Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul timpului...

Primăvara
Poet: Lucian Blaga


A cunoaşte. A iubi.
Încă-odată, iar şi iară,
a cunoaşte-nseamnă iarnă,
a iubi e primăvară.

A iubi – aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi – aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamnă?
A cunoaşte – ce-nseamnă?
A iubi – de ce ţi-e teamă
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,
patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit
cu rumoare şi ardoare
de albine rencarnate.

Înc-odată, iar şi iară
a iubi e primăvară.

De Pasti - Valeriu Cercel

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mǎ regǎsesc în satul meu
La casa bǎtrâneascǎ de pe vale;

Simt şi acum, pe prispǎ, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingǎşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

ªi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal, zorit, urându-mi “ziua bunǎ”,
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bǎtrânǎ;

Se anunţa o mare sǎrbǎtoare,
Iar martorǎ era şi Luna plinǎ:
Va coborî din morţi, spre Înǎlţare,
Isus, a' lui Maria, cu luminǎ!

Cǎ începea aşa o primenealǎ,
Miresmele de flori de liliac,
ªi lutul primenit în vǎruialǎ,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povarǎ
ªi sufletul cumva de-am suduit,
(Scǎpam şi eu atuncea de ocarǎ,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii mâncam în Postul mare
Nu doar urzici cǎ ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh! la mâncare,
Cǎ popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se fǎcea cu rânduialǎ
ªi toate le-aşezau la locul lor,
ªtiau bǎtrânii bine, fǎrǎ şcoalǎ,
Cum sǎ-L primim pe-al lumii Salvator ...

În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horǎ o strângea,
Lumini se arǎtau pe la altare,
Isus, Hristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi luminǎ,
Bunica ne dǎdea miel din cuptor,
Iar ouǎle-aşteptau pe masa plinǎ
Sfinţite într-al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncǎ ne-ntâlneam
Gǎtit în straie noi cum altul nu-i,
Cǎci noi, copiii,-atunci ne înnoiam
Când Se nǎştea şi la-nvierea Lui,

ªi câtǎ bucurie, ‘ntregul sat,
Ouǎ ciocnind cu mare şi cu mic,
“Hristos a înviat! Adevǎrat!”
Pe pajiştea cusutǎ-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncǎ, mândrǎ ca o ie,
Mi-a dat ca sǎ le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mǎrie ... ..

Aş vrea sǎ vin din nou în satul meu
În zi de Paşti, în zi de sǎrbǎtoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare ... ..

Sunt Paştile iar şi Hristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mǎri, de al meu sat,
O lacrimǎ de dor mi se prelinge ... ..

Simt o speranţǎ-n suflet cum izvoare
Din flacǎra-I ce arde, tumultoasǎ,
La ziua şi sǎtucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasǎ.

Scrisoare mamei - Serghei Esenin

Tot mai trăieşti, bătrână mamă?
Ţie, cu supunere, mă-nchin!
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri şi se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei da val,
Că la crâşmă-ntr-o-ncăierare
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd.
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
ªi la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni, pe când răsfaţă
Pomii-n floare, satul meu tăcut;
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă, ai făcut.
Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc,
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat, trăind, să pătimesc.
Să mă rog, tu nu-mi mai da poveţe!
Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele, rost.
Fie-ţi deci, neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat...

Mama - George Cosbuc


În vaduri ape repezi curg
ªi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
ªi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
ªi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
ªi stai îngândurată.

ªi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
ªi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
ªi fetele se miră.

...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
ªi jalea te răpune,
ªi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
ªi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
ª-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

Rugămintea

de Mawlana Rumi


L-am rugat pe Dumnezeu
Să-mi dea putere,
Dar El m-a făcut slab
Ca eu să învăţ simplitatea şi smerenia.

L-am rugat să mă ajute
Să fac fapte mari.
Dar El m-a micşorat
Ca eu să fac fapte bune.

L-am rugat să-mi dea bogăţia
Ca eu să fiu fericit,
Dar El m-a făcut sărac
Ca să devin înţelept.

L-am rugat toate lucrurile
Ca să pot gusta viaţa.
Dar El mi-a dat viaţa
Ca să pot gusta toate lucrurile.

Nu am primit nimic
Din tot ce-am cerut,
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine.

Împotriva voinţei mele
Au fost ascultate rugăminţile mele.
Sunt printre oameni
Un om binecuvântat.

Am gasit pe net aceasta poezioara si am fost impresionat de mesajul ei, de aceea am crezut ca ar trebui sa fie cunoscuta de toti cititorii forumului.