Re: Audierea minorului cu varsta cuprinsa sub 10 ani.CEDO?

Da, in temeiul Legii nr. 272/2004 se procedeaza la audiere dar doar daca considera instanta.Nu am gasit ceva clar in jurisprudenta CEDO pe acest aspect.
Pe mine ma interesa sa ,,fortez" audierea unui minor.

Foarte interesanta chestiunea cu asistarea unui psiholog.Acest lucru cred ca ar putea insemna si analizarea comportamentului unui copil de 2-3 ani in prezenta parintilor sai.
Cred ca se poate proceda la audierea minorului si in caile de atac, nu numai in prima instanta.
Tutusi cred ca instantele sunt destul de refractare la aplicarea acestei audieri a minorului.

avocat Claudiu Lascoschi

Eu nu vad de ce ar fi refractare instantele la audierea minorului.
Important este ca totul sa se faca in interesul minorului. Si psihologul ala are un rol major.

Eu am impresia ca nu sunt impartiale instantele si daca exista riscul de a se crea un avantaj probatoriu pt tata incearca sa evite audierea minorului sau analizarea comportamentului unui copil de 2-3 ani in prezenta parintilor sai, a instantei si a unui psiholog.
Evident ca, nu toate instantele sunt lipsite de impartialitate.
Nu stiu cat de impartiali sunt psihologii dar in prezent am indoieli serioase in privinta lor.Sper sa am motive ( temeinice) sa imi schimb opitica de astazi.

avocat Claudiu Lascoschi

Nu am auzit asa ceva... Sincer, chiar am vazut multe cazuri de judecatori care tineau teorii mamelor pentru ca nu intelegeau nevoia copilului lor de tata... :sorry:
Nu vad ca instantele sa urmareasca sa creeze un avantaj pentru una dintre parti; un avantaj pentru copil, da...
Sincer, la 2 ani nu cred ca are mare discernamant si nu cred ca e indicat sa fie audiat, mai ales ca e o chestiune de fapt ca acel micut vrea cu tatal, asa incat poate fi probat cu martori, fara a târî copilul de 3 ani in fata unor necunoscuti ca sa se sperie, saracul...
Nici nu intelege mare lucru din divortul parintilor, sa-l intrebi la varsta asta la cine vrea e ca si cum i-ai crea o povara pe care o va duce cu anii, pana cand va intelege ca nu e vinovat ca l-a ales pe unul in ciuda altuia...

In plus, la aceasta varsta, copiii vad numai ce le convine, ignorand restul; ignora ca parintii se desăart, cred cu greu acest lucru, le ia timp sa accepte toate realitatile care nu le sunt pe plac... Asa incat, e foarte posibil ca micutul nici sa nu fie pregatit pentru asa ceva...
Si nu cred ca e capabil sa aleaga parintele care l-ar creste mai bine; sa nu uitam, pana cel putin la 5-6 ani copiii sunt "mituibili" cu bomboane, asa incat, ce discernamant?
Daca are a spune ca e tratat prost, ca un parinte nu are grija de el, ca-l bate... e altceva si, repet, se poate dovedi cu martori si acte.
Daca un parinte il pune sa-si stranga jucariile, il pedepseste cand face prostii, ii spune ca trebuie sa manance din farfurie chiar daca lui nu-i convine, cum apare el pentru un copil de 2-3 ani comparat cu parintele care-i adfuce mereu dulciuri, cu care mai fura cate-o ciocolata in miez de noapte sau care-i spune sa lase acolo, ca strange altcineva?? :O Care e mai bun pentru copil si care e mai bun pentru instanta ca parinte?

Eu nu as audia un copil de 2-3 ani, asta e clar! Nici daca ar fi in avantajul clientului meu, ca oricum cealalta parte ar da cu mine de pamant cu tot cu audierea minorului... in apel, recurs... nu se poate sa nu gasesti un jude din cei 3-6 care sa mai convinga si pe altii ca e de nebuni sa te iei dupa un copil de 3 ani...
Incearca sa gasesti probe concrete, nu asta... Parerea mea!

Discriminarea tatilor exista in Romania in procesele privitoare la incredintarea minorilor sau la drept de vizita.
Nu cunosc insa aploarea fenomenului.Cert este ca influientele din viata privata poate determina o solutie eronata din partea instantei de judecata.

Parerea mea este ca un copil cu varsta cuprinsa intre 2-3 ani este mult mai greu de infuientat de catre unul sau altul dintre parinti, ei simt mult mai bine atasamentul si dragostea parintilor fata de ei decat cei care pot fi infuientati de mama, spre exemplu, atunci cand datorita varstei gendesc.Ei gandesc prin prisma infuientei exercitate asupra lor.

Deci, nu este greu de inteles de ce un copil de 2-3 ani isi poate afirma atasamentul nu neaparat prin cuvinte ci prin manifestari exterioare ale vointei sale interne.

Iar despre psihologi cred ca ar trebui sa ,,importam" din alte state ( din SUA spre exemplu).

avocat Claudiu Lascoschi