Justitia romaneasca nu lasa cuplurile cu copii sa se desparta !

Ecaterinaa a scris:

Buna tuturor,

Consider ca justitia romaneasca (si poate in parte si cea europeana) nu lasa cuplurile care nu se mai inteleg sa se desparta (sa se desprinda fizic si emotional). Ma refer in special la cuplurile care nu se despart de comun acord.
Motivul invocat e "interesul major al copilului"."

In conditiile in care viata de familie contemporana a trecut de la o relatie de autoritate la una de incredere iar parintii se indreapta de la modelul autoritar (care se baza pe forta si control) la un model caracterizat prin deschidere, caldura si coerenta in stabilirea si aplicarea regulilor, a limitelor si asteptarilor adecvate, comunicarea, bazata pe o relatie de demnitate si cunoastere reciproca, joaca un rol crucial.

Este eronat spus, in opinia mea, " justitia romaneasca nu lasa cuplurile care nu se mai inteleg sa se desparta...(fizic si emotional").Dvs. nu cred ca intelegeti directia: educarea parintilor in interesul superior al minorului...iar "judecatorii si procurorii" precum si alte categorii profesionale care interactioneaza cu copii si parintii lor, ii pot ajuta pe parinti sa-si dezvolte un comportament pozitiv, oferindu-le indrumare atunci cand acestia nu reusesc sa satisfaca nevoile de baza ale copiilor indreptandu-i catre serviciile/autoritatile competente sa o faca.

In primul rand nedrept mi se pare ca: nu se face diferenta intre cuplurile (indiferent daca casatorite sau nu) care s-au despartit fizic inca din timpul sarcinii sau imediat dupa nasterea copilului si cuplurile care au crescut impreuna un copil.
In acest sens, nu cred ca este in interesul copilului sa-i "bag pe gat un tata" care nu s-a interesat un timp, si a carui consecventa lasa de dorit.

Nu cunosc situatia, probabil traumatizanta" prin care ati trecut insa, s-a constatat ca familiile monoparentale se numara printre grupurile sociale cele mai vulnerabile.Un copil crescut si educat cu dragoste si responsabilitate de ambii parinti, chiar si atunci cand acestia nu locuiesc impreuna, are mari sanse de integrare si reusita sociala.

Nu toti "tatii" sunt la fel, insa...sangele apa nu se face si "mai bine mai tarziu decat niciodata"...pentru ca, tatal trebuie sa aiba un rol activ in viata copilului: sa comunice, sa se joace, sa se implice in activitati comune, sa stabileasca si sa explice reguli.
Exista numeroase studii de specialitate care au demonstrat efectele negative ale separarii copilului de parinti.Copii care au fost lipsiti temporar sau definitiv de ocrotirea parintilor lor se confrunta cu dificultati reale de adaptare la viata sociala.

Tocmai de aceea e nevoie sa se puna accentul pe prevenirea separarii si pe acordarea de sprijin pentru mentinerea unitatii familiei.

Apoi nu se tine cont de situatiile de conflict major. Nu vad nici un interes pentru copil sa fie prins la mijloc intre doi oameni, intre care au avut loc acte de violenta domestica (inclusiv fizica). Nu cred ca vreodata agresorul si victima vor putea fi mediate.

Nu pot sa va sustin opinia insa va recomand sa Cititi, va rog, H.G. nr.49/19.01.2011, pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea si interventia în echipa multidisciplinara si în retea în situatiile de violenta asupra copilului si de violenta în familie, in special capitolul IV, referitor la Managementul de caz în situaţiile de violenţă asupra copilului şi violenţă în familie, vedeti textul, aici:
[ link extern ]

Daca studiati legea si jurisprudenta in domeniu , veti constata ca interpretati eronat anumite concepte europene!!!Parintele cu mintea clara face totul pentru copil, inclusiv , da posibilitatea copilului sa aiba legaturi normale cu tatal sau mama care nu participa zilnic la activitatile lui.Un copil nu apare asa din senin(cazurile>vitro,accidente< exceptionale se exclud),apare ca o urmare a unei relatii binecuvantate de Dumnezeu, de parinti,de parintii parintilor.Pentru cazurile exceptionale legea prevede clar procedura.

Psihologii au spus mult timp ca e musai de colaborare intre parinti pana legislatia sa se alinieze la asta.
In sfarsit, psihologii au spus ceva.

Apoi, facem diferenta intre dragostea pentru copil si suportarea celuilalt parinte. Puteti sa va urati de moarte, nu conteaza; ideea e ca nu trebuie sa-i insuflati asta copilului si ca trebuie sa colaborati la cresterea copilului. Ca va ganditi ca e mai bine pentru micut asa.

Apoi, s-a ajuns si la aceasta situatie de custodie comuna avand in vedere evolutie "femeii moderne" care nu mai are atata timp sa se ocupe de copil ca in trecut, uneori are mai putin ca tatal, alteori il foloseste pe acesta din urma strict ca donator.

Daca vreti sa intelegeti ideea custodiei comune, incercati sa vedeti si cealalta fata a monedei. Asta daca nu puteti sa vedeti ca pentru copil e mai bine si in afara de asta restul conteaza mai putin.

raspuns pentru dl. lupalb13:

Conceptele europene pun accentul printre altele pe principii individualiste, apararea vietii private, libertatea individului, culmea "emanciparea femeii" , familii cu parteneri de acelasi sex, conceperea copiilor prin metoda insamantarii (banca de sperma)....

In societatea "moderna" in care traim realitatea este, ca probabil mai mult de 50% dintre copii, apar din relatii trecatoare, relatii nelegalizate, ca "accidente"... sublime de altfel. Legaturile vazute astazi ca fiind "normale" prevad aproape o implicare zilnica a parintelui necustodian, prin diferite mijloace. Eu sustin ca daca doi oameni se despart, au de cele mai multe ori motive serioase sa faca asta, sau acei oameni nu au fost niciodata un cuplu, ci au avut o aventura. Ori eu cred ca de cele mai multe ori, tatal sau mama dintr-un cuplu legalizat se implica mult mia putin in cresterea si educarea copilui, decat este recomandat parintelui despartit sa o faca. Ori asta nu este normal.....
De ce sa simulezi o relatie normala, daca esti despartit ? De ce sa te alegi cu un copil care este obligat sa-si cunoasca tatal dupa ce acesta nu s-a implicat o vreme, eventual sa-i strici linistea sufleteasca pe care a cunoscut-o pana atunci si sa te alegi in timp cu un copil dezechilibrat psihic caruia mereu ii lipseste celalalt parinte (la oricare s-ar afla) si va fi mereu o minge de ping pong....

Parintele cu mintea clara are responsabilitatea majora de a-si feri copilul de orice fel de violenta, abuz fizic si psihic. In cazurile in care a avut deja loc vreo agresiune fizica asupra unuia dintre parinti, chiar in prezenta copilului, instanta spune ca e o neintelegere intre "parinti" si ca este in interesul copilului de a avea contact cu ambii parinti. Este demonstrat de psihologi, la nivel international ca un om care si-a agresat fizic sotia sau sotul , in 90% din cazuri este sau va fi agresiv si cu copii. Parintele care a agresat in prezenta copilui sau cat timp femeia a fost gravida, nu este deloc penalizat in ceea ce priveste contactul cu copilul si asta mi se pare o mare EROARE juridica.

In primul rand agresiunea efectuata asupra unui parinte, este o agresiune indirecta asupra copilui, pentru ca parintele victima, nu va avea mintea clara de care vorbiti sa-si creasca copilul in liniste si asta cu atat mai putin cu cat are contact "regulat" cu agresorul. Este o mare OMISIUNE a justitiei .

Va multumesc pentru raspuns.

Doamna Avlil, va multumesc pentru rapsuns.

"Apoi, s-a ajuns si la aceasta situatie de custodie comuna avand in vedere evolutie "femeii moderne" care nu mai are atata timp sa se ocupe de copil ca in trecut, uneori are mai putin ca tatal, alteori il foloseste pe acesta din urma strict ca donator."

sunt de acord cu aceasta afirmatie si, probabil ca ideea responsabilizarii ambilor parinti s-a nascut mai ales pentru ca erau multi parinti care "dadeau bir cu fugitii". Nu stiu in ce masura psihologii au avut ceva de spus in acest sens. de regula, politica e politica si se tine la fel de mult cont de specialisti precum in cazul Rosia Montana.

"Apoi, facem diferenta intre dragostea pentru copil si suportarea celuilalt parinte. Puteti sa va urati de moarte, nu conteaza; ideea e ca nu trebuie sa-i insuflati asta copilului si ca trebuie sa colaborati la cresterea copilului. Ca va ganditi ca e mai bine pentru micut asa."

Personal, am fost agresata fizic, destul de grav, lauza fiind. Nu mai vorbesc de manifestarile tipice agresorului (abuz psihologic, verbal). Copilul a avut de suferit in primele luni de viata, datorita nu in ultimul rand stresului si tensiunilor mamei, in prezenta agresoruluicare continua sa vina...neacceptand despartirea.

In ciuda incercarilor de colaborare, nu se ajunge la nici un rezultat. Nu ma poate convinge nimeni ca este in interesul copilului sa aiba contact regulat cu un astfel de om.

In legislatie se pleaca de la ideea principala ca nu conteaza calitatea umana ci contactul asta FORTAT care TREBUIE sa fie benefic copilului. Orice om, care a contribuit la procreerea unui copil e in stare sa contribuie pozitiv la cresterea si educarea acestuia. Deduc de aici ca suntem o tara plina de oameni buni si capabili cu calitati morale extraordinare. Atunci de unde atatea probleme ?

Salutari cordiale.