avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 815 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Magistraţi şi Admitere în ... Admitere magistratura 2012
Discuție deschisă în Magistraţi şi Admitere în magistratură

Admitere magistratura 2012

Buna ziua tuturor, sunt unul dintre cei care s-au trezit mai tirziu sa dea examen la magistratura, cu toate ca indeplineam conditiile de ceva vreme.

Am participat si eu la examenul de anul acesta din 13 noiembrie, sincer nu m-am pregatit decit o luna si o sa il pic cu brio.

Am mers mai mult la examen dupa principiul (poate gresit , dar acestea sunt imprejurarile) ca este un examen pe care nu pot sa il iau din prima, din 2 motive :
1- nu pot sa spun ca am timpul (servici , famile cu 2 copii) sa tocesc non stop 3-6 luni, si , chiar daca l-as avea consider ca acest examen necesita o aprofundare sistematica a cunostintelor (trebuie sa gasesti logica legiuitorului coroborata cu hotararile date de instante ulterior, si nu sa inveti ca un papagal ca ulterior sa nu stii ce si cum sa aplici - natura serviciului m-a invatat ca legile romanesti lasa prea mult loc la interpretare, iar in unele chiar daca exista incadrarea in continutul lor aceasta se aplica defectuos)
2- trebuie sa te obisnuiesti cu ”febra examenului” , desi auzind de la altii care au mai dat axamenul ca nu trebuie sa te intorci asupra raspunsurilor la intrebari , eu am comis si gresala asta (cind am trecut raspunsurile, la 4 spete si 6 intrebari am inlocuit raspunsurile care ulterior s-a dovedit a fi cele corecte , deci -1,6)

Personal sper sa se dea examen si in 2012 cind o sa fiu , zic eu acum , mult mai pregatit.

In ciuda superstitiilor ca acesta a fost ultimul examen de acest fel , am facut o analiza a posturilor scoase la concurs in ultimii ani, dupa cum urmeaza :

concurs noiembrie 2008
35 posturi jud - 218 inscrisi - 6,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
54 posturi proc - 437 inscrisi - 8/loc , dupa xamen s-au ocupat 34 locuri

concurs martie 2009
70 posturi jud - 789 inscrisi - 11,2/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
60 posturi proc - 438 inscrisi - 7,3/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2009
70 posturi jud - 689 inscrisi - 9,8/loc, dupa examen s-au ocupat 55 locuri
50 posturi proc - 503 inscrisi - 10,6/loc , dupa xamen s-au ocupat 28 locuri

concurs martie 2010
85 posturi jud - 858 inscrisi - 9,6/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
62 posturi proc - 617 inscrisi - 9,9/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2010
60 posturi jud - 850 inscrisi - 14,1/loc, dupa examen s-au ocupat toate locurile
50 posturi proc - 638 inscrisi - 12,8/loc , dupa xamen s-au ocupat toate locurile

concurs noiembrie 2011
20 posturi jud - circa 600 inscrisi - 30/loc, dupa examen s-au ocupat ??? locuri
20 posturi proc - circa 730 inscrisi - 36,5/loc , dupa xamen s-au ocupat ??? locuri

si am ajuns la concluzia ca examenul a devenit mai greu de la an la an atit din prisma concurentei cit si a intrebarilor puse, deci cei admisi merita pe deplin posturile respective, felicitandu-i cu aceasta ocazie pentru munca depusa.

Ar fi pacat sa nu se mai sustina examen si la anul, deoarece cred ca gradul de pregatire al concurentilor creste de la an la an , intervine motivarea (o sa iau la anul) iar cei care nu au luat , la locul de munca au o conduita si o pregatire profesionala juridica mult mai adecvata cerintelor postului.
Daca vreti, este un fel de domino (ofiter de politie judiciara pregatit / avocat pregatit rezulta greseli mai putine, un curs al justitiei mai rapid , procurorul efectueaza urmarirea penala completa repede si bine, judecata se termina mai repede si Romania nu mai va fi sanctionate la CEDO ca si pina acum)

In cazul in care se va sustine examen prin INM, atat eu dar (cred) si o buna parte din restul concurentilor nu vor aplica pentru aceasta solutie in primul rind din motive financare, deoarece multi au familii, ipoteci neputand sa faca fata cu bursa de la INM. In aceasta ipoteza multi oameni pregatiti (poate si cu experienta in domeniul juridic deoarece stiti cum e ”teoria ca teoria , dar practica te omoare”)vor prefera sa ramina la actualul loc de munca.

Personal astept hoatararea CSM de luna viitoare, cu privire la calendarul estimativ al concursurilor si examenelor organizate in 2012
Ultima modificare: Luni, 14 Noiembrie 2011
Sakura77, utilizator
lollita a scris:

Pe ordinea de zi a sedintei Plenului CSM din 5 aprilie, la pct. 14 se afla "Nota Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios nr. 7134/1154/2012 privind o eventuală sesizare a Ministerului Justiţiei pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004, cu referire la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, de reglementare a concursului de admitere în magistratură în cuprinsul Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului, corelativ cu abrogarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, precum şi procedura de numire în funcţiile de judecător şi procuror, fără concurs".


Now thats something to think about...! Mersi pentru degetele ridicate...astept deznodamantul cu interes.
Tocmai am ascultat cind s-a citit in sedinta plenului aceasta propunere. O doamna din componenta CSM a spus ca aceasta propunere este rezultatul experientei INM in organizarea concursului si are drept scop sa asigure o modalitate echitabila de departajare a concurentilor (se refera probabil la propunerea de modificare a regulamentului la INM,cel de la pct. 15.1) si uniformizarea probelor de concurs pentru cele doua categorii de candidati - la INM si direct pe post. A intervenit Danilet si a intrebat daca pentru cei de la INM in cazul in care se vor aproba propunerile de modificare, acestea vor intra in vigoare pentru primul concurs - cel din vara. I s-a raspuns afirmativ. In rest nu au fost alte interventii, s-a trecut mai departe cu citirea ordinii de zi. Urmeaza deliberarea...
Ultima modificare: Joi, 5 Aprilie 2012
lollita, utilizator
De pe blogul lui Danilet:

[ link extern ] /


324.Buna ziua domnule judecator, am si eu 2 intrebari:
1. Pana la urma va fi inclusa si proba de limba straina, si daca da in ce o sa constea aceasta. Din cate am vazut eseul va fi introdus. care va fi ordinea exacta a probelor?
2. Cum putem verifica ultimele actualizari ale cursurilor dupa care invatam (ma refer sa aflam ce se schimba in legislatie) pentru admitere pana in 2012
Multumesc!

Comentariu prin monica — 05/04/2012 @ 12:30 PM | Răspunde


1. verificati ce s-a votat azi, 5 apr 2012, in Plenul CSM. In trei zile va aparea pe site-ul CSM.
2. nu stiu exact ce vreti sa va raspund. Oare cum credeti ca judecatorii se pun la punct cu legislatia care apare in fiecare zi?!
Dar despre admiterea pentru cei cu vechime nu s-a discutat nimic? Din cate vad acolo s-a pus in discutie si modificarea sau mai bine zis uniformizarea celor doua modalitati de admitere in magistratura... Ce s-o fi hotarat? Danilet nu spune nimic? Iar face pe misteriosul? Daca tot s-a hotarat de ce n-o da raspunsuri concrete?:-/

[ link extern ] /

"Buna ziua domnule judecator !
Pe ordinea de zi din 5 Aprilie a sedintei de plen la punctul 14 s-a supus dezbaterii d-voastra o nota cu privire la modificarea concursului de admitere la INM. Despre ce modificari este vorba ? Si incepand cu ce an vor fi valabile aceste modificari ? 2012 sau 2013 ? Multumesc !
Comentariu prin gelu — 06/04/2012 @ 7:36 AM | Răspunde
o
Chiar din acest an. Veti vedea cel tarziu luni pe net.
Comentariu prin Cristi — 06/04/2012 @ 8:29 AM | "

Alte discuții în legătură

Admitere magistratura ianuarie 2013 gabonne8107 gabonne8107 Oare se mai sustine o sesiune pentru cei cu vechime 5 ani in cursul lunii februarie 2013, dupa cum tot circula zvonuri? (vezi toată discuția)
Admitere inm nela.strugariu nela.strugariu este cineva dispus sa discutam pe forum azi? ceva noutati despre admiterea in INM?:-/ (vezi toată discuția)
Admitere magistratura 2014 IM12 IM12 am creat acest grup tocmai pentru a separa pe cei care dau direct pe post cu cei care dau la INM. Cred ca ne ajuta pe toti o asemenea diferentiere, ... (vezi toată discuția)