avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 434 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Societăţi comerciale Marca inregistrata si ce ne poate face ea?
Discuție deschisă în Societăţi comerciale

Marca inregistrata si ce ne poate face ea?

Registrul comertului mi-a aprobat un nume in 2005 iar acum am primit o convocare de la o firma ce spune ca numele societatii mele intra in conflict cu marca pe care dansii au inregistrat-o la OSIM. Acum sa va clarific si mai mult lucrurile. Societatea me se numeste Animafilm soft iar cei ce ma convoaca sunt Studioul Cinematografic Animafilm, dupa cum observati inafara de cuvantul animafilm (care este marca si care le apartine se pare) nu avem nimic in comun. Fiecare are sigla sa si identitatea sa vizuala. Din pacate cand am creat firma nu stiam ca Animafilmul cel vechi mai exista pe undeva si cum mi-a fost aprobat de la registrul comertulu nu mi-am facut grij si am pus si acelasi domeniu de activitate sau cel putin cred ca are acelasi domeniu ca mine. Cert e ca si eu fac desene animate si ei (ma rog zic ei ca fac ca stim cu totii ca nu au mai facut mai nimic in ultimii ani) dar ma rog fiecare cu ale lui. Acum intrebarea mea este ce sa fac? Sa schimb numele firmei? Am clienti acum si nu as vrea sa-i pierd din cauza asta. Daca ma dau in judecata pot castiga ei? sau ar trebui sa dam amandoi in judecata statul pentru ca a permis o asemenea magarie?
Cel mai recent răspuns: Florian Turlete , Avocat 21:48, 2 Octombrie 2008
Marca primeaza, dar nu puteti fi obligat la schimbarea denumirii decat printr-o hotarare judecatoreasca, gasiti totusi o solutie de mijloc cu iei.
Va recomand sa studiati Legea nr. 84/1998, publicata in M. Of. nr. 161 din 23 aprilie 1998 si poate va ajuta sa gasiti o solutie.

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. − Drepturile asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice sunt recunoscute şi apărate pe teritoriul României, în condiţiile prezentei legi.
Art. 2. − De dispoziţiile prezentei legi beneficiază şi persoanele fizice şi juridice străine cu domiciliul sau cu sediul în afara teritoriului României, în condiţiile convenţiilor internaţionale privind mărcile şi indicaţiile geografice la care România este parte.
Art. 3. − În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică servind la deosebirea produselor sau a serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând altor persoane; pot constitui mărci semne distinctive, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, combinaţii de culori, precum şi orice combinaţie a acestor semne;
b) marca anterioară este marca înregistrată, precum şi marca depusă pentru a fi înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor, cu condiţia ca ulterior să fie înregistrată;
c) marca notorie este marca larg cunoscută în România la data depunerii unei cereri de înregistrare a mărcii sau la data priorităţii revendicate în cerere; pentru a determina dacă o marcă este larg cunoscută se va avea în vedere notorietatea acestei mărci, în cadrul segmentului de public vizat pentru produsele sau serviciile cărora marca respectivă se aplică, fără a fi necesară înregistrarea sau utilizarea mărcii în România;
d) marca colectivă este marca destinată a servi la deosebirea produselor sau a serviciilor membrilor unei asociaţii de produsele sau serviciile aparţinând altor persoane;
e) marca de certificare este marca ce indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sunt certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie a produselor sau de prestare a serviciilor, precizia ori alte caracteristici;
f) indicaţia geografică este denumirea servind la identificarea unui produs originar dintr-o ţară, regiune sau localitate a unui stat, în cazurile în care o calitate, o reputaţie sau alte caracteristici determinate pot fi în mod esenţial atribuite acestei origini geografice;
g) solicitantul este persoana fizică sau juridică în numele căreia este depusă o cerere de înregistrare a unei mărci;
h) titularul este persoana fizică sau juridică în numele căreia marca este înregistrată în Registrul Naţional al Mărcilor;
i) mandatarul autorizat, denumit în prezenta lege mandatar, este consilierul în proprietate industrială, care poate avea şi calitatea de reprezentare în procedurile în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci;
j) Convenţia de la Paris este Convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale din 20 martie 1883, Paris, aşa cum a fost revizuită şi modificată;
k) ţările Uniunii de la Paris sunt ţările cărora li se aplică Convenţia de la Paris şi care sunt constituite în Uniunea pentru protecţia proprietăţii industriale;
l) Aranjamentul de la Madrid este Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 14 aprilie 1891, revizuit la Stockholm la 14 iulie 1967;
m) Protocolul referitor la Aranjament este Protocolul de la Madrid din 27 iunie 1989 referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor.
CAPITOLUL II
Protecţia mărcilor
Art. 4. − Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Art. 5. − Sunt excluse de la protecţie şi nu pot fi înregistrate:
a) mărcile care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3 lit. a);
b) mărcile care sunt lipsite de caracter distinctiv;
c) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practicile comerciale loiale şi constante;
d) mărcile care sunt compuse exclusiv din semne sau din indicaţii, putând servi în comerţ pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau timpul fabricării produsului ori prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;
e) mărcile constituite exclusiv din forma produsului, care este impusă de natura produsului sau este necesară obţinerii unui rezultat tehnic sau care dă o valoare substanţială produsului;
f) mărcile care sunt de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică, calitatea sau natura produsului sau a serviciului;
g) mărcile care conţin o indicaţie geografică sau sunt constituite dintr-o astfel de indicaţie, pentru produse care nu sunt originare din teritoriul indicat, dacă utilizarea acestei indicaţii este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la locul adevărat de origine;
h) mărcile care sunt constituite sau conţin o indicaţie geografică, identificând vinuri sau produse spirtoase care nu sunt originare din locul indicat;
i) mărcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
j) mărcile care conţin, fără consimţământul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei persoane care se bucură de renume în România;
k) mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, blazoane, aparţinând ţărilor Uniunii şi care intră sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris;
l) mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme, drapele, alte embleme, sigle, iniţiale sau denumiri care intră sub incidenţa art. 6 ter din Convenţia de la Paris şi care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale din care fac parte una sau mai multe ţări ale Uniunii.
Dispoziţiile alin. 1 lit. b), c) şi d) nu se aplică, dacă, înainte de data cererii de înregistrare a mărcii şi ca urmare a folosirii acesteia, marca a dobândit un caracter distinctiv.
Art. 6. − În afara motivelor prevăzute la art. 5 alin. 1, o marcă este refuzată la înregistrare, dacă:
a) este identică cu o marcă anterioară, iar produsele sau serviciile pentru care înregistrarea mărcii a fost cerută sunt identice cu cele pentru care marca anterioară este protejată;
b) este identică cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii similare cu cele pentru care marca anterioară este protejată, dacă există un risc de confuzie pentru public;
c) este similară cu o marcă anterioară şi este destinată a fi aplicată unor produse sau servicii identice sau similare, dacă există un risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară;
d) este identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii identice sau similare, la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii;
e) este identică sau similară cu o marcă notorie în România pentru produse sau servicii diferite de cele la care se referă marca a cărei înregistrare este cerută şi dacă, prin folosirea nejustificată a acesteia din urmă, s-ar putea profita de caracterul distinctiv sau de renumele mărcii notorii ori această folosire ar putea produce prejudicii titularului mărcii notorii.
Art. 7. − Mărcile ce cad sub incidenţa art. 6 pot fi totuşi înregistrate cu consimţământul expres al titularului mărcii anterioare sau notorii.
Art. 8. − Natura produselor sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea mărcii nu constituie nici un obstacol la înregistrarea acesteia.
CAPITOLUL III
Cererea de înregistrare a mărcii
Art. 9. − Dreptul la marcă aparţine persoanei fizice sau juridice care a depus prima, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii.
Art. 10. − Cererea de înregistrare a unei mărci conţinând datele de identificare a solicitantului, reproducerea mărcii, precum şi indicarea produselor sau serviciilor pentru care înregistrarea este cerută, redactată în limba română, se depune la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi constituie depozitul naţional reglementar al mărcii. Cererea se va referi la o singură marcă.
Cererea va prezenta menţiuni exprese, atunci când marca:
a) conţine una sau mai multe culori revendicate ca element distinctiv al mărcii;
b) este tridimensională.
Cererea va conţine şi datele privind calitatea solicitantului.
Cererea va conţine, dacă este cazul, şi o transliterare sau o traducere a mărcii ori a unor elemente ale mărcii.
Art. 11. − Data depozitului naţional reglementar este data la care a fost depusă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cererea de înregistrare a mărcii în condiţiile în care aceasta conţine toate elementele prevăzute la art. 10 alin. 1.
Când o cerere de înregistrare a mărcii a fost reglementar depusă pentru prima dată într-o altă ţară membră a Uniunii de la Paris sau membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, solicitantul poate revendica data primului depozit printr-o cerere de înregistrare în România a aceleia şi mărci, cu condiţia ca această din urmă cerere să fie depusă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în termen de 6 luni de la data constituirii primului depozit.
Art. 12. − Dacă solicitantul a prezentat anumite produse şi servicii în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale sau oficial recunoscute, organizată pe teritoriul României sau într-un stat membru al Convenţiei de la Paris, şi dacă o cerere de înregistrare a mărcii sub care au fost prezentate aceste produse şi servicii a fost depusă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci într-un termen de 6 luni de la data primei prezentări în expoziţie, solicitantul va beneficia de un drept de prioritate de la data introducerii produsului în expoziţie.
Termenul de 6 luni prevăzut la alin. 1 nu va prelungi termenul de prioritate prevăzut la art. 11 alin. 2.
Art. 13. − Drepturile de prioritate prevăzute la art. 11 şi 12 trebuie invocate o dată cu depunerea cererii de înregistrare a mărcii, justificate prin acte de prioritate şi sunt supuse taxei legal stabilite.
Actele de prioritate se depun şi taxa legală se plăteşte în maximum 3 luni de la data cererii de înregistrare a mărcii.
Nerespectarea termenului prevăzut la alin. 2 atrage nerecunoaşterea priorităţii invocate.
Art. 14. − Înregistrarea unei mărci poate fi cerută individual sau în comun de persoane fizice sau juridice, direct sau printr-un mandatar cu domiciliul, respectiv, cu sediul în România.
Dacă înregistrarea mărcii este cerută prin mandatar, cererea va conţine şi datele de identificare a acestuia. O dată cu cererea sau cel târziu în termen de 3 luni de la depunerea cererii, mandatarul va prezenta procura, sub sancţiunea respingerii cererii.
Art. 15. − Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va comunica, în termen de 3 luni de la depunerea acesteia la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, dovada plăţii taxei de înregistrare şi examinare a cererii, în cuantumul prevăzut de lege.
Art. 16. − Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii care se referă la mai multe produse sau servicii poate solicita la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci divizarea cererii iniţiale în două sau mai multe cereri, repartizând produsele sau serviciile în cadrul cererilor divizionare, cu plata taxei prevăzute de lege.
Cererile divizionare păstrează data de depozit a cererii iniţiale şi, dacă este cazul, beneficiul dreptului de prioritate, dobândit potrivit art. 11 alin. 2 sau art. 12 alin. 1.
Solicitantul poate cere divizarea cererii iniţiale în cursul procedurii de examinare a mărcii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, până la luarea unei decizii privind înregistrarea acesteia, precum şi în cursul procedurii din cadrul comisiei de reexaminare a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci sau în cursul oricărei proceduri de apel sau de recurs formulat împotriva deciziei de înregistrare a mărcii.
Solicitantul va depune documentele cerute de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci pentru divizarea cererii iniţiale şi va plăti taxa legală în termen de 3 luni de la data solicitării divizării. În caz contrar, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va lua act că solicitantul a renunţat la divizarea cererii iniţiale.
CAPITOLUL IV
Procedura de înregistrare a mărcii
Art. 17. − În termen de o lună de la data primirii cererii de înregistrare a mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci examinează dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 10 alin. 1 şi, în caz afirmativ, atribuie dată de depozit cererii.
Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 10 alin. 1, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va notifica solicitantului lipsurile cererii, acordând un termen de 3 luni pentru depunerea completărilor. În cazul în care solicitantul completează în termen lipsurile notificate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, data depozitului este aceea la care cererea de înregistrare a mărcii a fost completată conform art. 10 alin. 1. În caz contrar, cererea se respinge.
Dacă taxa de înregistrare şi examinare a cererii nu este plătită în termenul prevăzut la art. 15, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci poate acorda solicitantului, pentru motive întemeiate, încă un termen de 2 luni.
În cazul neplăţii taxelor în termen se consideră că solicitantul a renunţat la înregistrarea mărcii şi cererea se respinge.
Art. 18. − Dacă solicitantul cererii de înregistrare a mărcii nu a menţionat în cerere datele din care să rezulte calitatea acestuia de persoană fizică sau juridică, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va notifica solicitantului lipsurile constatate şi îi va acorda un termen pentru completare. În cazul în care solicitantul nu o completează în termen, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci respinge cererea de înregistrare a mărcii.
Art. 19. − Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci examinează, în fond, cererea de înregistrare a mărcii, în termen de 6 luni de la data plăţii taxei de înregistrare şi examinare a cererii.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci examinează:
a) calitatea solicitantului conform art. 3 lit. g);
b) condiţiile prevăzute la art. 13 alin. 1 şi 2, dacă în cerere se invocă o prioritate;
c) motivele de refuz prevăzute la art. 5 alin. 1 şi art. 6.
Art. 20. − Examinarea motivelor de refuz prevăzute la art. 6 lit. d) şi e) se face potrivit unor criterii, cum ar fi:
a) gradul de distinctivitate, iniţială sau dobândită, a mărcii notorii în România;
b) durata şi întinderea utilizării în România a mărcii notorii în legătură cu produsele şi serviciile pentru care o marcă se solicită a fi înregistrată;
c) durata şi întinderea publicităţii mărcii notorii în România;
d) aria geografică de utilizare a mărcii notorii în România;
e) gradul de cunoaştere a mărcii notorii pe piaţa românească de către segmentul de public căruia i se adresează;
f) existenţa unor mărci identice sau similare pentru produse sau servicii identice sau similare, aparţinând altei persoane decât aceea care pretinde că marca sa este notorie.
Pentru examinarea motivelor de refuz, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci poate cere de la autorităţi publice, instituţii publice, precum şi de la persoane juridice de drept privat documente, în vederea stabilirii notorietăţii mărcii în România.
Art. 21. − Când un motiv de refuz, dintre cele prevăzute la art. 6, se aplică numai la anumite produse sau servicii pentru care înregistrarea mărcii a fost solicitată, înregistrarea va fi refuzată numai pentru aceste produse sau servicii.
Art. 22. − Dacă în urma examinării cererii, potrivit art. 19 şi 20, se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru înregistrarea mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci decide înregistrarea mărcii şi publicarea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Marca se publică în termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare a mărcii.
Dacă cererea nu îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci notifică aceasta solicitantului, acordându-i un termen de 3 luni în care acesta să-şi poată prezenta punctul de vedere ori să-şi retragă cererea. Termenul poate fi prelungit cu o nouă perioadă de 3 luni, la cererea solicitantului şi cu plata taxei prevăzute de lege.
La expirarea termenului prevăzut la alin. 2, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va decide, după caz, înregistrarea mărcii, respingerea cererii de înregistrare a mărcii ori va lua act de retragerea cererii.
Art. 23. − În termen de 3 luni de la data publicării mărcii, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi titularul unui drept anterior cu privire la imaginea sau la numele patronimic, la o indicaţie geografică protejată, un desen sau un model industrial protejat, la orice alt drept de proprietate industrială protejat sau la un drept de autor, precum şi orice altă persoană interesată pot face opoziţie la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cu privire la marca publicată.
Opoziţiile trebuie să fie formulate în scris, motivat şi cu plata taxei prevăzute de lege.
În cazul neplăţii taxelor legale pentru opoziţie se consideră că opoziţia nu a fost făcută.
Art. 24. − Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci notifică solicitantului opoziţia formulată, conform art. 23, indicând numele persoanei care a formulat-o, precum şi motivele opoziţiei privind înregistrarea mărcii.
În termen de 3 luni de la data notificării opoziţiei, solicitantul poate prezenta punctul său de vedere; la cererea solicitantului, termenul poate fi prelungit de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci cu maximum 3 luni.
Art. 25. − Opoziţiile formulate cu privire la marca publicată se vor soluţiona de către o comisie de examinare din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Dacă opoziţiile sunt întemeiate, comisia decide respingerea înregistrării mărcii.
Decizia de respingere a înregistrării mărcii poate fi contestată de solicitantul mărcii, în termenul şi cu procedura prevăzute la art. 80.
Decizia de respingere a îniregistrări mărcii, rămasă definitivă, se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Art. 26. − Solicitantul poate, în orice moment, să-şi retragă cererea de înregistrare a mărcii sau să-şi limiteze lista de produse sau de servicii. Când marca a fost deja publicată, retragerea sau limitarea se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Cererea de înregistrare a mărcii poate fi modificată, la cererea solicitantului, numai pentru rectificarea numelui sau a adresei solicitantului ori pentru alte rectificări ce nu afectează esenţial marca sau nu extind lista de produse sau de servicii.
Orice modificare cerută de solicitant până la înregistrare, care afectează substanţial marca ori lista de produse sau de servicii, trebuie să facă obiectul unei noi cereri de înregistrare a mărcii.
Art. 27. − În cursul procedurii de înregistrare a mărcii, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci poate cere solicitantului lămuririle şi actele pe care le consideră necesare, dacă există o îndoială asupra exactităţii sau a conţinutului elementelor cererii de înregistrare a mărcii.
Art. 28. − Când deciziile de înregistrare a mărcilor au rămas definitive, mărcile sunt înregistrate în Registrul Naţional al Mărcilor, iar Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci eliberează titularului certificatul de înregistrare a mărcii, cu plata taxei prevăzute de lege.
CAPITOLUL V
Durata, reînnoirea şi modificarea înregistrării mărcii
Art. 29. − Înregistrarea mărcii produce efecte cu începere de la data depozitului naţional reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani.
La cererea titularului, înregistrarea mărcii poate fi reînnoită la împlinirea fiecărui termen de 10 ani, cu plata taxei prevăzute de lege.
Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii poate fi făcută înainte de expirarea duratei de protecţie în curs, dar nu mai devreme de 3 luni înainte de expirarea acestei durate.
Reînnoirea înregistrării mărcii operează începând cu ziua imediat următoare expirării duratei de protecţie în curs.
Taxa pentru cererea de reînnoire a înregistrării mărcii este datorată la data înregistrării cererii, în cuantumul aplicabil la această dată; taxa poate fi plătită şi în următoarele 6 luni de la expirarea duratei de protecţie în curs, dar cu majorarea prevăzută de lege.
Neplata taxei în condiţiile prevăzute la alin. 5 este sancţionată cu decăderea titularului din dreptul la marcă.
Art. 30. − Cererea de reînnoire a înregistrării mărcii va conţine:
a) solicitarea expresă a reînnoirii înregistrării mărcii;
b) datele de identificare a titularului şi, dacă este cazul, numele şi domiciliul, respectiv sediul mandatarului;
c) numărul de înregistrare a mărcii în Registrul Naţional al Mărcilor;
d) data depozitului reglementar al cererii de înregistrare a mărcii.
Când titularul solicită reînnoirea numai pentru o parte din produsele şi serviciile înscrise în Registrul Naţional al Mărcilor, acesta va indica şi numele acelor produse sau servicii pentru care se solicită reînnoirea înregistrării mărcii.
Art. 31. − Dacă Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reînnoirea înregistrării mărcii, notifică aceasta titularului, care poate prezenta un răspuns în termen de 3 luni de la primirea notificării; în lipsa unui răspuns în termen, cererea de reînnoire a înregistrării mărcii se respinge.
Solicitantul cererii de reînnoire poate contesta decizia de respingere a reînnoirii înregistrării, în termenul şi cu procedura prevăzute la art. 80.
Art. 32. − Reînnoirea înregistrării mărcilor se înscrie în Registrul Naţional al Mărcilor şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de 6 luni de la depunerea la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a cererii de reînnoire.
Art. 33. − Pe durata protecţiei mărcii, titularul poate solicita la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu plata taxei prevăzute de lege, introducerea de modificări neesenţiale ale unor elemente ale mărcii, sub condiţia ca asemenea modificări să nu afecteze imaginea de ansamblu a mărcii.
Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci va înscrie în Registrul Naţional al Mărcilor modificările introduse, conform alin. 1, şi va publica marca, astfel cum a fost modificată.
Art. 34. − În tot cursul perioadei de protecţie a mărcii, titularul acesteia poate solicita Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu plata taxei prevăzute de lege, înscrierea modificărilor intervenite cu privire la numele, denumirea, adresa sau sediul titularului în Registrul Naţional al Mărcilor. Modificările înscrise în Registrul Naţional al Mărcilor se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
CAPITOLUL VI
Drepturi conferite de marcă
Art. 35. − Înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii.
Titularul mărcii poate cere instanţei judecătoreşti competente să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul titularului:
a) un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;
b) un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul;
c) un semn identic sau asemănător cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă, din folosirea semnului, fără motive întemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.
În aplicarea alin. 2, titularul mărcii poate cere să fie interzise terţilor, în special, următoarele acte:
a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;
b) oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor, sub acest semn;
c) importul sau exportul produselor sub acest semn;
d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
Art. 36. − Solicitantul cererii de înregistrare a mărcii poate cere să se interzică terţilor să efectueze actele prevăzute la art. 35 alin. 2, numai după publicarea mărcii.
Pentru acte posterioare publicării mărcii, solicitantul poate cere despăgubiri, potrivit dreptului comun. Titlul pentru plata despăgubirilor este executoriu numai după data înregistrării mărcii.
În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii a fost respinsă, solicitantul nu are dreptul la despăgubiri.
Art. 37. − Titularul unei mărci înregistrate nu poate cere să se interzică altor persoane deţinerea, oferirea spre vânzare sau comercializarea produselor care poartă această marcă, pentru produsele care au fost puse în comerţ de însuşi titular sau cu consimţământul acestuia.
Dispoziţiile alin. 1 nu sunt aplicabile, dacă titularul probează motive temeinice de a se opune la comercializarea produselor, în special când starea produselor este modificată sau alterată după punerea lor în comerţ.
Art. 38. − Titularul mărcii nu poate cere să se interzică unui terţ să folosească în activitatea sa comercială:
a) numele/denumirea sau adresa/sediul titularului;
b) indicaţii care se referă la specia, calitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică, perioada de fabricaţie a produsului sau perioada prestării serviciului sub marcă, precum şi la orice alte caracteristici ale acestora;
c) marca, dacă aceasta este necesară pentru a indica destinaţia produsului sau a serviciului, în special pentru accesorii sau piese detaşabile.
Dispoziţiile alin. 1 sunt aplicabile, cu condiţia ca folosirea elementelor prevăzute la lit. a)−c) să fie conformă practicilor loiale.
CAPITOLUL VII
Transmiterea drepturilor asupra mărcii
Art. 39. − Drepturile asupra mărcii pot fi transmise, prin cesiune sau prin licenţă, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii.
Drepturile asupra mărcii se transmit şi în cazul urmăririi silite a debitorului titular al mărcii, efectuată în condiţiile legii.
Art. 40. − Drepturile cu privire la marcă pot fi transmise prin cesiune, independent de transmiterea fondului de comerţ în care aceasta este încorporată. Cesiunea trebuie făcută în scris şi semnată de părţile contractante, sub sancţiunea nulităţii.
Transmiterea prin cesiune a drepturilor asupra mărcii se poate face pentru toate produsele sau serviciile pentru care marca este înregistrată sau numai pentru o parte dintre acestea; cesiunea, chiar parţială, nu poate limita teritorial folosirea mărcii pentru produsele sau serviciile la care se referă.
În cazul în care patrimoniul titularului mărcii este transmis în totalitatea sa, această transmitere are ca efect şi transferul drepturilor cu privire la marcă. Transmiterea unor elemente din patrimoniul titularului nu afectează calitatea de titular al dreptului la marcă.
Mărcile identice sau similare, aparţinând aceluiaşi titular şi care sunt folosite pentru produse sau servicii identice sau similare, nu pot fi transmise prin cesiune decât în totalitate şi numai către o singură persoană, sub sancţiunea nulităţii actului de transmitere.
Art. 41. − Cererea de înscriere a cesiunii va fi însoţită de actul doveditor al schimbării titularului mărcii.
La cererea persoanei interesate şi cu plata taxei prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înscrie cesiunea în Registrul Naţional al Mărcilor şi o publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Cesiunea devine opozabilă terţilor, începând cu data înscrierii acesteia în Registrul Naţional al Mărcilor.
Art. 42. − Titularul mărcii poate, în baza unui contract de licenţă, să autorizeze terţii să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată. Licenţele pot fi exclusive sau neexclusive.
Titularul mărcii poate invoca drepturile conferite de marcă împotriva licenţiatului care a încălcat clauzele contractului de licenţă, în ceea ce priveşte durata folosirii, aspectul mărcii şi natura produselor sau a serviciilor pentru care licenţa a fost acordată, teritoriul pe care marca poate fi folosită, calitatea produselor fabricate sau a serviciilor furnizate de licenţiat sub marca pentru care s-a acordat licenţa.
Pe durata contractului de licenţă de marcă, licenţiatul este obligat:
a) să folosească, pentru produsele cărora li se aplică marca, numai marca ce face obiectul contractului de licenţă, având totuşi libertatea de a aplica pe aceste produse semne indicând că el este fabricantul acestora;
b) să pună menţiunea sub licenţă alături de marca aplicată pe produsele ce fac obiectul acesteia, conform contractului.
Licenţele se înscriu în Registrul Naţional al Mărcilor, cu plata taxei prevăzute de lege, şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială. Licenţa este opozabilă terţilor de la data înscrierii acesteia.
Art. 43. − Dacă în contractul de licenţă nu este stipulat altfel, licenţiatul nu poate introduce în justiţie o acţiune în contrafacere fără consimţământul titularului mărcii.
Titularul unei licenţe exclusive poate introduce o acţiune în contrafacere, dacă, după ce a notificat titularului mărcii actele de contrafacere de care a luat cunoştinţă, acesta nu a acţionat în termenul solicitat de licenţiat.
Când o acţiune în contrafacere a fost pornită de către titular, oricare dintre licenţiaţi poate să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului cauzat prin contrafacerea mărcii.
CAPITOLUL VIII
Stingerea drepturilor asupra mărcilor
Art. 44. − Titularul poate să renunţe la marcă pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată.
Renunţarea la marcă se declară în scris la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către titularul mărcii sau de către persoana împuternicită de acesta, iar drepturile asupra mărcii se sting, cu privire la produsele şi serviciile la care marca se referă, la data înscrierii renunţării în Registrul Naţional al Mărcilor.
Dacă o licenţă a fost înregistrată, renunţarea la marcă este înscrisă numai dacă titularul mărcii probează că a notificat licenţiatului despre intenţia de a renunţa la marcă.
Art. 45. − Orice persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului Bucureşti, oricând în cursul duratei de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă:
a) fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată;
b) după data înregistrării, marca a devenit, ca urmare a acţiunii sau inacţiunii titularului, uzuală în comerţul cu un produs sau un serviciu pentru care a fost înregistrată;
c) după data înregistrării şi ca urmare a folosirii mărcii de către titular sau cu consimţământul acestuia, marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare, în special cu privire la natura, calitatea sau la provenienţa geografică a produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată;
d) marca a fost înregistrată de o persoană neavând calitatea prevăzută la art. 3 lit. g).
Decăderea din drepturile conferite de marcă produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
Art. 46. − Este asimilată folosirii efective a mărcii:
a) folosirea mărcii de către un terţ, cu consimţământul titularului acesteia;
b) folosirea mărcii sub o formă care diferă de aceea înregistrată prin anumite elemente ce nu alterează caracterul distinctiv al acesteia;
c) aplicarea mărcii pe produse sau pe ambalaje exclusiv în vederea exportului;
d) imposibilitatea folosirii mărcii din circumstanţe independente de voinţa titularului, cum ar fi restricţia la import sau datorită altor dispoziţii ale autorităţilor publice vizând produsele sau serviciile la care marca se referă.
Titularul nu poate fi decăzut din drepturile sale, dacă, în perioada de la expirarea duratei prevăzute la art. 45 alin. 1 lit. a) până la prezentarea cererii de decădere, marca a fost folosită efectiv. Totuşi, dacă începerea sau reluarea folosirii mărcii a avut loc cu 3 luni înainte de prezentarea în justiţie a cererii de decădere, folosirea mărcii nu va fi luată în considerare, dacă pregătirile pentru începerea sau pentru reluarea folosirii au intervenit numai după ce titularul a cunoscut intenţia de prezentare a unei cereri de decădere.
Art. 47. − Dovada folosirii mărcii incumbă titularului acesteia şi poate fi făcută prin orice mijloc de probă.
Art. 48. − Orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării mărcii pentru oricare dintre motivele următoare:
a) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 5 alin. 1;
b) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6;
c) înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă;
d) înregistrarea mărcii aduce atingere dreptului la imagine sau numelui patronimic al unei persoane;
e) înregistrarea mărcii aduce atingere unor drepturi anterior dobândite cu privire la o indicaţie geografică protejată, un desen sau un model industrial protejat sau alt drept de proprietate industrială protejat ori cu privire la un drept de autor.
Acţiunea în anulare pentru motivul prevăzut la alin. 1 lit. c) poate fi introdusă oricând în perioada de protecţie a mărcii.
Termenul în care poate fi cerută anularea înregistrării mărcii pentru motivele prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d) şi e) este de 5 ani şi curge de la data înregistrării mărcii.
Anularea înregistrării mărcii nu poate fi cerută pentru motivul existenţei unui conflict cu o marcă anterioară, dacă aceasta din urmă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 45 şi 46.
Art. 49. − Titularul unei mărci anterioare, care cu ştiinţă a tolerat într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani folosirea unei mărci posterior înregistrate, nu poate să ceară anularea şi nici să se opună folosirii mărcii posterioare pentru produsele şi serviciile pentru care această marcă posterioară a fost folosită, în afară de cazul în care înregistrarea mărcii posterioare a fost cerută cu rea-credinţă.
Art. 50. − Dacă un motiv de decădere sau de nulitate există numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care marca a fost înregistrată, decăderea sau nulitatea va produce efecte numai cu privire la aceste produse sau servicii.
În cazul prevăzut la art. 49, titularul mărcii posterior înregistrate nu poate să se opună folosirii mărcii anterioare, deşi aceasta din urmă nu mai poate fi invocată împotriva mărcii posterioare.
CAPITOLUL IX
Mărci colective
Art. 51. − Asociaţiile de fabricanţi, de producători, de comercianţi, de prestatori de servicii pot solicita la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înregistrarea de mărci colective.
Solicitantul înregistrării unei mărci colective va depune, o dată cu cererea de înregistrare sau cel târziu în termen de 3 luni de la data notificării de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, un regulament de folosire a mărcii colective. Cererea va fi supusă cerinţelor prevăzute la art. 10.
În regulamentul de folosire a mărcii colective solicitantul cererii de înregistrare a mărcii va indica persoanele autorizate să folosească marca colectivă, condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a deveni membru al asociaţiei, condiţiile de folosire a mărcii, motivele pentru care această utilizare poate fi interzisă unui membru al asociaţiei, precum şi sancţiunile care pot fi aplicate de asociaţie.
Regulamentul de folosire a mărcii colective poate să prevadă că marca colectivă nu poate fi transmisă de către titular decât cu acordul tuturor membrilor asociaţiei.
Art. 52. − În afara motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, o marcă colectivă este respinsă la înregistrare, dacă:
a) solicitantul nu are calitatea prevăzută la art. 51 alin. 1;
b) nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 3 lit. d);
c) regulamentul de folosire a mărcii este contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.
După publicarea mărcii şi a regulamentului de folosire a mărcii colective, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu privire la imaginea sau la numele patronimic al acestuia, la o indicaţie geografică protejată, la un desen sau la un model industrial protejat sau la un drept de autor, precum şi orice altă persoană interesată pot formula la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în termenul prevăzut la art. 23, opoziţie la înregistrarea mărcii colective.
Art. 53. − Titularul mărcii colective trebuie să comunice la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci orice modificare a regulamentului de folosire a mărcii.
Modificarea regulamentului de folosire a mărcii produce efecte numai de la data înscrierii modificării în Registrul Naţional al Mărcilor. Modificarea nu este menţionată în registru, dacă regulamentul de folosire a mărcii, modificat, nu corespunde cerinţelor prevăzute la art. 51 alin. 3.
Art. 54. − Orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti, oricând în perioada de protecţie a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de o marcă colectivă, când:
a) fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată;
b) titularul a folosit marca în alte condiţii decât cele prevăzute de regulament sau nu a luat măsuri pentru a preveni o astfel de folosire;
c) prin folosire, marca a devenit susceptibilă de a induce publicul în eroare.
Art. 55. − Oricare persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării unei mărci colective, în termen de 5 ani de la înregistrarea acesteia, dacă există unul dintre motivele prevăzute la art. 48 alin. 1 lit. a), b), d) şi e).
Dacă înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă ori marca a fost înregistrată cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 51 alin. 1−3, anularea acesteia poate fi solicitată Tribunalului Municipiului Bucureşti de către persoana interesată, oricând în perioada de protecţie a mărcii.
Art. 56. − Mărcile colective sunt supuse regimului mărcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
CAPITOLUL X
Mărci de certificare
Art. 57. − Mărcile de certificare pot fi înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către persoane juridice legal abilitate să exercite controlul produselor sau al serviciilor în privinţa elementelor prevăzute la art. 3 lit. e).
Nu pot solicita înregistrarea unei mărci de certificare persoanele juridice care fabrică, importă sau vând produse ori prestează servicii, altele decât cele de control în domeniul calităţii.
Art. 58. − Solicitantul înregistrării unei mărci de certificare va depune, o dată cu cererea de înregistrare, prezentată conform art. 10, ori cel mai târziu în termen de 3 luni de la data notificării de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci:
a) regulamentul de folosire a mărcii de certificare;
b) autorizaţia sau documentul din care să rezulte exercitarea legală a activităţii de certificare ori, dacă este cazul, dovada înregistrării mărcii de certificare în ţara de origine.
Regulamentul va indica persoanele autorizate să utilizeze marca, elementele şi caracteristicile care trebuie să fie certificate prin marcă, modul în care autoritatea competentă de certificare trebuie să verifice aceste caracteristici şi să supravegheze folosirea mărcii, taxele care trebuie plătite pentru folosirea mărcii, procedurile de reglementare a diferendelor.
Orice persoană fizică sau juridică, furnizor de produse ori prestator de servicii, poate fi autorizată să folosească marca de certificare sub condiţia respectării prevederilor regulamentului de folosire a mărcii de certificare.
Titularul mărcii de certificare va autoriza persoanele îndreptăţite să folosească marca pentru produsele sau serviciile care prezintă caracteristicile comune, garantate prin regulamentul de folosire a mărcii.
Art. 59. − În afara motivelor de respingere prevăzute pentru cererea de înregistrare a unei mărci individuale, o marcă de certificare este respinsă la înregistrare şi pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 3 lit. e) şi ale art. 57 şi 58.
Art. 60. − După publicarea mărcii şi a regulamentului de folosire a acesteia, titularul unei mărci anterioare sau al unei mărci notorii, precum şi al unui drept anterior dobândit cu privire la imaginea sau la numele patronimic al acesteia, la o indicaţie geografică protejată, la un desen sau la un model industrial protejat ori la un drept de autor, precum şi orice persoană interesată pot formula la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, în termenul prevăzut la art. 23, opoziţie la înregistrarea mărcii de certificare.
Dispoziţiile art. 53 se aplică, prin analogie, şi în cazul mărcilor de certificare.
Dacă utilizatorii unei mărci de certificare nu respectă regulamentul, titularul poate să retragă autorizaţia de a utiliza marca sau să aplice alte sancţiuni prevăzute în regulament.
Art. 61. − Oricare persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării mărcii de certificare, în termen de 5 ani de la înregistrarea acesteia, dacă:
a) există unul dintre motivele prevăzute la art. 48 alin. 1 lit. a), b), d) şi e);
b) înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. 3 lit. e).
Dacă înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă ori marca a fost înregistrată cu nerespectarea cerinţelor prevăzute la art. 57 şi art. 58 alin. 1−3, persoana interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea mărcii, oricând în perioada de protecţie a acesteia.
Art. 62. − Drepturile cu privire la marca de certificare nu pot fi transmise de persoana juridică, titulară a mărcii.
Transmiterea dreptului asupra mărcii de certificare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.
Art. 63. − Când o marcă de certificare a încetat să mai fie protejată, ea nu poate fi nici depusă, nici utilizată înainte de expirarea unui termen de 10 ani de la data încetării protecţiei.
Art. 64. − Mărcile de certificare sunt supuse regimului mărcilor individuale, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
Taxele prevăzute de lege pentru mărcile colective se aplică şi mărcilor de certificare.
CAPITOLUL XI
Înregistrarea internaţională a mărcilor
Art. 65. − Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi înregistrărilor internaţionale ale mărcilor, efectuate conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, care îşi extind efectele lor în România, afară de cazul în care prin aceste convenţii nu se prevede altfel.
Art. 66. − Cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă înscrisă în Registrul Naţional al Mărcilor, conform Aranjamentului de la Madrid, precum şi cererea de înregistrare internaţională pentru o marcă depusă sau scrisă în Registrul Naţional al Mărcilor, conform Protocolului referitor la Aranjament, va fi examinată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, cu plata taxei prevăzute de lege.
CAPITOLUL XII
Indicaţii geografice
Art. 67. − Indicaţiile geografice ale produselor sunt protejate în România prin înregistrarea acestora la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, potrivit prezentei legi sau convenţiilor internaţionale la care România este parte, şi pot fi folosite numai de persoanele care produc sau comercializează produsele pentru care aceste indicaţii au fost înregistrate.
Nu sunt supuse procedurii de înregistrare, stabilită de prezenta lege, indicaţiile geografice care au dobândit sau vor dobândi protecţie pe calea unor convenţii bilaterale sau multilaterale încheiate de România.
Lista indicaţiilor geografice a căror protecţie este recunoscută în România, pe baza convenţiilor prevăzute la alin. 2, va fi înscrisă la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice şi se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială.
Art. 68. − Au calitatea de a solicita Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci înregistrarea unei indicaţii geografice asociaţiile de producători care desfăşoară o activitate de producţie în zona geografică, pentru produsele indicate în cerere.
Înregistrarea unei indicaţii geografice poate fi cerută la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, direct sau prin mandatar autorizat, cu domiciliul sau cu sediul în România, şi va fi supusă taxei prevăzute de lege.
Art. 69. − Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci înregistrează indicaţiile geografice şi acordă solicitantului dreptul de utilizare a acestora după ce Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei sau, după caz, autoritatea competentă din ţara de origine a solicitantului certifică:
a) indicaţia geografică a produsului, care urmează a fi înregistrată;
b) produsele care pot fi comercializate sub această indicaţie;
c) aria geografică de producţie;
d) caracteristicile şi condiţiile de obţinere pe care trebuie să le îndeplinească produsele pentru a putea fi comercializate sub această indicaţie.
Art. 70. − Sunt excluse de la înregistrare indicaţiile geografice care:
a) nu sunt conforme dispoziţiilor art. 3 lit. f);
b) sunt denumiri generice ale produselor;
c) sunt susceptibile de a induce publicul în eroare asupra naturii, originii, modului de obţinere şi calităţii produselor;
d) sunt contrare bunelor moravuri sau ordinii publice.
Art. 71. − Dacă cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci decide înregistrarea indicaţiei geografice în Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice şi acordarea dreptului de utilizare a acesteia solicitantului.
Dreptul de folosire a indicaţiei geografice, dobândit prin înregistrarea acesteia, aparţine membrilor asociaţiei înscrişi în lista comunicată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Art. 72. − În termen de 2 luni de la data deciziei de înregistrare, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci publică indicaţia geografică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială şi eliberează solicitantului certificatul de înregistrare a indicaţiei geografice şi de acordare a dreptului de utilizare a acesteia, cu plata taxei prevăzute de lege.
Art. 73. − Înregistrarea unei indicaţii geografice pe numele unei asociaţii de producători nu constituie obstacol la înregistrarea aceleiaşi indicaţii de către orice altă asociaţie având calitatea cerută la art. 68.
Art. 74. − Durata de protecţie a indicaţiilor geografice curge de la data depunerii cererii la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi este nelimitată.
Dreptul de utilizare a indicaţiei geografice se acordă solicitantului pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea de reînnoire nelimitată, dacă se menţin condiţiile în care acest drept a fost dobândit.
Cererea de reînnoire este supusă taxei prevăzute de lege.
Art. 75. − Persoanele autorizate să folosească o indicaţie geografică pentru anumite produse au dreptul să o folosească în circuitul comercial, aplicată numai pe aceste produse, în documente însoţitoare, reclame, prospecte, şi pot să aplice menţiunea indicaţie geografică înregistrată.
Art. 76. − Este interzisă folosirea unei indicaţii geografice sau imitarea ei de către persoane neautorizate, chiar dacă se indică originea reală a produselor ori dacă se adaugă menţiuni ca: gen, tip, imitaţie şi altele asemenea.
Persoanele autorizate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci să utilizeze o indicaţie geografică pentru vinuri sau pentru produse spirtoase pot să interzică folosirea acestei indicaţii de către orice altă persoană pentru vinuri sau pentru produse spirtoase care nu sunt originare din locul sugerat de indicaţia geografică respectivă, chiar în cazurile în care originea adevărată a produsului este menţionată expres ori în cazurile în care indicaţia geografică este utilizată în traducere sau este însoţită de expresii, cum sunt: de genul, de tipul şi altele asemenea.
Art. 77. − Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate proceda, din oficiu sau la sesizarea unei persoane interesate, la controlul produselor puse în circulaţie sub indicaţia geografică înregistrată.
Art. 78. − Dreptul de folosire a unei indicaţii geografice nu poate să facă obiectul nici unei transmiteri.
Art. 79. − Pe întreaga durată de protecţie a indicaţiei geografice oricare persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului Bucureşti anularea înregistrării acesteia, dacă înregistrarea indicaţiei geografice s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 69 şi 70.
Pentru nerespectarea condiţiilor de calitate şi a caracteristicilor specifice produselor din zona la care se referă indicaţia geografică, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei sau oricare altă persoană interesată poate solicita Tribunalului Municipiului Bucureşti decăderea din drepturi a persoanelor autorizate de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci să folosească indicaţia geografică înregistrată.
Sentinţa Tribunalului Municipiului Bucureşti rămasă definitivă se comunică Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci de către persoana interesată. Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci radiază indicaţia geografică din Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice şi publică radierea acesteia în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială, în termen de 2 luni de la comunicare.
CAPITOLUL XIII
Apărarea drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice
Art. 80. − Deciziile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind înregistrarea mărcilor pot fi contestate la acest oficiu de către solicitantul înregistrării mărcii sau, după caz, de către titularul mărcii, în termen de 3 luni de la comunicare, cu plata taxei legale.
Deciziile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci privind înscrierea cesiunii sau a licenţei în Registrul Naţional al Mărcilor pot fi contestate la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, de către persoanele interesate, în termen de 3 luni de la comunicare sau, după caz, de la publicarea acestora.
Contestaţiile formulate conform alin. 1 şi 2 vor fi soluţionate de către o comisie de reexaminare din cadrul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci.
Art. 81. − Hotărârea comisiei de reexaminare, motivată, se comunică părţilor, în termen de 15 zile de la pronunţare şi poate fi atacată cu apel la Tribunalul Municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.
În termen de 15 zile de la comunicare, deciziile Tribunalului Municipiului Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Sentinţele Tribunalului Municipiului Bucureşti, pronunţate în cazurile prevăzute la art. 45, 48, 54, 55, 61 şi 79, pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Art. 82. − La cererea instanţei judecătoreşti, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este obligat să înainteze acesteia actele, documentele şi informaţiile necesare judecării cauzei cu care a fost învestită.
Art. 83. − Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de 15 milioane lei:
a) contrafacerea, imitarea sau folosirea fără drept a unei mărci în scopul inducerii în eroare a publicului asupra calităţii produselor sau serviciilor la care se referă marca;
b) punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate;
c) punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice care indică sau sugerează că produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică, alta decât locul adevărat de origine, în scopul inducerii în eroare a publicului cu privire la originea geografică a produsului.
Săvârşirea de către un terţ a oricărui act prevăzut la art. 35 alin. 2, fără consimţământul titularului mărcii înregistrate, constituie infracţiune de contrafacere.
Nici un act din cele prevăzute la art. 35 alin. 2 nu constituie contrafacere, dacă a fost efectuat înainte de data publicării mărcii.
O acţiune în contrafacere poate fi pornită de titularul mărcii numai după data înregistrării mărcii în Registrul Naţional al Mărcilor.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate.
Art. 84. − Titularul mărcii sau, după caz, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate solicita instanţei judecătoreşti competente să dispună măsura confiscării şi, după caz, a distrugerii produselor care poartă mărci sau indicaţii geografice prevăzute la art. 83.
Dispoziţiile alin. 1 se aplică şi materialelor sau echipamentelor care au servit nemijlocit la comiterea infracţiunilor prevăzute la art. 83.
Art. 85. − Pentru prejudicii cauzate prin săvârşirea faptelor prevăzute la art. 83, persoanele vinovate pot fi obligate la despăgubiri, potrivit dreptului comun.
Art. 86. − Orice utilizare a mărcilor sau indicaţiilor geografice, contrară practicilor loiale în activitatea industrială sau comercială, în scopul de a induce în eroare consumatorii, constituie un act de concurenţă neloială şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă de 15 milioane lei.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Art. 87. − Titularul mărcii sau, după caz, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate solicita instanţei judecătoreşti să dispună luarea unor măsuri asigurătorii, atunci când se consideră că există un risc de încălcare de către terţi a drepturilor cu privire la marca sau la indicaţia geografică protejată şi dacă această încălcare ameninţă să cauzeze un prejudiciu ireparabil ori dacă există un risc de distrugere a elementelor de probă.
Măsurile asigurătorii se vor referi, în special, la încetarea actelor de încălcare a drepturilor prevăzute la alin. 1 şi la conservarea probelor pentru dovedirea provenienţei produselor sau serviciilor purtând în mod ilicit o marcă sau o indicaţie geografică protejată.
Dispoziţiile din dreptul comun referitoare la sechestrul asigurător vor fi aplicabile şi actelor care aduc atingere drepturilor cu privire la marca sau la indicaţia geografică protejată.
Art. 88. − Pentru ordonarea măsurilor prevăzute la art. 87 sunt aplicabile dispoziţiile art. 581 şi 582 din Codul de procedură civilă.
Când ordonă măsuri asigurătorii, instanţa poate obliga reclamantul la plata unei cauţiuni în suma stabilită de aceasta.
Art. 89. − Instanţa va putea pretinde reclamantului să furnizeze orice elemente probatorii de care dispune, pentru a dovedi că este deţinătorul dreptului ce a fost încălcat, ori a cărui încălcare a fost inevitabilă.
În cazurile în care mijloacele de probă în susţinerea pretenţiilor reclamantului se află sub controlul pârâtului, instanţa va putea să ordone ca probele să fie produse de către pârât, sub condiţia garantării confidenţialităţii informaţiilor, potrivit legii.
Instanţa va putea ordona reclamantului să plătească toate daunele cauzate pârâtului, ca urmare a unei exercitări abuzive a drepturilor procedurale cu privire la marca sau la indicaţia geografică protejată.
Art. 90. − Titularul mărcii sau, după caz, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei poate solicita autorului încălcării dreptului informaţii imediate privind provenienţa şi circuitele de distribuire a mărfurilor ilegal marcate, precum şi informaţii despre identitatea fabricantului sau a comerciantului, cantitatea de marfă fabricată, livrată, primită sau comandată.
Art. 91. − În situaţiile prevăzute la art. 83, autorităţile vamale pot dispune, fie din oficiu, fie la cererea titularului dreptului, suspendarea activităţii vamale la importul sau la exportul produselor care poartă mărci sau indicaţii geografice.
Competenţele vamale cu privire la asigurarea respectării drepturilor asupra mărcilor şi indicaţiilor geografice protejate aparţin Direcţiei Generale a Vămilor, potrivit legii.
CAPITOLUL XIV
Atribuţiile Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci
Art. 92. − Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci este organul de specialitate al administraţiei publice centrale, unica autoritate care asigură pe teritoriul României protecţia mărcilor şi indicaţiilor geografice, potrivit prezentei legi.
Art. 93. − În domeniul mărcilor şi indicaţiilor geografice, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci are următoarele atribuţii:
a) înregistrează, examinează şi publică cererile de înregistrare a mărcilor;
b) examinează mărcile înregistrate sau depuse spre înregistrare la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, conform Aranjamentului de la Madrid sau Protocolului referitor la Aranjament, recunoscând sau refuzând protecţia acestora pe teritoriul României;
c) înregistrează şi publică cererile de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acordă protecţie acestora pe teritoriul României;
d) eliberează certificate de înregistrare a mărcilor;
e) eliberează certificate de înregistrare a indicaţiilor geografice şi acordă dreptul de utilizare a acestora;
f) organizează şi ţine Registrul Naţional al Mărcilor şi Registrul Naţional al Indicaţiilor Geografice;
g) eliberează certificate de prioritate pentru mărci;
h) efectuează cercetări prealabile înregistrării unei mărci;
i) administrează, conservă şi dezvoltă colecţia naţională de mărci şi de indicaţii geografice şi realizează baza de date informative în domeniu;
j) întreţine relaţii cu organe guvernamentale similare şi organizaţii regionale de proprietate industrială; reprezintă România în organizaţii internaţionale de specialitate;
k) editează publicaţia oficială privind mărcile şi indicaţiile geografice ale produselor şi asigură schimbul de publicaţii cu administraţiile naţionale similare străine şi cu organismele şi organizaţiile internaţionale de profil;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege.
CAPITOLUL XV
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 94. − Cererile de înregistrare a mărcilor pentru care nu s-a luat o decizie până la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt supuse prevederilor acesteia.
Până la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba regulamentul de aplicare a acesteia.
Art. 95. − Prezenta lege intră în vigoare la 3 luni de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
Ultima modificare: Miercuri, 1 Octombrie 2008
ContSters53919, utilizator
In opinia mea, dvs. chiar nu aveti nici o vina, sens in care va indic mai jos prevederile din Legea nr.26/1990 privind registrul comertului,CAPITOLUL IV - Regimul firmelor si emblemelor:

Art. 38. - (1) Orice firma noua trebuie sa se deosebeasca de cele existente.
(2) Cand o firma noua este asemanatoare cu o alta, trebuie sa se adauge o mentiune care sa o deosebeasca de aceasta, fie prin desemnarea mai precisa a persoanei, fie prin indicarea felului de comert exercitat sau in orice alt mod.
Art. 39. - (1) Oficiul registrului comertului va refuza inscrierea unei firme care, neintroducand elemente deosebite in raport cu firme deja inregistrate, poate produce confuzie cu acestea.
(8) Verificarea disponibilitatii firmei si a emblemei se face de catre oficiul registrului comertului inainte de intocmirea actelor constitutive sau, dupa caz, de modificare a firmei sau a emblemei.

Va mai recomand sa consultati un consilier in proprietate industraiala, sunt specializati exact in astfel de probleme.

Incercati sa ajungeti la o intelegere cu cei de la Studioul Cinematografic Animafilm.Daca va actioneaza in judecata, dvs. va puteti indrepta impotriva Registrului comertului.
Colega noastra a fost mai mult decat explicita:stunned:
Sugestia noastra este sa va schimbati denumirea societatii. Intr-adevar marca inregistrata primeaza.
Nu credem ca ati dori sa aveti un proces pe problema incalcarii marcii.
S-ar putea sa pierdeti.
Speţă concretă, instanţă din Bucureşti.

Deoarece societatea pîrîtă a fost înmatriculată la ORC înainte ca reclamanta să fi dobîndit dreptul asupra mărcii, instanţa a respins cererea reclamantei.

Aveţi, deci, o şansă, dacă vă aflaţi într-o situaţie similară. Instanţa a constatat că dreptului dobîndit de pîrîtă prin înregistrarea denumirii societăţii în registrul comerţului nu îi poate fi opus dreptul de marcă dobîndit ulterior de reclamantă.

Liviu S.Bordaş

Alte discuții în legătură

Infiintare magazin haine firma popescuadrianacatalina popescuadrianacatalina sunt interesata sa cumpar haine de firma din diferite tari si sa mi infiintez magazin in romania.De exemplu haine de la Diesel,Kelvin Klein,Zara,H&M,Miss Sixty ... (vezi toată discuția)
Marca inregistrata vs. drepturi de autor alphasquadron alphasquadron Buna ziua! O persoana juridica \"X\", a infiintat o sectie, \"Y\", pe care a inscris-o si la tribunal. A fost depus statutul si PV al adunarii generale, care ... (vezi toată discuția)
Similaritate auditiva in legatura cu o marca inregistrata btg btg Ma adresez specialistilor in domeniul proprietatii intelectuale cu rugamintea de a-mi sugera idei si, eventual indicatii din jurisprudenta, in legatura cu ... (vezi toată discuția)