nuanţe! Cine ar îndrăzni să sistematizeze acest zburdalnic zgomot de fond al vieţii noastre zilnice? Iată totuşi cîteva note rapide, în perspectiva unei răbdătoare încercări viitoare:

1. Vorbitorul amuzant. Vrea să te distreze cu orice preţ, deşi n-are nimic de spus. E plin de glumiţe, istorioare în doi peri, calambururi şi grimase mucalite. E băiat deştept, tachinează "paradigma feminină a auditoriului", enervează, în final, pe toată lumea.

2. Vorbitorul competent. ªtie. Ascultă vag nerăbdător neroziile celorlalţi şi intervine decisiv, cu un aplomb mirandolian, pentru a tranşa lucrurile. E autoritar şi enciclopedic. De la agricultură la teologie, nimic din ce e teoretic nu-i e străin. Poate da lecţii fotbaliştilor şi miniştrilor, taţilor de familie şi tineretului bezmetic, tuturor compatrioţilor aflaţi în derută. Are soluţii, are morgă, n-are cu cine discuta.

3. Vorbitorul oracular. Nu vorbeşte. Oficiază. Are o misiune. O parte din el e deja statuie, discursul lui e gîndit ca un depozit de viitoare citate. Se adresează contemporanilor, dar mai ales secolelor care vin. E o instituţie. Prin urmare, nu poate greşi, nu poate fi întrerupt şi nu poate fi contrazis. E monumental şi ridicol. Gestul e scenografic, privirea - oţelită. Stupiditate solemnă, cu irezistibil efect soporific.

4. Vorbitorul constructiv. Înţelege repede şi are propuneri practice. Agitat, tonic, diurn pînă la insomnie. Nu crede în obstacole, dubii şi melancolii. Vrea să te ajute, chiar dacă n-ai chef. Vrea fericirea tuturor. Îţi explică, surîzînd încurajator, că nu se poate face omletă fără să spargi ouăle.

5. Predicatorul. Te ceartă. Îţi vrea binele, dar te crede inapt să-l obţii. E înţelept şi sumbru. Nesigur de capacităţile tale intelectuale, îţi vorbeşte în pilde transparente, în cuvinte simple şi amare.

6. Vorbitorul "popular". Se coboară la nivelul "publicului larg". Cultivă cordialitatea brută, cimilitura, buna-dispoziţie "din topor". La nevoie, zice "bade!", "mătuşică!" sau "măi, omule!". Se străduieşte să miroasă a opincă, se exprimă bolovănos, suduieşte îmbuibarea guvernamentală. (Echivalent în planul retoricii feminine e stilul "fată bună": laşi să se vadă, îndărătul fiecărei fraze, "mama", "soţia", "gospodina", femeia de suflet şi de comitet.)

7. Vorbitorul cult. Nimic fără Kant, fără lecţii de istorie, fără citate ţepene. Fraza e sibilinică, privirea-adumbrită de reflexiuni abisale. Stil de "lexicon ambulant", ţinută de belfer încercănat. Cuvintele sînt căutate la limita indescifrabilului, sintaxa e obscură, gramatica - aproximativă, mesajul - inexistent.

8. Diplomatul. Vorbire în bobote. Colocvialitate vidă. Tehnica de a perora, evitînd cu grijă orice comunicare reală, orice conţinut explicit. Surîsuri reci, subînţelesuri fără nici un înţeles, coregrafie mecanică. 9. Vorbitorul incontinent. Odată pornit, cade într-un soi de transă. Nu mai percepe nimic din lumea înconjurătoare, îşi dizolvă, torenţial, interlocutorul, clămpăne precipitat, ridică glasul, se ridică în picioare, gesticulează spasmodic, se înveseleşte imprevizibil şi se înfurie devastator. (Subspecie: stilul fluvial, cumulativ, cu intercalări infinite, divagaţii, derapaje, deliruri.)

10. Vorbitorul informal. Tutuie, americăneşte, pe toată lumea, e "interactiv", pantomimic, matter-of-fact. Băiat de viaţă, nepretenţios (dar smart), săritor (şi la propriu, şi la figurat), tolerant, trendy. Ireproşabil, inexpugnabil, indigerabil.

...ªi aşa mai departe.

[ link extern ]

@pilu, asa este , am precizat si eu faptul ca anumite expresii , vorbe..cuvinte ne pot enerva atunci cand sunt rostite de anumiti oameni, iar acestora sigur le ..lipseste ceva , nu stiu sa gestioneze o discutie, sunt posesivi , aroganti , se vor ,,cei mai tari", in discutii.Repeta aceeasi ,,placa" pana cand ajungem sa-i ocolim, si chiar sa-i ,,eliminam" din viata noastra..Nu cred ca este ceva condamnabil.Asa cum organismul nostru suporta mai bine sau mai putin bine caldura sau frigul, cum organismul unora este mai tolerant iar al altora mai putin la alimente ,,grele" , tot asa ne diferentiem si in privinta tolerantei noastre in materia despre care discutam.Desigur ca ideal ar fi sa nu ne lamentam pana si de astfel de lucruri...dar sistemul nostru. ..nervos e necesar sa functioneze, si iata ca functioneaza.
In privinta oamenilor de la tara, am spus si eu undeva mai sus ca acesti oameni simpli, neatinsi de rautate, buni , generosi, intelepti si chiar putintel naivi, cu putina carte, sunt uneori o companie deosebita.Imi place sa stau cu ei la povesti si , de ce nu, sa-mi adaptez vocabularul posibilitatii lor de intelegere, fiindca vreau sa stie ca intr-o anume masura sunt de-a lor, ca de fapt acolo unde ei isi traiesc viata a mai ramas puritate, integritate, adevar .
Expresiile vulgare sunt folosite , cum am spus , de cea mai mare parte a populatiei ( de orice varsta :">) .Dar iarasi spun , depinde de la cine imi e dat sa aud :"> Suna cu totul diferit rostie de categorii de persoane....aceste expresii n-ai cum sa le ,,eviti", desi sunt putine, sunt folosite in aproape orice mediu.Mai rau e ca si aia mici si le-au insusit.Dar la ei cred ca este vorba despre teribilism.B-)

@magda , excelenta descriere, stii, am recunoscut in aceste tipologii de vorbitori oameni pe care-i stiu.Foarte atent si obiectiv a cercetat aceste tipuri de vorbitori, ei exista cu adevarat .

7. Vorbitorul cult. Nimic fără Kant, fără lecţii de istorie, fără citate ţepene. Fraza e sibilinică, privirea-adumbrită de reflexiuni abisale. Stil de "lexicon ambulant", ţinută de belfer încercănat. Cuvintele sînt căutate la limita indescifrabilului, sintaxa e obscură, gramatica - aproximativă, mesajul - inexistent.

Ce-mi place tipologia asta, il recunosc pe un fost profesor , era de filozofie si sociologie, dar in persoanalitatea lui ..vorbitoare mai erau si altele, mixate.
Cred ca el isi dadea seama ca exagereaza, iar asta il determina de multe ori sa le spuna studentilor ca ,, notati-va aceasta expresie, acest cuvant, e bun de folosit undeva, cand doriti sa faceti impresie" .
Unii oameni exagereaza cu citatele , altii folosesc ,,sabloane" in vorbire , nu spun aproape niciodata ceva nou, original, dar lor le place sa vorbeasca in scopul de a face impresie.Unii vorbesc exagerat de mult, desi spun lucruri interesante, altii vorbesc mult si spun lucruri fara importanta.Vorbitul mult mi se pare o risipa de energie care ar putea fi canalizata inspre alte activitati, ceva mai constructive.Vorbitul mult mi se pare obositor, statul ,,la taclale" il practic cel mult de doua trei ori pe an.Timpul e pretios , si e necesar sa invatam sa-l gestionam.Si atunci cand vorbim sa ne dam seama ce e oportun sa spunem, sa putem intui daca celalat este dispus la o astfel de discutie, daca avem ceva comun despre care am putea discuta.A -l pomeni pe Kant in orice imprejurare e chiar jenant, dar te poti amuza pe seama calor care practica asta.
Acei domni care folosesc vorbirea populara =D> si care la nevoie spun ,,bade si matusica" sa stii ca mi se pare dragut.Mai jenant ar fi sa i te adresezi unei v,matusici" cu ,,doamna" ( mi-a fost dat sa aud si asa ceva, dar matusica a ripostat imediat si a spus ca ei sa ne adresam cu ,,tanti, lele, tata sau ceva de gen, dar nu cu doamna, fiindca ea nu este doamna si i se pare ca e ironizata daca i se spune astfel".:)

Am auzit aici spunandu-se de termenii "iubi" sau "scumpi", care, cu scuzele de rigoare, poate sunt cam depasit, si mie mi se par cam nepotrivite, seamana a linguseala si a prefacatorie, din punctul meu de vedere ar fi mult mai natural si mai sincer (din suflet) sa zici "draga mea" sau "scumpa mea", sau "imi esti draga", de exemplu.
Am mai zis eu ca nu prea ma enerveaza unele expresii, dar mi-a venit in minte totusi una care ma cam "racaie" cand o aud: "sa traiti ... bine"

Buna seara si multumiri de invitatie (si scuze ca am intarziat asa mult)!
Marturisesc ca am dorit sa caut ceva teorii actualizate ale expresiilor, dar am renuntat, pentru ca, pana la urma, pot sa-mi folosesc doar memoria, ratiunea si - nu in ultimul rand, sinceritatea. Asa ca, eu stiu un lucru: cu exceptia greselilor flagrante de limba, a smiorcaielii fara rost si a limbajului trivial, nu ma supara expresia in sine, ci persoana care o foloseste.
In ceea ce priveste ticurile verbale, ne sunt proprii cele legate de profesie, iar celor fara scoala, "imprumutul" care le suna bine, chiar daca nu cunosc continutul.
Sigur ca ne trezim folosind expresii care nu ne-au placut la persoana X, pentru ca memoria noastra nu e selectiva, ci "depoziteaza" secvente verbale doar auzite si care au un anumit marcaj afectiv sau o anumita frecventa pentru auzul nostru. Ca o paranteza, este chiar recomandat ca, in anumite momente ale unei conversatii sa strecuram cuvinte-cheie ale interesului nostru, pentru a-l determina pe celalalt sa aiba o anumita conduita cu privire la ceva. Nu e recomandata "dadaceala", pentru ca irita si rezultatul este cel opus asteptarilor noastre, ci este recomandat sa sugeram discret o dorinta si s-o reafirmam, sub alta formulare, intr-o discutie relaxata.
Spuneam ca nu ma supara expresiile in sine, ci persoana, pe care eu o imit in minte si ma trezesc cu replica-oglinda pe buze. Ma ufla rasul, dar asta e! (cred ca deja am suparat ochii cuiva :) )
De multe ori repetam formularile gresite (vezi "succesuri"), exprimandu-ne in grupul nostru de prieteni, ne amuzam cand ni le adresam intre noi si ... ne place sa ne alintam cu ele ( este, din punctul meu de vedere, maniera noastra de a ne simti liberi sa radem si sa ne suparam ... prieteneste). Personal ma amuz cand aud in jur formulari pretioase sau academice si, recunosc, incit la "cat mai multe" asemenea "perle" ca, daca-i bal - bal sa fie!
Nu in ultimul rand, exista si o moda a cuvintelor/expresiilor cu frecventa mare in comunicare, ca si a limbajului familiar sau a codurilor specifice grupului. Asta e constatata de vreo doua zile, alaturi de cativa colegi din Iasi, care-mi descopera in "dulcele grai moldovenesc", expresii ca "s-a cracanat de ziua", regionalisme precum "chisleac" sau "barbologeala", si mi-am exprimat intelegerea pentru ei cand foloseau expresia "ce pana mea!".
Eu am observat ca simpatia fata de persoana conduce la imprumutul elementelor de limbaj ale acesteia. Evident ca limbajul ne reprezinta si, cu cat este mai bogat in elemente plastice, cu atat este mai placut si mai amuzant si denota o mai mare flexibilitate a vorbirii si un grad de inteligenta mai mare(folosirea cu usurinta a cat mai multor sensuri ale unui cuvant, mai ales in afara contextului, dar cu logica aferenta "celuilalt" sens, da savoare discutiei). Chiar si pe forum sunt amuzante astfel de abordari, sa fim sinceri!:">