Cum vedeti viata "de dincolo" sau/si Déjà vu

UN VIS ÎMPLINIT


ªi totuşi...

Cu riscul asumat, scriind, am să relatez un eveniment frumos, unic, minunat...

ªtiţi cum era inainte de '89 - orice nimic venit din vest era important, deosebit, frumos, "altfel"...

Eram in decembrie 1987, soţul primise, printre altele, şi un calendar frumos ilustrat. Pe acel calendar "cineva" Îmi arăta ceva... cu care eu nu prea eram de acord :)...
Fetiţa mea, Iulia, avea 5 luni şi nu imi doream alt copil pentru moment, deşi planul meu, harta mea din totdeauna era de 2 copii; baiat si fata...
Cum spuneam, eram în decembrie 1987, după cadourile primite de soţul meu ;) visez că mă aflu undeva printre stele (apoi mi-am tradus ca fiind pleiadele) cineva, cu chip de lumină îmi cânta: "ai să naşti un băiat, vineri, 30 decembrie" - de ce spun îmi cânta?! pentru că nu vorbea ca noi şi nu folosea sunet ci altceva... nu ştiu să explic, era o melodie atât de frumoasă care mi-a creat o stare de bine pe care nu am regasit-o niciodată în nici o altă situaţie... Totul pare demn de un film science and fiction, până în februarie când, surpriză, se anunţă o nouă sarcină - soţul a ţinut minte relatarea visului meu (eu uitasem...) şi nu îmi doream pe nimeni - ideea mea, harta mea, era ca diferenţa dintre copii, spre o bună creştere, să fie de cel puţin 3 ani, la ideea mea de a renunţa îmi spune ferm: dacă faci ceva te bag la puşcarie oricât de mult te iubesc! Eu nu voiam să mai angrenez susţinerea familiei doar de o singură parte şi îi spun soţului că până nu îmi rezolv şi eu o sursă de existenţă să nici nu aud de o altă sarcină! Reuşesc să mă angajez la o instituţie de renume unde mi se ia în calcul doar declaraţia mea... :) Abia după două luni mi se efectuează controlul de "rutină" la care am "participat" conform cu ritualul de moment (cafea, etc.) şi mi se cere să efectuez controlul pulmonar cu raze X... ştiind la ce mă expun, în contextul în care ştiam că sunt însărcinată, refuz radiografierea cu raze X, spre a nu expune produsul de concepţie... şi sunt întrebată de ce? - am explicat... de ce cu tot riscul ( de acum îmi puneam problema că mai bine recunosc decât să afectez copilul). Ajung în spital, fiind la a doua sarcină, medicul observă intervenţia anterioară şi mă întreabă: "ce ai mamico acasă?"
răspund: fetiţă! zice: "e, o să mai ai una!" răspund: nu! o să am un baiat!
"de unde ştii?!"
aşa am visat!
ªi ... aşa a fost, numai că nu vineri 30 decembrie ci sâmbătă 29 octombrie...
:vishenka:

O poarta a timpului

Am plecat la drum, in acea zi, asa cum o fac de obicei, cu o lista in care imi notez ceea ce imi propun sa "rezolv" . Nu-mi mai amintesc pe unde am fost ...a fost o zi lunga ...parca mai lunga decat multe alte zile...si in acelasi timp, gandesc ca a fost o zi in care nu am rezolvat mai nimic din ceea e mi-am propus...
De fapt imi amintesc un singur lucru. Am iesit din curtea Judecatoriei, sa fac o copie...nici nu-mi amintesc pentru ce anume...
Si cum iti spun , am iesit cu gandul sa fac acea copie cat mai aproape de institutie. Este, acolo, in preajma un parc . M-am apropiat de un batran, care statea pe o banca, ganditor , cu o privire agera, inteligenta si care parca astepta ca cineva sa-l intebe ceva...
L-am intrebat unde este un birou de copiat acte . Nu tin minte sa-mi fi vorbit ! Mi-a aratat, in imediata apropiere, o cladire veche.
Nestiind sigur unde sa intru...erau vreo trei porti mari...de cladiri vechi, inalte, plasate in curti ...am impins cu greu prima poarta.
M-am uitat ratacita imprejur...Intrasem intr-o curte imprejmuita de ziduri inalte si vechi, acoperite de iedera, toate in jurul meu...nici o usa.... In mijloc domnea o fantana veche cu o statueta veche.
Brusc mi-am amintit ca am noroc...pentru ca pot sa arunc un banut in fantana...dar fantana era secata ...M-am uitat apoi imprejur si parca m-a cuprins ameteala ...nici o usa ...Am privit brusc in sus ! Parca cerul trimitea raze numai in acea curte ! Era o "măna de raze" ...nu era ceva ce poti descrie...Nu ma mai puteam concentra. Uitasem si pentru ce am intrat ...
Mi-am amintit de fantanile si statuetele pe care le vazusem pana atunci.
M-am uitat, ratacita, imprejur la zidurile vechi, pline de iedera, care ma imrejmuiau. Am vazut ca aveau ferestre inalte (stil gotic).
Auzeam ca prin vis un cantec de viori si pian...de parca eram bine primita .
Mi-am amintit, atunci ca am mai fost "acolo"....dar nu imi aminteam...cand...si de ce...Mi-au dat lacrimile de dorul ce-mi era sa ma regasesc din nou acolo !!! Se regaseau toate intr-un loc : auzul ...era ceea ce am auzit de atatea ori si niciodata , mirosul...mirosea ca in curtea vechilor castele...pe care nu le-am vizitat,...dar imi pareau atat de cunoscute... vederea., la aceea ora ...da ! era inutila ! ...atat doar ca imi amintea de curtea bunicii mele...curte plina de amintiri...de care prea putin, dar cu drag imi amintesc ,gustul a fost amar dar dulce ...Am gasit acolo bucuria, ca pe o placere sublima si...nevinovata ...
Am cautat zadarnic acel loc. Nu l-am mai gasit...

Eu ar recomanda la o editoriala sa se publice aceste comentarii, ce va fi un best-seller. Vorbesc serious. Eu am citit cu atentia pe toti. Si va impartasesc in saraca mea romana, niste experente mele, in Spania, ce pamantul si cerul este acelas... Eu sunt descendent (ridicol dar mandru) de un viceroi spaniol la actuala Argentina, atunci Rio de la Plata, care cuprinde actuala Argentina precum Uruguay. Am scris un articol in 1996 la un ziar in Madrid, amintind mirosul de martir, pacific, monarhic si democratic, a ascendentului meu, facand o autentica oda familiara. Cred ce am inceput prea sus, hai sa coboram. Dupa 3 succesiuni directe de tati, apare extrabunicul meu, scritor, academic, guvernator din Madrid, si fondator la un ziar ironic si liberal. Eu stia despre mai multe scrisori a lui, dar nu se aflase la librarie ordinare, pentru ce nu a fost un best seller dar scria cu pasiune si intentia de a educa. Am fost intr-o zi la un loc, in Madrid, ce se numeste "El Rastro", unde se gaseste obiecte vechi, precum alte furate. Am intrat intr-o libraria, cu gandul sa gasesc ceva de al lui, am fost direct tocmai in fond, si am tras de o carta acolo, intre mii de carti, era al lui!!!, extrabunicul meu. Ororizat am intrebat la angajatii daca mai erau carte a lui Santiago de Liniers, si mi-a zis ce nu stiau. M-am uitat peste tot si nu a aparut nicio alta carta. Extrabunicul a vreut sa le citez :-). Dupa cateva ani, s-a facut un targ de carti vechi la o zona centrala in Madrid, mai departe de acolo, si m-am zis, hai sa vedem daca mai gasesc o carta a extrabunicul meu, si iata, la prima masa din sute de mesele asezate asupra un bulevard enorm, era o carta. Mi-a dat un palpit in inima, mergea cu un prieten bun de al meu, care a ramas uimit, si nu am putut sa ma uit de aceste "accidentale" lucrurile intamplate, ce au fost miscarile singulare (nu am mai avut dorinta de acest incercarea sau o obsesia maniatica), stiind ce este ca o multumirea din partea familia de dincolo asupra articolul scris de mine si dedicat la memoria acestui viceroi martir si sfant pe care l-avem in familia noastra. Acum un an de zile s-a adunat in Franta, la 200 de ani de moartea lui glorioasa, unde s-a nascut, la Niort, cel putin 500 de membri familie directe, procedente din Canada, Argentina, Franta si Spania.
Si am o alta poveste despre un prieten. E un geniu, compozitor spaniol, m-am imprietenit cu el in imprejumiri dureroase pentru el (a morit mama sa) si pentru mine (mi-a (ea) despartit de prima mea sotie). Am facut multe lucrarile pentru el in vremea respectiva. Eu, intr-o zi m-am spovedit la un preot prieten despre viata mea de atuncea, si la confort de un suflet descarcat, si din somnul meu de atunci, am vazut in vis pe prietenul meu la un centru comercial, si prin scarile miscatoare, a aparut un famous cantaret spaniol, foarte cunoscut cu nume si prenume. La mic dejun l-am povestit pe Juan, prietenul meu de afaceri, si ce ne acompania la deschiderea afacerile ale compozitorului spunand nume si prenume cantaretul (nu era obisnuit la un fel de vis cu nums si prenume...). La momentul in care ne am vazut cele trei (cu compozitorul mentionat) la o masina, spre o intalnire prevazuta, l-am povestit despre vizul meu. El, genial compozitor, fara intrerupere, mi-a povestit ceea ce pana atunci nu stiam: cantaretul aia a fost cel care l-a rupt casnicia de zece ani cu o femeia, atunci doi ani, care l-a inselat intr-o zi la o tura artistica, fiind sotia angajata la televiziune unde prietenul meu era director muzical dirijat de cel famos realizator roman, de Tele 5, Valeriu Lazarov. Coincidenta? Ce interpretarea ar avea?. Nici nu stiu, dar sper sa aflu intr-o zi.
Si ultima experenta mea face referire la un caine. El a fost "botezat" cu nume Ari (M-am gandit la Jose de "Ari"matea. Cel care l-a donat loc de veci la Iisus. Si unde a fost ingropat trupul neinsufletesti a Domnului, era si negru ca preoti, etc. abea doar o luna de varsta). la sase luni de la nasterea, am vazut ce preotul catolic din zona mea, aici in Romania, nu avea cine la pazeaza cimitirul in constructie. L-am donat imprumutat, a durat doi ani acolo. Asa nume lui implinea functia gandita inainte. Dupa doi ani, intr-o zi de Vineri Sfant (la Paste), a aparut Ari in casa mea la 17 Km din orasul, la un sat dintr-o comuna ratacita, de unde se afla, si curios ziua inainte am gasit-o carnetul lui de vacinare, pe care nu mai gasea. Dar lucru mai mportant este ce a aparut exact cand am primit pe un cetatean italian abandonat in orasul meu, sa vina in casa mea, mai linistit, tot acelas vinerea sfant, cand a murit Iisus, cetatean ce era in transa de moarte din cauza un cancer de gat. Dar el a fost un iubitor de animale, astfel ce ultime luni de viata l-a petrecut in presenta Ari, ce l-a facut fericit. El a avut in Italia sase caine de rasa. Din pacate catelul a fost otravit acum doi luni, si l-am ingropat in curtea mea. El n-are sufletul, dar destinul ce de multe ori se adivineaza in numele nostri, da, l-a avut, si a implinit-o cumplit.